Pretenţii. Decizia nr. 777/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 777/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 777/2015
Ședința publică din data de 04 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A.
Judecător C. Ț.
Grefier R. M. ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea apelului privind pe apelantul reclamant M. A. NAȚIONALE, împotriva sentinței civile nr._/27.11.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ in contradictoriu cu apelanții pârâți F. Ș., F. A. R., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 02.09.2015 parte integranta din prezenta hotărâre și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art.396 al.1 N.C., a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din data de 04.09.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței nr._/27.11.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._, constată următoarele:
Prin sentința nr._/27.11.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._ prima instanță a admis in parte cererea principală formulată de reclamanta M. A. NAȚIONALE BUCUREȘTI, pentru Unitatea Militara_ C. în contradictoriu cu pârâții F. S. si F. A. R..
A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8077 lei reprezentând rate lunare pentru intervalul aprilie 2011-august 2014, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,3% pe zi de întârziere aferente debitului restant de 8077 lei, penalități care vor fi calculate până la plata efectivă a debitului restant.
A respins în rest, cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
A anulat ca netimbrată, cererea reconvenționala formulata de parații- reclamanți reconvenționali F. Ș. si F. A. R. împotriva reclamantei-parata reconvenționala M. A. naționale București. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Între reclamanta M. A. Naționale și pârâții F. Ș. și F. A. R. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 105/2006 (f.15-19), având ca obiect locuința situată în Timișoara ., ., conform releveului din documentația cadastrală, fișei de calcul a prețului și modului de eșalonare a ratelor, calculul prețului făcându-se în conformitate cu Decretul nr. 61/1990, art. 6, alin. 2, HGR 608/1990 și HGR 195/2005.
Articolul 4 alin. 1 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 105/17.03.2006 încheiat de părți prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către cumpărător a ratei acesta datorează dobânzi și penalități de întârziere de 0,3% din suma restantă, fiecare zi de întârziere, până la data stingeri obligației, inclusiv. Penalitățile de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor și vor fi modificate conform legislației în vigoare.
Prin actul adițional încheiat de părți la data de 30.11.2006 s-a stabilit că la data încheieri prezentului act adițional cumpărătorul a achitat suma de 2552 Ron din prețul recalculat conform aliniatului 1 reprezentând plata cu anticipație, iar suma de_ Ron se eșalonează în rate lunare de maxim 20 de ani de la data încheieri contractului de vânzare-cumpărare, conform graficului de eșalonare a ratelor anexat. De asemenea, prin acest act adițional a fost stabilită o dobândă de 5% pe an.
Prin adresa nr.A 4296 din 22.11.2013, pârâții au fost notificați pentru plata debitului restant, însă aceștia nu au dat curs notificării, motiv pentru care reclamanta a promovat prezentul demers judiciar solicitând obligarea acestora la plata ratelor restante și a penalităților de întârziere în cuantum total de 37.948 lei, astfel cum rezultă din situația de plată nr. A 2973/17.09.2014 (f.90-91).
Analizând cu prioritate excepția prescripției extinctive a dreptului reclamantei în privința ratelor aferente intervalului ianuarie 2010-martie 2011, instanța a admis cu aplicarea art.3 alin.1 teza I coroborat cu art.12 din Decretul-Lege nr.167/1958 în vigoare la data încheierii contractului.
Astfel ratele aferente intervalului ianuarie 2010-martie 2011, în cuantum de 2955 lei (15x197), cât și penalitățile aferente acestora sunt prescrise în condițiile în care acțiunea introductivă s-a depus la instanță în data de 31.03.2014 și nu a intervenit niciunul din cazurile de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate de art.16 alin.1 lit.a-c din Decretul-Lege nr.167/1958. Ratele lunare au devenit scadente în data de 25 a fiecărei luni, potrivit art.2 alin. ultim din contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.105/17.03.2006.
Pe fondul cauzei, își găsesc aplicarea dispozițiile art.969 alin.1 C.civ-în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care prevăd: „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art.970 alin.1 C.civ. „convențiile trebuie executate cu bună-credință”.
Conform art.1073 C.civ. „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
Față de cele ce precizate, s-a constatat că în cauză, din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderi contractuale a pârâților, în temeiul dispozițiilor. art. 969,970 și 1073 C.Civ, instanța a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 8077 lei (41x197) reprezentând debit restant, respingând cererea în ceea ce privește suma de 2955 lei reprezentând ratele lunare pentru intervalul ianuarie 2010-martie 2011, la care se adaugă penalitățile aferente acestora.
Referitor la petitul privind obligarea reclamanților la plata atât a dobânzii de 8% pe an, modificată ulterior prin actul adițional nr.3278/30.11.2006, la 5% pe an, cât și penalități de 0,3% pe zi de întârziere, reclamanta a învederat că, prevăzând în contract o penalitate în caz de întârziere în executarea obligației de plata a sumei, părțile au făcut o evaluare convențională anticipată a daunelor interese, respectiv a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligației, evaluare care, din punct de vedere juridic, are semnificația unei clauze penale.
Însă, doctrina de drept civil si comercial au adoptat soluția in sensul ca atât clauza penala cat si dobânda legala reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil deoarece ambele au aceeași finalitate. Admițând recursul in interesul legii declarat de Procurorul General, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat in dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicata in Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) ca „orice clauza penala prin care se stabilește obligația restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenita sau pe lângă dobânda legala, contravine prevederilor legii” . Hotărârea instanței supreme a oferit astfel o soluție unitara in aplicarea dispozițiilor art.1, art.2 si ale art.3(1) si art.3(2) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 referitoare la rata dobânzii aplicabile pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
În speța de față nu este vorba de un contract de împrumut, motiv pentru care instanța va analiza natura exacta si scopul clauzei penale, in sensul in care aceasta ar avea caracterul unor daune moratorii sau compensatorii.
Astfel, instanța a reținut că părțile au prevăzut prin contractul de vânzare penalități de întârziere menite a sancționa executarea cu întârziere a obligației de plata a ratelor lunare, acestea neavând caracter de dauna compensatorie, menite a sancționa neexecutarea obligației contractuale. În aceste condiții, dobânda legala sau conventională nu va putea insa sa fie cumulata cu aceste penalități care au un caracter de daune moratorii, menite a sancționa executarea cu întârziere, întrucât un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a doua sancțiuni de același fel pentru aceeași fapta, respectiv cu o dubla reparație a uneia si aceleiași încălcări a contractului.
Pe cale de consecință, instanța a obligat pârâții doar la plata penalităților de întârziere de 0,3% pe zi de întârziere aferente debitului restant de 8077 lei, penalități care vor fi calculate până la plata efectivă a debitului restant, respingând în rest acțiunea privind acordarea dobânzii convenționale.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâți, la termenul de judecată din 13.11.2014 instanța a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale, întrucât pârâții reclamanți reconvenționali nu au achitat taxa judiciară în cuantum de 1080,45 lei aferentă cererii reconvenționale.
Văzând că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar pârâții prin avocat vor solicita cheltuieli pe cale separată.
Împotriva sentinței civile nr._/27.11.2014 pronunțata de Judecatoria Timișoara, in dos. nr._ a declarat apel, M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ C. prin care solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, astfel cum a fost modificată.
În motivarea cererii apelantul apreciază că hotărârea Judecătoriei Timișoara este în parte netemeinică și nelegală, iar considerentele pe baza cărora se întemeiază soluția sunt parțial greșite, având în vedere următoarele:
În primul rând, instanța a admis în mod greșit excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, fără a se raporta la situația concretă de fapt și fără a aplica acelei situații dispozițiile legale corespunzătoare.
În opinia apelantului Judecătoria a reținut, nejustificat, faptul că nu a intervenit niciunul dintre cazurile de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate la art. 16, alin. 1 lit. a-c.
Numai că, în baza art. 16 lit. c) „prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare", iar din Situațiile cu sumele de plată pentru ratele lunare neplătite în anumite perioade: 25.01._10 și 25.01._14 (A 2973/17.09.2014), depuse la dosar, rezulta ca un asemenea act de întrerupere a prescripției a fost efectuat la data de 14.03.2011. intimații efectuând o plată în valoare de 600 lei. Consideră că s-a întrerupt în felul acesta prescripția, din acel moment începând curgerea unui nou termen, care nu mai este împlinit nici pentru ratele scadente anterioare lunii martie 2011.
Instanța de fond nu a observat nici faptul că sumele încasate din vânzarea locuințelor de serviciu se fac venit la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr. 562/2004. În aceste condiții, în speță sunt aplicabile și prevederile Codului de procedură fiscală, art.l alin.2: „(2) Prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, in măsura in care prin lege nu se prevede altfel".
Codul nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, cum este și cazul de față. În schimb, apelanta apreciază că sunt aplicabile prevederile art.92 potrivit căruia obligațiile „fiscale"" se prescriu într-un termen de 5 ani. situație în care niciuna dintre ratele restante nu este prescrisă.
Pe de altă parte, consideră că și notificarea intimaților de către unitate prin adresa nr. A 4296/22.11.2013 are caracterul punerii în întârziere, iar în viziunea legiuitorului în Noul Cod Civil, art. 1522 și art.2540, prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere.
Din considerentele hotărârii, rezultă că instanța a respins cererea de acordare a dobânzii legale, care nu se poate cumula cu penalitățile de întârziere, daune moratorii menite a sancționa executarea cu întârziere a obligației.
Apreciază că soluția este în parte greșită, în realitate penalitățile de întârziere nu sunt cumulate cu dobânda contractuală convenită sau dobânda legală, pentru a contraveni astfel, legii. Dobânda prevăzută în contractul de vânzare cumpărare este calculată, după cum rezultă din desfășurătorul de plăți, în fiecare lună la suma rămasă de plată din valoarea contractului; în consecință, de la data scadenței nu se mai percep dobânzi asupra ratei lunare, ci numai penalități de întârziere. Cele două nu se cumulează și nu se aplică aceeași „sancțiune" de două ori, după cum consideră instanța.
Apelantul apreciază că se impune schimbarea sentinței și în sensul actualizării sumelor stabilite drept obligație de plată cu coeficientul de inflație calculat la data efectivă a plății. Soluția ar fi cu atât mai greșită cu cât s-ar înțelege că penalitățile de întârziere în valoare de 0,3% se aplică asupra debitului restant în valoare de 8.077 lei numai din luna august 2014, și nu de la data la care fiecare rată lunară a devenit scadentă.
În probațiune, înscrisuri.
În drept, s-au invocat art.466 și urm. C. proc. civ și celelalte dispoziții legale invocate.
În temeiul art.411, alin. 1, pct.2 C. proc. civ., s-a solicitat judecarea în lipsă.
Au declarat apel și apelanții pârâți F. Ș., si soția F. A. R. care consideră că în mod greșit prima instanță a admis cererea de chemare în judecată sub aspectul penalităților de întârziere de 0,3% pe zi de întârziere, reținând că acestea au fost convenite prin contractul încheiat de pârâți cu reclamanta.
Se arată că actul adițional nr. 3278/30.11.2006 nu mai prevede penalități de întârziere. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 9/2000, în forma dinaintea abrogării acestei ordonanțe de guvern, aplicabilă la data încheierii contractului, părțile sunt libere sa stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești. Așadar, textul de lege desemna ca "dobândă" daunele interese moratorii, percepute pentru întârzierea la plată a obligațiilor bănești. Art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000 prevedea că, în raporturile civile, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Or, dobânda legală în intervalul aprilie 2011-martie 2014 a variat intre 10% pe an și 6,5 % pe an, iar nu 109,5% pe an, cât solicită reclamanta.
Apelanții pârâți au invocat pe cale de excepție, nulitatea clauzei contractuale cuprinse la art. 4 alin. 1 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 105/17.03.2006.
Prima instanță a reținut în mod greșit că nulitatea respectivă nu s-ar putea invoca decât pe calea unei acțiuni reconvenționale, a caii ficat astfel poziția procesuală și a dispus achitarea taxei judiciară de timbru aferentă.
Se susține, atâta timp cât clauza contractuală privind penalitățile, încalcă dispoziții legale imperative (art. 5 alin. I și 2 din O.G. nr. 13/2011. anterior art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000), instanța nu putea valida pretențiile reclamantei la penalități de 0,3% pe zi de întârziere.
Fiind stabilită și dobânda de 8% pe an, apoi 5% pe an, conform actului adițional la contract, iar instanța reținând că nu pol coexista dobânzi și penalități, ar fi trebuit să înlăture penalitățile care generează un spor al creanței principale de 109,5% pe an. Sub aspectul în discuție, se susține că este aplicabilă regula de interpretare a contractului in dubio pro ren, consacrată de art. 983 din Codul Civil din 1865, aplicabil la data contractului.
Penalitățile de întârziere de 0,3% pe zi sunt nelegale și prin raportare la dispozițiile din materie fiscală, respectiv art. 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) coroborat cu art. 120 din același cod, care prevăd penalități de 0,02% pe zi, iar nu 0,3% cum pretinde reclamanta.
Se mai arată că art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în vigoare la data încheierii contractului, prevedea că, totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. 1 și 2 al aceluiași text (este vorba de penalitățile de întârziere), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. Or, în contractul încheiat de pârâți cu reclamanta, nu s-a prevăzut că penalitățile pot depăși creanța principală. Cu toate acestea ea a pretins 9456 lei creanță principală, din care prima instanță a reținut că este datorată suma de 8077 lei și 19.509 Iei penalități de întârziere. În mod evident, penalitățile depășesc dublul creanței și continuă să curgă, multiplicând-o în continuare.
În drept, s-au invocat art. 466 și urnm., art. 480 alin. 2 NCPC.
S-a solicitat judecata în condițiile art. 22.3 alin. 3 din NCPC.
Apelantul reclamant M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ C. a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de pârâți, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat intimații la plata sumei de 8077 lei reprezentând rate lunare pentru intervalul aprilie 2011 - august 2014, precum și la plata penalităților care vor fi calculate până la plata efectivă a debitului restant.
Hotărârea judecătoriei este criticată de pârâții intimați pentru motivul că s-a admis în mod greșit acțiunea sub aspectul penalităților de întârziere de 0.3%, convenite prin contractul încheiat cu M.. în care acest contract prevede atât dobânda de 8% (5% după încheierea actului adițional) cât și penalități de întârziere, consideră că au fost obligați la o dublă reparație. Mai mult, actul adițional nr.3278/2006 nu mai prevede penalități de întârziere.
OG nr. 13/2011 reglementează atât dobânda pentru restituirea unei sume de bani, cât și dobânda pentru întârzierea la plată, prevederile acestui act normativ nu au fost respectate, iar sancțiunea pentru orice clauză contractuală care încalcă dispozițiile art.l din ordonanță este nulitatea.
Penalitățile de întârziere sunt nelegale și raportat la dispozițiile în materie fiscală.
În opinia apelantului reclamant, motivele invocate în apelul pârâților sunt nefondate iar hotărârea atacată, sub rezerva aspectelor ce fac obiectul apelului acestuia și care impun schimbarea ei în parte în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, nu este netemeinică.
Primul motiv de apel ar viza faptul că obligarea pârâților apelanți la plata penalităților de întârziere, pe lângă dobânda anuală prevăzută în contract, ar fi echivalentă cu obligarea la o dublă reparație.
Consideră că ideea dublei reparații este total eronată, penalitățile de întârziere nu sunt cumulate cu dobânda contractuală convenită sau dobânda legală, pentru a contraveni astfel, legii; după cum rezultă din desfășurătorul de plăți, anexă la contract, dobânda prevăzută în contractul de vânzare cumpărare este calculată în fiecare lună la suma rămasă de plată din valoarea contractului. Este evident că, din momentul în care a devenit scadentă, asupra ratei lunare nu se mai percep dobânzi ci numai penalități de întârziere. De un cumul al dobânzii cu penalitățile contractuale se putea discuta numai în situația în care și dobânda ar 11 fost calculată până la data efectivă a plății, aplicându-se în același timp și penalități. Din momentul în care devine scadentă asupra ratei lunare nu se mai percep dobânzi, suma rămâne fixă, fără a se mai aplică asupra ei calculul dobânzii iar. din acel moment, se percep penalități convenționale de întârziere care nu se cumulează cu dobânda stabilită în contract. Ori rațiunea legii este aceea de a nu cumula penalitățile cu dobânda pentru obligația de plată stabilită în bani. ambele calculate până la data plății.
Pe de altă parte, în lipsa penalităților contractuale, plata ratelor lunare la termen, sau după câțiva ani (așa cum s-a și întâmplat de fapt) ar fi lipsită de semnificație din moment ce valoarea acestora nu se schimbă și nici nu există vreun mijloc de constrângere pentru repararea prejudiciului determinat de întârzierea la plată.
Faptul că actul adițional nr. 3278/2011 la contractul de vânzare cumpărare „nu mai prevede penalități de întârziere" nu poate reprezenta un motiv de apel. Prin actul adițional menționat contractul de vânzare cumpărare a fost modificat, nu înlocuit, iar clauzele contractuale nemodificate au rămas în forma inițială, după cum știu și reclamanții apelanți.
Prevederea în contract a unei penalități în caz de întârziere este rezultatul evaluării convenționale anticipate a daunelor-interese pentru neexecutarea la timp a obligației, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 1066 C. civ.: „clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte ei."
Cât privește nerespectarea prevederilor OG nr.9/2000, apelantul reclamant apreciază că și acest motiv de apel este nefondat. Așa cum a menționat și în răspunsul Ia întâmpinare, în primul rând, consideră că prevederile ordonanței nu sunt aplicabile acestui gen de contracte; în legătură cu valabilitatea clauzei penale în contractele de împrumut s-a pronunțat, în recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, publicată în M. Of. al României nr.123 din 09 februarie 2006. Prin această decizie în interesul legii s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. art. 1, art. 2 și ale art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002. cu referire la art. 969 alin.(l) C.civ., clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii.
Pornind de la soluția de mai sus, a rămas neacoperită ipoteza contractelor având un alt obiect decât împrumuturile bănești, cum este si cazul de față; se pune. deci. problema stabilirii sferei de aplicare a Deciziei nr. 11/2005 si apreciază că de o asemenea decizie, nu este aplicabilă speței.
In al doilea rând, prevederile OG nr.9/2000 privesc nivelul dobânzii legale, iar a limita valoarea penalităților de întârziere. Și nu în ultimul rând, ar contraveni prevederilor legii (și ordonanței invocate anterior) numai clauza contractuală care prevede, pe lângă dobânda convenită/legală (calculată până la data plății), și obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere. Ori, așa cum rezultă din contractul încheiat între părți, penalitățile de întârziere nu sunt cumulate cu dobânda stabilită în contract.
OG nr. 13/2011 nu este aplicabilă speței deoarece legea civilă nu retroactivează; chiar și în situația contrară. Însă, indiferent de titlul cu care ar fi percepute despăgubirile pentru plata cu întârziere a obligației - dobândă penalizatoare sau penalități de întârziere - situația nu s-ar schimba, dobânda remuneratorie nu se cumulează cu dobânda penalizatoare, iar plata penalizatoare ar fi datorată.
De altfel, clauza contractuală care prevede plata penalităților nu a fost înlăturată din contract, iar soluția instanței de anulare a cererii reconvenționale este corectă.
Nici Legea nr.469/2002 privind unele masuri pentru întărirea disciplinei contractuale invocată în apărare (abrogată în acest moment) nu este aplicabilă speței, legea aplicându-se contractelor încheiate pentru realizarea actelor de comerț de către agenții economici comercianți, persoane juridice, si comercianți, persoane fizice. In consecință, penalitățile stabilite în contract pot depăși valoarea sumei asupra căreia sunt calculate. Totodată, în baza ei instanța de judecată nu putea pronunța o soluție de respingere a cererii acestuia de acordare a despăgubirilor constând în penalitățile contractuale ci, cel mult, putea constata că nivelul acestora este mai mic raportat la nivelul penalității stabilite pentru obligațiile bugetare, cu consecința admiterii în parte a acțiunii și diminuării sumei stabilite cu acest titlu.
În probațiune, înscrisuri.
În drept, s-au invocat prevederile art.466 și urm. NCPC și celelalte prevederi legale invocate.
Analizând apelul formulat de către reclamantul apelant M. A. Naționale prin prisma motivelor invocate Tribunalul reține că acesta este nefondat.
În ceea ce privește critica adusă sentinței civile apelate referitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru plata contravalorii ratelor din pret aferente perioadei ianuarie 2010-martie 2011 Tribunalul reține că prima instanță în mod corect a reținut intervenția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei apelante pentru ratele din preț aferente perioadei ianuarie 2010-martie 2011 făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art.1 din decretul lege 167/1958 .
Astfel ratele aferente din preț au devenit scadente fiecare în parte începând cu ianuarie 2010 până în martie 2011 pentru fiecare creanță în parte începând a curge un termen distinct de 3 ani de zile calculat de la data scadenței. În speță, reclamantul apelant a formulat cerere de chemare în judecată la data de 31 martie 2014 astfel că pentru ratele aferente perioadei ianuarie 2010 –martie 2011 acțiunea reclamantului apelant apare ca fiind prescrisă .
Tribunalul reține contrar celor susținute de către reclamantul apelant prin motivele de apel că în cauză deși a intervenit întreruperea cursului prescripției extinctive pentru ratele aferente perioadei ianuarie 2010-martie 2011 prin efectuarea de către pârâții intimați a unei plăți în cuantum de 600 lei la data de 11.03.2011, față de data promovării acțiunii de către reclamantul apelant, respectiv 31.03.2014 noul termen de prescripție de 3 ani ce a început să curgă la data de 11.03.2011 este împlinit.
De asemenea Tribunalul reține că veniturile aferente vânzării de către reclamantul apelant a unităților locative pe care le deține nu au caracterul unor venituri bugetare astfel că în speță prețul imobilului nu are caracterul unei creanțe fiscale ci una a unei creanțe civile prescriptibile în termenul general de prescripție de 3 ani de zile.
În ceea ce privește critica reclamantului apelant referitoare la neacordarea de către prima instanță atât a dobânzii convenționale de 8 % pe an modificată ulterior prin actul adițional nr.3278/30.11.2006 la 5 % pe an cât și a penalităților de întârziere stabilite la 0,3% pe zi de întârziere Tribunalul reține că în mod corect și legal prima instanță a stabilit că natura exactă a contractului încheiat între părți este aceea a unui contract de vânzare cumpărare cu plata prețului în rate în speță nefiind vorba despre un contract de împrumut bănesc.
Astfel Tribunalul reține că în cauză cum în mod corect și legal a apreciat și prima instanță nu se pot acorda despăgubiri atât sub forma dobânzii convenționale cât și a penalităților de întârzieri în condițiile în care ambele sunt sancțiuni ale neplății la termen a ratei aferente din preț.
Tribunalul reține că din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare rezultă că atât dobânda convențională stabilită cât și penalitățile de întârziere au natura unor daune moratorii menite a sancționa executarea cu întârziere a obligației principale de achitare a prețului de către intimații pârâți astfel că ele nu pot fi cumulate.
În ceea ce privește critica reclamantului apelant referitoare la neindicarea de către prima instanță prin sentința civilă apelată a momentului începerii calculului penalităților de 0,3 % pe zi de întârziere și a neacordării actualizării ratelor din preț restante cu indicele de inflație, Tribunalul reține că această solicitare a reclamantului apelant poate fi efectuată doar în cadrul unei proceduri speciale respectiv aceea de lămurire a întinderii și cuprinsului dispozitivului sentinței civile apelate ,procedură prevăzută de art. 443 Noul cod procedură civilă și care este una exclusivă potrivit art.445 Noul cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente Tribunalul în temeiul art. 480 alin. 1 Noul cod procedură civilă va respinge apelul reclamantului apelant ca nefondat.
Analizând apelul formulat de către reclamantul pârâții apelanți F. Ș. și F. A. R. prin prisma motivelor invocate Tribunalul reține că acesta este nefondat.
Tribunalul reține că pârâții apelanți în fața primei instanțe au invocat nulitatea clauzei contractuale cuprinse la art.4 alin. 1 din contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr.105/17.03.2006, clauză care cuprinde cuantumul penalităților de întârziere de 0,3% pe zi, invocarea nulității de către pârâții apelanți fiind făcută pe calea unei cereri reconvenționale.
Cererea reconvențională a pârâților apelanți a fost însă anulată ca netimbrată astfel că prima instanță nu a devenit legal investită cu soluționarea acestei cereri a pârâților apelanți astfel că în limitele efectului devolutiv al apelului și a principiului tantum devolutum quantum iudicatum Tribunalul nu va putea analiza cererile pârâților apelanți cu care prima instanță nu a fost investită.
Pentru aceste considerente Tribunalul va respinge în temeiul art. 480 alin. 1 Noul cod procedură civilă apelul pârâților apelanți ca nefondat.
În ceea ce privește solicitarea pârâților apelanți de acordare a cheltuielilor de judecată Tribunalul reține că față de soluția respingerii ambelor căi de atac formulate în cauză de către părți culpa procesuală aparține ambelor astfel că în temeiul art.453 Noul cod procedură civilă interpretat per a contrario va respinge cererea pârâților apelanți de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelantul reclamant M. A. NAȚIONALE BUCUREȘTI, pentru Unitatea Militara_ C., cu sediul in București .-5, sector 5, împotriva sentinței civile nr._/27.11.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dos._ în contradictoriu cu apelanții pârâți F. S., CNP-_ si F. A. R. CNP-_, ambii cu domiciliul procedural ales la Avocat T. Acidalia in Timișoara ..1,., ca nefondat.
Respinge apelul declarat de către apelanții pârâți F. Ș. și F. A. R. ca nefondat.
Respinge solicitarea apelanților F. Ș. și F. A. R. de acordare a cheltuielilor de judecată .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.09.2015.
Președinte, R. A. | Judecător, C. Ț. | |
Grefier, R. M. ȘOFRONICI |
Red. R.A.29.09.2015
Tehnored. R.Ș. 10 Septembrie 2015
Prima inst. jud: R. T.
Red 2 ex, .>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1100/2015. Tribunalul TIMIŞ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-09-2015, Tribunalul... → |
|---|
