Fond funciar. Decizia nr. 735/2015. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 735/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 735/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR ._

DECIZIA CIVILĂ NR. 735/A

Ședința publică din 14 iulie 2015

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECATOR: L. S.

GREFIER: A. D.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulata de contestatoarea C. Județeana de Fond Funciar T. împotriva deciziei civile nr. 1095/04.12.2014 pronunțata de Tribunalul T. în dosarul nr._ in contradictoriu cu intimații C. Locala de Fond Funciar Voiteg, jud. T. și B. C. C..

Dată fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.06.2015 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea în baza art. 396 NCPC la 14 iulie 2015.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 282/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria D. a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B. C. C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea C. Județeană de Fond Funciar T., în contradictoriu cu pârâta C. L. de Fond Funciar T., a redus onorariul executorului judecătoresc stabilit în dosarul execuțional nr. 408/2013 de către B.E.J C. C. la suma de 200 lei + TVA și a menținut, în rest, executarea silită în dosarul execuțional nr. 408/2013 deschis la B. C. C..

Prin decizia civilă nr. 1095/A/04.12.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelanta C. Județeană de Fond Funciar T., împotriva sentinței civile nr. 282/2014, pronunțate de Judecătoria D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar Voiteg, și B.E.J. C. C., a schimbat în parte sentința apelata si, rejudecând a anulat executarea silită în ceea ce privește taxa de timbru de 20 de lei stabilită in sarcina apelantei. A menținut în rest sentința apelată. A respins apelul formulat de apelantul B.E.J. C. C. împotriva aceleiași sentințe. Definitivă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare C. Județeană de fond funciar T., cerere înregistrată la Tribunalul T. sub nr. dosar_ .

În motivarea contestației în anulare se arată ca, prin decizia civilă nr. 1095/A/04.12. 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, instanța a admis apelul formulat de C. Județeană de fond funciar T. împotriva sentinței civile nr. 282/20. 03.2014, pronunțată de Judecătoria D. în același dosar, sens în care a schimbat în parte sentința apelată și, rejudecând cauza, a anulat executarea silită în ceea ce privește taxa de timbru de 20 de lei stabilită în sarcina apelantei și a menținut în rest sentința apelată.

A precizat contestatoarea că prin apelul formulat împotriva sentinței civile enunțate, s-a solicitat anularea sentinței civile nr. 282/20.03.2014, în sensul anulării tuturor formelor de executare silită demarate în dosarul execuțional nr. 408/2013 față de C. Județeană de fond funciar T. și a respingerii solicitării executorului judecătoresc de obligare la plata cheltuielilor menționate în cuprinsul somației, evident fiind vorba de suma de 200 lei+ TVA, menținută în sarcina noastră de prima instanță, precum și de taxa de timbru, în cuantum de 20 lei, asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

După cum se poate observa, instanța de apel a admis, prin decizia civilă nr. 1095/A/04.12.2014, doar în parte apelul formulat de C. județeană de fond funciar T., fără a se pronunța cu privire la petitele cererii de apel referitoare la anularea tuturor formelor de executare silită demarate în dosarul execuțional nr. 408/2013 față de instituția contestatoarei și, în mod logic, a respingerii solicitării executorului judecătoresc de obligare la plata sumei de 200 lei + TVA, respectiv fără a avea în vedere titlurile de proprietate depuse în argumentarea solicitărilor acestora.

Astfel, deși au fost depuse la dosarul cauzei, instanța de apel nu a ținut cont de cele 20 de titluri de proprietate, emise în data de 16.12.2013, care dovedesc fără tăgadă că dispozitivul titlului executoriu era pus în executare în momentul pronunțării sentinței civile nr. 282/20.03.2014, situație în care, contestatoarea a apreciat că pe seama sa nu poate fi reținută o creanță certă, lichidă și exigibilă.

A invederat că instanța nu a ținut cont nici de adresa OCPI T. cu nr. 3352/22.05. 2014 și, mai mult, nici nu și-a manifestat rolul activ cu privire la veridicitatea celor menționate în această adresă, în sensul de a verifica dacă reprezentanții Primăriei comunei Voiteg au cunoștință de emiterea celor 20 de titluri de proprietate, refuzând însă să ridice de la sediul OCPI T., instituția care realizează practic completarea titlurilor de proprietate la nivelul județului T., părțile detașabile ale acestor acte.

Pentru aceste considerente, se solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, având consecința anulării deciziei civile nr. 1095/A/04.12.2014 și a admiterii în întregime a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 282/20.03.2014, în sensul anulării tuturor formelor de executare silita demarate în dosarul execuțional și respingerea solicitării executorului judecătoresc ca ramase fără obiect.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 503 alinb.2 pct.2 NCPC.

Contestația în anulare este neîntemeiată.

Contestația în anulare – cale extraordinară de atac de retractare – este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 503 C.p.civ. - necompetență sau vicii vizând procedura citării, greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.

Contestatoarea a invocat în susținerea prezentei contestații incidența cazului prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Acest motiv are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, și care determină soluția pronunțată.

Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 din Codul de procedură civilă, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, ori nu s-a observat că pentru unele motive de recurs nu era necesară timbrarea; anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc.

Textul vizează așadar greșeli de procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a apelului, ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea apelului la apel, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau greșitei aplicări sau interpretări a legii.

În cazul în speță, contestatoarea nu a invocat o eroare materială în sensul art. 503 din Codul de procedură civilă, ci o pretinsă greșeală de judecată săvârșită de către instanța care a soluționat apelul - neluarea în considerare a titlurilor de proprietate emise de către contestatoare - care însă nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca fiind nefondată contestația în anulare formulată în cauză.

Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulata de contestatoarea C. Județeana de Fond Funciar T. împotriva deciziei civile nr. 1095/04.12.2014 pronunțata de Tribunalul T. in dosarul nr._ in contradictoriu cu intimații C. Locala de Fond Funciar Voiteg, jud. T. si B. C. C..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică din 14 iulie 2015.

PREȘEDINTE,

C. P.

JUDECĂTOR,

L. Ș.

GREFIER,

A. D.

Red.C.P./tehnored. A.D.

5 ex./3 .

Prima instanta: judecator A. P. M.

Instanta de apel: judecator L. V./Buscă D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 735/2015. Tribunalul TIMIŞ