Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1149/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1149/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 1149/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1149
APEL
Ședința publică de la 21 octombrie 2015
Tribunalul compus din:
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător - D. M. Nuți
Grefier - T. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanții-reclamanți D. L. M. și D. D. V. ambii domiciliați in ., împotriva sentinței civile nr. 97 din 12 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. M. domiciliată in . și D. D. domiciliată în București, sector 3, ., nr.19, blo.2,.,. obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant D. L. M., personal, lipsind apelanta-reclamantă D. D. V. și intimatele-pârâte B. M. și D. D..
Procedura de citare este îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 702,5 lei - taxă judiciară de timbru achitată conform chitanței .,nr._/14.09.2015.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că în procedura de regularizare, intimații-pârâți au formulat întâmpinare.
Verificându-și competența materială, generală și teritorială, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 Cod procedură civilă, Tribunalul, constată că este legal investit în soluționarea cauzei de față.
In temeiul dispozițiilor art. 219 raportat la art. 482 Cod procedură civilă, s-a procedat la verificarea identității părților, constatându-se că s-a prezentat apelantul-reclamant D. L. M., legitimat cu C.I., CNP:_.
Apelantul-reclamant D. L. M., declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Potrivit art. 238 rap. la art. 482 Cod procedură civilă, estimează durata de soluționare a cauzei la o zi, fără să se ia în calcul și perioada de timp trecută în procedura prealabilă. Luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată terminată cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului, acordând cuvântul părții prezente.
Având cuvântul, apelantul-reclamant D. L. M., solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 97 din 12 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Z., în sensul admiterii acțiunii și consfințirea acordului de mediere.
Tribunalul, închidere dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat.
TRIBUNALUL:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._ din data de 22.08.2014, reclamanții D. L.-M. si D. D.-V. au chemat in judecată și personal la interogatoriu pe pârâții: BORATU M. si D. D., pentru ca in baza probelor ce vor fi administrate, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic să li se recunoască dreptul de proprietate și posesie reclamanților, asupra imobilelor:o casă din paiantă,acoperită cu țiglă,compusă din 2 camere, prispă,bucătărie și magazie în suprafața de 54,56 m.p.,precum si terenul aferent in suprafața de 1.236,38 m.p.(din acte autentice 1.2500.00 m.p.),imobile situate in ., având nr. cadastral de identificare nr. 44/31.10.2000 atribuit de O.J.C.G.C. Teleorman dobândit in baza contractului de vânzare-cumpărare nr.235/23.11.2000 eliberat de B.N.P. I. M..
Au motivat reclamanții că la data de 15.04.2014,au cumpărat de la pârâți imobilul casă mai sus menționat, prețul stabilit fiind de 15.000 RON, pe care l-au achitat pe loc vânzătorilor, ulterior urmând să se prezinte pentru autentificarea actului.
In acest sens, au încheiat un contract de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare de mână, prin care pârâții le-au transmis dreptul de proprietate și posesie.
Astfel,reclamanții deși au insistat pe lângă vânzători să meargă să autentifice contractul aceștia invocă faptul că nu au imobilul intabulat pe numele lor si nu au timp sa se ocupe de acest aspect.
In prezent,conform dispozițiilor legale intrate in vigoare de la 01.10.2011,Codul Civil impune drept condiție legala pentru transferul dreptului de proprietate si obligația de înscriere in Cartea Funciara a acestui drept.
Refuzul pârâților din prezent de a îndeplini oricare din formalitățile ce sunt necesare pentru transferul dreptului de proprietate pentru bunurile vândute face ca în cauză să fie aplicabile dispozițiile art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil si dispozițiile art.1669 Cod Civil, coroborat cu art.885, art.888 si art.896 C.Civ..
Solicită reclamanții ca in temeiul dispoziției art. 896 C.Civ.,instanța să dispună și înscrierea in Cartea Funciară, în favoarea lor, a dreptului real asupra imobilului casă mai sus menționat, drept pentru care pârâții s-au obligat să îl transmită, iar in prezent aceștia refuză să-și exercite obligațiile asumate pentru transmiterea dreptului real și pentru înscrierea lui in Cartea Funciara.
Potrivit dispozițiilor articolului nr.5,alin.2 din Legea nr.54/1998 privind circulația juridica a terenurilor,astfel cum a fost modificata prin Legea nr.247/2005,Titlul X "in situația in care după încheierea unui contract cu privire la teren, una din părți refuză ulterior să încheie un contract autentic, part ea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța ".
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1669 si urm. Codul Civil.
În susținerea acțiunii a depus la dosarul cauzei înscrisurile invocate.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare și, părțile, prezente la instanță, în ședință publică, au solicitat instanței să ia act de acordul de mediere încheiat la Biroul mediatorului E. E. din Z., depus la dosarul cauzei la data de 26.11.2014 și instanța să consfințească învoiala lor.
Prin Sentința civilă nr.97 pronunțată la data de 12.02.2015, Judecătoria Z. a respins acțiunea civilă având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic privind pe reclamanții D. L. M.. și D. D. V. în contradictoriu cu pârâtele B. M. și D. D., ca nefondată și a stabilit că, în baza disp.art.19 al.1. din OG 51/2008, cheltuielile de judecată avansate de stat - taxa de timbru de 1405 lei de care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar vor rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că, potrivit art. 63 din Legea nr.192/2006 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, cu respectarea condițiilor legale, o hotărâre, dispozițiile art. 438 - 441 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător precum și dispozițiile art. 2267 și următoarele Cod civil.
Astfel, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, titlul vânzătorilor îl constituie un contract în care apare drept cumpărător și defunctul B. I..
Cum acesta a decedat în anul 2013, iar succesiunea acestuia nu a fost dezbătută,- potrivit art.994 din Noul c.p.c., hotărârea de partaj are efect constitutiv -, instanța de fond a reținut că sub aspectul acestor norme imperative, pârâții vânzători din prezenta cauză nu-și pot justifica în mod valabil calitatea de proprietari ai bunului înstrăinat, astfel încât a respins ca nefondată cererea formulată.
În baza disp.art.19 al.1. din OG 51/2008, cheltuielile de judecată avansate de stat - taxa de timbru de 1405 lei de care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar vor rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen reclamanții, care au formulat critici prin care au solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii formulate .
În motivare au arătat că în mod eronat a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.2267 cod civil deoarece tranzacția a fost încheiată în scris și poate fi dovedită prin acordul de mediere, înscrisul este cerut de lege ad probationem astfel că a fost respectată condiția de formă potrivit textului de lege menționat.
Au mai arătat că nu are relevanță faptul că nu a fost dezbătută succesiunea defunctului B. I. ce apare drept cumpărător în contract, deoarece pârâtele, B. M. în calitate de soție supraviețuitoare și D. D. în calitate de fiică, care au încheiat acordul de mediere sunt singurele care au drept asupra bunurilor înstrăinate și au putut înstrăina.
În drept, au invocat dispozițiile art.466 și urm. Cod procedură civilă și art.2267 Cod civil și urm.
În dovedire a depus un set de înscrisuri (5-12).
Prin întâmpinarea depusă la data de 04.06.2015, intimata pârâtă B. M. a precizat că nu are pretenții și a recunoscut că între aceasta și apelanți a intervenit un acord de mediere pentru vânzarea casei sale.
În apel, nu s-a solicitat administrarea de probe.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță, tribunalul, va respinge apelul declarat de apelanți, pentru considerentele care vor succede
Potrivit art. 2267 alin. 1 Cod civil,”Tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă”.
Din analizarea definiției contractului de tranzacție, rezultă că acesta presupune, printre altele, existența unui drept litigios sau îndoielnic, cel puțin în concepția părților, de natură a da naștere unui proces. Prin acest element tranzacția se deosebește de un simplu contract de schimb sau de vânzare-cumpărare.
Un alt element al tranzacției îl reprezintă existența unor concesii reciproce.
În speță, din examinarea acordului de mediere prezentat de apelanții reclamanți, instanța de apel constată că nu există date din care să rezulte că dreptul de proprietate cu privire la imobilul casă de locuit și teren în suprafață de 1236,38mp situat în . ar fi unul litigios, părțile fiind de acord cu transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil în modalitatea convenită de acestea.
Instanța de fond nu putea pronunța în cauză o hotărâre de expedient prin care să ia act de tranzacția încheiată între părți, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 2 alin.4 din Legea 192/2006, nu pot face obiectul medierii acele drepturi si obligații asupra cărora părțile nu pot dispune potrivit legii.
Totodată, părțile nu pot conveni asupra condițiilor de admisibilitate ale unei acțiuni. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1244 din Codul civil „ în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară”.
Ca regulă generală, art. 1279 alin. 1 din Codul civil, prevede că “promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea” iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că “dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.”
Potrivit prevederilor art. 1669 alin. 1 Cod civil – „când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.
Totodată, potrivit art. 885 Cod civil (1) sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.
Din interpretarea logico-sistematică a acestor texte legale, rezultă că în cazul acțiunii prin care se cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, reclamantul trebuie să facă dovada că și-a îndeplinit propriile obligații și că pârâtul refuză să și le îndeplinească pe ale lui.
De asemenea, având în vedere că prin pronunțarea unei astfel de hotărâri instanța suplinește practic acordul uneia dintre părțile contractante la încheierea actului juridic, se impune ca toate celelalte condiții necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate să fie îndeplinite.
Una dintre aceste cerințe este aceea ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut (și nu coproprietar, respectiv moștenitor prezumtiv cum este cazul intimatelor-pârâte) iar o altă cerință este aceea ca imobilul să fie înscris în cartea funciară, pentru că numai astfel se poate transmite un drept real de proprietate asupra unui imobil, fie prin încheierea unui contract în forma stabilită de lege (autentică), fie sau sub forma unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta B. M. are calitatea de coproprietar, alături de defunctul B. I., asupra imobilului ce face obiectul înscrisului sub semnătură privată, iar imobilul aferent acestei convenții, nu este înscris în cartea funciară.
De asemenea, instanța de apel constată că la dosar nu există dovada că succesiunea de pe urma defunctului B. I. a fost dezbătută, astfel încât în cauză nu este stabilită nici măcar calitatea de moștenitori a intimatelor-pârâte față de acesta, coproprietarul terenului, calitate ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.235 la data de 23.11.2000 de BNP I. M..
Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale depusă la dosarul cauzei pentru defunct nu are valoare, în opinia instanței, de act care să constate si sa dovedească pentru intimatele - pârâte calitatea de moștenitori față de defunct și a calității lor de proprietari asupra bunurilor ce ar face parte din masa succesorală, aceste aspecte nefiind constatate în mod legal în urma procedurii firești stabilite de lege pentru dezbaterea succesorală.
Înscrisul eliberat de Primăria Comunei Piatra, respectiv Anexa 24 este doar un act necesar pentru deschiderea procedurii succesorale prevăzută de art. 102 alin 1 și art. 103 din Legea 136/1995, iar persoanele menționate în aceste înscrisuri sunt doar prezumtivii moștenitori ai defunctului.
Instanța de apel apreciază că acest înscris nu poate ține locul actelor prevăzute de lege care trebuie să stabilească și să constate calitatea, masa succesorala și cotele moștenitorilor asupra bunurilor rămase de pe urma unui autor decedat, o interpretare contrară ducând inevitabil la concluzia inutilității procedurii de dezbatere succesorală prevăzută de lege.
Chiar dacă intimatele-pârâte ar fi într-adevăr moștenitorii defunctului, acest aspect trebuie dovedit si constatat, însă nu în contextul promovării unei acțiunii pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic ci în urma dezbaterii succesiunii defunctului, fapt ce nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată si care ar fi trebuit realizat cu respectarea normelor legale inclusiv în ceea ce privește taxele judiciare de timbru si calitatea procesuala activă a persoanei care introduce o astfel de acțiune.
Legătura de rudenie dintre intimatele-pârâte și defunct și faptul existenței pentru acestea a unei aparente vocații generale legale la succesiunea defunctului, nu pot fi echivalate în nici un caz cu calitatea de moștenitor legal acceptant al succesiunii, calitate ce implică verificarea mai multor condiții în cadrul unei proceduri distincte prevăzută de lege.
Cum în prezenta cauză nu există interese contrare ale părților, deci nu există un litigiu, iar intimatele-pârâte nu refuză transmiterea în formă autentică a dreptului de proprietate către apelanții reclamanți, Tribunalul apreciază că prin acordul de mediere părțile maschează intenția de sustragere de la exigențele legale aplicabile în materia vânzării astfel că nu poate lua act de un asemenea acord.
Față de considerentele expuse care vor suplini motivarea primei instanțe, Tribunalul va respinge în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul declarat de apelanții-reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți D. L. M. și D. D. V. ambii domiciliați in ., împotriva sentinței civile nr. 97 din 12 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Z., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. M. domiciliată in . și D. D. domiciliată în București, sector 3, ., nr.19, blo.2,.,.> Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
C. Doinița D. M. NuțiTatu S.
Red.thred. DMN
6.ex./23.11.2015
D.f._
J.f. N. C. R.
Judecătoria Z.
. .2015
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1147/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1139/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
