Contestaţie la executare. Decizia nr. 1204/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1204/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1204/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1204
APEL
Ședința publică de la 05 noiembrie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – C. Doinița
Judecător - D. M. Nuți
Grefier - T. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2421 din 10.06.2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații B. I., domiciliată în București, .. 5, .. E, ., A. S., domiciliată în .,V. M., domiciliată în . și P. R., domiciliată în A., . 4, ., județul Teleorman, având ca obiect – contestație la executare.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 21.10.2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.11.2015.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr._ la data de 19.01.2015, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat contestație la executare, pornită de creditorii B. I., A. S., V. M., P. R., împotriva actelor în dosarul de executare nr. 1/2014 al B. Z. G. S..
A solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare mai sus menționat, suspendarea tuturor actelor de executare, respectiv a popririi asupra conturilor ANRP, anularea încheierii din data de 09.01.2014 emisă de B. Z. G. S. și anularea executării silite.
În motivarea cererii, a arătat că a fost somată pentru a achita suma de 209.250,67 lei, titlul executoriu fiind reprezentat de sentința civilă nr. 1134/28.11.2012 pronunțată de către Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3387/12.09.2013 a Curții de Apel București.
A mai arătat că procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu mai are calitatea de debitor începând cu 18.12.2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014, sarcina plății revenind în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, ANRP neavând obligații privind plata despăgubirilor, astfel că, demararea procedurii de executare silită este nelegală.
În ceea ce privește actualizarea debitului, a menționat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014.
A mai susținut contestatoarea că prin continuarea procedurii de executare silită se creează un prejudiciu, bugetul având un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, între stat, pe de o parte, și populație, pe de altă parte.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 10 alin 3 și art. 11 alin 3 din Legea nr. 164/2014, art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, Legea nr. 164/2014.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând, în susținere, Decizia nr. 307 din 29.05.2012 emisă de Primul ministru, Ordinul nr. 244 din 24.06.2014 emis de Președintele ANRP.
Intimații au depus întâmpinare la data de 15.02.2015, prin care au solicitat respingerea contestației..
În motivarea cererii, arătat că la data de 21.10.2014, contestatoarea avea calitatea de debitor, dată la care a primit tranșa de 40% din sumă, stabilită prin Hotărârea nr. 3560 din 04.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin decizia nr. 2651/22.12.2009 emisă de ANRP.
Somația este însoțită de sentința civilă nr. 1134/2.11.2012 a Tribunalului Teleorman și Decizia civilă nr. 3387/12.09.2013 a Curții de Apel București, care stabilesc cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți, dar și cele două încheieri de încuviințare a executării silite din 21.01.2014 și 8 ianuarie 2015.
Legea nr. 164/2014 face referire la cereri soluționate până la . care nu s-a efectuat plata, adică nicio tranșă.
Au mai arătat că ANRP nu critică legalitatea încuviințării executării silite, ci doar actele emise de către executor.
Actualizarea sumei cu indicele de inflație este perfect legală, conform Deciziei nr. XXI/2007 a ICCJ, respectiv data validării hotărârii nr. 3560/04.04.2008 prin decizia nr. 2651/22.12.2009.
Este excesiv să se impună ca, după obținerea unei decizii prin care contestatorul stabilește că are obligația de a plăti o sumă, să fie necesar sa se adresa unei instanțe de judecată, prin care să se stabilească încă o dată dreptul deja stabilit.
De asemenea, executarea silită vizează cea de-a doua tranșă, de 60%, prima tranșă, de 40%, fiind acordată la data de 21.10.2014.
În susținere, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând ordin de plată emis de ANRP (fila 33).
La dosarul cauzei, a fost depus dosarul de executare nr. 1/2014 al B. Z. G. S..
P. sent. civ. nr. 4224/05.03.2015, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei A..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 11.05.2015.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
P. sentința civilă nr. 2421 din 10 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria A. s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare și ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1134/28.11.2012 pronunțată de către Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3387/12.09.2013 a Curții de Apel București, contestatoarea a fost obligată la plata sumei rezultând din actualizarea despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 3560/28.03.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului municipiului București și validată prin Decizia nr. 2561/22.12.2009 emisă de pârâtă, în condițiile prevăzute la art. I alin. 4 din OUG nr. 10/2013.
Ca urmare a neachitării de bună voie a sumelor cuprinse în titlul executoriu, intimații au demarat procedura executării silite, formându-se astfel dosarul nr. 1/2014 al B. Z. G. S..
Executarea silită a fost încuviințată la data de 21 ianuarie 2014, în baza încheierii nr. 68 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ (filele 67-68).
P. încheierea din 23.01.2014 (fila 63), B. a stabilit cuantumul ratei inflației din titlurile executorii, calculată la suma de 103.507,08 lei, ce reprezintă 40% din totalul compensației acordate, la suma totală de 133.068,70 lei, conform IPC perioada aprilie 2008-decembrie 2013.
P. somația de plată nr. 1/2014 din 24.01.2014, contestatoarea a fost somată să achite suma de 140.034,70 lei, compusă din suma de 133.068,70 lei, ce reprezintă 40% din totalul compensației acordate, actualizată cu rata inflației, precum și suma de 6.966 lei cu titlu de cheltuieli de executare (filele 61-62).
Instanța a constatat că, prin ordinul de plată nr._ din 21.10.2014 (fila 33), a fost achitată de către contestatoare suma de 140.034,70 lei, în baza titlului executoriu mai sus menționat.
În continuare, B. a dispus, prin încheierea din 09.01.2015, executarea silită prin înființarea popririi asupra tuturor conturilor pe care debitoarea le deține, până la încasarea sumei totale de 209.250,67 lei.
Sub acest aspect, instanța a constatat că se invocă de către contestatoare prevederile Legii nr. 164/2014, motivând că nu mai are calitatea de debitor.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Lege, ,,Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare.""
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1), ,,Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.""
Instanța de fond a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 164/2014, întrucât situația intimaților nu poate fi asimilată celor în care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri.
Astfel, instanța a constatat că, în cauză, a fost efectuată o plată parțială, fapt care echivalează cu o plată, aceasta fiind efectuată prin ordinul de plată nr._ din 21.10.2014 (fila 33), când a fost achitată de către contestatoare suma de 140.034,70 lei.
Nu există niciun temei legal și, mai ales, ar fi împotriva oricărei rațiuni a legii a considera că legiuitorul a urmărit schimbarea debitorului în cursul unei proceduri de executare începute efectiv, prin efectuarea unei plăți parțiale.
A mai reținut că intimații sunt titularii unui drept de creanța, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanța suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V. I. c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
Textul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (la fel si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al Romaniei inca din anul 1994, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constitutie).
Instanța a subliniat in acest context, că este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanta cu jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instanțe, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunța, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitiva - in sensul de executorie - si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre parți.
În lumina celor de mai sus, instanta a constatat că nu exista niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care sa justifice intarzierea contestatoarei in ceea ce priveste plata creantei.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
Situațiile avute în vedere de către dispozițiile invocate de către contestatoare vizează ipoteza în care nu s-a efectuat nicio plată sau în cazul cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Or, instanța a constatat că intimații au obținut o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 1134/28.11.2012 pronunțată de către Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3387/12.09.2013 a Curții de Apel București, iar cererea acestora a fost soluționată prin Hotărârea nr. 3560 din 04.04.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin decizia nr. 2651/_ emisă de ANRP.
Totodată, conform titlului executoriu, suma de bani datorată de către creditoare a fost eșalonată potrivit art. 38 alin.(5) lit. c) din HG nr. 753/1998, care prevăd: ,,Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.""
Față de dispozițiile HG nr. 753/1998, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 2651/22.12.2009 a ANRP, instanța a constatat că a fost efectuată o plată de către contestatoare, astfel că devin inaplicabile dispozițiile Legii nr. 164/2014.
P. urmare, s-a considerat că în continuare, contestatoarea are calitatea de debitor în ceea ce privește suma restantă din titlul executoriu, motiv pentru care apărările acesteia au fost respinse ca neîntemeiate.
De asemenea, potrivit art. I alin. (4) din OUG nr. 10/2013, ,,Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui preturilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.""
P. urmare, instanța a apreciat că în mod corect a procedat executorul judecătoresc la actualizarea sumelor cuprinse în titlul executoriu, nefiind aplicabile nici dispozițiile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014, respingând și apărările contestatoarei sub acest aspect.
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că actele de executare din dosarul nr. 1/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc Z. G. S. au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
În raport de soluția dată capătului de cerere principal, instanța a respins și cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, contestatoarea, care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii contestației la executare, astfel cum a fost formulată.
A motivat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin.3 din Legea nr. 164/2014, fără a le corobora cu dispozițiile art. 10 alin. 3, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin.6 din aceeași lege.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că potrivit art. 3 alin.2 din Legea nr. 164/2014, plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice în tranșe anuale legale pe o perioadă de 5 ani, ANRP având doar obligația emiterii unui titlu de creanță anual pentru fiecare tranșă.
Apelanta a mai susținut că nu are calitatea de debitor în raport de dispozițiile Legii nr. 164/2014, care a stabilit o nouă procedură de plată a despăgubirilor deja acordate și că o eventuală executare silită împotriva Ministerului Finanțelor Publice este nelegală, întrucât nu este exigibilă creanța .
În cadrul aceleiași critici a menționat că în cazul respingerii contestației la executare, s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a intimaților, prin efectuarea unei plăți atât de către A.N.R.P. prin poprire în dosarul nr. 1/2014, cât și de către Ministerul finanțelor în temeiul Legii nr. 164/2014.
Apelanta a mai criticat sentința apelată și pentru motivul că, instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 11 alin.3 din Legea nr.164/2014, care stabilesc în mod expres că orice act de executare silită se suspendă până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin.6 și care nu fac distincție după cum executarea silită este începută anterior datei de 18.12.2014 sau ulterior acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 717 C. proc. civ., Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, HG nr. 1277/2007 și Legea nr. 164/2014.
La data de 13 octombrie 2015, intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat., apreciind că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile Legii nr. 164/2014, apelanta încercând să le îngrădească dreptul lor stabilit prin hotărâre judecătorească.
Au mai susținut că nu poate fi reținută afirmația apelantei potrivit căreia în cazul respingerii contestației ei s-ar îmbogăți și că s-ar destabiliza bugetul țării, în condițiile în care, dacă s-ar fi gestionat corect banul public, iar despăgubirile s-ar fi făcut cu respectarea legii, nu s-ar fi ajuns la această situație.
În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește prima critică formulată de apelantă, potrivit căreia prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin.3 din Legea nr. 164/2014, fără a le corobora cu dispozițiile art. 10 alin. 3, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin.6 din aceeași lege, se apreciază că nu este întemeiată.
În temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial.
Decizia nr. 2651/22.12.2009 a vicepreședintelui A.N.R.P prin care s-a validat hotărârea nr. 3560/28.03.2008 emisă de Instituția Prefectului municipiului București și s-a dispus plata de compensații în sumă de 258.767,72 lei intimaților și sentința civilă nr. 1134/28.11.2012 a Tribunalului Teleorman prin care s-a actualizat valoarea despăgubirilor validate prin decizia nr. 2651/2009 a A.N.R.P, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3387/12.09.2013 a Curții de Apel București au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 alin. 1 din Constituție, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituție, ,, Dacă exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.
În raport de aceste dispoziții, Tribunalul consideră, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că prin adoptarea Legii nr. 164/2014, art. 3 alin.2, nu poate viza și situațiile în care s-a făcut o plată parțială a despăgubirilor, cum este cazul în speță, deoarece executarea restului de creanță asupra statului ar avea loc în decursul a 5 ani, astfel că, nu ar răspunde cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil, care include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate.
În același timp, conceptul de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, în condițiile în care Legea nr. 164/2014 instituie o a doua eșalonare a plății unei creanțe asupra statului, prima fiind acordată pe o perioadă de 2 ani consecutivi în temeiul art. 8 alin.2 din Legea nr. 9/1998 republicată, art. 38 alin.5 lit.c din HG nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Totodată, complexitatea procedurii interne de executare silita ori a sistemului bugetar al statului nu-l poate scuti de obligația sa, asumata in baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive si executorii .".
Sub acest aspect, Curtea Europeană în Cauza S. P. c. României a menționat că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv ( hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Burdov împotriva Rusiei, Cererea nr. 59.498/00, paragraful 34, 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei, precitată; Ruianu împotriva României, Cererea nr. 34.647/97, 17 iunie 2003).
Întrucât s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 164/2014 nu sunt aplicabile în speță, având prioritate dispozițiile Convenției, nu este fondată critica apelantei în sensul că prima instanță nu a coroborat dispozițiile art. 10 alin.3 și 6 cu cele ale art. 11 alin. 3, în sensul de a se considera că procedura de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).
În aceeași ordine de idei, apreciind că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 164/2014, nu se poate reține nici faptul că apelanta nu ar mai avea calitatea de debitor în procedura de executare silită și că această calitate ar fi fost preluată de Ministerul Finanțelor Publice.
Nefondată este și susținerea apelantei, potrivit căreia în cazul în care s-ar respinge contestația la executare, s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a intimaților, prin efectuarea unei plăți atât de către A.N.R.P. prin poprire în dosarul nr. 1/2014, cât și de către Ministerul finanțelor în temeiul Legii nr. 164/2014, întrucât ceea ce se execută este titlul executoriu, care, odată executat față de debitor, în speță, AN.R.P. nu se mai poate pune în executare și împotriva Ministerul Finanțelor, codul de procedură civilă oferind remedii procesuale în astfel de situații.
Referitor la critica apelantei vizând faptul că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 11 alin.3 din Legea nr.164/2014, care stabilesc în mod expres că orice act de executare silită se suspendă până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin.6 și care nu fac distincție după cum executarea silită este începută anterior datei de 18.12.2014 sau ulterior acesteia, se constată că nu este fondată.
Așa cum s-a menționat mai sus, Tribunalul, a reținut că prima instanța a considerat în mod justificat că dispozițiile art. 3 alin.2 din Legea nr. 164/2014 nu sunt incidente în speță, astfel că toate consecințele ce ar fi decurs din aplicarea acestora, în ce privește eșalonarea, calitatea de debitor în procedura de executare silită și suspendarea executării silite în temeiul art. 11 alin.3 până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6), nu pot fundamenta opinia potrivit căreia continuarea executării silite ar fi nelegală, pentru a se admite contestația formulată.
Ca urmare, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., se va respinge apelul declarat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2421 din 10.06.2015 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații B. I., domiciliată în București, .. 5, .. E, ., A. S., domiciliată în .,V. M., domiciliată în . și P. R., domiciliată în A., . 4, ., județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 noiembrie 2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
C. Doinița D. M. NuțiTatu S.
Red.thred.C.D.
7.ex./ 10.11.2015
D._
J.f. D. A. R.
Judecătoria A.
. .2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1205/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1151/2015. Tribunalul... → |
|---|
