Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 297/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 830/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.830/A
Ședința publică din data de 09.09.2015
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: G. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul apelant N. M. împotriva sentinței civile nr.297/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau mare în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtele intimate Milcov E., C. Piroșka R. și R. R. L., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimații lipsă avocat L. C. M. în substituirea d-lui avocat D. P., lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimaților depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M. în dosar nr._, reclamantul N. M. a solicitat obligarea pârâților M. E., C. Piroșka R. și R. R. L. la plata sumei de 5.000 lei reprezentând debit si a cheltuielilor de judecată prilejuite de prezentul litigiu în sumă de 700 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă timbru.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. sub numărul_/30/2013 și ulterior precizată, pârâtele au solicitat obligarea reclamantului, în solidar cu S.C. asigurare - Reasigurare Astra S.A. la plata unor daune morale și materiale, ca urmare a evenimentului rutier care a avut loc la data de 18.06.2013 pe teritoriul Germaniei, soldat cu decesul numitei C. S., mama acestora.
Reclamantul a menționat că după ce a depus întâmpinare și au fost administrate probe, fiind evident că in ceea ce îl privește, raportat la obiectul cauzei și legislației specifice în domeniul asigurărilor, cererea de chemare in judecată a fost formulată împotriva unei persoane care nu poate avea calitate procesuală pasivă, la ultimul termen din data de 18.06.2014, pârâtele, prin reprezentantul convențional, și-au precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea la plata daunelor materiale și morale doar a asigurătorului de răspundere civilă obligatorie.
A arătat reclamantul că prin sentința civilă nr. 641/PI/2014 din data de 01.04.2014 a Tribunalului T., instanța a luat act de precizare și de renunțarea la judecarea cererii față de acesta și, pe cale de consecință, a admis în parte acțiunea dispunând obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor.
Împotriva acestei sentințe S.C. Asigurare - Reasigurare Astra S.A. a formulat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 1021/08.12.2014 a Curții de Apel Timișoara, doar în ceea ce privește micșorarea cuantumului despăgubirilor.
Reclamantul a menționat că pentru reprezentarea și asistarea sa în proces, în fond și calea de atac, a achitat onorariu de avocat în sumă de 5000 Iei, conform contractului de asistență juridică și chitanței, anexate, iar pentru că în timpul litigiului nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată a formulat această cerere acum pe cale separată.
Conform art. 406 alin. 3 C.pr.civ., invocat de reclamant ca temei juridic al pretenției alegate, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Reclamantul arată că, așa cum rezultă din actele dosarului nr._/30/2013 al Tribunalului T., renunțarea la judecarea cererii față de acesta a fost făcută doar după administrarea probelor, la ultimul termen de judecată.
Menționează că, atât timp cât în dosarul nr._/30/2013 al Tribunalului T. - în care a beneficiat de o asistență juridică calificată, pârâtele au renunțat la judecarea cererii lor față de reclamant doar după administrarea probelor, la ultimul termen de judecată, este pe deplin îndreptățit să-și recupereze integral cheltuielile de judecată efectuate din culpa procesuală exclusivă a acestora.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 451 și urm. C.pr.civ., coroborate cu art. 406 C.pr.civ..
Pârâtele, legal citate, au depus întâmpinare în termenul stabilit de instanță, solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamant.
Acestea au arătat că în sentința civilă nr.425 din data de 18.06.2014, în dosar nr._/30/2013* Tribunalul T. a precizat că "la interpelarea instanței, reprezentantul reclamantelor arată că nu dorește obligarea în solidar a pârâților, ci doar a pârâtei S.C. Asigurare Reasigurare Astra S.A.", fără nici o mențiune că "reclamantele ar renunța la judecarea cererii fată de pârâtul N. M.".
Mai mult de atât, se solicită instanței să constate că în aceeași sentință civilă, în temeiul art.453 al.1 N.C.P.C., s-a menționat: „va obliga pârâta (asigurătorul) în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată date de onorariu de avocat.”
Se subliniază că prin întâmpinarea din data de 29.01.2014, pârâtul N. M. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și a solicitării de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces (dosar nr._/30/2013*), iar la închiderea dezbaterilor nu a mai solicitat aceste cheltuieli.
Prin sentinta civilă nr.297/25.02.2015 Judecătoria Sânnicolau M. a respins cererea formulată de reclamantul N. M., în contradictoriu cu pârâtele M. E., C. Piroșka R. și R. R..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că din cuprinsul sentinței civile nr. 425 din 18.06.2014, dată în dosarul nr._ *, reclamanții din acest dosar: M. E., C. Piroșka R. și R. R. L., și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea la plata daunelor materiale și morale doar a asigurătorului de răspundere civilă obligatorie.
Totodată, acțiunea din dosarul nr._ * al Tribunalului T. a fost admisă în parte, fiind obligată doar pârâta . SA la plata daunelor morale, nu și pârâtul N. M. (reclamant în cauza de față).
Instanța de fond a reținut, din analiza înscrisurilor de care au înțeles să se folosească părțile în această procedură, faptul că la dezbaterile care au avut loc în data de 18._ la Tribunalul T., în dosarul nr._/30/2013*, pârâtele nu au formulat o cerere de renunțare la judecată față de reclamantul N. M., astfel cum a susținut acesta în cauza de față.
Prima instanță a apreciat că, pentru a putea fi reținută o astfel de cerere, ar fi trebuit ca cererea să fi fost făcută printr-un mijloc neîndoielnic, respectiv o cerere scrisă sau verbală în fața instanței de judecată, în speță a Tribunalului T..
Or, instanța de fond a conchis că simpla afirmație a pârâtelor în respectivul dosar că își precizează cererea în sensul că solicită obligarea plății daunelor morale doar societății de asigurare nu poate fi interpretată în sensul unei cereri de renunțare la judecată.
Instanța de fond a constatat că reclamantul N. M. a rămas parte în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., chiar dacă acesta nu a fost obligat la plata pretențiilor.
În aceste condiții, judecătoria a conchis că temeiul de drept invocat de reclamant, potrivit căruia plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T. are la bază prevederile art. 406 C.pr.civ. privind renunțarea la judecată, nu este incident în acest caz, nefiind făcută dovada acestei renunțări la judecată.
Prima instanță a constatat că prin înscrisurile depuse la dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., note scrise și întâmpinare, acesta nu a solicitat achitarea cheltuielilor de judecată, acest lucru nefiind făcut nici până la finalizarea dezbaterilor în respectivul dosar civil, precum și că pârâtelor din cauza de față, reclamante în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., le-a fost admisă în parte acțiunea, nefiind în culpă procesuală.
Pentru toate cele ce preced, instanța de fond a constatat că cererea de față având ca obiect obligarea pârâtelor la achitarea debitului de 5000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., este neîntemeiată, fapt pentru care a respins-o ca atare, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat apel reclamantul N. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Criticând sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, apelantul învederează că în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., prin apărătorul ales a depus întâmpinare, note de apărare și au fost administrate probe, la ultimul termen de judecată din data de 18.06.2014, iar pârâtele și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat obligarea la plata daunelor doar a asigurătorului de răspundere civilă obligatorie.
Tribunalul a luat act de precizare și renunțarea la dreptul pretins și judecarea cererii față de reclamantul apelant (pârât în acel dosar), așa cum rezultă chiar din sentința civilă nr. 425/18.06.2014.
Apelantul menționează că nu a solicitat cheltuieli de judecată în cadrul soluționării dosarului menționat, motiv pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând pe această cale obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată de 5000 lei reprezentând onorariul de avocat, dat fiind faptul că toate aceste cheltuieli au fost pricinuite de poziția procesuală a acestora.
Apelantul consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit că intimatele nu au renunțat la dreptul pretins și la judecata față de acesta, având în vedere că din sentința pronunțată de Tribunalul T. rezultă că instanța a luat act de voința intimatelor (reclamante în acel dosar) și a pronunțat o hotărâre doar cu privire la societatea de asigurări, iar la termenul de judecată din data de 18.06.2014 intimatele au renunțat la dreptul pretins și la judecarea cererii fată de apelant.
Apelantul arată de asemenea că textele în materie sunt clare, iar în practica judiciară nu există controverse în sensul că, nu reprezintă un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată împrejurarea că astfel de cheltuieli nu au fost solicitate în dosarul în care au fost efectuate sau că partea nu a menționat în fața acelei instanțe că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apelantul apreciază că ar fi constituit un astfel de impediment dacă instanța care a soluționat litigiul respectiv s-ar fi pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată, caz în care ar fi intervenit autoritatea de lucru judecat, în caz contrar, nimic nu împiedică o parte să solicite astfel de cheltuieli de judecată pe cale separată așa cum este cazul în speță.
Se menționează de apelant că la baza cererii sale de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a pârâtelor care și-au precizat cererea de chemare în judecată și au renunțat la pretenții și judecarea cererii lor față de acesta doar la ultimul termen de judecată astfel că, fiind chemat în judecată a fost nevoit să își angajeze un avocat și să plătească onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică.
În final, apelantul concluzionează că, atât timp cât în dosarul nr._/30/2013 al Tribunalului T., în care a beneficiat de o asistență juridică calificată, intimatele au renunțat la dreptul pretins și la judecarea cererii față de acesta doar după administrarea probelor, la ultimul termen de judecată, este pe deplin îndreptățit să își recupereze integral cheltuielile de judecată efectuate din culpa lor procesuală.
Intimatele Milcov E., C. Piroșka R. și R. R. L., legal citate, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În apărare, intimatele arată că la dezbaterile care au avut loc în data de 18.06.2014 la Tribunalul T. în dosar nr._/30/2013* nu au formulat o cerere de renunțare la judecată față de apelant, astfel cum a susținut acesta în cauza de față.
Intimatele precizează că simpla afirmație a acestora respectivul dosar că își precizează cererea în sensul că solicită obligarea plății daunelor morale doar societății de asigurare, nu poate fii interpretată în sensul unei cereri de renunțare la judecată.
Se menționează de către intimate că apelantul a rămas parte în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., chiar dacă acesta nu a fost obligat la plata pretențiilor, așa cum rezultă și din recursul declarat în cauză la I.C.C.J. la data de 19.01.2015.
Intimatele învederează că temeiul de drept invocat de apelant, potrivit căruia plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr._/30/2013* al Tribunalului T., are la bază prevederile art.406 C.Civ. privind renunțarea la judecată, nu este incident în acest caz, nefiind făcută dovada acestei renunțări la judecată.
Se susține de asemenea de intimate că, prin înscrisurile depuse la dosarul nr._/30/2013 * al Tribunalului T., note scrise și întâmpinare, reclamantul apelant nu a solicitat achitarea cheltuielilor de judecată, acest lucru nefiind făcut nici până la finalizarea dezbaterilor în dosar nr._/325/2013* al Tribunalului T., precum și că în acest dosar le-a fost admisă în parte acțiunea, nefiind în culpă procesuală.
În drept, au fost invocate prevederile art.205 NCPC.
Apelantul, legal citat nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimate în calea de atac.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, cum și a dispozițiilor art.476-482 NCPC corelate cu art.1032 NCPC, tribunalul apreciază apelul ca nefondat pentru argumentele ce succed:
În mod legal și temeinic a conchis prima instanță că dispozițiile art.406 NCPC, invocate ca temei juridic al cererii pendinte de către reclamant, care a apelat la procedura cererilor cu valoare redusă pentru recuperarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată derivate din dosar nr._/30/2013* al Tribunalului T., nu sunt de natură a fundamenta cu succes pretențiile alegate.
Și aceasta, deoarece art.406 NCPC reglementând instituția procedurală a renunțării la judecată, spune în al său alin.3 că „ Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”.
În speță însă, contrar susținerilor din apel ale reclamantului apelant, judicios a apreciat și reținut judecătoria că nu-și găsește incidența acest text legal - temei juridic al cererii -, din moment ce nu rezultă din sentința civilă nr.425/18.06.2014 dată în dosar nr._/30/2013* de Tribunalul T., că s-ar fi renunțat și că s-ar fi luat act de către instanță de renunțarea la judecată a pârâtelor din prezenta cauză (reclamante în dosarul amintit) față de reclamantul N. M. (pârât în dosarul nr._ *).
Dimpotrivă, analizând sentința civilă nr.425/2014 rezultă cu forța evidenței că la ultimul termen de judecată reclamantele au solicitat strict obligarea societății de asigurări - pârâta în proces - la obligarea daunelor pretinse, deși inițial formulaseră această pretenție și față de pârâtul N. M., solicitând obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor, fără însă a renunța expres la judecata în contradictoriu cu pârâtul menționat.
Or, o atare conduită procesuală a reclamantelor nu echivalează nici în opinia instanței de control judiciar cu o renunțare la judecată față de pârâtul N. M., un atare act de dispoziție procesuală trebuind să fie expres și neechivoc, neputând fi doar dedus din susțineri ale părții susceptibile de alte interpretări ori înțelesuri (în speță, neformulându-se o cerere de clară și expresă de renunțare la judecată față de pârâtul N. M., ci doar precizându-se acțiunea în sensul obligării la plată strict a asigurătorului, devine îngăduită concluzia și că pârâtul a fost și a rămas împrocesat pentru opozabilitatea hotărârii pronunțate, deci nu că s-a renunțat la judecată contra sa în mod cert și neechivoc).
Cu atât mai mult cu cât însuși art.54 alin.1 din Lg. nr.136/1995 prevede că „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.”
Context în care, deși este recunoscut părții care a câștigat procesul să pretindă părții căzute în pretenții și pe cale separată cheltuielile de judecată, bazat pe art.453 NCPC ce transpune în plan procesual art. 1349 și 1357 NCC, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul a solicitat aceasta, întemeiat în principal, pe pretinsa, dar neverificata renunțare la judecată față de el a pârâtelor, în dosar nr._ *, așadar pe art.406 NCPC, inaplicabil cauzei.
Cât privește culpa procesuală ce pretins incumbă pârâtelor care numai nelegal, se susține, l-au antrenat procesual pe reclamant în dosar nr._/30/2013*, tribunalul observând particularitățile speței din care derivă pretențiile pendinte concluzionează că, prin împrocesarea numitului N. M. în dosarul menționat în calitate de pârât, cât timp art.54 alin.1 din Lg. nr.136/1995 impune prezența și citarea obligatorie în proces a persoanei culpabile de producerea accidentului, pârâtele din prezenta cauză (acolo reclamante), s-au supus cu rigoare exigențelor legii; astfel că nu se poate reține vreo culpă procesuală a acestora pentru chemarea ca pârât a celui culpabil de producerea accidentului, fapta sa ilicită generând practic demersul judiciar din dosarul amintit supra și atrăgând valorizarea implicită a efectelor juridice derivate din contractul de asigurare.
Sens în care nu prezintă nicio relevanță faptul că daunele au fost solicitate finalmente exclusiv de la asigurător, cum o și impune în principal specificul raporturilor izvorâte din contractul de asigurare în cazul despăgubirilor pentru accidente produse de autovehicule (numai pentru diferența neacoperită prin contractul de asigurare, prejudiciul urmând a fi acoperit de autorul faptei ilicite), astfel cum rezultă în mod clar din Lg. nr. 136/1995 - art.49 și urm., articole de lege în temeiul cărora s-a și pronunțat sentința civilă nr.425/18.06.2014.
Iar culpa procesuală, în mod indeniabil, nu poate fi disociată de specificul raporturilor de drept substanțial - care au la baza acțiunii în despăgubiri inițiată în dosar nr._/30/2013*, cum cu putere de lucru judecat s-a statuat, fapta ilicită chiar a numitului N. M. (reclamant în cauză) - și de dezlegarea dată acestora de instanță.
Altfel spus, deși perfect admisibilă o solicitare de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată, în speță ea nu se verifică a fi valabil întemeiată pe art.406 NCPC invocat ca și causa debendi a cererii, cât timp nu rezultă că s-a renunțat la judecată față de reclamant în dosarul supra analizat și nici pe culpa procesuală largo sensu a pârâtelor, în raport de argumentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul apelant N. M., cu sediul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură în Timișoara, .. 20, ., la cabinetul avocațial al d-lui avocat Z. C. C. împotriva sentinței civile nr.297/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau mare în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtele intimate Milcov E., C. Piroșka R. și R. R. L., cu domiciliul procedural ales la C.. Av. D. P., cu sediul în loc. Sânnicolau M., .. 13, J. T..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. B. A. A.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
6 ex./4 ex..
Prima instanță: jud.M. A.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 396/2015. Tribunalul TIMIŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 833/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
