Contestaţie la executare. Sentința nr. 5056/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5056/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1200/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1200/A
Ședința publică din data de 25.11.2015
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: G. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta P. M. împotriva sentinței civile nr.5056/08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata Z. G., având ca obiect contestație la executare.
Mersul de dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de dezbateri din data de 11.11.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art.396 alin.2 NCPC a amânat pronunțarea prin punerea minutei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei la termenul de azi, încheierea antemenționată făcând parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 30.10.2014 în dosar nr._ contestatoarea Z. GHINUȚA a chemat în judecată intimata P. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea încuviințării silite din dosarul execuțional nr.493/EX/2014 și somația emisă de executorul judecătoresc C. C., să constate prescris dreptul de a obține executarea silită a creanței, să dispună anularea executarea silită și orice act de executare, iar până la pronunțarea hotărârii să dispună suspendarea executării silite, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că intimata P. M. nu este creditorul din titlu, ci un mostenitor al acestuia, creditorul fiind decedat. Executarea silită este anulabilă pentru următoarele considerente: executorul judecatoresc C. C. a emis somație de executare a unui titlu executoriu cu privire la o creanță care nu este certă, lichidă și exigibilă, întrucât contestatoarea a stins prin plată creanța, achitându-i defunctului P. G. suma împrumutată; titlul executoriu pus în executare nu este o hotărâre judecătorească, deci acest titlu trebuia investit cu formulă executorie, conf.art.640 C.proc.civ., iar executorul judecătoresc, neverificând titlul, nu a constatat că acesta nu este investit cu formulă executorie; creanța solicitată la executare nu este certă, lichidă și exigibilă, creditoarea P. M. solicitând executarea silită a unei creanțe care nu rezultă din contract sau alte înscrisuri, ci o creanță aleatorie, pe care contestatorea nu o recunoaște, nefiind valabilă câtă vreme a stins-o prin plată; este prescris dreptul de a obține executarea silită a creanței de 10.000 Euro astfel cum cere creditoarea, întrucât, potrivit art.705 C.proc.civ., dreptul de a obține executarea silită a creantei se prescrie în 3 ani, termenul curge de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită, iar acest drept în speță, a început să curgă la data de 03.10.2009, el împlinindu-se la data de 03.10.2012.
Contestatoarea a mai arătat că a încheiat cu defunctul P. G. contractul de împrumut autentificat cu nr._.05.2009 pentru suma de 15.000 Euro, în numele său, dar pentru numita Mersam M., sumă care i-a fost înmânată la acea dată, nicidecum pentru suma de 32.000 Euro, cum este consemnat în înscris și cum susține numita P. M..
S-a învederat că, deși imobilul din CF nr._ Carpiniș nr.cadastral 1601//417, 419-491 este intabulat pe numele contestatoarei, proprietatea legitimă îi aparține numitei Merșam M. cea care este înscrisă cu imobilul în evidentele Administrației fiscale din Cărpiniș, imobil pentru care achită taxele și impozitele legate.
Contestatoarea a mai învederat instanței că a achitat suma de 15.000 Euro în trei tranșe și i-a solicitat defunctului P. G. să îi înmâneze o copie a contractului de împrumut semnat la notar. Acesta a refuzat, spunându-i că îi va înmâna contractul când contestatoarea va achita camăta, respectiv diferența până la suma de 32.000 Euro, pe care notarul a consemnat-o în contractul de împrumut. Numita Merșam M. i-a mai achitat defunctului P. G. suma de 8000 Euro. Astfel, P. G. a primit suma de 23.000 Euro.
În drept, au fost invocate prevederile art.711 al.1 și 3 C.p.c., art.712 al.2 C.p.c., art.714 al.1 pct.3 C.p.c., art.716 al.1 C.p.c., art.638 al.2 C.p.c., art.640 al.1 C.p.c., art.655 C.p.c., art.718 C.p.c.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că deține calitatea de soție supraviețuitoare si moștenitoare legală, conform declarației notariale de acceptare a moștenirii a defunctului P. G., care avea calitatea de creditor a contestatoarei prin încheierea contractului de împrumut cu ipoteca nr. 494/03.04.2009 si a actului adițional cu nr. 754/05.05.2009 la respectivul contract, apreciind că deține și calitatea procesuală activă pentru a efectua acte de administrare și conservare a averii defuncului.
Intimata susține că, în speță, contractul de împrumut a fost încheiat cu contestatoarea în timp ce cea dintâi era căsătorită cu P. Gheorqe, suma de bani ce i-a fost împrumutată contestatoarei constituind un bun comun al intimatei și al soțului său, având astfel calitatea de a cere returnarea acestui împrumut în integralitate sa.
Intimata precizează că la data de 03.04.2009, defunctul său soț a încheiat un contract de împrumut cu contestatoarea, prin care acesta i-a împrumutat suma de 32.000 EURO, contestatoarea urmând să le returneze acest împrumut fără a percepe nici o dobândă, în decursul a șase luni de zile.
Ulterior, după aproximativ o lună de zile, contestatoarea a venit la acasă la intimată cu suma de 8.000 Euro și i-a rugat să prelungească perioada de restituire a împrumutului pe o perioada de doi ani de zile, deoarece avea ceva probleme financiare în acel moment și că în timp de doi ani o să le returneze întreaga sumă.
La rugămințile acesteia intimata a fost de acord cu prelungirea perioadei de restituire a sumei împrumutate și în acest sens s-au prezentat la Biroul Notarilor Publici Asociați M. din Timișoara pentru a prelungi termenul de restituire din contractul de împrumut, ocazie cu care s-a încheiat actul adițional cu nr. 754/05.05.2009 unde a stipulat faptul că a primit de la reclamantă suma de 8.000 Euro, iar diferența în suma de 24.000 euro urma să le fie returnată până la data de 16.09.2011.
Intimata arată că, ulterior a mai primit de la contestatoare suma de 14.000 euro în trei transe, respectiv, o dată 1.000 euro, o dată 1.000 euro și încă o dată 1.000 euro, așa cum se află confirmat și pe actul adițional la contractul de împrumut, unde soțul său a recunoscut de fiecare dată sumele restituite de către contestatoare si a semnat de primire pentru respectivele sume.
Cu privire Ia susținerile contestatoarei, potrivit cărora titlul executoriu trebuia să fie investit cu formula executorie de către instanță, înainte de punerea acestuia în executare, intimata arată că aceasta se afla în eroare când face astfel de aprecieri, deoarece acest lucru nu este prevăzut nici în art. 640 Cod Proc. Civ. la care face referire contestatoarea și nici în alt text de lege.
Prevalându-se de dispozițiile art. 665 alin 7 NCPC, intimata precizează că formula executorie este cuprinsă în cererea de încuviințare a executării silite imobiliare; deci nu era nevoie de introducerea unei cereri separate de învestire cu formulă executorie.
Mai arată intimata că Legea nr.138/2014 la care s-a raportat probabil contestatoarea când a făcut aceste aprecieri și care a introdus obligativitatea investirii cu formula executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătorești, a intrat în vigoare la data de 19.10.2014, la mai bine de o lună de zile după data la care aceasta a pornit executarea silită, nefiind aplicabilă în cauză, iar motivarea faptului că s-a reintrodus obligativitatea de investire cu formula executorie a titlurilor executorii este dată de faptul ca s-a eliminat obligativitatea încuviințării executării silite de către instanța de judecată, această încuviințare făcându-se în prezent direct de către executorul judecătoresc investit cu instrumentarea dosarului respectiv.
Cu privire la susținerile contestatoarei, potrivit cărora creanța solicitată de către intimată a fi recuperată nu este una certă, lichidă și exigibilă, intimata învederează că, atât timp cât din înseși actele depuse la dosar de către aceasta rezultă cu certitudine faptul că există un titlu de creanță prin care s-a împrumutat suma de 32.000 euro și până în prezent s-a recuperat în total suma de 22.000 euro. Deci creanța de 10.000 euro pe care solicită a fi recuperată este una certă, întrucât din toate probele depuse la dosar de însăși contestatoare rezultă că această sumă nu a fost recuperată, este una lichidă deoarece această creanță este determinată în moneda în care trebuie plătită și este și exigibilă datorită faptului că aceasta trebuia achitată de către contestatoare până la data de 16.09.2011, așa cum se prevede în actul adițional la contractul de împrumut.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a mai cere executarea silită, invocat de către contestatoare, intimata precizează că dreptul de a cere executarea silită asupra creanței a început să curgă de la data de 16.09.2011, data prevăzută în actul adițional cu nr.754/05.05,2009 la contractul de împrumut ca și dată limită de restituire a întregului împrumut, astfel termenul general de prescripție de trei ani a început să curgă de la această dată, iar aceasta a cerut executarea silită asupra creanței la data de 16.09.2014, înăuntrul acestui termen după multe încercări de recuperare a acestei sume pe cale amiabilă de la contestatoare și după multe promisiuni din partea acesteia că va restitui întreaga sumă de bani.
Intimata înțelege să sublinieze anumite contradicții pe care contestatoarea le-a făcut în acțiunea introductivă, astfel prin acțiune a declarat că a restituit Iui P. Gheorge împrumutul în suma de 32.000 euro în patru tranșe de 8.000 euro, 4.000 euro, 3.000 euro și 8.000 euro, nebazându-se pe nici o probă, iar prin răspunsul la depus la dosar la data de 27.11.2014, a arătat că a făcut dovada achitării împrumutului cu sumele de 8,000 euro, 12.000 euro, 1.000 euro și încă 1.000 euro, care de fapt și reflectă realitatea, așa cum rezultă și din actele depuse la dosar chiar de către contestatoare.
Susținerile contestatoarea cum că nu ar fi știut în niciun moment ce semnează, nici contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară și nici ulterior, când a semnat actul adițional de prelungire a duratei de returnare a împrumutului sunt doar simple vorbe, astfel încercând să inducă în eroare instanța de judecată asupra celor petrecute de fapt.
Astfel, intimata învederează că, dacă s-ar presupune că este adevărat ceea ce relatează contestatoarea și că notarul public a refuzat eliberarea actelor semnate de către aceasta cu ocazia încheierii lor, având în vedere că însăși contestatoarea era parte în aceste acte, avea posibilitatea și ulterior încheierii lor să depună o cerere la biroul notarului public pentru comunicarea acestor acte și în eventualitatea în care nu era de acord cu cele consemnate sau cele consemnate nu erau în conformitate cu realitatea, avea posibilitatea să atace aceste acte în instanță pentru a se stabilii adevărul. De altfel, chiar contestatoarea in cuprinsul actelor notariale a declarat că a citit conținutul acestora și că îl înțelege și că cele consemnate corespund voinței pârtilor semnatare.
În drept, au fost invocate dispozițiile legale în materie privind executarea silită în vigoare la data începerii executării silite, art. 205, art. 250, art. 254, art. 309 alin. 5, art. 453 alin 1 NCPC.
Prin sentința civilă nr.5056/08.04.2015, Judecătoria Timișoara a respins cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Instanța de fond a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Z. GHINUȚA în contradictoriu cu intimata P. M. și pe cale de consecință, a anulat încheierea nr._/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2014 având ca obiect încuviințare executare silită, precum și actele de executare întocmite în baza ei în dosarul execuțional nr.493/EX/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc C. C..
A fost obligată intimata la plata către stat a sumei de 1050 lei taxă judiciară de timbru de care a fost scutită contestatoarea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în ce privește cererea de suspendare a executării silite, a constatat că nu a fost consemnată cauțiunea astfel cum prevede art. 718 alin. 2 C.proc.civ., sens în care, constatând că nu este îndeplinită o condiție de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării silite, a respins-o pe cale de consecință.
Asupra fondului contestației la executare, prima instanță a constatat că intimata P. M. a dat o declarație autentificată sub nr. 1653/16.09.2014 de SPN M. prin care aceasta a precizat că acceptă în mod expres succesiunea defunctului P. G., în calitate de soție supraviețuitoare.
Prevalându-se de prevederilor art. 1108 alin. 2 NCC, art. 1132 NCC și art. 1133 NCC, judecătoria a apreciat că, în lipsa dovezii calității de moștenitor a intimatei după defunctul P. G., aceasta nu poate promova o cerere de executare silită a unei creanțe pe care o consideră ca făcând parte din masa succesorală.
Așadar, instanța de fond a conchis că, atâta vreme cât nu s-a stabilit masa succesorală rămasă de pe urma defunctului ante menționat prin eliberarea unui certificat de moștenitor sau printr-o hotărâre judecătorească, care să ateste în mod cert compunerea masei succesorale, moștenitorii și cotele acestora, intimata nu poate efectua acte de dispoziție cu privire la bunurile sau creanțele ce au aparținut defunctului.
Având în vedere faptul că potrivit textelor legale mai sus invocate, intimata nu a făcut dovada calității de moștenitor care să îi confere dreptul de a executa silit o creanță a defunctului său soț, prima instanță a omis analizarea argumentelor contestatoarei referitoare la prescripția dreptului material la acțiune tocmai datorită lipsei acestei dovezi.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 711, 716 C.pr.civ., instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat încheierea civilă nr._/22.09.2014 dată în dosar nr._/325/2014 al Judecătoriei Timișoara și toate actele de executare întocmite de B.E.J. C. C. în dosarul execuțional nr. 493/ex/2014, obligând intimata la plata sumei de 1050 lei către stat.
S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat apel intimata P. C., solicitând în principal admiterea căii de atac declanșate, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației la executare. În subsidiar, solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivare, apelanta arată că sentința apelată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură, fapt ce atrage nulitatea acesteia, având în vedere că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale a intimatei.
Un alt motiv de casare a hotărârii primei instanțe, în opinia apelantei este faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii arătându-se că apelanta are calitate de moștenitor conform declarației notariale de acceptare a moștenirii și în același timp că nu deține această calitate de moștenitor, întrucât nu a dezbătut succesiunea după defunctul P. G., în calitate de soție supraviețuitoare.
Apelanta învederează că la data de 03.04.2009 defunctul său soț a încheiat un contract de împrumut cu intimata contestatoare, prin care acesta i-a împrumutat suma de 32.000 euro, intimata contestatoare urmând a returna împrumutul, fără a percepe nici o dobândă în decursul a șase luni.
Apelanta precizează că după aproximativ o lună de zile, intimata contestatoare a venit acasă la aceasta și la soțul ei cu suma de 8.000 euro și i-a rugat să prelungească perioada de restituire a împrumutului pe o perioadă de doi ani de zile, deoarece avea probleme financiare în acel moment și că în timp de doi ani o să returneze întreaga sumă.
La rugămințile acesteia, apelanta și soțul acesteia au fost de acord cu prelungirea perioadei de restituire a sumei împrumutate și în acest sens s-au prezentat la Biroul Notarilor Publici Asociați M. din Timișoara pentru a prelungi termenul de restituire din contractul de împrumut, ocazie cu care s-a încheiat actul adițional cu nr.754/05.05.2009, unde au stipulat că au primit de la intimată suma de 8.000 euro, iar diferența în sumă de 24.000 euro urmează să le fie returnată până la data de 16.09.2011.
Apelanta menționează că, ulterior au mai primit de la contestatoarea intimată suma de 14.000 euro în trei tranșe, respectiv, o dată 12.000 euro, o dată 1.000 euro și încă o dată 1.000 euro, așa cum se află confirmat și pe actul adițional la contractul de împrumut, unde soțul său a recunoscut sumele restituite de către intimata contestatoare și a semnat de primire pentru respectivele sume, astfel mai rămânând de returnat suma de 10.000 euro.
Apelanta arată că suma de bani împrumutată intimatei contestatoare conform contractului de împrumut, care constituie și titlu executoriu, a constituit bun comun al său împreuna cu soțul acesteia, acest contract încheindu-se în timpul căsătoriei și acest lucru nu necesită nici o dovada din partea sa, comunitatea de bunuri pe timpul căsătoriei prezumându-se automat, rezultând fără echivoc că și aceasta are calitate procesuală de a cere returnarea acestui împrumut, iar conform declarației notariale cu nr.1653/16.09.2014 privind acceptarea moștenirii poate face acte de administrare și conservare a averii defuncului său soț.
Apelanta menționează de asemenea că soțul său nu avea nici un bun imobil sau mobil deținut în proprietate la momentul decesului, apreciind astfel că nu sunt bunuri asupra cărora să deschidă procedura succesiunii după acesta, singurul drept conferit de lege este dreptul de a solicita restituirea acestui împrumut asupra căruia nu poate deschide procedura succesiunii, deoarece aceasta suma de bani nu se află fizic în masa succesorală.
Mai învederează apelanta că este singura moștenitoare a defunctului P. G. și că în prezent a demarat procedura de obținere a unui certificat de calitate de moștenitor pentru a face dovada acestui fapt, neexistând bunuri în masa succesorală.
Apelanta arată totodată că intimata contestatoare, după ce a formulat contestația la executare a recunoscut suma de 10.000 euro care a rămas nerecuperată în baza actului de împrumut, prin faptul că la data de 20.02.2015 s-a prezentat la Biroul Executorului Judecătoresc C. C. unde a achitat o parte din creanță, respectiv suma de 2.500 euro, iar ulterior încă 3.000 euro ( a continuat să achite sume de bani inclusiv după pronunțarea soluției de către prima instanță), solicitând acordul apelantei pentru aprobarea eșalonării diferenței ramase neachitate în mai multe tranșe lunare până la restituirea întregii sume ramase.
Apelanta susține că a acceptat propunerea contestatoarei, interesul său fiind de a-și recupera întreaga suma rămasă nerecuperată din împrumutul acordat și nicidecum executarea silita a intimatei.
În drept, au fost invocate prevederile legale in materie privind executarea silită, precum si art. 466, art. 470, art. 471, art. 476, art. 477, art. 479, art. 480, alin. 3, art. 453 alin 1, art. 717 alin. 1 NCPC.
Intimata Z. Ghinuța, legal citată, a formulat întâmpinare în calea de atac declanșată de apelant, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În motivare, intimata arată că în mod judicios instanța de fond a apreciat că apelanta a pornit executarea silită în temeiul unui titlu care nu este valabil, întrucât în speță numai în baza unui certificat de moștenitor era posibilă formularea cererii de executare, raportat la dispozițiile art. 1132(1) NCC.
Intimata învederează că apelanta nici în calea de atac nu a făcut dovada calității de moștenitor după defunctul P. G., aceasta formulând cererea de executare silită în baza unei simple declarații de acceptare a succesiunii de pe urma defunctului ante menționat, care nu are valoare de certificat de moștenitor, rezultând astfel că aceasta nu este de drept proprietarul moștenitor asupra creanței care face obiectul executării silite.
Intimata precizează totodată că din actul depus la executorul judecătoresc de apelantă nu rezultă că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, aceasta nefiind creditor în raportul juridic cu intimata, întrucât nu s-a stabilit masa succesorală de pe urma defunctului P. G., nefiind indicați mostenitorii acceptanți și cotele acestora de moștenire.
Intimata menționează că, din informațiile pe care le deține, defunctul P. G. are și alți moștenitori care s-au prevalat de calitatea lor în cursul împrumutului din cauza de față.
Intimata mai arată că judecătoria a motivat raționamentul pentru care nu a pus în discuție calitatea procesuală și nu a unit excepția cu fondul cauzei, întrucât actele de executare sunt anulabile câtă vreme apelanta nu a dovedit că este unica moștenitoare a lui P. G. prin depunerea la dosar a certificatului de moștenitor.
Apreciază intimata că nu se poate reține că instanța de fond a pronunțat o sentință care nu este motivată sau că motivarea este contradictorie, întrucât prima instanță nu a analizat decât valabilitatea calității de creditor a apelantei, rezultând din analiza înscrisurilor și a dovezilor administrate că aceasta din urmă nu este moștenitorul cu certificat de moștenire emis de notarul public, singurul act juridic care i-ar fi permis să uzeze de calea executării silite a creanței împotriva sa.
Intimata contestă că a executat de buna voie plata creanței pusă în executare, arătând că dacă nu ar fi început executarea silită și nu ar fi eșalonat plata la executorul judecătoresc, acesta ar fi executat imobilul prin licitație publică, căci a pornit executarea silită imobiliară, a pus ipoteca execuțională asupra imobilului și a înscris în cartea funciară a imobilului executarea silită imobiliară.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.476 alin.2 ultima teză, art.478 alin.2 NCPC.
Apelanta, legal citată a formulat răspuns la întâmpinarea depusă în calea de atac de intimată, solicitând respingerea tuturor apărărilor formulate de aceasta.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, cum și în raport de prevederile art.476-482 NCPC și ale art.717 NCPC, tribunalul apreciază apelul formulat ca fiind fondat pentru argumentele ce succed:
Deși critica apelantei că prima instanță, fără respectarea principiului contradictorialității, tradusă în aceea că nu a pus în discuția părților verificarea calității de creditor a intimatei apelante în ecuația raportului juridic de drept material supus executării silite (și nu, cum se susține în apel, a lipsei de legitimare procesual pasivă a acesteia în litigiul pendinte, deși evident că, finalmente, absența calității de creditor, respectiv debitor în persoana unei dintre părți generează fără dubiu și efecte în plan procesual) a pronunțat soluția reținând lipsa calității de moștenitoare a intimatei ân absența probării ei cu un certificat de moștenitor în condițiile de exigență ale art.1132-1133 NCC aplicabil în raport de data decesului împrumutătorului P. G., se privește a fi fondată, ea nu constituie în opinia tribunalului, cu necesitate, un motiv de anulare a sentinței cu trimitere spre rejudecare, de vreme ce în acest caz soluția ar fi una pur formală.
Soluția însă a anulării sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare se impune din altă perspectivă pentru considerentele prezentate în continuare.
În acest sens, se impune precizarea că, deși prima instanță a reținut că pârâta nu justifică în speță calitatea de moștenitoare, deci continuatoare a personalității juridice a împrumutătorului P. G. pentru aceea că nu a făcut dovada dezbaterii succesorale și a emiterii unui certificat de moștenitor care să-i ateste această calitate și, implicit, așadar aceea de creditor în raportul de drept execuțional pendinte contestat, într-o judicioasă observare a pieselor dosarului avea a constata (așa cum a relevat și contestatoarea intimată la cuvântul pe fond în apel) că declarația autentificată a apelantei din dosarul execuțional, dată la 16.09.2014, prin care menționează că acceptă expres succesiunea defunctului P. G., decedat la 28.05.2012, spre a-și justifica în acest fel legitimarea în declanșarea executării silite întru recuperarea diferenței de sumă împrumutată, a fost făcută la circa doi ani și patru luni de la data decesului împrumutătorului.
Or, potrivit cu art.1103 alin.1 NCC, dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la deschiderea moștenirii, deci de la data decesului, astfel că în acest context declarația de acceptare expresă a succesiunii fostului soț de către pârâta apelantă în sensul art.1108 alin.2 NCC s-a produs cu mult în afara termenului legal imperativ stabilit.
De altă parte, pârâta apelantă însăși precizează că nu a procedat la dezbaterea succesorală după soțul P. G., deoarece acesta nu avea nici un bun mobil ori imobil deținut în proprietate la data decesului pentru care să dezbată succesiunea; context în care, față de aceste mențiuni instanța conchide că (abstracție chiar de faptul că nu s-a prezentat un certificat de calitate, măcar, de moștenitor ori de moștenitor) nu se poate reține nici că a operat o acceptare tacită a succesiunii defunctului, cât timp actele de acceptare tacită a unei succesiuni sunt stabilite de legiuitor în art.1110 și vizează actele de dispoziție juridică a unei părți sau totalității drepturilor asupra moștenirii ori acte de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire, care desigur au a fi efectuate, pentru a avea aptitudinea de a fi calificate drept acte de acceptare tacită a moștenirii, în același termen legal de un an de opțiune succesorală.
Altfel spus, rezultă cu evidență că actele de acceptare tacită presupun operațiuni strâns legate de bunurile moștenirii ori de drepturile succesorale; dar cum în speță, pârâta a subliniat că astfel de bunuri nu au existat, iar dovada dispunerii de drepturile succesorale nu s-a făcut, se impune concluzia că nu poate fi reținută nici existența unei acceptări tacite a succesiunii. Nici chiar cu privire la creanța în discuție, despre care se precizează că este singurul bun apartenent masei succesorale nu s-a dovedit efectuarea vreunui act de acceptare tacită sau expresă în termenul de un an prevăzut de lege, a succesiunii (declarația expresă de care se prevalează apelanta fiind dată cu mult după trecerea acestui termen legal instituit).
Context în care, în adevăr, din perspectiva calității sale prevalate, dar nedovedite de moștenitoare (căci prin neacceptarea succesiunii fie expres, fie tacit în termen de un an de la deschiderea succesiunii, succesibilul se privește a fi străin de aceasta) a împrumutătorului, pârâta P. M. nu legitimează calitatea de creditor în raportul execuțional de ea declanșat, nefăcând dovada în raport de probele administrate până la pronunțarea prezentei decizii, a acceptării succesiunii în termenul legal în niciuna din formele prevăzute de lege.
În aceeași ordine de idei, este de subliniat însă, contrar celor avute în vedere de judecătorie, că neprezentarea certificatului de moștenitor, căruia este adevărat că noua lege civilă îi atribuie în mod expres efectele juridice reglementate de art.1133 NCC nu era, în opinia instanței de control judiciar un argument suficient pentru a-i repudia de plano pârâtei calitatea de moștenitoare a defunctului împrumutător și deci, implicit, pe cea de creditor în recuperarea diferenței de sumă împrumutată, deoarece o simplă declarație de acceptare expresă a succesiunii în termenul de un an de la data decesului ori probarea efectuării unor acte de acceptare tacită în același termen ar fi avut prin ele însele aptitudinea de a-i conferi pârâtei calitatea de moștenitoare chiar fără a se cunoaște exact întinderea cotelor ce-i reveneau din succesiune ori bunurile moștenirii și prin urmare, și calitatea de persoană îndreptățită a pretinde pe cale execuțională recuperarea împrumutului.
În cauză, însă, așa cum s-a demonstrat supra, calitatea de creditor a pârâtei derivată din raportul succesoral nedovedindu-se până în prezent, rezultă că fără vreo legitimare avându-și sorgintea în moștenire a acționat aceasta în executarea silită.
Împrejurarea că încheierea de încuviințare a executării silite, dată într-o procedură necontencioasă unde nu are loc vreo judecată contradictorie și care nu se bucură de autoritate de lucru judecat, a reținut calitatea pârâtei apelante de soție supraviețuitoare acceptantă a succesiunii defunctului P. G., se privește a nu avea vreo relevanță în prezenta contestație la executare silită, unde instanța este chemată a efectua verificări complexe ținând de legalitatea executării silite inclusiv prin prisma subiectelor de drept implicate.
De altă parte însă, ceea prima instanță nu a observat și nu s-a preocupat deloc a analiza, împrejurare ce echivalează - cât timp aspectul a fost prevalat expres pe calea întâmpinării la prima instanță - cu necercetarea fondului cauzei, este chestiunea, reiterată expres în cererea de apel, legată de eventuala poziție de creditoare a pârâtei derivată din pretinsa calitate de bun comun a sumei împrumutate, de vreme ce se susține că împrumutul acordat contestatoarei a avut loc în timpul căsătoriei pârâtei cu defunctul împrumutător P. G..
Or, în acest sens, cum asupra bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei poartă o stare de codevălmășie ce încetează prin decesul unuia dintre soți și se convertește într-o stare de coproprietate, unde cotele foștilor soți se prezumă prin lege a fi egale până la proba contrarie purtând asupra contribuției fiecăruia la dobândirea bunurilor comune (art.357 alin.2 NCC) și cum, în conformitate cu art.345 alin.1 și 2 NCC fiecare soț, în virtutea mandatului tacit de reprezentare, poate efectua acte de conservare, administrare ori dobândire a bunurilor comune, era absolut necesar ca prima instanță să verifice următoarele aspecte: dacă pârâta și numitul P. G. erau soți la momentul acordării împrumutului contestatoarei, dacă suma împrumutată era dobândită în timpul căsătoriei și era bun comun al soților ori făcea parte din categoria bunurilor proprii ale defunctului P. G., prin răsturnarea prezumției de comunitate, precum și, pentru ipoteza circumscrierii sumei împrumutate comunității de bunuri, cota de contribuție a fiecărui soț cu efecte asupra cotei de proprietate, la dobândirea bunului comun, cotă proporțional cu care mai apoi are a se verifica îndreptățirea pârâtei de a proceda la urmărirea silită a sumei împrumutate.
Din această perspectivă, așadar, critica apelantei are a fi reținută și cum judecătoria nu a antamat apărarea circumscrisă întâmpinării și reiterată în calea de atac privind calitatea de creditoare a pârâtei pretins izvorâtă din regimul comunității de bunuri, tribunalul va admite apelul și va anula sentința, trimițând cauza spre verificarea acestui aspect și pentru o judecată unitară, în cadrul căreia au a se analiza și celelalte temeiuri ale contestației la executare omise de la cercetare, primei instanțe, în temeiul art.480 alin.3 NCPC, din moment ce această anulare s-a solicitat expres prin chiar înscrisul declanșator al căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta apelantă P. M., cu domiciliul procedural la Cabinet de avocat Tuică A. din Timișoara, Spl.N.T. nr.21/A, ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.5056/08.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr._ în contradictoriu cu contestatoarea intimată Z. Ghinuța, cu domiciliul în ., jud.T..
Anulează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea minutei la dispoziția părților prin intermediul grefei azi, 25.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. B. A. A.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
4 ex./2 ex. .
Prima instanță: jud. G. D.
| ← Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 3665/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2496/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
