Obligaţie de a face. Sentința nr. 396/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 396/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 829/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.829/A
Ședința publică din data de 09.09.2015
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: G. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de declarat de reclamantul apelant M. I. împotriva sentinței civile nr.396/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. D. E., C. P. V. D., B. L. și B. Ș., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru apelantul lipsă avocat N. D. A., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul apelantului depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită în principal, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând cuantumul taxei de timbru. În subsidiar, solicită anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2510/18.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Lugoj, s-a dispus disjungerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâții S. D. E., C. P. V. D., B. L., B. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în prealabil, admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, iar pe fond, admiterea cererii și în consecință, obligarea pârâților S. D. E. și C. P. V. D., la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului agricol în suprafață de 7,44 ha, pe teritoriul administrativ al localității Buziaș, dobândit de către pârâți cu titlul de reconstituire a dreptului de proprietate conform adeverinței eliberată sub nr. 206/15.01.2009 și conform anexei 23, întocmită în baza Hotărârii nr. 14/48/06.05.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T.; iar în caz de refuz al pârâților S. D. E. și C. P. V. D., hotărârea judecătorească să țină loc de contract autentic, pentru terenul în suprafață de 7,44 ha, ce va fi identificat prin titlul de proprietate emis de Comisia Județeană T.; totodată, obligarea pârâților B. L. și B. S. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului agricol în suprafață de 22,7828 ha teren agricol pe teritoriul administrativ al localității Buziaș, dobândit de către pârâți conform adeverinței eliberată sub nr. 178/04.06.2008 și conform anexei 23, întocmită în baza Hotărârii nr. 14/48/06.05.2010 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., iar în caz de refuz al pârâților B. L. și B. S. hotărârea judecătorească să țină loc de contract autentic, pentru terenul în suprafață de 22,7828 ha, ce va fi identificat prin titlul de proprietate emis de Comisia Județeană T.; întabularea dreptului de proprietate aferent în favoarea reclamantului (fost intervenient principal), precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a încheiat la data de 13.12.2011 antecontractul de vânzare cumpărare, prin care pârâții S. D. și C. P. V. D., prin mandatar Tuszing T. G., se obligau ca după întabularea în cartea funciară să vândă reclamantului, imobilul situat pe teritoriul orașului Buziaș, jud. T., conform anexei nr. 23 în baza hotărârii nr. 14/48 din data de 06.05.2010 eliberată de Comisia județeană T., constând în teren extravilan în suprafață totală de 7,44 ha, dobândit cu titlul de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, conform adeverinței inițial eliberată sub nr. 206/15.01.2009 de către Primăria Comunei Jamu M.. Prețul total stabilit de comun acord a fost în cuantum de 10.100 Euro din care suma de 10.000 Euro a fost achitată la data semnării antecontractului de vânzare cumpărare, iar diferența de 100 Euro urma a fi achitată până cel târziu la data de 13.06.2012.
Reclamantul a mai arătat că la data de 13.12.2011, a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2074, cu pârâții B. L. și B. S., prin mandatar Tuszing T. - G., care se obligau ca după intabularea în cartea funciară, să vândă reclamantului, imobilul situat pe teritoriul orașului Buziaș, jud. T., conform anexei nr. 23 în baza Hotărârii nr. 14/48 din data de 06.05.2010 eliberată de Comisia județeană T., constând în teren extravilan în suprafață totală de 22,7828 ha, dobândit cu titlul de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, conform adeverinței inițial eliberată sub nr. 178/04.06.2008 de către Primăria Comunei Jamu M.. Prețul total stabilit de comun acord a fost în cuantum de 20.100 Euro din care suma de 20.000 Euro a fost achitată la data semnării antecontractului de vânzare cumpărare, iar diferența de 100 Euro urma a fi achitată până cel târziu la data de 13.06.2012, dată la care urma să se încheie contractul de vânzare - cumpărare.
Reclamantul a mai arătat că în urma încheierii antecontractelor menționate s-a subrogat în drepturile derivate din reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiților S. D. E. și C. P. V. D. respectiv B. L. și B. S., fiind singurul îndreptățit în cele din urmă la întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 62, art. 64, art. 65, art. 66 Cod proc. civilă, art. 896 Cod civil.
La fila 31 dosar pârâtul B. L., în apărare, a învederat că în anul 2008 a dobândit terenul în cauză prin reconstituirea dreptului său la proprietate. Din motive de sănătate, l-a împuternicit pe fratele său B. S. să vândă în numele său drepturile sale asupra acestui teren numitului Tuszing T. G., cu condițiile stabilite în procura specială autentificată al B.N.P. „S. C.”. În acest caz, numitul Tuszing este împuternicit prin fratele său, să obțină toate documentele necesare în vederea întabulării acestui imobil în C.F., pe numele pârâtului și abia, ulterior să vândă la cine vrea și la ce preț vrea, în numele pârâtului, terenul în cauză. Numitul Tuszing nu a fost împuternicit să întocmească antecontractul de vânzare cumpărare, mai ales cu termen fix de execuție, fapt exprimat în procura specială prin netransmisibilitatea acesteia.
Pârâtul a apreciat că antecontractul în cauză nu reprezintă altceva decât o transmitere a dreptului de mandatar, care este interzisă în procură, astfel că, nu trebuie luat în considerare în procedeul de întabulare în C. F. și vânzare a terenului în cauză.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse, pârâtul a solicitat respingerea acestora, având în vedere buna credință a acestora, în procedeul de vânzare a terenului în cauză.
Aceeași poziție o manifestă și fratele său, pârâtul B. S., în cuprinsul aceluiași înscris.
Prin sentinta civilă nr.396/17.02.2015 Judecătoria Lugoj a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâții S. D. E., C. P. V. D., B. L., B. S. ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 13.11.2011 între reclamant și mandatarul pârâților a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul situat pe teritoriul orașului Buziaș, jud. T..
Prin convenția dintre părți promitentul vânzător s-a obligat ca după întabularea în cartea funciară să vândă imobilul constând în teren extravilan în suprafață de 7,44 ha dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 conform adeverinței nr. 206/15.01.2009 de către Primăria Jamu M..
Conform art.1669 alin.1 NCC, text aplicabil convențiilor perfectate după 01 octombrie 2011 „când una dintre părțile care au încheiato promisiune bilaterală de vânzare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țin ă loc de contract dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”; astfel că pentru admisibilitatea acțiunii în executarea antecontractului trebuie îndeplinite următoarele condiții: încheierea valabilă a unei promisiuni bilaterale de vânzare, dovedirea refuzului nejustificat al unuia dintre promitenți de a încheia contractul de vânzare cumpărare, dovada dreptului de proprietate asupra bunului promis, executarea obligațiilor proprii ale părții care guvernează acțiunea și îndeplinirea cerințelor esențiale ale vânzării.
Cum potrivit art.1279 NCC „promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea”, rezultă că, prefigurând vânzarea, promisiunea bilaterală trebuie să conțină acordul de voință al părților asupra lucrului vândut și asupra prețului. În ce privește lucrul vândut, acesta trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, posibil și licit și să fie proprietatea vânzătorului.
Instanța de fond a conchis că, întrucât reclamantul promitent cumpărător nu a făcut dovada existenței promisiunii bilaterale de vânzare, a dreptului de proprietate al pârâților asupra bunului promis, a refuzului acestora de a se prezenta la notarul public în vederea încheierii vânzării precum și a obligației proprii de a plăti diferența de preț, cererea reclamantului este neîntemeiată, considerent pentru care a respins-o pe cale de consecință, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat apel reclamantul M. I., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Criticând sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantul învederează că instanța de fond a reținut în mod contradictoriu în considerente că au fost încheiate antecontractele de vânzare cumpărare din data de 13.12.2011 autentificate sub nr. 2074, respectiv nr. 2075, iar pe de altă parte, în finalul motivării hotărârii a reținut faptul că reclamantul promitent cumpărător nu a făcut dovada existenței promisiunii bilaterale de vânzare.
Apelantul susține faptul că prima instanță a reținut în mod eronat că nu ar fi îndeplinite condițiile impuse de art. 1279 C. Civil, ce reglementează promisiunea de a contracta în sensul că aceasta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea.
Astfel, apelantul învederează că la dosarul de fond au fost depuse antecontractele de vânzare cumpărare, din cuprinsul cărora rezultă că promitenții vânzători și-au asumat în mod expres față de acesta o obligație de vânzare efectivă a terenurilor în cauză, respectiv a imobilului-teren extravilan situat în Buziaș conform anexei nr.23 în baza Hotărârii nr.14/48 din 06.05.2010 în suprafață totală de 7,44 ha dobândit cu titlu de reconstituire drept de proprietate în baza Lg. nr.247/2005 potrivit adeverinței nr.206/15.01.2009, cum și a imobilului-teren extravilan situat în Buziaș conform anexei nr.23 în baza Hotărârii nr.14/48 din 06.05.2010 a Comisiei Județene de Fond Funciar T., în suprafață de 22,7828 ha, dobândit prin reconstituire drept de proprietate în temeiul Lg. nr.247/2005 potrivit adeverinței nr.178/04.06.2008, prețul fiind ferm stabilit în fiecare promisiune de vânzare cumpărare și achitate aproape în totalitate, o diferență de 100 euro din prețul convenit pentru fiecare imobil urmând a fi achitată efectiv la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare din 13.06.2012.
Apelantul învederează că astfel promitenții vânzători și-au asumat în mod expres față de promitentul cumpărător o obligație de vânzare efectivă a terenurilor în cauză și că prin promisiunile/antecontractele de vânzare cumpărare obiectul contractului este determinat sau determinabil, posibil si licit, precum și că, chiar dacă nu s-a trecut efectiv la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, nu înseamnă că acest bun nu există.
Indiferent care ar fi stadiul de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea antecesorilor, nu înseamnă că promisiunile de vânzare cumpărare încheiate de către părți ar fi lipsite de efecte juridice, altfel spus, nu înseamnă că dacă nu s-a trecut efectiv la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, bunul promis vânzării nu există.
Apelantul apreciază că, pentru ca hotărârea pronunțată să se bucure de legalitate nimic nu ar fi oprit prima instanță să dispună admiterea acțiunii, condiționat de punerea efectivă în posesie, eliberarea titlurilor de proprietate si întabularea terenurilor în cărțile funciare corespunzătoare.
Se mai subliniază că menținerea sentinței judecătoriei ar însemna că antecontractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.2074 și 2075 în fața notarului public să fie lipsite de orice efecte juridice, necorespunzând realității faptul că reclamantul nu a făcut dovada existenței promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466, art. 468, art. 470, art. 480 alin. 2 NCPC.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare în calea de atac declanșată de reclamantul apelant.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, cum și în raport de prevederile art.476-482 NCPC, tribunalul apreciază soluția primei instanțe de respingere a demersului judiciar inițiat de reclamant ca fiind legală, urmând a o păstra cu substituirea semnificativă însă a argumentelor reținute de judecătorie, după cum urmează:
Deși judicioasă observația reclamantului apelant cu privire la existența unei contradicții în considerentele primei instanțe - care o dată reține că între părțile litigante (reclamant și mandatarul pârâților S. D. E. și C. P. V. D.) a survenit o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr.2075/13.12.2011 pentru un teren extravilan în suprafață de 7,44 ha, după care conchide în ultimul paragraf că reclamantul promitent cumpărător nu a făcut dovada existenței promisiunii -, în realitate existența celor două promisiuni de vânzare cumpărare autentificate sub nr.2074 și 2075 la 13.12.2011 și încheiate între reclamant-promitent cumpărător și mandatarul pârâților (una pentru o suprafață de 7,.44 ha, alta pentru o suprafață de 22,7828 ha) fiind de necontestat, de vreme ce este probată cu evidență de înscrisurile doveditoare aflate la filele 10-16 dosar fond), această critică nu este de natură a determina ea însăși schimbarea soluției de respingere a acțiunii pendinte pentru argumentele ce succed.
Așa cum corect a stabilit judecătoria, cele două antecontracte (deși considerentele sentinței omit a se preocupa expres de antecontractul perfectat între reclamant și pârâtul B. L., aflat oricum într-o situație similară cu cel analizat de prima instanță, perfectat între reclamant și pârâții S. D. E. și C. P. V. D., promitenții vânzători fiind reprezentați prin același mandatar) sunt guvernate, în raport de data perfectării lor-13.12.2011, de dispozițiile Noului Cod Civil, față de prevederile art.6 NCC și art.102 din Lg. nr.71/2011.
Argumentul judecătoriei, potrivit căruia antecontractele pot fi valorificate jurisdicțional numai dacă îndeplinesc cerințele art.1279 NCC, între care și aceea ca lucrul promis vânzării să fie determinat ori determinabil (în speță, fiind de constatat, contrar afirmațiilor apelantului reclamant, că terenurile extravilane promise vânzării, nefiind emise titlurile de proprietate, nu sunt individualizate în concret printr-un număr cadastral și nu rezultă a exista deocamdată nici alte elemente certe de determinare în viitor a acestora, suprafața promisă vânzării fiind strict numai cuantificată prin raportare la hotărârile Comisiei Județene de Fond Funciar care au validat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate și la adeverințele emise în baza lor) și respectiv, dacă sunt întrunite exigențele impuse de art.1669 alin.1 NCC, este neîndoielnic unul just și corect valorizat în cauză în darea soluției contestate.
Suplimentar însă, dar cu adevărat semnificativ în speță, raportat la particularitățile cauzei, este însă perimetrul legislativ în care judecătoria avea a-și cantona cu precădere cercetarea judecătorească, perimetru legislativ dat de legea specială cu incidență în materia vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, cum sunt terenurile în litigiu, și anume Lg. nr.17/2014 care instituie cerințe speciale obligatorii de îndeplinit pentru validarea pe cale jurisdicțională a antecontractelor de vânzare cumpărare.
D. fiind obiectul acțiunii pendinte, se cerea, prin urmare, a fi cu necesitate verificată, anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenuri agricole extravilane, întrunirea condițiilor impuse cumulativ și imperativ de art.5 alin.1 din Lg. nr.17/2014, potrivit cu care „În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.”
Or, în cauză, deși real că antecontractele sunt perfectate sub imperiul Lg. nr.287/2009 (Noul Cod Civil), celelalte cerințe de text nu sunt îndeplinite, întrucât imobilele ce fac obiect promisiunilor nu sunt înscrise nici în cartea funciară (ele neavând atribuit nici măcar un număr cadastral), nici la rolul fiscal, iar exigențele art.3, art.4 (text stabilind un drept de preemțiune la vânzare recunoscut legal coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini și statului) și art.9 (vizând obținerea avizului necesar încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică ori pronunțării unei hotărâri similare de către instanță, din partea structurilor teritoriale, fiind vorba despre o suprafață mai mică de 30 ha) nu sunt nici ele satisfăcute.
Impunând legiuitorul condiția, în art.5 alin.1 din Lg. nr.17/2014 ca la momentul pronunțării hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, imobilul ce face obiectul transferului dreptului de proprietate să fie înscris în cartea funciară, rezultă, indubitabil că, spre deosebire de dreptul comun chiar (care cere ca obiectul contractului să fie determinat ori determinabil –art.1226 alin.2 NCC), în materia vânzării cumpărării de terenuri agricole extravilane, cum este și cazul de speță, este absolut necesar ca terenul a cărui vindere se statuează jurisdicțional să fie deja cert determinat, respectiv individualizat prin elemente clar stabilite de identificare: număr cadastral și carte funciară.
Trebuie făcută precizarea, totodată că nu se poate reține că speței nu i-ar fi incidente prevederile Lg. nr.17/2014, lege în vigoare la data judecății (neavând relevanță . pendinte de soluționarea cauzei în primă instanță față de principiul aplicării imediate a legii noi), cât timp dispoziția tranzitorie cuprinsă în art.20 alin.1 din lege, dispunând că „prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia” (în speță fiind vorba despre astfel de antecontracte) a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.755/2014, publicată în M.O. la 09.02.2015 (anterior pronunțării sentinței apelate).
Curtea Constituțională a concluzionat că exceptarea, conform art.20 alin.1 supra redat, de la aplicarea Lg. nr.17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a legii este neconstituțională, reținând în considerentele deciziei, la rândul lor obligatorii pentru instanțe, deoarece explicitează soluția dată, că instanța de contencios constituțional „nu neagă protecția constituțională de care se bucură un bun, respectiv un drept de creanță, în temeiul art. 44 din Constituție, ci, din contră, recunoaște această protecție în mod egal atât în privința antecontractelor autentificate, cât și a celor sub semnătură privată, astfel încât toate aceste antecontracte vor continua să-și producă efectele juridice potrivit Codului civil, cu condiția ca valorificarea lor în sensul transferului dreptului de proprietate să fie supusă reglementării existente la momentul încheierii actului translativ de proprietate, așadar, după exercitarea dreptului de preempțiune prevăzut de Legea nr. 17/2014.”
Devenind, așadar, îndeajuns de tranșantă concluzia potrivit cu care și la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și care realizează astfel transferul dreptului de proprietate au a fi avute în vedere și fiind necesar a fi întrunite aceleași condiții impuse de legea specială în materie, nr.17/2014.
Așa fiind, într-o succintă recapitulare a celor deja prezentate, instanța de control judiciar apreciază ca fiind prematură și pentru aceasta, corect respinsă, solicitarea de valorificare jurisdicțională a antecontractelor prevalate de reclamant, imobilele promise vânzării nefiind individualizate, ceea ce presupune efectuarea unei operațiuni de determinare exactă a amplasamentului terenurilor și de înscriere în cartea funciară și neexistând nici elemente suficiente de individualizare măcar (operațiunea fiind de atributul exclusiv al comisiilor de fond funciar în procedura reconstituirii proprietății), iar, pe de altă parte, nefiind nici întrunite cerințele impuse de art.5 alin.1 Lg. nr.17/2014, ca normă specială aplicabilă cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare pentru terenuri agricole situate în extravilan.
Pe cale de consecință, are a fi respins și petitul subsecvent privind întabularea dreptului de proprietate al promitentului cumpărător, cu atât mai mult cu cât art.5 alin.2 din Lg. nr.17/2014 statuează expres că „Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege”.
De aceea, pentru cele ce preced și vin să completeze și să substituie parțial argumentele judecătoriei, tribunalul apreciind legală soluția atacată, o va păstra, respingând apelul în conformitate cu art.480 alin.1 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul apelant M. I., cu domiciliul procesual ales la av. V. P. R. din A., .. 3, . împotriva sentinței civile nr.396/17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați S. D. E., domiciliată în Timișoara, ., ., ., C. P. V. D., domiciliat în Timișoara, .. 8, ., . B. L., domiciliat în Oradea, ., ., jud. Bihor și B. Ș., cu domiciliul procesual ales la B. L. din Oradea, ., ., jud. Bihor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. B. A. A.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
7 ex./5 ex..
Prima instanță: jud.Carmelia R. C.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 293/2015. Tribunalul... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 297/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
