Obligaţie de a face. Decizia nr. 499/2015. Tribunalul TIMIŞ

Comentarii

0

Decizia nr. 499/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 499/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR.499/A

Ședința publică din data de 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. B.

JUDECĂTOR: A. A.

GREFIER: G. G.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind apelul formulat de reclamanta apelantă C. DE A. VASII-KOLLA C. împotriva sentinței civile nr.4442/02.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată S. E., având ca obiect obligație de a face și pretenții.

Procedura legal îndeplinită, dată fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de dezbateri din data de 6 mai 2015 ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art. 396 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă a amânat pronunțarea prin punerea minutei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei la termenul de azi, încheierea antemenționată făcând parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța constată că la data de 11.05.2015, respectiv la data de 12.05.2015, prin serviciul registratură, părțile litigante au depus la dosar concluzii scrise.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 29.01.2014, sub nr._, reclamantul C. de A. „Vasii-Kolla C.”, în contradictoriu cu pârâta S. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, obligarea pârâtei la a se prezenta la notariat pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul din Timișoara, .. 1, ., iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8962 Euro din care: 6135,50 Euro reprezentând preț al vânzării achitat de reclamant (12.000 DM la un curs 1 Euro =1,_ DM conform site wwvv.bnro.ro ) și suma de 2556,50 Euro (5.000DM) cu titlu de daune - interese conform antecontractului de vânzare – cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 23 ianuarie 1998 a încheiat cu antecesorul pârâtei, dl. B. Adalbert, antecontractul de vânzare - cumpărare, un înscris tehnoredactat și semnat de ambele părți contractante. În același timp, a fost încheiat un înscris, între aceleași părți, cu aproximativ același conținut, însă de mână.

Prin acest antecontract, s-a agreat ca dl. B. Adalbert să vândă, iar reclamantul să cumpere imobilul din Timișoara, .. 1, ., compus dintr-o cameră și dependințe în suprafață de 27,26 mp conform contractului de vânzare - cumpărare nr._/23.01.1998 încheiat de dl. B. Adalbert cu S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.

Prețul agreat de părți a fost de 12.000 DM din care 9.000 DM au fost achitați la data semnării antecontractului, iar 3000 DM au fost achitați în data de 30.01.1998 conform înscrisului denumit contract.

Pe lângă aceste sume, reclamantul a mai achitat și diverse sume în lei pentru perfectarea antecontractului, respectiv datorii pe care dl. B. Adalbert le avea în legătură cu imobilul.

La aceeași dată a încheierii antecontractului tehnoredactat, reclamantul a încheiat cu dl. B. Adalbert și un înscris olograf ale cărui clauze principale sunt quasi-similare cu înscrisul tehnoredactat, înscris care a fost depus inițial în Dosarul nr. 7721/C/2001 al Tribunalului T. având ca obiect solicitarea judecării cererii de notare a promisiunii în cartea funciară a imobilului.

Datorită faptului că asupra imobilului exista, la data apariției acordului de voințe dintre părți, o interdicție legală de înstrăinare impusă de prevederile Legii nr. 112/1995, dl. B. Adalbert a emis mai multe mandate pe seama d-nei Vasii - Kolla C. - titularul Cabinetului de avocat pentru o mai eficientă protecție împotriva oricărei evicțiuni.

Astfel, au fost date un număr de 3 procuri speciale, precum și o declarație notarială a d-lui B. Adalbert care s-a obligat expres să înștiințeze mandatara în cazul revocării procurilor speciale, fapt ce nu a survenit niciodată până la decesul acestuia.

În data de 30.01.1998, conform contractului încheiat de părți în completarea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 17/23.01.1998, reclamantul a achitat și diferența de preț de 3.000 DM și a intrat în posesia de fapt a imobilului din Timișoara, .. 1, ..

În data de 10.01.2000, prin Procurile notariale autentificate sub numerele 79 și 80 de B.N.P. P. G., antecesorul B. Adalbert, a împuternicit-o pe d-na. Vasii -Kolla C. - titular al Cabinetului de avocat - să administreze imobilul - Procura nr. 79, pe de o parte, iar, pe de altă parte să vândă și să încaseze prețul - Procura nr. 80.

În data de 12.01.2000, după clarificarea situației tabulare a imobilului și restaurarea corespunzătoare a acestuia, reclamantul a încheiat cu Cabinetul individual medical stomatologic B. D. D. un contract de închiriere a imobilului în discuție, după ce dl. B. Adalbert a mandatat titularul Cabinetului de avocat să administreze imobilul. Datorită interdicției de înstrăinare impusă de Legea nr. 112/1995, mandatele d-lui B. Adalbert erau necesare.

În data de 05.02.2001, reclamantul a depus la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Timișoara, antecontractul de vânzare - cumpărare olograf și a solicitat notarea acestui înscris în C.F. nr._ Timișoara. Cererea a făcut obiectul dosarului nr. 2937/5.02.2001. Inițial, judecătorul delegat a respins solicitarea reclamantului care a formulat apel împotriva acestei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 2387/A din 2 octombrie 2001, Tribunalul T. a admis apelul reclamantului și a dispus notarea în CF nr._ Timișoara, nr. top. 387/XVII a promisiunii sinalagmatice de vânzare a imobilului în discuție. Cu această ocazie, instanța a solicitat și reclamantul a depus și înscrisul tehnoredactat, precum și anexa la antecontract din 11.12.1998 prin care antecesorul B. Aldalbert recunoștea că a primit prețul stipulat în antecontract și că este de acord cu notarea în cartea funciară a acestui înscris. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin neexercitarea recursului - dat fiind faptul că B. Adalbert, antecesorul reclamantului era conștient de faptul că a consimțit la înstrăinarea imobilului în discuție și nu a exercitat calea de atac.

În data de 28.07.2006, dl. B. Adalbert a decedat, iar în data de 19 martie 2007 pârâta a obținut certificatul de moștenitor nr. 28 prin care aceasta a fost instituită legatară universală a defunctului în baza testamentului autentificat sub nr. 144/03.02.1998.

Reclamantul a arătat că a plătit taxele aferente imobilului începând cu anul 1998, iar în data de 11.05.2007, a notificat-o pe pârâtă - în calitatea sa de legatar universal - să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă aceasta a refuzat.

În data de 30.05.2007, dat fiind refuzul pârâtei, reclamantul a procedat la introducerea pe rolul instanței judecătorești a acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar la data de 18.03.2008, pârâta S. E. a introdus pe rolul Judecătoriei Timișoara o cerere ce face obiectul Dosarului nr._ prin care a solicitat rezilierea contractului de închiriere al imobilului în cauză.

D. fiind faptul că instanțele judecătorești, cu ocazia soluționării dosarului nr._ (devenit după casare 8097._ ) au respins solicitarea reclamantului de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, cu privire la imobilul din cauză, dar au respins și solicitarea pârâtei de a se constata nulitatea absolută a promisiunii de vânzare - cumpărare, se constată că antecontractul (promisiune sinalagmatica de vânzare - cumpărare) este în vigoare și produce efecte juridice.

Art.1073 din Codul Civil prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației sale, în principiu în natură și, în caz contrar, dacă nu mai este posibil dreptul la desdăunare, a daunelor, în modalitatea reglementată prin lege.

Punerea în întârziere a debitorului prin notificare, conform art. 1079 cod civil constituie înștiințarea acestuia, asupra opțiunii creditorului, de a-și exercita dreptul la executarea în natură, sau echivalent. Pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a notificării, nu este prevăzută și sancțiunea.

Notificarea nu constituie o condiție pentru admiterea acțiunii în obligația de a face, iar faptul că debitorul nu a fost pus în întârziere prealabil chemării în judecată nu decade creditorul din dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației de către debitor.

Astfel, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, creditorul poate cere îndeplinirea exactă a obligației, temeiul legal fiind art. 969 și 1073 Cod civil. Prin lege este impusă forma autentică pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil astfel că promisiunea de vânzare a generat pentru părți numai îndatorirea de a îndeplini toate operațiile legate de încheierea contractului, între care și participarea "debitorului - vânzător promitent" la autentificare.

Astfel, de vreme ce instanțele judecătorești au constatat valabilitatea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamant și dl. Adalbert B., solicitarea de a fi obligată pârâta la a se prezenta la notar este întemeiată, dat fiind refuzul constant al acesteia și voința de a intra în posesia imobilului în discuție.

Referitor la petitul subsidiar, reclamantul a precizat faptul că între acesta și dl. Adalbert B., în data de 23.01.1998, au fost încheiate două promisiuni de vânzare cumpărare: antecontract de vânzare - cumpărare olograf în care era prevăzut prețul de 12.000 DM din care 9000 DM au fost achitați la data semnării diferența fiind achitată ulterior în data de 30.01.1998. S-a mai prevăzut în cuprinsul antecontractului olograf că, „în caz de răzgândire din partea vânzătorului, va fi obligat să restituie cumpărătorului suma plătită drept avans cu dobânzi de 1% pe zi întârziere" și antecontract de vânzare - cumpărare (promisiune sinalagmatica de vânzare - cumpărare) tehnoredactat în care părțile au convenit următoarele: obiectul antecontractului este imobilul din Timișoara, .. 1, . înscris în CF colectiv_ Timișoara. Promitentul vânzător se obliga ca la încetarea interdicției de înstrăinare impusă de Legea nr. 112/1995 să semneze contractul în formă autentică, iar nerespectarea acestei obligații „va da naștere la despăgubiri în favoarea beneficiarului promisiunii". Prețul convenit de părți a fost de 12.000 DM, din care 9.000 DM au fost achitați la data semnării, iar suma de 3.000 DM a fost achitată în data de 30.01.1998 conform contract încheiat azi 30.01.1998 în completarea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. 17/23.01.1998. În cuprinsul aceluiași înscris, s-a constatat că reclamantul a intrat în posesia de fapt a imobilului în data de 30.01.1998 - data achitării prețului integral, iar în cazul în care promitentul vânzător refuză încheierea actului autentic, acesta se obligă să restituie valoarea de piață a imobilului și suma de 5000 DM (adică 2556,50 EURO) cu titlu de daune interese.

În cadrul dosarului nr. 8097._ a fost stabilită veridicitatea înscrisului - antecontract / promisiune de vânzare - cumpărare în discuție raportat la semnătura antecesorului Adalbert B., fapt coroborat și cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că prețul de 12.000 DM a fost achitat integral la termenele stabilite de părți.

Mai mult, în ceea ce privește valabilitatea și realitatea celor consemnate în antecontractul de vânzare - cumpărare, inclusiv dovada achitării prețului, reclamantul apreciază că ne aflăm în prezența puterii lucrului judecat. Astfel, prin decizia civilă nr. 2387/A/02.10.2001 pronunțată cu privire la înscrierea în cartea funciară a invocatului antecontract, instanța a constatat că actul îndeplinește cerințele impuse de lege și a ordonat biroului de carte funciară să procedeze la notarea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat la 23.01.1998, a completării antecontractului din data de 30.01.1998 precum și a anexei la antecontract încheiată în data de 11.12.1998.

Reclamantul a menționat că este evident că prețul a fost achitat așa cum se menționează în cuprinsul înscrisurilor arătate. Așadar, de vreme ce expertiza grafoscopică a concluzionat că semnătura de pe act îi aparține antecesorului reclamantului, domnul B. Adalbert, pârâta uzează de prezenta cale de atac în încercarea disperată de a obține proprietatea unui imobil cu privire la care a avut și are certitudinea că a fost înstrăinat de concubinul său, dl. B. Adalbert, către reclamant.

D. fiind faptul că, antecontractul nu este supus nici unei condiții speciale de formă, acesta având un caracter consensual, că a fost respinsă cererea pârâtei de a se anula antecontractul în discuție și că acesta este notat în cartea funciară a imobilului, prezenta acțiune este întemeiată.

Neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de „a face" asumate prin antecontract, îndreptățește cealaltă parte la acțiunea pentru antrenarea răspunderii contractuale a părții în culpă, potrivit dreptului comun.

Dacă antecontractul este constatat printr-un înscris sub semnătură privată și s-au respectat modalitățile de plată ale prețului convenit în antecontract, iar una din părți sau succesorii săi în drepturi refuză să se prezinte la notar în vederea autentificării contractului de vânzare cumpărare promis, instanța judecătorească este îndreptățită, la cererea celeilalte părți să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare și care să servească la intabularea dreptului de proprietate sau să dispună restituirea prestațiilor efectuate în temeiul promisiunii.

Reclamantul a învederat faptul că o soluție contrară admiterii prezentei cereri ar fi de natură să confere un temei legal imoralei îmbogățiri fără justă cauză a pârâtei, de vreme ce reclamantul a achitat toate sumele solicitate prin intermediul prezentei acțiuni, făcând, așadar, o plată nedatorată și a asigurat nu numai conservarea, ci și a adus un plus de valoare imobilului în discuție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 970 Cod civil, art. 1073, art. 1079, art. 1164, art. 1170, art.1270, art.1272, art. 1516, art.1530 Cod civil,art. 1341 - 1344 Cod civil și art. 1345 - 1348 Cod civil.

Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul principal al cererii de chemare în judecată, excepția prescripției extinctive a dreptului de a solicita suma de 8962 Euro în ceea ce privește petitul secundar, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea excepției autorității de lucru judecat cu privire la capătul principal al cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că, prin cererea de chemare în judecată din Dosar nr._ introdusă de către reclamant împotriva sa în calitate de pârâtă, pe rolul Judecătoriei Timișoara, la petitul nr. 2 al cererii, acesta are același capăt de cerere ca în prezenta cauză dedusă judecății, respectiv „ Să obligați pârâta, în calitate de unică moștenitoare a pârâtului să încheie actul autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul din Timișoara, .. 1, . cu cel principal din prezenta cauză, cerere care a fost soluționată prin respingere în mod definitiv prin decizia civilă nr. 833/A/22.11.2012 de către Tribunalul T. în dosar nr. 8097._ * (provenit prin casare cu trimitere spre rejudecare a dosarului nr._ ) și rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 356/R/28.02.2013.

Reclamantul a încercat și revizuirea deciziilor menționate anterior, însă și acestea au fost respinse irevocabil.

S-a menționat că identitatea de obiect există deoarece este vorba de același bun determinat, întrucât și în dosarul soluționat irevocabil și în cel pendinte este vorba de același apartament nr. 17, situat în Timișoara, .. 1.

Pârâta a arătat că reclamantul își fundamentează cererea pe antecontractul de vânzare cumpărare, același antecontract de vânzare cumpărare pe care și-a întemeiat și cererea din dosarul nr._ și care este considerat de instanță ca revocat tacit prin intervenirea contractului de mandat pentru vânzarea imobilului, dispozitiv și considerente intrate în autoritate de lucru judecat. Oricum, scopul și finalitatea acestui petit principal este același cu al celeilalte cereri de chemare în judecată, respinsă irevocabil, acela de a fi pârâta obligată la încheierea contractului de vânzare cumpărare la notar.

Pârâta a subliniat că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că „întocmirea ulterior a promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare a altor acte juridice, ce în opinia instanței de apel se verifică a avea un caracter revocator al celei dintâi convenții, pe care au lipsit-o astfel de orice eficacitate.

De vreme ce ulterior perfectării antecontractului de vânzare cumpărare, promitentul vânzător încheie un contract de mandat (nu numai acceptat de mandatar, dar și executat) prin care promitentul cumpărător este îndrituit inclusiv să vândă oricui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va considera potrivit.

Ceea ce contrar, susținerilor primei instanțe (de care se prevalează reclamantul), nu confirmă, ci dimpotrivă infirmă cel dintâi act juridic ... devenind îngăduită și chiar obligatorie concluzia că prin contractele de mandat încheiate ulterior, mandatarul a primit încuviințarea de a încheia și acte de dispoziție (ceea ce nu ar fi fost necesar dacă se considera beneficiarul antecontractului de vânzare cumpărare, la finalul interdicției putând înstrăina imobilul în discuție) un nou acord de voință l-a înlocuit pe cel dintâi, cu consecința încetării existenței celui dintâi vizând promisiunea de vânzare cumpărare supusă pendinte validării".

„Însuși promitentul cumpărător se considera un simplu mandatar al proprietarului rezultă chiar și din perfectarea locațiunii cu intervenientul accesoriu, locațiune încheiată în numele și pe seama promitentului vânzător, dar și din notificarea moștenitoarei defunctului în vederea achitării chiriei".

Această motivare așa cum arată art. 430 alin. 2 NCPC este intrată în autoritatea de lucru judecat. Prin faptul că acum, după ce părțile s-au judecat 7 ani, este apărută la dosar acea declarație prin care antecesorul pârâtei, B. Adalbert la data de 20.10.2004 cu nr. de autentificare 1319 la BNP V. D. S., revocă procura cu nr. 80 dată la BNP P. G. la 10.01.2000, este cel puțin ciudat, că aceasta nu a fost depusă dacă ar fi existat în celelalte procese care s-au purtat, ci numai acum după 2 ani de la data hotărârii nr. 833/A/2012 în care este amintită această procură.

Oricum, în aceeași zi, 20.10.2004, sub nr. de autentificare imediat următor, adică 1320, la același BNP V. D. S. este dată o altă procură specială pentru vinderea apartamentului, cu același conținut cu cea presupus revocată, tot „în numele meu și pentru mine, în momentul în care cauza de inalienabilitate legală va deveni inoperantă ope legis, să vândă cui va crede de cuviință și numai la prețul de circulație din momentul încheierii actului de vânzare cumpărare în formă autentică", aceeași d-nă av.Vasii Kolla este mandatată de antecesorul pârâtei B. Adalbert să facă acte de dispoziție pentru acest apartament, astfel încât prin apariția acelei declarații de revocare apărute la atâția ani, nu schimbă cu nimic starea de fapt dedusă judecății, întrucât odată cu declarația de revocare este încheiată o altă procură specială pentru vânzarea apartamentului.

Pârâta a precizat că mandatul din procura specială cu nr. 1320 încheiat la BNP V. este identic cu cel revocat, adică tot pentru a putea mandatara face acte de dispoziție cu privire la imobil, concluzia fiind în continuare aceeași că în continuare există același tip de contract de mandat între B. Adalbert și Vasii Kolla prin care un nou acord de voință l-a înlocuit pe cel dintâi, adică voința din promisiunea de vânzare a încetat și a fost înlocuită cu un contract de mandat. Și în vechiul Cod Civil, la art. 1201 se arată că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, iar art. 163 și 166 C.pr. Civ. arată că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte în fața mai multor instanțe.

În ce privește petitul subsidiar al cererii de chemare în judecată, acela de a fi pârâta obligată la plata către reclamant a sumei de 8962 Euro, aceasta a invocat excepția excepția prescripției extinctive a dreptului de a solicita vreo sumă de bani, întrucât conform articolului 2517 NCC, „termenul general de 3 ani - termenul prescripției este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen".

Întrucât reclamantul a declarat că ar fi plătit suma de 9000 DM la data semnării antecontractului, adică 23.01.1998, iar 3000 DM ar fi fost achitați în data de 30.01.1998, deși pârâta nu am avut cunoștință de așa ceva, antecesorul său, B. Adalbert nu a primit nicio sumă de bani de la cabinetul avocațial, cum de altfel nu a fost făcută în vreun fel dovada achitării vreunei sume de bani, doar în celelalte dosare au fost aduși martori care s-au contrazis între ei, declarațiile lor au contrazis actele de care s-a prevalat reclamantul, pe de altă parte expertizele efectuate în cauză, una arată că semnătura de pe antecontractul de vânzare cumpărare-ar fi a antecesorului B. Adalbert, iar cealaltă că nu ar fi a acestuia, de asemenea martorii propuși de pârâtă au arătat toți faptul că antecesorul acesteia știa că a convenit cu reclamantul că banii de pe chiria pe care o încasa să-i fie virați într-un cont pentru a-i avea la bătrânețe și că a încheiat cu acesta procuri de administrare și procuri pentru vinderea apartamentului în numele lui de către reclamant.

Întrucât sumele de bani se presupune că ar fi fost plătite în numele cabinetului de avocat, aceste sume trebuiau evidențiate în actele financiare ale cabinetului, mai ales că sunt sume de bani suficient de mari, dovezi care nu au fost niciodată făcute.

Din ianuarie 1998 până în 29.01.2014 au trecut 16 ani, astfel încât termenul de prescripție a dreptului de a cere înapoierea vreunor sume de bani s-a împlinit de mult.

Chiar dacă s-ar admite faptul că nu puteau fi cerute înainte de expirarea termenului de 10 ani de la data întocmirii antecontractului de vânzare cumpărare pentru a se putea fi împlinit termenul de interdicție de înstrăinare prevăzut de legea nr. 112/1995 tot au trecut 6 ani, astfel încât instanța trebuie să admită și această excepție.

Pârâta a învederat faptul că, în cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului, deci, cel mai târziu 30.01.2008, precum și că reclamantul nu se poate prevala nici de faptul că nu a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 8962 euro până acum pentru că ar fi fost cealaltă cerere pe rol sau că în cealaltă cerere nu a avut ca petit și acest capăt de cerere.

Chiar și sub imperiul vechilor coduri, în Decretul nr. 167/1958, la art. 1 se arată că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție; art. 3 spune că termenul de prescripție este de 3 ani, iar art. 7 alin. 3 arată că dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a îndeplinit condiția sau a expirat termenul, deci cel mai târziu ianuarie 2008.

Pe fondul cauzei pârâta a precizat faptul că cele 2 antecontracte de vânzare cumpărare nu sunt identice, deși par încheiate în aceeași zi și nu au nici măcar aproximativ același conținut cum se afirmă. Aceste două antecontracte, atât cel tehnoredactat cât și cel olograf, deși sunt semnate pentru conformitate de reclamant, în dosar nr._ s-a dovedit a nu exista niciunde în original un contract identic cu cel tehnoredactat depus, întrucât a fost cerut pentru verificarea de scripte și pentru expertiza grafologică de către instanță și nu a putut fi depus niciodată în original.

Există diferențe destul de mari, astfel încât în antecontractul olograf se arată că diferența până la_ DM se va plăti la încheierea în formă autentică a promisiunii de vânzare cumpărare, adică suma de 3000 DM (însă în timpul procesului nu a fost prezentat niciun antecontract de vânzare cumpărare în formă autentică, de unde rezultă că nu a fost încheiat niciunul); în timp ce, în antecontractul tehnoredactat se stipulează că diferența de 3000 DM se va achita cel mai târziu până la data de 30.01.1998.

În antecontractul olograf se specifică că în 30.01.1998 se completează antecontractul, iar în cel tehnoredactat, anexa este din 11.12.1998, iar antecontractul de vânzare cumpărare ar fi fost încheiat în 23.01.1998 și completat în 31.01.1998. Clauzele sunt în totalitate diferite, chiar și obiectul promisiunii în antecontractul olograf lipsește cu desăvârșire, iar în cel tehnoredactat apare ca obiect al contractului imobilul din Timișoara, .. 1, .> De asemenea, în modalitatea tehnoredactată Cabinetul de A. se obligă să facă demersurile necesare și să suporte toate costurile pentru reapartamentarea întregului imobil din P. Chinezul nr. 1, pentru întabularea în CF a Contractului de Vânzare cumpărare nr._/23.01.1998 încheiat de proprietarul B. Adalbert pentru apartamentul 17 neevidențiat în CF cu . SA, pe când în modalitatea olografă depusă la CF, nu se pomenește nimic de vreo obligație a cumpărătorului în acest sens, astfel încât afirmația reclamantului că cele două antecontracte sunt cvasi-similare, este contrazisă.

Și clauzele în caz de răzgândire a vânzătorului, sunt diferite în cele două antecontracte depuse la dosarul cauzei: în unul va fi obligat să restituie cumpărătorului suma primită drept avans cu dobânzi de 1%/zi de întârziere, iar în modalitatea tehnoredactată în cazul în care promitentul vânzător va refuza încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare în formă autentică, se obligă față de cumpărător să restituie valoarea de piață a imobilului precum și suma de 5000 DM cu titlu de daune interese.

Așa cum arată reclamantul, au fost date un număr de 3 procuri speciale, una pentru administrarea imobilului de către reclamant și 2 pentru vinderea acestuia, în numele antecesorului pârâtei și pentru el a apartamentului de către reclamantă, procuri pentru acte de dispoziție asupra apartamentului.

În ce privește declarația de revocare a procurii speciale nr. 80 dată de B. Adalbert la BNP V. D. S., pârâta a arătat că are mari dubii că aceasta să fi fost dată din moment ce ea nu a fost depusă în dosar nr._ în care părțile s-au judecat vreme de 7 ani. Această declarație dacă exista trebuia să fie depusă la instanță de către reclamant, mai ales că în interogatoriul luat reclamantului în dosar nr. 8097._ *, acesta recunoaște că „aceasta a fost voința mea și a lui B. Adalbert de a da acele procuri pentru a nu mai avea nevoie de prezența lui B. Adalbert la semnarea contractului de închiriere sau la vânzarea imobilului". Mai mult decât atât, semnătura de pe declarație și cea de pe procura specială nu sunt identice nici în ceea ce privește semnătura lui B. Adalbert, nici în ceea ce privește semnătura Notarului Public, deși au fost date în aceeași zi, având poziții imediat următoare la autentificare, respectiv 1319 și 1320 din 20.10.2004.

Așa cum a arătat reclamantul, în data de 12.01.2000 a fost încheiat un contract de închiriere între B. Adalbert în calitate de locator prin mandatar Vasii Kolla C. și C. Individual Medical Stomatologic B. D. D., un contract care la art. 11 lit. E se stipulează „chiriașul are drept de preemțiune în caz de vânzare a spațiului închiriat, pentru suma de_ DM și numai în cazul în care chiriașul nu va dori să cumpere spațiul cu suma sus menționată, locatorul va avea dreptul să-l vândă unui terț pentru orice sumă", de unde rezultă că și la data încheierii contractului de închiriere antecesorul pârâtei voia să vândă apartamentul unei terțe persoane și nu lăsa de înțeles că l-ar fi vândut cabinetului de avocat.

Pârâta a apreciat că nu rezultă de niciunde că era nevoie de aceste procuri speciale, de aceste mandate, acestea doar întăresc faptul că voința reală a părților la momentul semnării procurilor a fost aceea de a lipsi de eficiență antecontractul de vânzare cumpărare semnat anterior, a-l revoca și rămânerea în ființă a contractului de mandat prin care reclamantul era împuternicit cu administrarea imobilului, cât și cu vinderea acestuia către o terță persoană, în numele și pentru proprietarul B. Adalbert. În fapt, prin încheierea contractului de închiriere, reclamantul recunoaște și chiar exercită mandatul primit semnând acel contract în calitate de mandatar, chiar în cunoștință de cauză.

Legat de notarea promisiunii de vânzare-cumpărare în CF, pârâta a arătat că a fost respinsă întrucât în antecontractul olograf nu era stipulat obiectul contractului, nu era precizat niciunde că s-ar vinde apartamentul sau altceva, motiv pentru care „apare" contractul tehnoredactat doar în apel, însă reclamantul arată că notarea promisiunii de vânzare-cumpărare a fost făcută abia un an mai târziu și B. Adalbert ar fi putut să se opună la notarea în CF a antecontractului, însă cel mai probabil acesta nici nu știa de notarea în cartea funciară a promisiunii, întrucât nici la apelul declarat ca urmare a respingerii notării promisiunii în cartea funciară, nu se arată în practicaua hotărârii ca el să fi fost prezent, iar comunicarea s-a făcut cel mai probabil la imobilul din .. 1, . acea dată era închiriat Cabinetului de Medicină Dentară și care arată clar în interogatoriul luat ei în dosar nr. 8097._ *, faptul că aceasta avea relații numai cu mandatara și că nu s-a întâlnit cu B. Adalbert, astfel încât neștiind de desfășurarea procesului, nu putea face recurs.

În data de 18.05.2007, ca urmare a notificării nr. 101/11.05.2007, av. Vasii Kolla C. în reprezentarea C. de avocat Vasii Kolla C., oferă chiria pe ultimele 10 luni încasată pe numele antecesorului notificatei (pârâtei) pentru imobilul situat în Timișoara, .. 1, . de 4000 RON, iar în ce privește încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare între cabinet și notificată, părțile au hotărât o nouă dată, respectiv 28.05.2007 pentru stabilirea condițiilor în care se va încheia acest act dacă vor ajunge la o asemenea concluzie, însă părțile nu au ajuns la o asemenea concluzie, întrucât așa cum reiese din interogatoriul luat în dosar 8097._ * „Vasii Kolla mi-a oferit suma de 5000 Euro în schimbul vânzării apartamentului, însă eu am refuzat."

Referitor la petitul principal, afirmația că instanțele au respins solicitarea reclamantului de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic cu privire la imobilul în cauză este perfect adevărată, instanța de judecată a constatat, a statuat definitiv și irevocabil faptul că antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat si lipsit de eficacitate prin intervenirea mandatelor de administrare și mai ales de vânzare a apartamentului, mandate acceptate și executate în cunoștință de cauză de av. Vasii Kolla C., cât și prin notificarea făcută prin executor, aceea de a-i plăti pârâtei plăti chiria pe ultimele 10 luni, „lucru pe care nu trebuia să-l facă, dacă se considera beneficiarul promisiunii de vânzare cumpărare, avea potrivit anexei la antecontract dreptul să folosească imobilul și să-i culeagă fructele" așa cum a stabilit instanța de apel în mod definitiv și cum a arătat pârâta în motivarea excepției autorității de lucru judecat.

Astfel, prin revocarea tacită a antecontractului, prin deciziile arătate, antecontractul de vânzare cumpărare nu mai este în vigoare și nu mai produce efecte juridice.

Este eronată afirmația că instanțele judecătorești au constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare, din moment ce deciziile arătate indică cu totul altceva, iar solicitarea reclamantei de a e prezenta pârâta la notar nu mai poate fi pusă în discuție, existând deja o hotărâre definitivă și irevocabilă care îi respinge exact acest capăt de cerere.

Afirmația că în dosar nr. 8097._ * a fost stabilită veridicitatea înscrisului antecontract raportat la semnătura antecesorului pârâtei este eronată, întrucât în acel dosar au fost efectuate 2 expertize grafologice care sunt contradictorii, una arătând clar că nu e semnătura lui. Din acel dosar nu rezultă că prețul de_ DM ar fi fost achitat, dimpotrivă, acest fapt ar fi trebuit dovedit cu înscrisuri emanate din contabilitatea cabinetului, iar sentința la care face referire reclamantul a fost modificată în tot. Nu se statuează niciunde în hotărâri că ar fi fost achitat prețul apartamentului, iar prin faptul de a fi fost notată în CF promisiunea de vânzare cumpărare nu face dovada achitării prețului în niciun caz. De altfel, la această oră, antecontractul de vânzare cumpărare este radiat din CF, conform copiei CF atașate la dosar.

De vreme ce nu a fost făcută dovada achitării prețului prin documente care să justifice acest fapt, îmbogățirea fără justă cauză nu există, cel puțin nu din partea sa.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201, 430, 431 NCPC, 1201, C. civ. Vechi, 163-166 V. C. Pr.Civ., 2517, 2524 alin. 2, 2539 N.C.Civ., art. 1, 3, 7 alin. 3 din Decretul 167/1958.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare arătând că, referitor la excepția autorității de lucru judecat a petitului principal, există similitudine între cele două petite, astfel că nu se opune admiterii excepției invocate referitor la petitul 1 din cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.

Referitor la invocarea autorității de lucru judecat a celor stabilite de instanțele de judecată din dosarul nr._ * cu privire la „întocmirea ulterior promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare a altor acte juridice, ce în opinia instanței de apel se verifică a avea un caracter revocator al celei dintâi convenții, pe care au lipsit-o astfel de orice eficacitate", pârâta a arătat că până la momentul intrării in vigoare a noului Cod de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat își avea sediul în dispozițiile art. 1201 din vechiul Cod civil si în art. 166 din vechiul Cod de procedură civilă. Potrivit art. 1201 Cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele si împotriva lor în aceeași calitate, iar potrivit art. 166 Cod procedură civilă, excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății, chiar și înaintea instanței de recurs.

Cu toate acestea, niciunul dintre cele două texte de lege mai sus menționate nu stabilea in mod clar si expres cărei părți din hotărâre i se aplica aceasta instituție procesual civilă. Astfel, în viziunea vechilor coduri, civil si de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat se atașează, în mod indiscutabil, dispozitivului hotărârii si soluțiilor exprese conținute de acesta.

Or, dispozitivul hotărârilor invocate de pârâtă este în sensul respingerii solicitărilor reclamantului precum și a cererii reconvenționale formulată de pârâta din prezenta cauză - să se constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare.

În acest context, este evident că instanțele de judecată au considerat promisiunea de vânzare-cumpărare ca fiind legal încheiată, cu respectarea tuturor cerințelor de fond și de formă.

Faptul că instanțele de judecată au considerat ca fiind revocată, din partea autorului pârâtei, promisiunea de vânzare-cumpărare, reprezintă o apreciere profund nelegală.

A lua act de faptul că un act unilateral poate revoca o convenție bilaterală în contextul notorietății faptului că acesta a fost mecanismul quasi-legal de vânzare a imobilelor dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, este profund injustă și demonstrează, din păcate, o dată în plus, influența pârâtei și a apărătorilor acesteia.

În speță, hotărârile ale căror considerente sunt invocate în susținerea excepției au fost pronunțate în temeiul vechiului Cod de procedură civilă, astfel încât, invocarea dispozițiilor art. 430 - 431 din noul Cod de procedură civilă este nefondată.

Mai mult, nici titularul reclamantului și nici autorul pârâtei nu au avut niciodată intenția de a nu încheia în formă autentică actul de transfer al imobilului, însă, dată fiind interdicția de înstrăinare de 10 ani de la data dobândirii - respectiv de la 23.01.1998 până în 23.01.2008 - nu a fost posibilă o altă formă juridică pentru a asigura confortul reclamantului că la expirarea interdicției va deveni proprietar deplin. Este evident că până la decesul d-lui. Adalbert B., C. Vasii-Kolla s-a comportat ca un adevărat proprietar având folosința și posesia imobilului, încasând în nume propriu fructele civile ale imobilului, însă neavând proprietatea de drept.

Cu privire la excepția prescripției extinctive invocate față de petitul subsidiar al cererii de chemare în judecată, reclamantul a învederat faptul că promisiunea de vânzare - cumpărare a fost încheiată în anul 1998 în data de 23 ianuarie. Conform dispozițiilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, imobilele cumpărate în temeiul acestei legi, cum este și cazul de față, nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării. În aceste împrejurări, dat fiind faptul că dl. Adalbert B. a cumpărat imobilul în discuție în data de 23.01.1998 de la Statul Român, este evident că interdicția de înstrăinare, așa cum am arătat opera până la data de 23.01.2008.

Promisiune de vânzare - cumpărare încheiată între reclamant și dl. B. Adalbert a născut în sarcina acestuia din urmă următoarele obligații: (a) de a nu înstrăina sau greva lucrul promis in folosul altei persoane până la perfectarea vânzării - obligație respectată de dl. B., obligația de a nu încheia cu terții acte juridice susceptibile de a micșora sau înlătura dreptul promitentului-cumpărător - și această obligație a fost respectată de Adalbert B., nu și de către moștenitoarea acestuia și obligația de a participa la autentificarea actului promis.

Așa cum s-a arătat deja, promisiunea de vânzare-cumpărare în discuție, a fost supusă unui termen suspensiv până la data de 23.01.2008 ca efect al prevederilor Legii nr. 112/1995. La acea dată a luat naștere dreptul reclamantei de a solicita executarea obligației asumate de promitentul - vânzător. Astfel, în ceea ce privește prescripția, art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind codul civil dispune: „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt si rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituita Cum dl. Adalbert B. a decedat anterior acestei date, iar pârâta în calitate de moștenitoare a acestuia a făcut opozabilă această calitate a sa în data de 19.07.2007, când reclamantul a și început demersurile pentru îndeplinirea obligației de vânzare a imobilului. În data de 30.05.2007, deci 2 luni mai târziu, reclamantul a procedat la promovarea cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr._ . Acest dosar a fost soluționat irevocabil, în data de 28.02.2013 prin decizia civilă nr. 356/2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea dosarului nr. 8097._ *. Or, data pronunțării deciziei civile nr. 356/_13 - pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea dosarului nr. 8097._ * prin care s-a respins solicitarea de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic este data la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani. Cauza prezentului dosar este tocmai aceea a recuperării prețului achitat de reclamant pentru transferul dreptului de proprietate, transfer care, din culpa pârâtei, nu a putut fi definitivat.

Astfel, pârâta este beneficiara unei îmbogățiri fără justă cauză, iar reclamantul a cunoscut acest fapt abia cu ocazia pronunțării deciziei civile care a respins demersul său inițial în data de 28.02.2013.

În data de 07.03.2014 reclamantul a procedat la promovarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față, așadar, atât dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cât și cele ale art. 2528 din noul Cod civil sunt în același sens. Prescripția dreptului la acțiunea ce face obiectul prezentului dosar a început să curgă la data soluționării irevocabile a dosarului nr. 8097._ *, adică în data de 28.02.2013, astfel că excepția invocată este neîntemeiată, motiv pentru care reclamantul a solicitat respingerea acesteia.

Referitor la fondul cauzei reclamantul a precizat că pârâta se folosește de argumente contradictorii. Pârâta invocă aspecte de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia civilă nr. 2387/A/02.10.2001 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 7721/C/2001. Astfel, prin decizia civilă anterior menționată, instanțele judecătorești au recunoscut valabilitatea actelor contestate, dispunând înscrierea promisiunii de vânzare-cumpărare în C.F. nr._ Timișoara nr. top. 387/XVII.

Mai mult, cu privire la faptul că înscrisul nu are dată certă, reclamanta a arătat că, de vreme ce s-a dispus și s-a efectuat înscrierea acestei promisiuni în cartea funciară a imobilului, este evident că aceasta a devenit opozabilă terților, motiv pentru care susținerile pârâtei sunt nefondate. Or, în condițiile în care, cu ocazia judecării dosarului nr._ instanțele judecătorești au respins solicitarea pârâtei de a dispune anularea promisiunii de vânzare - cumpărare, a intrat în puterea lucrului judecat faptul că această convenție a fost valabil încheiată și a produs efecte juridice între părți.

Pârâta a invocat, totodată, că „afirmația că în dosar nr. 8097._ a fost stabilită veridicitatea înscrisului antecontract raportat la semnătura antecesorului meu este eronată, întrucât în acel dosar au fost efectuate 2 expertize grafologice care sunt contradictorii, una arătând clar că nu este semnătura lui". Privitor la acest afirmații reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) și art. 11 lit. a) din H.G. nr. 368/1998 privind înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., a solicitat instanței să înlăture susținerile pârâtei ca fiind nefondate. Astfel, conform normelor legale mai sus invocate, Biroul Teritorial - care a constatat în speță că pe actul trimis spre examinare nu este semnătura d-lui. B. Adalbert - efectuează prima expertiză, iar, ulterior, cu încuviințarea instanței, Institutul de la București „efectuează, în toate cazurile, noua expertiză criminalistică". Or, câtă vreme noua expertiză care are valoarea unei contraexpertize a relevat că actul a fost semnat de către dl. Adalbert B., concluziile Biroului Teritorial rămân lipsite de efecte juridice, fiind contrazise de o comisie de experți din cadrul Institutului.

În acest context, dacă în data de 23 ianuarie 1998 dl. Adalbert B. a fost indus în eroare cu privire Ia actul semnat, fiind, așa cum susține pârâta, analfabet, cum de 13 zile mai târziu a semnat testamentul autentic, fără a fi în eroare, câtă vreme în conținutul testamentului nu se face vorbire de faptul că acesta i-ar fi fost citit de o altă persoană, ci, dimpotrivă, s-a consemnat că dl. Adalbert B.,după citirea actului, a consimțit la autentificarea prezentului înscris si a semnat toate exemplarele".

Totodată, pârâta a afirmat si chiar a produs probe în sensul că dl. B. Adalbert nu știa să scrie si să citească, aducând o adeverință de la o scoală din județul T. cum că acesta nu a absolvit cursurile acestei scoli, deși, martorii audiați în cauză au afirmat că acesta citea ziare si știa să scrie si să semneze. Chiar d-na S., la întrebarea nr. 3 din interogatoriul administrat în cauză la termenul de judecată din data de 13.10.2010, a afirmat că atunci când B. Adalbert a semnat testamentul întocmit în favoarea sa, aceasta i-a condus mâna pentru a semna.

Reclamantul a apreciat că toate aceste probe produse sunt de natură a conduce inevitabil Ia ideea că, dacă a existat vreun moment, în care dl. B. Adalbert a avut un consimțământ viciat sau a fost indus în eroare, este chiar momentul semnării testamentului pe care pârâta își întemeiază susținerile.

La termenul de judecată din 26.03.2014 instanța de fond a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat privind primul capăt de cerere și excepția prescripției extinctive a dreptului de a solicita vreo sumă de bani, invocate de către pârâtă prin întâmpinare și a rămas în pronunțare asupra acestora.

Prin sentința civilă nr.4442/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost admisă excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâtă prin întâmpinare și a respins primul capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamant, având ca obiect obligarea acesteia la a se prezenta la notar pentru a încheia Contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul din Timișoara, .. 1, ..

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8962 Euro cu titlu de preț și a constatat că dreptul reclamantului este prescris. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. DE A.„VASII-KOLLA C.”, în contradictoriu cu pârâta S. E. și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de purtarea prezentului proces.

Pentru a hotărî astfel, raportat la dispozițiile 248, alin. 1 din C. pr. civ. care prevăd că:,, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei,” instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând excepția autorității de lucru judecat prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins primul capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtei la a se prezenta la notar pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul din Timișoara, .. 1, ..

Instanța a mai reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 430 C. pr. civ. potrivit cărora: ,, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar potrivit art. 431 C. pr. civ.: ,, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”.

Prin cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 8097._, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, introdusă de către reclamant împotriva aceleiași pârâte, s-a solicitat instanței obligarea pârâtei, în calitate de unică moștenitoare a defunctului, la încheierea actului autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul din Timișoara, .. 1, .> Instanța a constatat că primul petit al cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar respectiv ,, obligarea pârâtei la a se prezenta la notariat pentru a încheia contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul din Timișoara, .. 1, .” este identic cu petitul doi al acțiunii care face obiectul dosarului nr. 8097._, care a fost soluționat irevocabil prin respingere în mod definitiv fiind pronunțată decizia civilă nr. 833/A/22.11.2012 de către Tribunalul T. în dosar nr. 8097._ * (provenit prin casare cu trimitere spre rejudecare a dosarului nr._ ) și rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr.356/R/28.02.2013.

Reclamantul însuși a recunoscut faptul că există similitudine între cele două petite și că nu se opune admiterii excepției invocate referitor la petitul 1 din cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.

Susținerile ulterioare din răspunsul la întâmpinare sunt lipsite de relevanță în condițiile în care în speță, raportat la data introducerii acțiunii, nu sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864, ci cele ale Codului de procedură civilă, având în vedere art. 3 din Legea 76/2012, potrivit căruia: ,, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică… proceselor începute după data intrării acestuia în vigoare,,.

Prin respingerea irevocabilă a acțiunii reclamantului și reținerea acestei soluții în dispozitivul hotărârii judecătorești a devenit incidentă excepția autoritatea de lucru judecat contrar susținerilor reclamantului, din probele administrate rezultând că este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două cereri de chemare în judecată.

Acțiunea dedusă judecății se întemeiază pe același antecontract de vânzare cumpărare încheiat de părți ( cauză identică), iar reclamantul solicită instanței obligarea pârâtei la prezentarea la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică ( același obiect).

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8962 Euro instanța de fond a admis-o și a respins acțiunea reclamantului pentru următoarele motive.

În data de 23 ianuarie 1998, reclamantul a încheiat cu antecesorul pârâtei, numitul B. Adalbert un antecontract de vânzare – cumpărare tehnoredactat și semnat de ambele părți contractante. În același timp, a fost încheiat un înscris, între aceleași părți, cu aproximativ același conținut, însă de mână.

Prin acest antecontract, s-a agreat ca B. Adalbert să vândă, iar reclamantul să cumpere imobilul din Timișoara, .. 1, ., compus dintr-o cameră și dependințe în suprafață de 27,26 mp conform Contractului de vânzare - cumpărare nr._/23.01.1998 încheiat de promitentul vânzător cu S.C. Administrarea Domeniului Public S.A.

Deoarece la momentul încheierii antecontractului asupra imobilului exista, o interdicție legală de înstrăinare impusă de prevederile Legii nr. 112/1995, defunctul B. Adalbert a emis mai multe mandate pe seama lui Vasii - Kolla C. - titularul Cabinetului de avocat.

În considerentele deciziei civile nr. 833/A/2012 pronunțată în dosarul nr. 8097._ instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat faptul că antecontractul de vânzare cumpărare indicat mai sus a fost revocat tacit prin intervenirea contractului de mandat pentru vânzarea imobilului din 10.01.2000, instanța de fond constatând că „întocmirea, ulterior promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare, a altor acte juridice, ce în opinia instanței de apel se verifică a avea un caracter revocator al celei dintâi convenții, au lipsit-o pe aceasta de orice eficacitate, de vreme ce după perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare, promitentul vânzător a încheiat un contract de mandat (nu numai acceptat de mandatar, dar și executat) prin care promitentul cumpărător este îndrituit inclusiv să vândă oricui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va considera potrivit.

Prin contractele de mandat încheiate ulterior, mandatarul a primit încuviințarea de a încheia și acte de dispoziție (ceea ce nu ar fi fost necesar dacă se considera beneficiarul antecontractului de vânzare cumpărare, la finalul interdicției putând înstrăina imobilul în discuție) un nou acord de voință l-a înlocuit pe cel dintâi, cu consecința încetării existenței celui dintâi vizând promisiunea de vânzare cumpărare supusă pendinte validării".

Au mai reținut instanțele și faptul că: „însuși promitentul cumpărător se considera un simplu mandatar al proprietarului această împrejurare rezultă chiar și din perfectarea locațiunii cu intervenientul accesoriu, locațiune încheiată în numele și pe seama promitentului vânzător, dar și din notificarea moștenitoarei defunctului în vederea achitării chiriei".

Art. 1 din Decretul Lege 167/1958, aplicabil în cauză având în vedere data raporturilor juridice care au avut loc între părți, prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Decretului Lege nr. 167/1958, acesta reprezintă norma generală în materia prescripției extinctive.

Un prim criteriu de determinare a domeniului prescripției extinctive, îl constituie natura drepturilor subiective civile, făcându-se distincție între categoria drepturilor patrimoniale si drepturilor personale nepatrimoniale, acestea din urmă fiind în general imprescriptibile.

Or, acțiunea de obligare a pârâtei la restituirea prețului antecontractului de vânzare cumpărare are un evident caracter patrimonial fiind, în consecință, supusă termenului de prescripție extinctiv de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1958.

Instanța de fond a mai reținut că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului la acțiune a reclamantului este data încheierii contractului de mandat prin care a fost revocat tacit antecontractul având ca obiect imobilul din Timișoara, .. 1, ..01.2000.

De la această dată reclamantul a avut posibilitatea de a introduce o acțiune pentru a obliga promitentul vânzător la restituirea prețului încasat.

Instanțele care au soluționat dosarul nr. 8097._ nu au făcut altceva decât să constate că antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat tacit, efectele actului revocator producându-se la momentul încheierii acestuia, iar nu la momentul la care s-a constatat că a operat revocarea.

Chiar și în situația în care s-ar lua în considerare susținerile reclamantului din răspunsul la întâmpinare potrivit cărora antecontractul de vânzare cumpărare a fost supus unui termen suspensiv care a expirat la data de 23.01.2008, ca efect al prevederilor Legii nr. 112/1995, instanța reține că și raportat la acest moment termenul de prescripție este împlinit.

Prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. 8097._ nu s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea prețului, iar acțiunea a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 356/R din 28.02.2013.

Reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție prevăzute de art. 13 sau 16 din Decretul Lege 167/1958 raportat la art. 16, alin. 2 care prevede că ,, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă ,, susținerile contrare ale acestuia, referitoare la întreruperea termenului de prescripție, fiind neîntemeiate.

Deoarece reclamantul se află în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 453 C. pr. civ. care prevăd că: ,,partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța l-a obligat la plata către pârâtă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de purtarea prezentului proces reprezentând onorariu de avocat dovada achitării acestuia fiind făcută cu chitanța depusă la dosar ( f. 103).

Împotriva sentinței menționate a declarat apel în termenul legal reclamantul apelant C. DE A.„VASII-KOLLA C.”, apel înregistrat la această instanță la data de 15.05.2014 sub nr. unic de dosar_, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte hotărârea apelată în sensul admiterii petitelor 2 și 3 alecererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei - intimate la plata sumei de 8.962 Euro și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, se arată că apelul vizează hotărârea instanței de fond de a admite excepția prescripției dreptului material la acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei la plata către apelant a sumei de 8.962 Euro reprezentând preț achitat pentru imobilul din Timișoara, .. 1, .. Astfel, instanța de fond a apreciat că „antecontractul de vânzare - cumpărare (...) a fost revocat tacit prin intervenirea contractului de mandat pentru vânzarea imobilului din 10.01.2000", așa cum a reținut instanța cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 833/A/2012 pronunțată în dosarul nr. 8097._ de Tribunalul T., hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 356/R din 28.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea aceluiași dosar.

În motivarea hotărârii pronunțate, judecătoria a reținut ca fiind aplicabile prevederile art. Își art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Ceea ce instanța a omis să analizeze este momentul la care s-a născut acest drept, moment pe care nu îl reprezintă data încheierii contractului, ci data constatării revocării/rezilierii acestui act juridic - data de 28.02.2013 când Curtea de Apel Timișoara a soluționat irevocabil dosarul nr. 8097._ prin decizia civilă nr. 356/R, de la această dată născându-se dreptul Cabinetului de avocat reclamant de a solicita restituirea prețului achitat în termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care la data înregistrării cererii de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr._ nu s-a împlinit.

Se mai arată că prima instanță a omis sau a interpretat greșit actul dedus judecății, omițând că în cazul antecontractului de vânzare-cumpărare, transmiterea posesiei bunului către promitentul-cumpărător - Cabinetul de avocat reclamant - echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca efect întreruperea prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Ca urmare, situația în care a fost predată folosința imobilului și a fost plătit prețul are semnificația unei recunoașteri reciproce a drepturilor părților, de natură să întrerupă curgerea prescripției.

Numai în situația în care părțile și-au restituit benevol prestațiile reciproce încetează cauza de întrerupere a prescripției, termenul de prescripție începând să curgă de la această dată, fapt ce în speță nu s-a întâmplat. Promisiunea de vânzare - cumpărare care stă la baza solicitărilor formulate a fost încheiată în anul 1998 în data de 23 ianuarie.

Conform dispozițiilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, imobilele cumpărate în temeiul acestei legi, cum este și cazul de față, nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării. În aceste împrejurări, dat fiind faptul că dl. Adalbert B. a cumpărat imobilul în discuție în data de 23.01.1998 de la Statul Român, este evident că interdicția de înstrăinare, așa cum s-a arătat, opera până la data de 23.01.2008. În data de 28.07.2006, a decedat dl. B.. Urmare a acestui fapt, pârâta a obținut în data de 19.03.2007 un certificat de moștenitor.

Promisiune de vânzare - cumpărare încheiată între apelant și dl. B. Adalbert a născut în sarcina acestuia din urmă următoarele obligații: (a) de a nu înstrăina sau greva lucrul promis in folosul altei persoane până la perfectarea vânzării - obligație respectată de dl. B., obligația de a nu încheia cu terții acte juridice susceptibile de a micșora sau înlătura dreptul promitentului-cumpărător - și această obligație a fost respectată de promitentul vânzător, nu și de către moștenitoarea acestuia și obligația de a participa la autentificarea actului promis.

Promisiunea de vânzare-cumpărare în discuție, a fost supusă unui termen suspensiv până la data de 23.01.2008 ca efect al prevederilor Legii nr. 112/1995. La acea dată a luat naștere dreptul reclamantului de a solicita executarea obligației asumate de promitentul - vânzător. Astfel, în ceea ce privește prescripția, art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind codul civil dispune: „Prescripțiile începute si neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

În data de 30.05.2007, deci 2 luni mai târziu, apelantul a procedat la promovarea cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul Dosarului nr._ . Acest dosar a fost soluționat irevocabil, în data de 28.02.2013 prin Decizia civilă nr. 356/2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea Dosarului nr. 8097._ *.

Or, data pronunțării Deciziei civile nr. 356/_13 - pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea Dosarului nr. 8097._ * prin care s-a respins solicitarea apelantului de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, este data la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Cauza prezentului dosar este tocmai aceea a recuperării prețului achitat de apelant pentru transferul dreptului de proprietate, transfer care, din culpa pârâtei, nu a putut fi definitivat. Astfel, pârâta-intimată este beneficiara unei îmbogățiri fără justă cauză, îmbogățire care a fost constatată odată cu soluționarea dosarului nr. 8097._ *, iar apelantul a cunoscut acest fapt abia cu ocazia pronunțării deciziei civile care a respins demersul inițial în data de 28.02.2013 și în data de 07.03.2014 a procedat la promovarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față.

Așadar, atât dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cât și cele ale art. 2528 din noul Cod civil sunt în același sens. Prescripția dreptului la acțiunea ce face obiectul prezentului dosar a început să curgă la data soluționării irevocabile a dosarului nr. 8097._ *, adică în data de 28.02.2013, astfel că excepția invocată este neîntemeiată, motiv pentru care solicită a fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

D. fiind faptul că judecătoria a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, apelantul solicită a se lua act de faptul că pârâta se folosește de argumente contradictorii. Pârâta a invocat aspecte de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia civilă nr. 2387/A/02.10.2001 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr. 7721/C/2001. Astfel, prin decizia civilă anterior menționată, instanțele judecătorești au recunoscut valabilitatea actelor contestate, dispunând înscrierea promisiunii de vânzare-cumpărare în C.F. nr._ Timișoara nr. top. 387/XVII.

Mai mult, cu privire la faptul că înscrisul nu are dată certă, apelantul solicită a se observa că, de vreme ce s-a dispus și s-a efectuat înscrierea acestei promisiuni în cartea funciară a imobilului, este evident că aceasta a devenit opozabilă terților, motiv pentru care, apreciază că susținerile pârâtei sunt nefondate. Or, în condițiile în care, cu ocazia judecării dosarului nr._ instanțele judecătorești au respins solicitarea pârâtei de a dispune anularea promisiunii de vânzare - cumpărare, a intrat în puterea lucrului judecat faptul că această convenție a fost valabil încheiată și a produs efecte juridice între părți.

Pârâta a invocat, totodată, că „afirmația că în Dosar nr. 8097._ a fost stabilită veridicitatea înscrisului antecontract raportat la semnătura antecesorului meu este eronată, întrucât în acel dosar au fost efectuate 2 expertize grafologice care sunt contradictorii, una arătând clar că nu este semnătura lui".

Apelantul solicită ca, luând act de dispozițiile art. 10 lit. a) și art. 11 lit. a) din H.G. nr. 368/1998 privind înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., să fie înlăturate susținerile pârâtei ca fiind nefondate. Astfel, conform normelor legale mai sus invocate, Biroul Teritorial — care a constatat în speță că pe actul trimis spre examinare nu este semnătura d-lui. B. Adalbert - efectuează prima expertiză, iar, ulterior, cu încuviințarea instanței, Institutul de la București „efectuează, în toate cazurile, noua expertiză criminalistică". Or, câtă vreme noua expertiză care are valoarea unei contraexpertize a relevat că actul a fost semnat de către dl. Adalbert B., concluziile Biroului Teritorial rămân lipsite de efecte juridice, fiind contrazise de o comisie de experți din cadrul Institutului.

Totodată, pârâta a afirmat și chiar a produs probe în sensul că dl. B. Adalbert nu știa să scrie și să citească, aducând o adeverință de la o școală din județul T. cum că acesta nu a absolvit cursurile acestei școli, deși, martorii audiați în cauză au afirmat că acesta citea ziare și știa să scrie și să semneze. Chiar d-na. S., la întrebarea nr. 3 din interogatoriul administrat în dosarul nr. 8097._ * la termenul de judecată din data de 13.10.2010, a afirmat că atunci când antecesorul nostru, B. Adalbert a semnat testamentul întocmit în favoarea sa, aceasta i-a condus mâna pentru a semna.

Apelantul apreciază că toate aceste probe produse sunt de natură a conduce inevitabil la ideea că, dacă a existat vreun moment, dintre cele la care instanța are a se raporta, în care dl. B. Adalbert a avut un consimțământ viciat sau a fost indus în eroare, este chiar momentul semnării testamentului pe care pârâta își întemeiază susținerile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 - 482 Cod procedură civilă, art. 16 din Decretul nr. 167/1958

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 30.05.2014, pârâta intimată S. E. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea în tot a instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale, arătând că instanța în mod temeinic și legal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea având ca obiect intimatei la plata către Cabinetul de A. a sumei de 8962 de Euro .

Deși apelantul arată că prima instanță a omis să analizeze care este momentul la care s-a născut acest drept, intimata subliniază că instanța a arătat și motivat care este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție. A considerat că acest termen este data încheierii contractului de mandat prin care a fost revocat antecontractul, respectiv 10.01.2001, de la acea dată reclamanta având posibilitatea de a introduce o acțiune pentru a obliga promitentul vânzător la restituirea prețului presupus încasat.

Deși apelantul arată că instanța de fond a omis faptul că „în cazul antecontractului de vânzare –cumpărare, transmiterea posesiei bunului către promitentul cumpărător echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare cumpărare, având ca efect întreruperea prescripției dreptului material la acțiune conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958," intimata menționează că aceasta nu arată și faptul că în data de 10.01.2000 au fost date cele 2 procuri (Nr. 79 și nr. 80), una pentru administrare și una pentru vânzarea imobilului către apelantă, de care aceasta știa, iar mai mult decât atât, în data de 12.01.2000, tocmai în baza acestor procuri speciale, apartamentul este închiriat către C. medical stomatologic de către antecesorul intimatei și proprietarul apartamentului B. Adalbert prin intermediul mandatarei av. Vasii Kolla C..

De la acea dată, susține intimata, cel puțin apelanta nu poate afirma că ar fi avut folosința imobilului, întrucât la art. 5 al Contractului de închiriere se stipulează „plata chiriei se va face lunar ... într-un cont personal deschis de către av. Vasii Kolla, în calitate de mandatar al locatorului B. Adalbert", iar la art. 11 Clauze speciale, la lit. E este stipulat „Chiriașul are drept de preemțiune în caz de vânzare a spațiului închiriat, pentru suma de_ DM și numai în cazul în care chiriașul nu va dori să cumpere spațiul cu suma sus menționată, locatorul va avea dreptul să-1 vândă unui terț pentru orice sumă". Chiar din data de 12.01.2000, data încheierii contractului de închiriere, este absolut clar că apartamentul nu era vândut către cabinetul de avocat, că intervenise revocarea antecontractului de vânzare-cumpărare prin procurile speciale semnate cu 2 zile înainte, din moment ce chiar prin contractul de închiriere e stabilit dreptul de preemțiune și chiar prețul de vânzare către arătatul C. medical stomatologic, chiriașul de la acea dată.

Dacă se considera că apartamentul era vândut apelantei, aceasta în calitate de mandatar a lui B. Adalbert și cea care încheie contractul de închiriere în numele lui nu ar fi stipulat în mod expres faptul că altcineva are drept de preemțiune la vânzarea acestuia și nici nu stabilea prețul de vânzare către o altă persoană, (în speță chiriașul) din moment ce același apartament îi fusese promis spre vânzare și ei și, mai ales, dacă aceasta ar fi și achitat vreo sumă de bani pentru plata acelui apartament.

Consideră intimat că niciodată nu s-a făcut o recunoaștere de către intimată sau către antecesorul acesteia a dreptului a cărei acțiune se prescrie. Mai mult decât atât, încă prin întâmpinarea depusă în dosar nr._, și-a arătat poziția și nu a recunoscut niciodată că B. Adalbert ar fi vândut apartamentul și ar fi încasat vreun preț pentru el, iar prin acțiunea ce a pornit-o atunci în prestație tabulară, apelanta putea solicita ca în cazul în care nu va fi obligată de instanța de judecată să încheie contractul în formă autentică, să ceară obligarea acesteia la restituirea prețului presupus plătit pentru apartament, însă aceasta nu a făcut-o; totodată, prin hotărârile pronunțate, cererea i-a fost respinsă irevocabil, astfel încât apelanta nu poate uza de faptul că prin cererea de chemare în judecată din dosar nr. 8097._ * ar fi fost întrerupt termenul de prescripție.

Apelanta arată că în prezentul dosar, cauza este aceea a recuperării prețului achitat pentru transferul dreptului de proprietate care nu ar fi putut fi realizat din culpa intimatei, însă instanța de judecată a constatat tocmai faptul că prin voința părților, adică prin mandatul dat și acceptat, chiar și executat de către apelantă a fost revocat antecontractul de vânzare cumpărare la data de 10.01.2000 prin cele 2 procuri date, în data de 20.10.2004 mai fiind dată încă o procură specială de vânzare aceluiași apartament, tot în numele lui și pentru el de către av. Vasii Kolla cui va crede de cuviință și numai la prețul pieții.

În mod cu totul neadevărat, apelanta arată că prin soluționarea dosarului nr. 8097._ * a fost constatată îmbogățirea sa fără justă cauză, însă, în acel dosar nu s-a pus nicio clipă problema îmbogățirii fără justă cauză, cum de altfel nici nu se putea așa ceva, neexistând un asemenea petit. Oricum, nu există nicio îmbogățire fără justă cauză, întrucât nu a fost dovedit niciodată faptul că antecesorul intimatei ar fi primit vreo sumă de bani de la Cabinetul de avocat. Singura sumă de bani pe care a primit-o de la C. de avocat este cea de 4000 lei care i-a fost predați prin executor în urma notificării, care reprezenta la acea dată chiria pe ultimele 10 luni încasată în numele antecesorului intimatei, pentru apartament, astfel încât nu poate fi vorba de vreo îmbogățire fără justă cauză.

În cazul în care nu se va reține excepția prescripției dreptului la acțiune pentru a solicita obligarea intimatei la plata vreunei sume de bani, pe fondul cauzei, intimata solicită respingerea ca neîntemeiată și nelegală a cererii de chemare în judecată formulată de C. de avocat Vasii Kolla C..

Referitor la petitul principal, afirmația că instanțele au respins solicitarea reclamantei de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic cu privire la imobilul în cauză, se arată că este perfect adevărată, instanța de judecată a constatat, a statuând definitiv și irevocabil faptul că antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat si lipsit de eficacitate prin intervenirea mandatelor de administrare și mai ales de vânzare a apartamentului, mandate acceptate și executate în cunoștință de cauză de av. Vasii Kolla C., cât și prin notificarea făcută prin executor, aceea de a-i plăti chiria pe ultimele 10 luni, „lucru pe care nu trebuia să-l facă, dacă se considera beneficiarul promisiunii de vânzare cumpărare, avea potrivit anexei la antecontract dreptul să folosească imobilul și să-i culeagă fructele" așa cum a stabilit instanța de apel în mod definitiv și a și arătat acest lucru și în motivarea excepției autorității de lucru judecat.

Din acel dosar nu rezultă că prețul de_ DM ar fi fost achitat, dimpotrivă, acest fapt ar fi trebuit dovedit cu înscrisuri emanate din contabilitatea cabinetului, iar sentința la care face referire reclamanta a fost modificată în tot. Nu se statuează nicăieri în hotărâri că ar fi fost achitat prețul apartamentului, iar prin faptul de a fi fost notată în CF promisiunea de vânzare cumpărare nu face dovada achitării prețului în niciun caz. De altfel, la această oră, antecontractul de vânzare cumpărare este radiat din CF.

De vreme ce nu a fost făcută dovada achitării prețului prin documente care să justifice aceasta, intimata nu are cunoștință să fi primit vreun preț pentru apartament antecesorul acesteia deși s-au gospodărit împreună în tot acești ani. Nu are nicio relevanță în cauză faptul că B. Adalbert știa sau nu știa să scrie și să citească (deși nu știa), dacă sau cum a semnat sau nu testamentul, de vreme ce acesta este valabil, de vreme ce acest lucru nu face obiectul prezentului dosar. Relevant este în speță dacă apelanta a plătit sumele pretinse.

În drept, au fost invocate disp. art. art. 201, 471 alin. 5 NCPC, art. 1, 3, 7 alin. 3 din Decretul 167/1958.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, cum și în baza dispozițiilor art.476-482 NCPC, tribunalul apreciază apelul ca neîntemeiat pentru considerentele ce succed:

Soluția judecătoriei se privește a fi legală și urmează a fi păstrată, prima instanță făcând o justă aplicare a dispozițiilor legale privind prescripția dreptului la acțiune la datele particulare ale speței deduse judecății, ce poartă, bazat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, invocată ca temei de drept, asupra restituirii sumei pretins achitată de reclamant defunctului B. Adalbert, moștenit de pârâtă, cu titlu de preț convenit, în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 30.01.1998 având ca obiect . Timișoara, ..1, antecontract a cărui validare pe cale jurisdicțională a fost respinsă irevocabil și pe care instanțele judecătorești l-au constatat, de altfel, ca fiind revocat prin procura notarială autentificată sub nr.80/2000, constatare intrată în puterea de lucru judecat prin intermediul deciziei civile nr.356/R/28.02.2013 a Curții de Apel Timișoara.

În realitate, reproșul adus primei instanțe constă în pretins greșita apreciere efectuată de judecătorie cu privire la momentul nașterii dreptului material la acțiune, altfel spus, de la care a început a curge termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, în care reclamantul putea să solicite cu succes concursul organului jurisdicțional pentru a obține satisfacerea pretenției pendinte alegate.

Din perspectiva normei legale incidente speței în materie de prescripție extinctivă, tribunalul observă că în mod judicios a conchis judecătoria că dispozițiile aplicabile au a se regăsi în prevederile Decretului nr.167/1958, raporturile juridice dintre părți dat fiind momentul nașterii lor, fiind la rându-le guvernate de prevederile Codului civil de la 1864.

O atare concluzie rezultă fără de tăgadă din dispozițiile art.102 din Lg. nr.71/2011 potrivit cărora „Contractul rămâne supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, dar și din dispozițiile art.201 din aceeași lege după care „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, cum și din interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.1/2014, dată în interesul legii și obligatorie conform art.517 alin.4 NCPC, interpretare potrivit cu care prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, ceea ce înseamnă și că potrivit art.18 din Decretul nr.167/_, atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011 (cel din urmă aspect legat de modalitatea de invocare a excepției prescripției făcând în principal obiect al dezbaterii Secțiilor Unite ale ÎCCJ).

Revenind la datele speței, tribunalul conchide că judecătoria a apreciat corect momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantului pentru restituirea sumei pretins achitate ca preț al imobilului promis inițial vânzării, întrucât de vreme ce în dosar civil nr.8097._ s-a statuat irevocabil, cu putere de lucru judecat, că antecontractul de vânzare cumpărare a fost revocat tacit prin contractul de mandat-procura nr.80/2000, este dincolo de orice dubiu faptul că, încă de la data actului revocator, care, operând mutuum dissensus (potrivit argumentației redate în decizia civilă nr.356/R/28.02.2013 a Curții de Apel Timișoara), a lipsit de eficacitate juridică antecontractul, făcând să dispară orice efecte juridice ale celei din urmă convenții, a început să curgă termenul de prescripție de trei ani al dreptului la acțiune în realizarea drepturilor subiective personale patrimoniale, așa cum este instituit de art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958.

Nu poate fi primită aserțiunea reclamantului apelant că termenul de prescripție de trei ani a început a curge de la data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr.356/R/2013 pronunțată în dosar nr.8097._ prin care s-a respins acțiunea reclamantului de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, deoarece nu din acel moment au operat efectele juridice ale actului revocator al antecontractului prevalat în speță, ci chiar de la data dresării contractului de mandat-procura nr.80/2000, ale cărui clauze, întru clarificarea consecințelor juridice antrenate de acest act juridic, au fost deja interpretate de instanțe, interpretarea beneficiind la rându-i de puterea de lucru judecat și impunându-se oricui, fără posibilitatea de a fi contrazisă printr-o altă hotărâre.

În aceeași ordine de idei, corect a sesizat judecătoria că instanțele de judecată n-au făcut decât să constate revocarea antecontractului de vânzare cumpărare, astfel că nu poate fi acreditată cu succes ideea că de la momentul pronunțării hotărârii rămase irevocabile s-a născut dreptul la acțiune; dimpotrivă, acest drept s-a născut de la data emiterii procurii „în sens contrar promisiunii de vânzare” (cum a reținut Curtea de Apel), nu constatarea jurisdicțională a intervenirii revocării actului juridic inițial având relevanță în acest sens, ci însuși actul revocator generator de efecte juridice concrete.

Susținerea apelantului reclamant că, prin predarea posesiei apartamentului promis vinderii cumpărării, urmare a perfectării antecontractului din anul 1998, a operat o întrerupere a cursului prescripției extinctive, echivalând cu o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie de cel îndreptățit a o invoca, nu poate fi reținută ca fondată. Aceasta, întrucât ceea ce apelantul omite a observa este faptul că însuși antecontractul, ca act juridic, producător de efecte juridice, a fost desființat (revocat) prin mandatul conferit ulterior, ceea ce înseamnă că a dispărut ca însăși operațiune juridică din peisajul juridic și că, din momentul revocării antecontractului s-a născut dreptul la acțiune pentru restituirea prestațiilor efectuate de părțile contractante în executarea clauzelor anticipatorii ale promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare.

De altă parte, de la data revocării antecontractului-anul 2000- nici nu se mai poate vorbi despre vreo posesie asupra imobilului în favoarea reclamantului devenit mandatar al proprietarului de la acea vreme, căci prin încheierea contractului de mandat care a revocat antecontractul, reclamantul și-a pierdut calitatea de promitent cumpărător, calitate care, abia ea justifica predarea posesiei imobilului promis vinderii și, implicit, rezultă fără de tăgadă că a pierdut și posesia imobilului. Altfel spus, nu se mai poate reține că a continuat să subziste vreo posesie a bunului în favoarea reclamantului cât timp actul juridic ce i-a conferit-o, a devenit ineficace.

Din contră, simpla calitate de mandatar a proprietarului apartamentului în discuție nu i-a conferit și nici nu avea aptitudinea de a-i conferi reclamantului vreodată posesia bunului pe care fusese mandatat să-l administreze și să-l vândă, contractul de mandat negenerând astfel de efecte juridice, ci constând într-o împuternicire a mandatarului de a îndeplini în numele și pentru mandant anumite acte juridice, în speță, acte de administrare (sarcină îndeplinită de mandatar prin perfectarea contractului de locațiune cu Cabinetul medical stomatologic) și de dispoziție; context în care argumentul prevalat relativ la transmiterea posesiei bunului cu efect întreruptiv al cursului prescripției extinctive, nu subzistă din punct de vedere juridic.

Pentru aceleași considerente nu este fondată nici afirmația reclamantului că termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în restituirea prețului a început a curge după împlinirea termenului suspensiv de 10 ani instituit de art.9 din Lg. nr.112/1995, deoarece la data împlinirii termenului de 10 ani, în anul 2008, antecontractul nu mai era evident în ființă, el fusese deja revocat încă din anul 2000.

De asemenea, nici introducerea acțiunii în dosar nr._ nu poate fi reținută ca având efect întreruptiv al cursului prescripției și aceasta, nu numai pentru argumentul că acțiunea a fost respinsă irevocabil (art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958), dar și întrucât cursul prescripției în anul 2007 pentru satisfacerea dreptului subiectiv exhibat pendinte era deja împlinit, termenul general de trei ani fiind în mod evident depășit.

Așa fiind, pentru cele ce preced, tribunalul apreciind corectă și legală soluția judecătoriei, o va menține, respingând ca nefondat apelul promovat, potrivit cu art.480 alin.1 NCPC, consecința a aprecierii ca neîntemeiate a criticii aduse și supra analizate. De vreme ce a fost păstrată soluția judecătoriei pronunțată din perspectiva excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție de fond, dar a cărei valorizare împiedică examinarea fondului cauzei, instanța nu se va mai preocupa de aspectele ținând de fondul pretenției deduse judecății, prevalate de ambele părți, de pe poziții adverse, în cuprinsul apelului, respectiv, al întâmpinării.

În temeiul prevederilor art.482 NCPC raportate la art.451 și 453 NCPC, tribunalul va dispune obligarea reclamantului apelant la plata către pârâta intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamantul apelant C. DE A.„VASII-KOLLA C.”, CUI_, cu sediul în Timișoara, . Timișoara nr.3, ., împotriva sentinței civile nr.4442/02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată S. E. CNP_, domiciliată în Timișoara, ., ., județul T..

Dispune obligarea reclamantului apelant la plata către pârâta intimată a cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 1000 lei.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea minutei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR C. B. A. A.

GREFIER

G. G.

Red.C.B.

Tehnored.G.G.

4 ex./2 ex..

Primă instanță: jud.M. C.

← Obligaţie de a face. Sentința nr. 8641/2015. Tribunalul TIMIŞ		Succesiune. Hotărâre din 20-05-2015, Tribunalul TIMIŞ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Sentința nr. 1085/2015. Tribunalul TIMIŞ Obligaţie de a face. Sentința nr. 1091/2015. Tribunalul TIMIŞ Partaj judiciar. Decizia nr. 476/2015. Tribunalul TIMIŞ Obligaţie de a face. Sentința nr. 8641/2015. Tribunalul TIMIŞ Succesiune. Hotărâre din 20-05-2015, Tribunalul TIMIŞ Rectificare carte funciară. Sentința nr. 18/2015. Tribunalul TIMIŞ Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 520/2015. Tribunalul TIMIŞ Obligaţie de a face. Sentința nr. 473/2015. Tribunalul TIMIŞ