Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1168/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1168/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1168/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA 1168/A
Ședința publică din 19 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V.
Judecător B. D.
Grefier R. RUȘEȚIU
Pe rol se afla judecarea apelurilor formulate de apelanții M. A. si F. A. împotriva sentinței civile 3075/2015, pronunțate de Judecătoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimata M. F. Compania de Seguros y Reaseguros SA Spania.
La apelul nominal, făcut in ședința publică, lipsesc părțile.
Concluziile si susținerile in fond ale parților au fost luate in ședința publică din 22.10.2015, când instanța din lipsa de timp pentru deliberare, a dispus amânarea pronunțării pentru termenul din 29.10.2015, apoi, pentru constituirea legală a completului de judecată și din lipsă de timp pentru deliberare a dispus amânarea pentru termenele din 05.11.2015, 12.11.2015 și 19.11.2015, aspecte consemnate in încheierea de amânare a pronunțării, ce fac parte integranta din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 3075/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precizată si formulată de reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâtul F. A., în consecință.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată împotriva chematei în garantei M. F. Compania de Seguros Y Reaseguros SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
A fost obligat pârâtul la plata către chemata în garantei a sumei de 10.623,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, cheltuieli deplasare si costuri traducere acte.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele.
La data de 12.08.2009 pârâtul îsi plimba câinele rasa Pittbul legat cu lesă, însă fără botnită, în spatele blocului situat în Timsoara, ., unde s-a întâlnit cu reclamantul, care îsi plimba la rândul său căinele, iar pe fondul unui conflict anterior între cei doi, pârâtul si-a dezlegat câinele si l-a asmutit asupra reclamantului, care a sărit spre gâtul acestuia, si l-a muscat de ureche si de brat.
Potrivit certificatului medico - legal nr. 1543/12.08.2009, Raportului nr. 3113/17.11.2009 si a Raportului nr. 298/27.01.2010 întocmite de către Institutul de Medicină Legală Timisoara, reclamantul a suferit mai multe leziuni ce pot avea vechimea din data de 12.08.2009 si care pot fi rezultatul muscaturii de caine, leziuni care au necesitat un număr de 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, precum si amputatia completă a treimii inferioare a pavilionului auricular, absenta lobului si marginii externe a helixului urechii din stânga, acestea fiind sechele postraumatice ce reprezintă un prejudiciu esteic major.
Prin sentinta penală nr. 2962/04.11.2013, pronuntă de Judecătoria Timisoara în dosarul nr._/325/2012, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 68/A//13.02.2014 a Curtii de Apel Timisoara, pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare pentru săvârsirea infractiunii de vătămare corporală gravă, fiind lăsată nesolutionată actiunea civilă formulată de partea vătămată M. A..
Prin fapta ilicită a pârâtului, de încălcare a unei obligații (obligația acestuia de pază materială a animalului), încălcare prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv al unei persoane.
Existenta prejudiciul cauzat care constă în vătămarea corporală a reclamantului; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat; vinovăția (culpa paratului sub forma neglijenței în exercitarea obligației sale de pază materială).
Prin precizarea cererii, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 lei, din care suma de 12.000 lei reprezentând daune materiale si suma de 188.000 lei reprezentând daune morale.
În ceea ce privește daunele materiale, din actele dosarului instanța de fond a reținut că prin adeverința aflată la fila 33 dosar fond, emisă de Centru Medical Brol, reclamantul necesită trei intervenții chirurgicale ale căror costuri estimative sunt de 12.000 lei.
Pe acest aspect, instanța de fond a reținut că respectivele daune materiale nu au un caracter cert, întrucât, pe de o parte, se întemeiază pe simpla prezumție că vor exista, iar, pe de altă parte, nu se poate aprecia asupra întinderii acestora.
Existența deci a prejudiciului este condiția indispensabilă a răspunderii civile în reparație. Conform unei axiome tradiționale, prejudiciul trebuie sa fie direct, actual si cert; condiția certitudinii prejudiciului este un atribut flexibil, el având ca echivalent, teoretic și practic, verosimilitatea.
Referitor la daunele morale, instanță a subliniat că, în conformitate cu practica judiciară și literatura de specialitate, aceste daune nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogățire fără justă cauză. Caracterul inestimabil al prejudiciului moral, nu poate suprima protecția victimei, despăgubirea acordată acesteia, neconstituind atât un echivalent, cat o satisfacție de substituție.
Astfel, despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună".
Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.
În același sens sunt și reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21 - 25 iunie 1969, dintre care sunt semnificative următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificația și conținutul său exact prezintă diferențe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalității umane, ca defăimarea, amestecul în viața privată, sechestrarea ilegală a persoanei; 3. În caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit…5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacție victimei. În anumite cazuri, cuantumul compensației va putea fi determinat și de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească și măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală.; 8. În cazurile constatate, reparația poate fi acordată sub formă de vărsăminte periodice. În aceste cazuri este indicat ca beneficiarii să fie protejați împotriva devalorizării monedei; …”
Este incontestabil că reclamantul a suferit o vătămare prin comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, cu toate acestea, instanța este obligată să se raporteze la jurisprudența în materie, la nivelul de trai al colectivității, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogățire fără just temei.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că suma solicitată – 188.00 lei este disproporționată față de prejudiciul moral suferit, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
Referitor la cheltuielile de judecată, fată de art. 274 cod pr. civ., instanța de fond a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
De asemenea cheltuielile efectuate de chemata în garanție M. F. Compania de Seguros Y Reaseguros SA îi sunt imputabile pârâtului, cererea fiind respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, motiv pentru care l-a obligat la plata sumei de 10.623,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, cheltuieli deplasare si costuri traducere acte.
Împotriva sentinței civile nr. 3075/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a formulat apel apelantul M. A. și recurs pârâtul F. A..
Prin apelul formulat de apelantul reclamant M. A., s-a solicitat schimbarea hotărârii apelate, in sensul admiterii in tot a acțiunii astfel cum a fost precizata. Cu cheltuieli de judecata.
Instanța de fond, in aprecierea cuantumului sumei acordata pentru repararea prejudiciului moral produs, prin fapta ilicita săvârșita cu vinovăție de intimatul F. A. a precizat ca acordarea unei sume mai mari de 20.000 lei ar reprezenta "o îmbogățire fără justa cauza".
Este adevărat faptul ca "evaluarea daunelor morale, chiar si atunci când existenta lor este evident, de regula nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, in care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor in cunoașterea sufletului uman si a reacțiilor sale", așa cum s-a reținut in sentința civila apelata.
Un prim aspect in cuantificarea daunelor morale de care instanța trebuie sa tina seama, îl reprezintă durerile fizice (pretium doloris) suferite, atât in momentul producerii faptei cauzatoare de prejudicii, cât si ulterior, ca urmare a amputației complete a unei treimi din urechea stânga care constituie o sechela postraumatica ce reprezintă un prejudiciu estetic major deoarece, pentru ameliorarea aspectului estetic, s-a ajuns la concluzia ca sunt necesare mai multe intervenții chirurgicale reparatorii pentru a se putea obține in final o ureche similara cu cea colaterala.
Acest aspect a fost reținut de Curtea de Apel Timișoara in considerentele deciziei penale 68/A/2014 pronunțata in dosarul nr._/325/2012 prin care intimatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 182 al 2 cod penal anterior si art. 194 al 1 cod penal nou.
Durerile suferite de apelant in momentul producerii leziunilor imputabile intimatului sunt inimaginabile, fiind de o intensitate si durata majore. Referitor la durerile fizice, o componenta a acestora o reprezintă si cele încercate de apelant care pe fondul stresului produs de către intimat a suferit ulterior producerii incidentului si o intervenție pe cord deschis, dovedita cu biletul de ieșire din spital.
Totodată, amputarea pavilionului uricular prin smulgerea acestuia de către câinele intimatului i-a creat dureri insuportabile si un prejudiciu estetic major, fiind vorba despre slutirea fizionomica.
Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere in stabilirea cuantumului despăgubirilor, îl constituie durerea psihica încercata ca urmare a pierderii pavilionului auricular si care se manifesta pregnant, creând victimei un complex de inferioritate pe mai multe planuri.
Prejudiciul estetic (pretium pulchritudinis) cuprinzând toate vătămările si leziunile ce aduc atingere armoniei fizice sau înfățișării persoanei este de asemenea, un element fundamental, acesta fiind imposibil de acoperit printr-o eventuala protejare care sa mascheze infirmitatea, iar impactul psihic asupra victimei este cu atât mai dur cu cât aceasta trăiește . pune tot mai mult accent pe aspectul fizic si armonia fizionomica exterioara.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, consta in efectul negativ suferit de o persoana, urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoana sau lucru, pentru care aceasta este ținuta a răspunde, unul din cazurile particulare prezentandu-1 vătămarea adusa aspectului fizionomie normal care duce la un complex de inferioritate inevitabil al victimei.
F. de cele arătate mai sus, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, in sensul admiterii in totalitate a pretențiilor in ceea ce privește cuantumul daunelor morale cu cheltuieli de judecata.
Pârâtul F. A. a formulat recurs, împotriva încheierii din 19.01.2015 și împotriva sentinței civile nr.3075/2015, pronunțate in dosarul nr._, în conformitate cu 304 pct. 9, coroborat cu art. 304 ind. 1 și cu art. 312 cod procedură civilă 1865, solicitând instanței de control judiciar casarea hotărârii recurate pentru ca instanța să se pronunțe asupra excepției tardivității precizării cererii de chemare în judecată, de majorare a pretențiilor de la 20.000 de lei la 200.000 de lei, invocată prin completarea la întâmpinare de către chematul în garanție, fila 174 lit. c) dosar judecătorie după casare în apărarea pârâtului; anularea în parte a încheierii de ședință din data de 19.01.2015, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție șl obligarea societății de asigurări la plata despăgubirilor șl a cheltuielilor de judecată, având în vedere că polița de asigurare era valabilă pe întreg teritoriul uniunii europene șl cu privire la respingerea excepției prescripției; anularea în parte a încheierii de ședință din data de 19.01.2015, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului reclamantului de a cere majorarea pretențiilor în anul 2014 pentru incidentul din anul 2009; modificarea în parte a sentinței civile nr. 3075/2015, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond și a reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocațiale ale avocatului reclamantului, de la 10.000 de lei, la 600 de lei, având în vedere culpa reclamantului, reținută de către instanța de recurs, în primele 2 grade de jurisdicție, ca urmare a citării cu rea credință, ceea ce a dus la acordarea unor cheltuieli de 4.000 de lei, acordate în plus reclamantului, onorariu avocat în primă instanță și la tribunal, iar față de admiterea în parte a acțiunii (20.000 de lei din 200.000 de lei), diferența de 6.000 de lei, onorariu avocat, trebuia acordat proporțional cu cuantumul pretențiilor admise, respectiv 10%, în sumă de 600 de lei și ale avocatului societății chemate în garanție, de la 10.623,40 la 1.000 de lei, proporțional cu prezenta la susținerea cauzei, fată de prezenta la un singur termen de judecată, din cele 9 acordate.
În motivare, s-au arătat următoarele.
Având în vedere faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității precizării formulate de către reclamant după casare, invocată de către chematul în garanție, ca și apărare în numele reclamantului, fila 174 lit. c) dosar p.i., se consideră că se impune casarea hotărârii sub acest aspect.
Prima instanță, după casare, în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, având în vedere faptul că în cuprinsul poliței de asigurare nu se prevede în mod expres că aceasta ar fi valabilă doar pe teritoriul Spaniei. În plus, cei de la societatea de asigurări au confirmat verbal că aceasta are acoperire pe teritoriul Uniunii Europene, fapt ce nu poate fi îndreptat decât prin anularea în parte a încheierii de ședință din 19.01.2015, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție și obligării societății de asigurări la plata despăgubirilor și cheltuielilor de judecată către reclamant.
De asemenea, în mod greșit instanța, prin aceeași încheiere din 19.01.2015, a respins excepția prescripției dreptului reclamantului de a cere majorarea pretențiilor, având în vedere faptul că majorarea pretențiilor a intervenit în anul 2014. S-a învederat instanței că reclamantul a promovat acțiunea în anul 2011, instanța rămânând în pronunțare în data de 26.01.2012. Având în vedere că acesta nu și-a majorat pretențiile înainte ca instanța să rămână în pronunțare (26.01.2012), această precizare era prescrisă la data formulării ei (2014), având în vedere că din anul 2009 (data producerii incidentului) și până în anul 2012 (data pronunțării instanței), reclamantul putea să-și majoreze pretențiile oricând dacă avea motive.
Argumentul încălcării principiului echității în stabilirea cuantumului daunelor morale de către instanța de fond, reducerea daunelor morale în cuantum de 20.000 lei. aplicabilitatea art. 304 pct. 9 C. 1865.
În pofida faptului că, în structura argumentativa a considerentelor hotărârii judecătorești, sunt invocate recomandările Consiliului Europei din anul 1969 de la Londra, instanța de fond în mod eronat, subiectiv și arbitrar a stabilit un cuantum disproporționat de mare al daunelor morale, invocând faptul că principiul reparației prejudiciului nepatrimonial nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, recunoscând faptul că "evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unor criterii subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale."
Doctrina juridică subliniază faptul că "pentru aprecierea daunei morale, trebuie să distingem, mai întâi, o . criterii generale importanța valorii lezate, personalitatea victimei), apoi, o . criterii orientative speciale și, nu în ultimul rând, o . criterii orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare.
Dincolo de punctul de vedere doctrinar invocat, dinamica jurisprudențială a statuat faptul că "la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale reclamantului, victimă a faptei prejudiciabile, repercusiunile prejudiciului asupra situației sale sociale, inclusiv pe plan profesional și familial, precum și criteriul echității", astfel încât instanța de fond în mod eronat, subiectiv și eronat a stabilit cuantumul de 20.000 lei pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, cu încălcarea flagrantă a principiului echității, întrucât cuantumul stabilit de instanța de fond nu reprezintă o justă reparare a prejudiciului nepatrimonial, ci in concreto o reală îmbogățire fără justă cauză fată de criteriile obiective în evaluarea prejudiciului nepatrimonial, raportat șl la numărul zilelor de îngrijiri medicale ale reclamantului.
Argumentul reducerii de către instanța de control judiciar a părții din cheltuielile de judecată constând în onorariile avocaților reclamantului, respectiv a societății chemate în garanție, dar și a tuturor cheltuielilor de deplasare și traducerii a înscrisurilor. aplicabilitatea art. 274 alin.3 cpc 1865.
În conformitate cu art. 274 alin. 3 C. 1865, instanța de control judiciar deține prerogativa de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, în cuantum de 10 000 lei, respectiv 10.623,4 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli deplasare și costuri traducere acte, întrucât onorariile de avocat sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea șl complexitatea cauzei, motiv pentru care includerea acestor costuri în cuantumul general al cheltuielilor de judecată încalcă drepturile si interesele legitime ale recurentului, fiind un cuantum împovărător fată de situația economică a subsemnatului recurent.
Prima instanță după casare, a acordat în mod greșit reclamantului toate cheltuielile de judecată, din toate gradele de jurisdicție (Judecătorie 2000 de lei - fila 45 dosar p.i., Tribunal 2000 de lei, fila 100 din dosarul tribunalului, Judecătorie 6.000 de lei, după casare, fila 99 (3.000 de lei) și fila 307 (3.000 de lei)).
În primul rând, motivul casării primei hotărâri, reținut de către Tribunal este reaua credință a reclamantului care l-a citat pe pârât la adresa din tară, deși cunoștea că are reședința în străinătate, astfel încât nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată de 4.000 de lei (Judecătorie 2000 de lei - fila 45 dosar p.i. Tribunal 2000 de lei, fila 100 din dosarul tribunalului), pârâtul nefiind în culpă procesuală în aceste 2 grade de jurisdicție.
În al doilea rând, restul cheltuielilor de judecată, în cuantum de 6.000 de lei, dosar judecătorie după casare, fila 99 (3.000 de lei) si fila 307 (3.000 de lei)), trebuiau reduse proporțional cu admiterea acțiunii. Astfel, cuantumul pretențiilor admise din cererea precizată a fost de 10%, respectiv 20.000 de lei din 200.000 de lei, ceea ce presupunea si reducerea cheltuielilor de judecată, proporțional cu cuantumul sumelor admise, respectiv 600 de lei, în loc de 6.000 de lei.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate chematului în garanție, în sumă de 10.623,40 de lei, sunt excesive în raport cu prezența la susținerea cauzei (1 termen de judecată din 9 acordate), motiv pentru care s-a solicitat reducerea acestuia la 1.000 de lei, proporțional cu prezența la susținerea cauzei.
În plus, societatea de asigurări trebuia să respecte condițiile speciale de asigurare prevăzute la art. 22 din asigurare si să plătească toate cheltuielile legate de desfășurarea unui proces, privind animalul asigurat.
Față de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței de control judiciar modificarea în parte a sentinței civile nr. 3075/ 2015 cu privire la reducerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocațiale ale avocatului reclamantului, respectiv ale avocatului societății chemate în garanție.
În drept, art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 304 ind. 1 șl art. 312 cod procedură civilă 1865, art. 274 alin. 3 cpc 1865.
În temeiul art. 242 alin. 2 cpc 1865, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Intimatul F. A., în conformitate cu art. 471 alin. 5 noul cod procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de reclamant ca neîntemeiat, având în vedere următoarele.
Față de susținerile apelantului, cu privire la acordarea sumei de_ lei cu titlu de daune morale, se impune a fi subliniat faptul că, în mod legitim, în structura argumentativa a considerentelor hotărârii judecătorești, sunt invocate recomandările Consiliului Europei din anul 1969 de la Londra, instanța de fond stabilind faptul că principiul reparației prejudiciului nepatrimonial nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, recunoscând faptul că "evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unor criterii subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale."
Doctrina juridică a subliniat faptul că "pentru aprecierea daunei morale, trebuie să distingem, mai întâi, o . criterii generale, apoi, o . criterii orientative speciale și, nu în ultimul rând, o . criterii orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare (gravitatea prejudiciului moral determinată și de gravitatea faptei ilicite săvârșite, gradul de culpă a părții vătămate, criteriul echității - exprimat prin cerința ca indemnizația să reprezintă o justă șl integrală dezdăunare."
Dincolo de punctul de vedere doctrinar invocat, dinamica jurisprudențială a statuat faptul că "la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale reclamantului, victimă a faptei prejudiciabile, repercusiunile prejudiciului asupra situației sale sociale, inclusiv pe plan profesional și familial, precum și criteriul echității", astfel încât instanța de fond în mod legitim, nu a acordat reclamantului suma de 188 000 lei cu titlu de daune morale, întrucât s-ar fi încălcat în mod flagrant principiul echității, și ar fi fost in concreto o reală îmbogățire fără justă cauză față de criteriile obiective în evaluarea prejudiciului nepatrimonial.
Față de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței să respingă apelul formulat.
Reclamantul apelant M. A. a formulat concluzii scrise, solicitând admiterea apelului formulat de acesta, schimbarea hotărârii apelata, in sensul admiterii in tot a acțiunii astfel cum a fost precizata si obligarea intimatului la plata următoarelor sume: 188.000 lei reprezentând daune morale și 12.000 lei reprezentând daune materiale.
Instanța de fond, in aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, produs prin fapta ilicita săvârșita cu vinovăție de intimatul F. A., a reținut ca acordarea unei sume mai mari de 20.000 lei ar reprezenta o „ îmbogățire fără justa cauza".
Se poate defini îmbogățirea fără justa cauza ca fiind faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta sa existe un temei juridic. In speța, temeiul juridic pentru aceste despăgubiri îl reprezintă însăși răspunderea civila delictuala, aplicându-se in speța principiul reparării integrale a prejudiciului.
Prejudiciul nepatrimonial constituie o forma distinctiva a prejudiciului civil in general si un factor relativ independent de declanșare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umana.
Prejudiciul moral nepatrimonial consta in rezultatul dăunător direct, de natura nepatrimoniala, al unei fapte ilicite si culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic, care definesc personalitatea umana, si ca, deși acest rezultat nu poate fi evaluat in bani, el da totuși naștere dreptului si implicit obligației de reparare in conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale.
În dreptul actual din majoritatea țărilor europene, daunele morale sunt preponderent delictuale, domeniul delictual fiind domeniul tradițional al daunelor morale, iar răspunderea civilă delictuală fiind răspunderea de drept comun în raport cu răspunderea contractuală pentru daune morale. După . Codului civil din anul 1865, în perioada 1865-1952, jurisprudența română a promovat admiterea reparării bănești a daunelor morale, fiind susținută de doctrină. Dispozițiile legale invocate pentru admisibilitatea reparării bănești a daunelor morale au fost cele ale art. 998 cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în temeiul cărora orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-1 repara, întregite cu cele ale art. 999 C.Civ., conform cărora omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa. Cum aceste texte legale nu fac distincție după cum prejudiciul este patrimonial sau nepatrimonial, înseamnă că ambele sunt susceptibile de a fi reparate pe cale bănească, în aplicarea principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ".
Prejudiciul moral poate viza personalitatea fizica, psihica sau sociala a unei persoane. In categoria prejudiciilor morale produse prin lezarea integrității corporale sau sănătății unei persoane intra: durerile fizice sau psihice, prejudiciul estetic, prejudiciul de agrement, prejudiciul juvenil. Dreptul la viata privata a unei persoane, intra in componenta patrimoniului moral al oricărei persoane. Legiuitorul are obligația sa manifeste un interes maxim pentru protejarea vieții private a unei persoane si, in general, pentru protecția persoanei umane. Repararea prejudiciilor morale nu se poate limita doar la masuri cu caracter nepatrimonial, ci ea trebuie sa aibă si un caracter pecuniar.
Intre 1952 și 1965, repararea băneasca a daunelor morale era negata categoric. Masurile cu caracter nepatrimonial prevăzute de decretul nr. 31/1954 sunt insuficiente, ineficiente, incapabile sa asigure securitatea juridica a unei persoane. Soluția reparării integrale a prejudiciului exclusiv din punct de vedere material se pare ca nu a satisfăcut instanțele judecătorești, care au început sa nuanțeze noțiunea de "prejudiciu". După Constituția din 1965 apare o reorientare a dreptului civil român, punându-se printre altele și problema reparării bănești a daunelor morale.
Echivalentul pecuniar al efortului suplimentar a fost inclus in cuantumul despăgubirilor, realizându-se astfel exigentele aplicării reparării integrale a prejudiciului. Lărgirea sferei noțiunii de prejudiciu s-a făcut in cadrul regulilor principiului reparării integrale a prejudiciului. Echivalentul material al efortului suplimentar nu readuce persoana lezata in dreptul sau in situația anterioara; pentru viitor, deducându-se potențialitatea unei pagube, instanța apreciază in ce măsura el poate fi dezdăunat.
Limita dintre prejudiciul material si cel moral este in unele situații imperceptibila; este cunoscut ca, in cazul unor slutiri sau paralizii, persoana este pusa in imposibilitate de a se mai bucura de viata, in care, prejudiciul ar putea fi atenuat, de exemplu, prin acordarea unor despăgubiri prin care cel vătămat sa aibă putința sa-si creeze o anumita ambianta in interiorul căminului sau, sau in afara, prin care sa înlocuiască, cel puțin in parte, acele latitudini pe care omul deplin sănătos le are, dar de care a fost lipsit ireversibil prin accidentul a cărui victima a fost.
Contribuția jurisprudenței la definirea noțiunii de prejudiciu estetic este de natura sa contureze o alta latura a prejudiciului moral. Răspunderea nu s-a limitat doar la despăgubirea pentru dauna materiala produsa, dezdăunarea incluzând si cheltuielile pe care persoana a fost obligata sa le suporte pentru a-si ascunde prejudiciul estetic.
Despăgubirile pecuniare nu au avut ca scop sa compenseze suferința provocata de consecințele unui prejudiciu estetic, ci sa recupereze cheltuielile efectuate pentru înlăturarea sau diminuarea prejudiciului.
Totodată, in practica instanței de Judecata (I.C.C.J., Secția Civila, Decizia nr. 6330/22.09.2011) a fost evidențiat faptul ca „un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudența in cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea ". Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implica fără îndoiala si o doza de aproximare, insa instanța trebuie sa stabilească un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat in totalitate, si despăgubirile acordate, in măsura sa permită celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferințele morale.
Aprecierea prejudiciului moral nu trebuie sa se rezume la determinarea „prețului" suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci, in absenta unor criterii pe baza cărora sa se poată realiza o cuantificare obiectiva a daunelor morale, acestea se stabilesc in raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanta valorilor lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura in care i-a fost afectata situația familiala, profesionala si sociala. Se face, deci, o apreciere a prejudiciului moral și apoi, în raport cu acesta, se stabilește indemnizația.
Indemnizarea daunelor morale este o cerință a realizării depline a răspunderii civile, care dă expresie principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind un mijloc eficient de compensare a daunelor morale.
Nu trebuie considerat un obstacol insurmontabil faptul că prejudiciile nepatrimoniale nu pot avea un preț; nu este vorba despre repararea unor prejudicii fără valoare, ci, dimpotrivă, de a unora care nu pot fi prețuite.
Dacă s-ar admite că nu pot fi acordate, pentru că nu există criterii de determinare a cuantumului lor, ar însemna să se subordoneze chestiunea de principiu a dreptului victimei la obținerea reparațiilor, unei chestiuni secundare, privitoare la probațiune. Este cunoscut faptul că, o reparație propriu-zisă, perfectă din punct de vedere economic, nu poate fi acordată nici în cazul prejudiciului patrimonial, însă această împrejurare nu constituie o piedică în acordarea de către instanțele de judecată a unor despăgubiri pentru asemenea daune.
In cadrul criteriilor orientative de apreciere a daunei morale, identificate de doctrină, cele mai relevante au fost considerate a fi: importanța valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, personalitatea victimei, situația profesională a acesteia (criterii generale), dar și gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercusiunile prejudiciului asupra situației sociale a victimei - inclusiv în plan profesional și familial, existența unor strânse legături afective între victimă și anumite persoane, precum și rangul obligației de întreținere.
Intre criteriile orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare s-au reținut: gradul de culpă a părții vătămate (care influențează în mod hotărâtor cuantumul despăgubirilor), criteriul echității (în baza căruia indemnizația trebuie să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate), dar și poziția procesuală a autorului faptei, respectiv achiesarea acestuia la pretențiile părții civile.
Daunele morale cerute constau in durerile fizice (pretium doloris) inimaginabile, suferite la momentul producerii leziunilor, fiind de o intensitate si durata majora, dar si cele încercate de subsemnat ulterior, ca urmare a amputației complete a unei treimi din ureche stânga care constituie o sechela posttraumatica ce reprezintă un prejudiciu estetic major, deoarece, pentru ameliorarea aspectului estetic, s-a ajuns la concluzia ca sunt necesare mai multe intervenții chirurgicale reparatorii dar fără a obține in final o ureche similara cu cea colaterala.
In plus, pe fondul stresului produs de către intimat, a suferit ulterior producerii accidentului, o operație pe cord deschis.
O a alta componenta a daunelor morale cerute constau in prejudiciul estetic si permanent (pretium pulchritudinis) suferit, fiindu-i amputat pavilionul auricular stâng prin smulgere de către câinele intimatului. Acest prejudiciu cuprinde toate vătămările și leziunile ce aduc atingeri armoniei fizice sau înfățișării persoanei, fiind un element fundamental, imposibil de acoperit printr-o protecție care sa mascheze infirmitatea.
Si impactul psihic suferit este un element care trebuie avut in vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Pentru a putea fi ameliorat acest prejudiciu estetic, apelantul ar trebui sa sufere 3 intervenții chirurgicale pentru reconstrucția pavilionului auricular stâng, intervenții pe care in prezent nu mi le permit, costul total al acestora, incluzând spitalizare si tratament, fiind de 12.000 lei.
Având in vedere cele expuse, a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelata in sensul admiterii in tot a acțiunii astfel cum a fost precizata si obligarea intimatului la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune materiale si morale.
Pârâtul apelant F. A. a formulat concluzii scrise, solicitând instanței respingerea ca neîntemeiat apelul reclamantului-apelant M. A. și admiterea apelului propriu, schimbând în parte hotărârea apelată (Sentința Civilă nr. 3075/06.03.2015), în sensul reducerii daunelor morale (de la 20.000 de lei) și a cheltuielilor de judecată (de la 10.000 de lei) acordate reclamantului-apelant M. A. și a reducerii cheltuielilor de judecată acordate chematului în garanție M. F. COMPANIA DE SEGUROS Y REASEGUROS S.A (de la 10.263,4 lei). Totodată, s-a solicitat și anularea în parte a încheierii de ședință din data de 19.01.2015, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție șl obligarea societății de asigurări la plata despăgubirilor șl a cheltuielilor de judecată, având în vedere că polița de asigurare era valabilă pe întreg teritoriul uniunii europene și cu privire la respingerea excepției prescripției. De asemenea, menține si solicitarea cu privire la casarea hotărârii recurate pentru ca instanța să se pronunțe asupra excepției tardivității precizării cererii de chemare în judecată, de majorare a pretențiilor de la 20.000 de lei la 200.000 de lei, după casare, invocată prin completarea la întâmpinare de către chematul în garanție, fila 174 lit. c) dosar judecătorie după casare în apărarea pârâtului, fără cheltuieli de judecată, având în vedere următoarele argumente.
Prin hotărârea apelată nr. 3075/06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara după casare, prima instanță i-a agravat situația după propria cale de atac, obligându-l să achite o sumă totală de 40.263.4 lei (20.000 lei (daune morale)+10.000 lei (cheltuieli de judecată reclamant)+10.263,4 lei(cheltuieli de judecată chemat în garanție)), fată de suma inițială de 40.000 de lei (38.000 lei daune morale+2000 lei cheltuieli de judecată), stabilită prin prima sentință pronunțată în dosar sub nr. 2635/02.02.2012, sentință care nu a fost atacată de către reclamantul M. A..
Prima sentință pronunțată în dosarul nr. 2635/02.02.2012, a fost casată de Tribunalul T., cu trimitere spre rejudecare, în urma recursului formulat de subsemnatul pârât F. A.. Reclamantul M. A. nu a formulat cale de atac împotriva primei instanțe, deși cererea acestuia a fost admisă doar în parte, fiind practic mulțumit cu daunele morale acordate în sumă de 38.000 de lei (din totalul de 50.000 de lei solicitate) si cheltuielile de judecată de 2.000 de lei.
În urma recursului formulat de subsemnat, cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, instanță ce a pronunțat hotărârea a cărei apelare se solicită, cu nr. 3075/06.03.2015. Prin această hotărâre, de după casare, a fost obligat să plătească o sumă totală de 40.263.4 lei (20.000 lei (daune morale+10.000 lei (cheltuieli de judecată reclamant)+10.263,4 lei(cheltuieli de judecată chemat în garanție)), fată de suma inițială de 40.000 de lei, agravându-i-se situația în propria cale de atac, pe care dacă nu o formulam, as fi avut de achitat doar 40.000 de lei si nu 40.263.4 lei .
Ori, interpretând prin analogie prevederile Art. 296. (codul vechi de procedură civilă), potrivit cu care: "Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată", se poate observa că prima instanță după casare a pronunțat o hotărâre nelegală sub acest aspect.
Argumentul încălcării principiului echității în stabilirea cuantumului daunelor morale de către instanța de fond. Reducerea daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, raportat la numărul redus al zilelor de îngrijiri medicale (12 zile) șl la practica judiciară în materie (a se vedea sentințele depuse după casare).
În pofida faptului că, în structura argumentativă a considerentelor hotărârii judecătorești, sunt invocate» recomandările Consiliului Europei din anul 1969 de la Londra, instanța de fond în mod eronat, subiectiv și arbitrar stabilește un cuantum disproporționat de mare al daunelor morale.
Invocând faptul că principiul reparației prejudiciului nepatrimonial nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, recunoscând faptul că "evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unor criterii subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale."
Doctrina juridică subliniază faptul că "pentru aprecierea daunei morale, trebuie să distingem, mai întâi, o . criterii generale (importanța valorii lezate, personalitatea victimei), apoi, o . criterii orientative speciale (gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercusiunile prejudiciului asupra situației sociale a victimei, existența unei strânse legături afective între victimă și anumite persoane, în special rudele sale), și, nu în ultimul rând, o . criterii orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare (gravitatea prejudiciului moral determinată și de gravitatea faptei ilicite săvârșite, gradul de culpă a părții vătămate, criteriul echității - exprimat prin cerința ca indemnizația să reprezintă o justă si integrală dezdăunare."
Dincolo de punctul de vedere doctrinar invocat, dinamica jurisprudențială a statuat faptul că "la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale reclamantului, victimă a faptei prejudiciabile, repercusiunile prejudiciului asupra situației sale sociale, inclusiv pe plan profesional și familial, precum și criteriul echității", astfel încât instanța de fond în mod eronat, subiectiv și eronat a stabilit cuantumul de 20.000 lei pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, cu încălcarea flagrantă a principiului echității, întrucât cuantumul stabilit de instanța de fond nu reprezintă o justă reparare a prejudiciului nepatrimonial, ci in concreto o reală îmbogățire fără justă cauză fată de criteriile obiective în evaluarea prejudiciului nepatrimonial, raportat și la numărul redus al zilelor de îngrijiri medicale ale reclamantului. Totodată, pentru a sublinia caracterul reclamantului.
Argumentul reducerii de către instanța de control judiciar a părții din cheltuielile de judecată constând în onorariile avocaților reclamantului, respectiv a societății chemate în garanție, proporțional cu pretențiile admise în cuantum de 10%.
În conformitate cu art. 274 alin. 3 C. 1865, instanța de control judiciar deține prerogativa de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, în cuantum de 10 000 lei, respectiv 10.623,4 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli deplasare și costuri traducere acte, întrucât onorariile de avocat sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea șl complexitatea cauzei, motiv pentru care includerea acestor costuri în cuantumul general al cheltuielilor de judecată încalcă drepturile si interesele legitime ale apelantului, fiind un cuantum împovărător fată de situația sa economică.
Prima instanță după casare, a acordat în mod greșit reclamantului toate cheltuielile de judecată, din toate gradele de jurisdicție (Judecătorie 2000 de lei - fila 45 dosar p.i., Tribunal 2000 de lei, fila 100 din dosarul tribunalului, Judecătorie 6.000 de lei, după casare, fila 99 (3.000 de lei) și fila 307 (3.000 de lei).
În primul rând, motivul casării primei hotărâri, reținut de către Tribunal este reaua credință a reclamantului care l-a citat pe pârât la adresa din tară, deși cunoștea că are reședința în străinătate, aspect ce rezultă si din adresa depusă de subsemnat la dosarul penal nr. 9940/P/2009, înregistrată la data de 29.09.2010. dosar atașat prezentului dosar, pe care o depun din nou alăturat, astfel încât nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată de 4.000 de lei (Judecătorie 2000 de lei - fila 45 dosar p.i., Tribunal 2000 de lei, fila 100 din dosarul tribunalului), subsemnatul pârât nefiind în culpă procesuală în aceste 2 grade de jurisdicție.
În al doilea rând, restul cheltuielilor de judecată, în cuantum de 6.000 de lei, dosar judecătorie după casare, fila 99 (3.000 de lei) si fila 307 (3.000 de lei)), trebuiau reduse proporțional cu admiterea acțiunii. Astfel, cuantumul pretențiilor admise din cererea precizată a fost de 10%, respectiv 20.000 de lei din 200.000 de lei, ceea ce presupunea si reducerea cheltuielilor de judecată, proporțional cu cuantumul sumelor admise, respectiv 600 lei, în loc de 6.000 de lei.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate chematului în garanție, în sumă de 10.623,40 de lei, sunt excesive în raport cu prezența la susținerea cauzei (1 termen de judecată din 9 acordate), motiv pentru care s-a solicitat reducerea acestuia la 1.000 de lei, proporțional cu cererea admisa în parte.
În plus, societatea de asigurări trebuia să respecte condițiile speciale de asigurare prevăzute la art. 22 din asigurare și să plătească subsemnatului toate cheltuielile legate de desfășurarea unui proces, privind animalul asigurat și nicidecum să îl împovăreze cu un cuantum exagerat de cheltuieli. în pofida prevederilor poliței de asigurări.
Având în vedere faptul ca instanța nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității precizării formulate de către reclamant după casare, invocată ce către chematul în garanție, ca și apărare în numele reclamantului, fila 174 lit. c) dosar p.i., se consideră că se impune casarea hotărârii sub acest aspect.
Prima instanță, după casare, in mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, având în vedere faptul că în cuprinsul poliței de asigurare nu se prevede în mod expres că aceasta ar fi valabilă doar pe teritoriul Spaniei. In plus cei de la societatea de asigurări au confirmat verbal că aceasta are acoperire pe teritoriul Uniunii Europene. Fapt ce nu poate fi îndreptat decât prin anularea în parte a încheierii de ședință din 19.01.2015, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție si obligării societății de asigurări la plata despăgubirilor si cheltuielilor de judecată către reclamant.
Contrar reținerilor primei instanțe și a susținerilor chematului in garanție, s-a făcut dovada faptului că pârâtul-apelant F. A. locuiește în Spania la fiul său F. M. - titularul poliței de asigurare a câinelui, înscrisurile fiind depuse la dosaru1 de recurs, instanța reținând în motivele de casare faptul că pârâtul F. A. locuiește la fiul său în Spania. De asemenea, s-a dovedit faptul că pârâtul F. A. este întreținut de către fiul său, aspect ce rezultă ;.i din actele depuse la dosarul de recurs (cupon de pensie, adeverință venituri, acte handicap, etc). Ori instanța poate prezuma cu ușurință faptul că pârâtul F. A., persoană cu handicap (a se vedea actele depuse în recurs), nu se poate întreține in Spania din pensia lunară, având în vedere cuantumul redus al acesteia (mai puțin d. 200 de euro), în condițiile in care orice chirie depășește cu mult această sumă, instanța putând desprinde cu ușurință prezumția că pârâtul este întreținut de fiul lui.
Pe lângă aceste aspect, polița de asigurare este pentru animalul care a provocat incidentul, nu pentru persoana care-l plimbă.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond, prin aceeași încheiere din 19.01.2015 a respins excepția prescripției dreptului reclamantului de a cere majorarea pretențiilor, având în vedere faptul că majorarea pretențiilor a intervenit în anul 2014. Reclamantul a promovat acțiunea în anul 2011, instanța rămânând în pronunțare în data de 26.01.2012. Având în vedere că acesta nu și-a majorat pretențiile înainte ca instanța să rămână în pronunțare (26.01.2012), această precizare era prescrisă la data formulării ei (2014), având în vedere că din anul 2009 (data producerii incidentului) și până în anul 2012 (data pronunțării instanței), reclamantul putea să-și majoreze pretențiile oricând dacă avea motive.
În drept, art. 282 și următoarele cod procedură civilă 1865, art. 274 alin. 3 cpc 1865 și restul normelor invocate.
Chematul in garanție societatea M. F. COMPANIA DE SEGUROS Y REASEGUROS S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 115 C. proc. civ., a formulat întâmpinare la apelul formulat de paratul F. A., solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și obligarea apelantului-parat la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform art. 274 cod procedura civila.
Prezentele apărări sunt formulate exclusiv cu privire la părțile din încheierea de ședința si din Sentința care ne privesc, respectiv cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive si la cheltuielile de judecata.
II. Considerații cu privire la netemeinicia recursului
Motivele de recurs formulate de paratul F. A. sunt in parte străine motivelor pentru care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisei si in parte sunt vădit neîntemeiate, impunându-se astfel respingerea lor ca atare, pentru cel puțin următoarele considerente succinte.
Cu privire la încheierea de ședința din data de 19 ianuarie 2015:
Astfel cum rezulta cu puterea evidentei din considerentele încheierii de ședința data de Judecătoria Timișoara la 19 ianuarie 2015, in fundamentarea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a reținut mai multe motive, intre care motivul determinant a fost acela ca subscrisa nu poate răspunde in temeiul contractului de asigurare încheiat cu numitul M. F., pentru faptele săvârșite de paratul F. A., acesta din urma fiind un terț fata de polița de asigurare.
In argumentarea acestui raționament, instanța de fond a redat corect prevederile Art. 18 din Condițiile contractului de asigurare si a reținut ca paratul nu a făcut dovada calității de beneficiar al asigurării, respectiv a faptului ca locuiește cu asiguratul M. F., dar nici a faptului ca depinde financiar de fiul sau.
Toate aceste argumente esențiale au rămas necombătute de recurentul-parat F. A., ceea ce înseamnă ca recurentul-parat si le-a însușit, iar încheierea recurata este temeinica si legala si trebuie menținută.
In întărirea celor reținute de instanța de fond, s-a arătat că recurentul-parat F. A. nu poate invoca beneficiul Poliței de asigurare încheiata de numitul M. F., întrucât acesta nu a fost menționat in Polița ca beneficiar al asigurării si nici nu este titular al vreunei alte polițe de asigurare. Așa fiind, subscrisa nu poate avea calitate procesuala pasiva in litigiul care are ca obiect suportarea prejudiciilor produse de parat, cu atât mai mult cu cat pentru aceste prejudicii nu este ținut sa răspundă nici asiguratul nostru M. F..
Se apreciază ca este temeinic si legal si argumentul suplimentar reținut de Instanța de fond cu privire la lipsa calității noastre procesuale pasive, întemeiat pe sfera de aplicare a Poliței de asigurare.
Contrar celor susținute fără temei de recurentul-parat, in cuprinsul poliței de asigurare au fost inserate dispoziții exprese cu privire la aria teritoriala de valabilitate a poliței de asigurare, iar aceasta a fost limitata la teritoriul Spaniei.
Astfel cum in mod corect a reținut si instanța de fond, prin dispozițiile art. 40 din Condițiile generale, s-a prevăzut cu caracter special ca: „ aceasta acoperire protejează doar cererile formulate in fata jurisdicției spaniole pentru fapte petrecute in Spania, care se traduc prin răspunderi sau alte obligații impuse conform prevederilor legale in vigoare pe teritoriul spaniol".
Întrucât aria teritoriala de valabilitate a poliței de asigurare a fost reglementata expres prin Contractul de asigurare si a fost restrânsă la teritoriul Spaniei, nu pot fi reținute afirmațiile făcute de recurentul-parat cu privire la sfera de valabilitate extinsa la teritoriul Uniunii Europene, cu atât mai mult cu nu s-a comunicat niciodată paratului o astfel de extindere si nici nu s-a încheiat vreun act adițional la contractul de asigurare.
In condițiile mai sus arătate, văzând ca evenimentul pentru care se solicita despăgubiri s-a petrecut pe teritoriul României, iar nu pe teritoriul Spaniei, iar in plus reclamația nu a fost formulata in fata jurisdicțiilor spaniole, ci in fata jurisdicțiilor romane, rezulta cu puterea evidentei ca Polița de asigurare nu poate fi folosita de recurentul-parat F. A., ceea ce înseamnă ca societatea nu are calitate procesuala pasiva.
Chiar si daca s-ar trece prin absurd peste excepția lipsei calității procesuale pasive si s-ar rejudeca pricina in fond, cererea de chemare in garanție formulata de recurentul-parat F. A. tot ar trebui respinsa, fie ca efect al admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al paratului, fie ca vădit neîntemeiata.
Referitor la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune întemeiat pe Polița de asigurare nr._ din 24.07.2009, acesta a început sa curgă la data producerii riscului asigurat (12.08.2009) sau cel târziu la data introducerii cererii de chemare in judecata care a format obiectul dosarului nr._ (08.04.2011) si s-a împlinit la 12.08.2011 sau cel târziu la 08.04.2013, adică înainte de formularea cererii de chemare in garanție.
Situația este aceeași indiferent daca analizam problema prescripției din perspectiva dispozițiilor Art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, sau din perspectiva dispozițiilor Art. 23 din Legea spaniola nr. 50/1980, aplicabila potrivit dispozițiilor Art. 69 si 77 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Privind fondul cererii de chemare in garanție, sunt de făcut mai multe precizări: Potrivit sentinței penale nr. 2962/2013 a Judecătoriei Timișoara: „in ceea ce privește latura obiectiva, elementul material al infracțiunii de vătămare corporala grava s-a realizat prin acțiunea de asmuțire a câinelui de către inculpatul F. A. asupra pârtii civile [...].
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directa, prevăzuta de Art. 19 al. 1 lit. a Cp., in ceea ce privește forma simpla a infracțiunii, acesta prevăzând faptul ca prin asmuțirea câinelui asupra pârtii civile ii va provoca acesteia leziuni si urmărind totodată producerea rezultatului faptei sale [...]".
Potrivit deciziei penale nr. 68/A din 13 Februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara - Secția penala: „starea de fapt reținuta de prima instanța este corecta fiind rezultatul evaluării probelor administrate in cauza si din care rezulta ca in dala de 12.08.2009 in jurul orei 11,00, inculpatul F. A., in timp ce se afla in spatele blocului situat in Timișoara, ., a asmuțit câinele sau asupra pârtii vătămate M. A..
Pe fondul unor dispute mai vechi, inculpatul a dezlegat lesa câinelui după care l-a asmuțit asupra pârtii vătămate, dându-i comanda sa atace, scop in care l-a împins scurt către victima.
Conform art. 6 alin. 2 din OG nr. 55/2012, accesul câinilor in părțile comune ale imobilelor in care sunt deținuți, pe drumurile si căile de acces la acestea este permis numai daca aceștia poarta botnița si sunt ținuți in zgarda si lesa sau ham de către proprietar, ori de către deținătorul temporar. Analizând aceste dispoziții legale instanța de apel apreciază ca inculpatul nu a respectat prevederile cuprinse in actul normativ indicat, iar urmarea acestui fapt coroborat cu conduita sa de a-l asmuți pe câinele ce ii aparținea din rasa pitbull pe partea vătămata a dus la vătămarea integrității corporale a acesteia. "
S-a concluzionat astfel de către ambele instanțe ca fapta câinelui a fost urmarea acțiunilor directe si intenționate ale recurentului-parat F. A., care a încălcat cu știința prevederi imperative ale legii si a asmuțit câinele asupra pârtii vătămate M. A., câine căruia i-a dat comanda sa atace si chiar l-a împins scurt către victima.
Hotărârile instanțelor penale si considerentele cuprinse in acestea, mai sus redate, au autoritate de lucru judecat in cauza dedusa judecații, potrivit Art. 22 din Codul de procedura penala, întrucât se refera la fapta, la persoana care a săvârșit-o si la vinovăția acesteia.
Întrucât s-a stabilit deja cu autoritate de lucru judecat ca recurentul-parat F. A. a acționat cu intenție, acesta nu isi poate invoca propria culpa pentru admitea acțiunii in pretenții îndreptata împotriva societății.
De altfel, tocmai pentru ca scopul încheierii poliței de asigurare nu îl constituie punerea la adăpost a proprietarilor de animale de consecințele materiale ale faptelor intenționate săvârșite de aceștia prin încălcarea legii, atât prin intermediul Condițiilor generale de asigurare, cat si prin Condițiile speciale s-a prevăzut in mod expres ca: societatea nu acoperă daunele, pierderile sau cheltuielile suportate sau cauzate de reaua-credința a asiguratului (Art. 3 lit.a din Condițiile generale)
Polița de asigurare nu acoperă răspunderea pentru daune care provin din încălcarea voluntara a normelor de drept pozitiv.
Cu privire la cheltuielile de judecata:
Contrar susținerilor recurentului-parat, Sentința civila nr. 3075/2015 data de Judecătoria Timișoara este temeinica si legala inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecata acordate.
Astfel, in primul rând s-a solicitat a se observa ca natura onorariilor ce pot fi percepute de avocat ca urmare a muncii prestate erau reglementate la data semnării Contractului de asistenta juridica prin Art. 128 si urm. din Statutul profesiei de avocat, in Art. 128 alin. 2 menționându-se expres ca :
"Onorariile se determina si se prevăd in contractul de asistenta juridica la data încheierii acestuia intre avocat si client, înainte de începerea asistentei si/sau a reprezentării clientului".
Conform enumerării făcuta in Art. 129 alin. 1, onorariile avocațiale puteau fi stabilite in următoarele forme: a) onorarii orare; b) onorarii fixe (forfetare); c) onorarii de succes si d) onorarii formate din combinarea criteriilor de la lit. a), b) și c).
Din moment ce in speța data, onorariul a fost stabilit conform prevederilor art. 129 alin. 1 lit. b) din Statutul profesiei de avocat, prin contractul de asistenta juridica încheiat in forma scrisa, sub forma unui onorariu fix, este evident ca au fost respectate prevederile legale aplicabile in materie.
In aceeași ordine de idei, potrivit Art. 31 alin. 1 din Legea nr. 51 din 1995 privind organizarea profesiei de avocat, „pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului sau".
Atâta vreme cat avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea cheltuielilor aferente, clientul care le-a achitat are in aceeași măsura dreptul la restituire de la partea căzuta in pretenții.
Acesta este sensul Art. 274 C.proc.civ. care prevede expres ca „partea care cade in pretentiuni va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata [...] "
In acord cu decizia de îndrumare nr. 11/1959 a Plenului fostului Tribunal Suprem: "la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a pierdut procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare". In Comentariile Codului de Procedură Civilă, Pr. Univ. Dr. I. L. adaugă la decizia sus¬menționată următorul comentariu: "iar din acest punct de vedere este irelevantă eventuala bună-credință a părții care a pierdut procesul".
Referitor la caracterul justificat al cuantumului onorariului de avocat si al cheltuielilor efectuate de avocat in interesul procesual al societății, sunt de făcut următoarele precizări.
Deși recurentul-parat contesta „caracterul rezonabil" al onorariului avocațial, acesta omite faptul ca potrivit Art. 274 C.proc.civ., judecătorii au dreptul sa micșoreze onorariile avocaților doar daca vor constata motivat ca ele sunt nepotrivit de mari fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.
Raportat la valoarea pricinii, prin Cererea completatoare formulata de reclamantul M. A., aceasta a fost stabilita la suma de 200.000 lei, ceea ce înseamnă ca onorariul brut de avocat reprezintă un procent de doar 4,4% din aceasta valoare. Acest procent este derizoriu, iar nu disproporționat fata de valoarea pricinii si nu justifica reducerea onorariului de avocat.
Onorariul de avocat este corespunzător si cu munca efectiv îndeplinita de avocat. In ce privește cuantumul efectiv al onorariului încasat de avocat acesta este de doar 5.936 lei si a fost achitat de client pentru toate fazele judecații, respectiv pentru acordarea asistentei juridice de către 4 avocați la fond si in apel.
Raportat la acest obiect al contractului, la asistarea pe parcursul judecării cauzei in fond, dar si in apel, onorariul in cuantum de 5.936 lei este proporțional, daca nu chiar inferior cu munca avocaților menționați in împuternicire.
Munca avocaților nu s-a rezumat doar la prezenta fizica la 1 termen de judecata.
Munca avocaților a început cu o laborioasa activitate de documentare, culegere de date si informații, rapoarte si comunicări cu clientul, traducere documente, elaborare întâmpinare si completare la întâmpinare si s-a continuat cu administrarea probatoriului si susținerea lucrărilor in fata instanței de judecata.
Aceasta munca nu a fost derizorie, întrucât cauza a fost complexa sub aspectul pregătirii apărării si a avut un grad sporit de dificultate.
Referitor la cheltuielile cu traducerile documentelor din limba spaniola in limba romana si cu deplasarea avocatului la termenul din data de 27.11.2014, apreciem ca acestea nu pot fi cenzurate de instanța întrucât nu au reprezentat onorariu avocațial, iar in plus au fost efectuate în interesul procesual al clientului si au fost necesare.
Sintetizând susținerile de mai sus, s-a solicitat respingerea apelului formulat de paratul F. A. împotriva încheierii din data de 19 Ianuarie 2015 si a Sentinței civile nr. 3075/2015, date de Judecătoria Timișoara, ca neîntemeiat și obligarea apelantului-parat la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform Art. 274 C.proc.civ.
Analizând cele două apeluri, tribunalul reține următoarele.
Apelantul pârât, F. A., a solicitat, în primul rând, casarea sentinței, întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a precizării acțiunii de către reclamant prin majorarea pretențiilor, excepție invocată de către chemata în garanție.
Tribunalul reține că, potrivit art. 137 al. 1 din vechiul c. pr. civ.:
„Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”
Câtă vreme prima instanță a respins cererea de chemare în garanția ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, era „de prisos” analizarea celorlalte apărări, inclusiv excepții, de către prima instanță.
Apelantul pârât a invocat, apoi, greșita admitere de către prima instanță a lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între cel chemat în judecată și debitorul obligației corelative dreptului subiectiv dedus judecății.
Societatea de asigurare intimată este parte în raportul juridic decurgând din contractul de asigurare pe care pârâtul și-a întemeiat cererea de chemare în garanție.
Deși cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, tribunalul reține că, în realitate, în motivarea soluției sale, prima instanță a analizat îndeplinirea condițiilor de fond ale răspunderii societății intimate, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind, de altfel, o excepție de fond.
Art. 18 din contractul de asigurare încheiat de M. F., fiul pârâtului, prevede la al. 1 faptul că societatea de asigurare intimată „va garanta plata indemnizațiilor pentru care ar putea rezulta responsabil din punct de vedere civil asiguratul, conform legii, pentru daunele corporale sau materiale și pentru prejudiciile derivate din acestea, cauzate unor terțe persoane, care au fost provocate de către animalul/animalele care fac obiectul asigurării”.
Potrivit al. 2 „garanția se extinde la responsabilitatea civilă care i-ar putea corespunde: (…) „Rudelor de sânge sau prin alianță care locuiesc cu asiguratul și depind financiar de acesta””.
Pârâtul este rudă de sânge cu titularul contractului de asigurare, M. F., fiind tatăl acestuia.
Sub aspectul condiției ca ruda de sânge să locuiască cu titularul contractului de asigurare, dispozițiile contractuale menționate trebuie interpretate în sensul că această condiție este îndeplinită dacă ruda locuiește cu titularul contractului la momentul producerii evenimentului asigurat.
Ori, pârâtul nu a dovedit că la momentul producerii faptei – 12 august 2009 – locuia cu fiul său.
Din actele de la dosar tribunalul reține că în 2009, când a fost încheiat contractul de asigurare, F. M. locuia în Urbanizacion Parque Miraflores nr. 51, 3A, codigo_, Fuenlabrada Madrid.
În schimb, cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, la data de 29 aprilie 2010, F. A. și-a declarat domiciliul ca fiind în Spania, ., P. P01, Puerta A, Fuenlabrada (Madrid).
Abia la 29 septembrie 2010 pârâtul a adus la cunoștința organelor de urmărire penală faptul că și-a mutat reședința la adresa unde domicilia fiul său, fără a face, însă, și dovada acestui fapt.
Mai mult, fapta a fost săvârșită în spatele blocului din Timișoara, ., . deține în proprietate apartamentul nr. 3.
Toate aceste considerente îndreptățesc concluzia potrivit căreia, la data săvârșirii faptei, pârâtul nu locuia împreună cu titularul contractului de asigurare, neîndeplinirea acestei condiții făcând de prisos analizarea celorlalte condiții necesare pentru a antrena răspunderea societății de asigurare intimate.
Chiar și așa, tribunalul reține că pârâtul nu a făcut dovada că la momentul producerii faptei, când se afla în România, depindea financiar de fiul său, cu atât mai mult cu cât realiza venituri din pensie.
De asemenea, art. 40 din contractul de asigurare prevede că: „Această acoperire protejează doar cererile formulate în fața jurisdicției spaniole pentru fapte petrecute în Spania, care se traduc prin răspunderi sau alte obligații impuse conform prevederilor legale în vigoare pe teritoriul spaniol.”
Pârâtul apelant a mai susținut că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului reclamantului de a cere majorarea pretențiilor în anul 2014, raportat la săvârșirea faptei în anul 2009.
Tribunalul reține că, potrivit art. 16 al. 1, lit. b din Decretul 167/1958:
„Prescripția se întrerupe:
(…)
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată (…)”.
De asemenea, art. 17 din același act normativ prevede că:
„Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.
După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
În cazul cînd prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată (…) noua prescripție nu începe să curgă cît timp hotărîrea de admitere a cererii nu a rămas definitivă (…).”
Pornind de la aceste texte legale, tribunalul reține că prin introducerea cererii introductive termenul de prescripție a fost întrerupt și, întrucât dosarul nu a fost soluționat definitiv, nu a început să curgă noul termen de prescripție, astfel că nu se poate vorbi de prescripția dreptului reclamantului de a-și majora pretențiile.
De altfel, termenul de prescripție a fost întrerupt prin formularea plângerii penale de către reclamant în anul 2009, acesta constituindu-se parte civilă în fața instanței penale cu suma de_ euro, reprezentând daune morale, la data de 19 septembrie 2012.
Pe fond, tribunalul reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale, pentru suferințele psihice și fizice suportate atât în momentul săvârșirii faptei, cât și ulterior prin prejudiciul estetic, afecțiunile cardiace și intervenția pe cord deschis la care a fost supus.
Tribunalul reține că reclamantul nu a dovedit existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și afecțiunile cardiace suferite, respectiv intervenția chirurgicală de specialitate – dublă protezare mitro – aortică, așa cum rezultă din biletul de ieșire din spital, eliberat la 30 septembrie 2014, de către Institutul de boli cardiovasculare Timișoara – Secția Chirurgie cardiovasculară.
Pe de altă parte, în cauză nu a fost contestată suferirea de către reclamant a unor prejudicii morale, ci cuantumul despăgubirilor acordate acestuia.
Sub acest aspect, tribunalul reține că prima instanță nu a avut în vedere toate împrejurările cauzei de natură a individualiza prejudiciul suferit de către reclamant și daunele morale cuvenite acestuia.
Astfel, fapta a fost săvârșită prin folosirea unui câine din rasa Pit Bull.
Câinii din această rasă sunt printre cei mai periculoși, fiind câini de luptă, de atac.
Potrivit art. 1 lit. a din OUG 55/2002:
„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin câini periculoși se înțelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
a) categoria I: câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor”.
Fapta a fost săvârșită cu intenție, prin asmuțire, așa cum rezultă din DP 68/2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul_/325/2012.
În aceiași hotărâre judecătorească se arată că pârâtul, chiar dacă o perioadă relativ scurtă de timp, a stat în pasivitate în vreme ce reclamantul era agresat de câine.
Unul din rezultatele faptei este sluțirea reclamantului, care a pierdut o treime din partea inferioară a urechii stângi, creându-i acestuia un prejudiciu estetic major.
Acest prejudiciu este, pe de o parte, la loc vizibil, fiind poziționat la nivelul capului, iar, pe de altă parte, așa cum rezultă din expertiza medico – legală efectuată în cauza penală, este permanent, iremediabil.
Având în vedere toate aceste împrejurări de fapt, judecând în echitate, tribunalul apreciază că suma de_ lei reprezintă o justă despăgubire a reclamantului pentru prejudiciile morale suferite.
Pe de altă parte, potrivit art. 296 din vechiul c. pr. civ.:
„Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.”
Prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, după ce, în primul ciclu procesual, a fost admis recursul formulat de către pârât și s-a dispus casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Cu alte cuvinte, al doilea ciclu procesual este urmarea promovării doar de către pârât a căii de atac a recursului în primul ciclu procesual, astfel că principiul neagravării situației părții în propria cale de atac își găsește pe deplin aplicarea.
Prin urmare, reclamantul poate primi doar suma de_ lei cu titlu de daune morale, atât cât a primit și în primul ciclu procesual.
Considerentele privind majorarea despăgubirilor cuvenite apelantului reclamant se constituie, deopotrivă, în motive de respingere a apelului formulat de către pârât cu privire la solicitarea de reducere a despăgubirilor la care a fost obligat de către prima instanță.
Reclamantul a apelat hotărârea primei instanțe doar sub aspectul daunelor morale, iar nu și al celor materiale.
Potrivit art. 295 al. 1 teza I-a din vechiul c. pr. civ.:
„Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.”
Este una din manifestările principiului efectului devolutiv al apelului, care se transcrie prin regula: „Tantum devolutum quantum apellatum”.
Prin urmare, tribunalul nu se poate pronunța asupra criticilor aduse de către reclamant sentinței primei instanțe cu privire la soluția dată cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile materiale, cereri formulate după închiderea dezbaterilor în apel, prin concluziile scrise.
În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului efectului devolutiv al apelului, dar și principiului oralității, respectiv al contradictorialității, principii ce guvernează procesul civil.
Pârâtul apelant a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul obligării sale la plata a_ lei, respectiv 8860 lei cu titlu de onorariu de avocat, către reclamant și chemata în garanție, arătând că aceste onorarii sunt disproporționate în raport cu valoarea și complexitatea cauzei.
Tribunalul reține că pretențiile reclamantului au fost în cuantum de_ lei, astfel că un onorariu de_ lei reprezintă un procent de 5%, nefiind disproporționat de mare în raport cu valoarea litigiului.
În plus, tribunalul reține că dosarul se află în al doilea ciclu procesual, iar sentința primei instanțe a fost pronunțată după 4 ani, împrejurări care denotă, deopotrivă, caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată.
Pârâtul apelant a arătat, de asemenea, că în primul ciclu procesual hotărârea primei instanțe a fost casată, deoarece tribunalul ar fi reținut reaua – credință a reclamantului, care ar fi indicat adresa lui din țară, deși știa că are reședința în străinătate.
Prin urmare, susține pârâtul, nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată din primul ciclu procesual.
Tribunalul reține că, într-adevăr, sentința primei instanțe a fost casată în primul ciclu procesual, deoarece pârâtul a fost citat în mod greșit în România, iar nu la reședința sa din Spania.
Pe de altă parte, tribunalul reține că instanța de recurs nu a stabilit reaua – credință a reclamantului, în sensul că acesta ar fi cunoscut unde locuiește pârâtul.
Pârâtul a invocat și faptul că cheltuielile de judecată trebuiau acordate doar în parte, proporțional cu admiterea acțiunii.
Câtă vreme tribunalul a stabilit că reclamantului i se cuvin în totalitate daunele morale solicitate, nu se impune reducerea cheltuielilor de judecată.
Faptul că reclamantul va primi doar_ lei din cei_ lei solicitați nu se datorează culpei sale – criteriu subiectiv, ci unui criteriu obiectiv – regula de drept potrivit căreia nu se poate agrava situația unei părți în propria cale de atac.
De asemenea, admiterea doar în parte a acțiunii nu creează, prin ea însăși, o obligație pentru judecător în a reduce cheltuielile de judecată, acesta având puterea de apreciere de la caz la caz.
Astfel, potrivit art. 276 din vechiul c. pr. civ.:
„Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.”
În speța de față, tribunalul reține că netemeinicia pretențiilor reclamantului cu privire la daunele materiale în cuantum de_ lei nu justifică reducerea cheltuielilor de judecată.
Pârâtul apelant a mai arătat cu privire la cheltuielile chematei în garanție că acestea trebuiau reduse proporțional cu prezența reprezentantului acesteia la unul din cele nouă termene de judecată și că, potrivit art. 22 din contractul de asigurare, societatea de asigurare era cea care trebuia să-i plătească lui cheltuielile de judecată efectuate.
Conform art. 274 al. 3 din vechiul c. pr. civ.:
„Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
Prin urmare, reprezintă criterii de apreciere a onorariului avocatului, stabilite în mod alternativ, iar nu cumulativ, valoarea pricinii și munca depusă de avocat, nu și numărul de termene la care acesta s-a prezentat la judecată.
Cheltuielile de judecată ale societății de asigurare chemate în garanție (_,4 lei) reprezintă aproximativ 5% din valoarea litigiului (_), nefiind disproporționat de mari, astfel că nu se impune reducerea lor.
În plus, apărătorul chematei în garanție a formulat în cauză o întâmpinare amplă, o completare la întâmpinare și a propus probe cu înscrisuri în limba spaniolă, traduse în limba română.
De asemenea, art. 22 din contractul de asigurare prevede că societatea trebuie să suporte cheltuieli de judecată în aceiași proporție pe care o are suma pe care trebuie să o plătească în temeiul contractului de asigurare din suma totală la care a fost obligat asiguratul.
Câtă vreme cererea ce chemare în garanție a fost respinsă, societatea de asigurare intimată nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli de judecată.
În consecință, tribunalul va admite apelul formulat de reclamantul M. A., va schimba în parte sentința apelată și, rejudecând, va obliga pârâtul F. A. să plătească reclamantului_ lei cu titlu de daune morale.
Tribunalul va menține în rest sentința apelată.
Tribunalul va respinge apelul formulat de pârâtul F. A. împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art. 274 din vechiul c. pr. civ. tribunalul va obliga intimatul F. A. să plătească apelantului M. A. cheltuieli de judecată, constând în 2500 lei onorariu de avocat.
Tribunalul va obliga apelantul F. A. să plătească intimatei M. F. Compania de Seguros y Reaseguros SA Spania cheltuieli de judecată în apel, constând în 308,62 euro cheltuieli de transport cu avionul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul M. A., domiciliat in Timișoara, Bv. Sudului, nr. 9, ., cu domiciliul procedural ales in Timișoara, . Timișoara, nr. 3, . Vasii Kolla C., împotriva . de Judecătoria Timișoara în dosarul_, în contradictoriu cu intimații F. A., domiciliat in Timișoara, .. 2, . avocat D. P. și M. F. Compania de Seguros y Reaseguros SA Spania, cu sediul in București, .. 27, .. 1, parter, sector 1, și, în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată și, rejudecând:
Obligă pârâtul F. A. să plătească reclamantului M. A._ lei cu titlu de daune morale.
Menține în rest sentința apelată.
Respinge apelul formulat de apelantul F. A. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă intimatul F. A. să plătească apelantului M. A. cheltuieli de judecată, constând în 2500 lei onorariu de avocat.
Obligă apelantul F. A. să plătească intimatei M. F. Compania de Seguros y Reaseguros SA Spania cheltuieli de judecată în apel, constând în 308,62 euro cheltuieli de transport cu avionul.
Definitivă.
Pronunțarea are loc prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
P. JUDECATOR
L. V. B. D.
GREFIER
R. RUȘEȚIU
Red. L. V.
Tehnored. R. R.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3664/2015. Tribunalul TIMIŞ | Restabilirea echilibrului contractual. Sentința nr. 3665/2015.... → |
|---|
