Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 2697/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2697/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 2697/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2697/PI
Ședința publica din 29.09.2015
PREȘEDINTE: D. J.
GREFIER: N. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta O. (fostă O.) M., în contradictoriu cu pârâții O. D., C. L. al Municipiului Timișoara - Direcția de Evidență a Persoanelor și Primăria Municipiului Timișoara, având ca obiect recunoașterea hotărârii străine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă. Cererea legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în baza dispozițiilor art.131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă corobotate cu art.95 pct.2 și art.1099 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze pricina și nefiind formulate alte cereri și nici probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și văzând că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în absența sa la dezbateri, reține pricina spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 20.02.2015, reclamanta O. (fostă O.) M., a solicitat în contradictoriu cu pârâții O. D., C. L. al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, recunoașterea sentinței de divorț nr.D-12-_-D, pronunțată de Tribunalul Teritorial - Departamentul Familii Provincia Clark, Statul Nevada.
Cererea a fost întemeiata pe dispozițiile Regulamentului CE nr.2201/2003, art.3 Cod Procedură Civilă și art.2597 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.
Pârâtul O. D., deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Pârâtul C. L. al Municipiului Timișoara - Direcția de Evidență a Persoanelor, nu a depus întâmpinare.
În dosar s-au formulat probe cu acte, din analiza cărora instanța reține următoarele:
Potrivit traducerii legalizate depusă la dosar, prin sentința de divorț nr.D-12-_-D, pronunțată de Tribunalul Teritorial - Departamentul Familii Provincia Clark, Statul Nevada, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamanta O. (fostă O.) M. și pârâtul O. D..
Hotărârea a rămas definitivă la data de 28.03.2014.
Având în vedere că hotărârea în cauză întrunește condițiile cerute de dispozitiile art.1095 din Noul Cod de Procedură Civilă și că nu s-au constatat impedimente la recunoaștere dintre cele prevăzute de dispozitiile art.1096 Noul Cod de Procedură Civilă, cererea reclamantei se constată a fi întemeiată și-n consecință, în baza dispozițiilor art.1098 alin.2 Noul Cod de Procedură Civilă, urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de reclamanta O. (fostă O.) M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocat Bot C., în Timișoara, ., ., județul T., în contradictoriu cu pârâții O. D. O., cu domiciliul în Timișoara, ., ., C. L. al Municipiului Timișoara - Direcția de Evidență a Persoanelor, cu sediul în Timișoara, ..11 și Primăria Municipiului Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., nr.1, județul T..
Recunoaște în România spre a beneficia de puterea lucrului judecat efectele hotărârii nr.D-12-_-D, pronunțată de Tribunalul Teritorial - Departamentul Familii Provincia Clark, Statul Nevada, privind desfacerea căsătoriei părților.
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Curtea de Apel Timișoara și de depunere a cererii la Tribunalul T..
Pronunțată în ședință public, azi 29.09.2015.
P. GREFIER
D. J. N. D.
Red.D.J.
Tehnored.N.D.
Ex.6
Data:20.11.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul TIMIŞ | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|








