Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 5051/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5051/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 306/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.306/A
Ședința publica din 31.03.2015
PREȘEDINTE: D. J.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: N. D.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul apelant C. V. G., împotriva sentinței civile nr.5051/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată C. E., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.03.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin sentința civilă nr.5051, pronunțată de Judecătoria Timișoara la data de 01.04.2014, a fost admisă în parte acțiunea civilă principală formulată de reclamantul C. V. G., în contradictoriu cu pârâta C. (născută B.) E.; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional C. (născută B.) E., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional C. V. G.; s-a constatat că, sub durata căsătoriei, părțile au dobândit, cu titlu de bun comun, reclamantul cu o cotă de contribuție de 5%, iar pârâta cu o cotă de contribuție de 95%, apartamentul nr.5, situat în Timișoara, ., nr.38, ., . 4 camere și dependințe, cu 11,20% p.c.i. și 25/1577 mp teren în folosință, înscris în CF nr._-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, în valoare de 251.916 lei, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, întocmit de expert inginer V. I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre; s-a sistat comunitatea de bunuri și s-a atribuit apartamentul nr.5, situat în Timișoara, ., nr.38, . CF nr._-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, în proprietate pârâtei, cu obligarea acestei la plata sultei în sumă de 12.956 lei, către reclamant; a fost îndreptățită pârâta să-și intabuleze în CF nr._-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.5, situat în Timișoara, ., nr.38, . de 1/1 parte, cu titlu de cumpărare și sistare comunitate de bunuri și s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantului; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 7850,3 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat și onorariu de expert și a fost respinsă în rest acțiunea principală.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că, părțile s-au căsătorit la data 12.01.1074 și, sub durata căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/24.09.1992 au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.5, situat în Timișoara, . .), nr.38, ., . 4 camere și dependințe, cu 11,20% p.c.i. și 25/1577 mp teren în folosință, înscris în CF_-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, prețul de vânzare al imobilului fiind de 168.024 lei, integral achitat la data încheierii contractului, apartamentul în discuție având calitatea de bun comun.
Prin sentința civilă nr.6034/25.05.1995, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 5753/1995, părțile au divorțat.
Din probatoriul administrat, prima instanță a reținut că, la dobândirea apartamentului, pârâta are o contribuție majoritară, de 95%, iar reclamantul de 5%, pentru următoarele considerente: pe toată perioada căsătoriei, 12.01._95, pârâta a fost încadrată în muncă, dovadă fiind carnetul de muncă (filele 84-102 dosar fond) și a realizat venituri mai mari decât reclamantul, s-a ocupat de creșterea, educarea și îngrijirea celor trei copii rezultați din căsătoria părților (V. S., născut la data de 03.05.1976, G. S., născut la data de 20.08.1977 și D. R., născută la data de 25.11.1981) și singură s-a ocupat de întreaga gospodărie. Mai mult, în perioada ianuarie 1990 - 24 septembrie 1992 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare) peste veniturile realizate din muncă și cele din ajutorul de șomaj, pârâta a obținut venituri substanțiale din vânzarea unor produse în Ungaria și Iugoslavia, prețul obținut fiind transformat în mărci germane și, în funcție de cursul valutar, schimbat în lei.
La interogatoriul administrat în ședința publică din 11.06.2013 (fila 81 dosar fond), la întrebarea nr.3, reclamantul a recunoscut că, în perioada 1990 - 1992, pârâta a cumpărat din țară diferite mărfuri pe care, ulterior, le-a vândut în piețele din fosta Iugoslavie și Ungaria, că prețul obținut din aceste vânzări l-a schimbat în lei și l-a folosit pentru cumpărarea imobilului din litigiu, precizând că nu a cunoscut niciodată cu exactitate veniturile realizate, în acest mod, de către pârâtă.
La același termen de judecată, a fost administrat interogatoriu și pârâtei, care la întrebările 3 și 4 (fila 78 dosar fond), a arătat că a fost plecată în Iugoslavia, pentru a vinde mărfuri, că stătea uneori câte 2 - 3 zile, cheltuia câte 50 de lei, investea aproximativ 200 DM și realiza un profit între 50 - 70 DM, susținerea pârâtei nefiind negată de către reclamant, care nu a făcut vreo probă contrară.
Martorul P. M. V. (fila 161 dosar fond) a relatat că are cunoștință despre faptul că, după Revoluție, pârâta a fost plecată în Iugoslavia și în Ungaria cu activități comerciale, din care își câștiga traiul.
Din aceste activități, pârâta a reușit să economisească suma de 85.000 lei pe care a folosit-o la achiziționarea imobilului din litigiu, iar diferența de 80.000 lei a primit-o de la mama ei, numita B. A., așa după cum a rezultat din “Actul sub semnătură privată”, încheiat la data de 4 mai 1992, depus la fila 26 dosar fond, martora C. A. fiind cea care a redactat înscrisul, în casa mamei pârâtei, în localitatea Vama, jud.Satu M., loc unde pârâta a și primit suma de 80.000 lei de la mama ei, banii fiindu-i dați pentru a achita apartamentul din litigiu; s-a reținut așadar că, în modul anterior expus, pârâta a obținut suma necesară pentru achitarea integrală a apartamentului, situație în care s-au justificat pretențiile pârâtei de a se reține o cotă de contribuție de 95% la dobândirea acestui bun.
Reclamantul nu a probat, în nici un mod, că părțile au avut economii, care să le permită cumpărarea apartamentului din litigiu și nici nu a susținut că, după Revoluție, ar fi avut bani economisiți care să fi fost folosiți la cumpărarea apartamentului. Martora M. M., vecina pârâtei, a declarat că, pe perioada cât părțile au fost căsătorite, pârâta a lucrat, reclamantul lucra cu intermitențe și obișnuia să consume, aproape zilnic, alcool, că pârâta se împrumuta cu bani de la vecini, sume pe care tot ea le restituia; după Revoluție, pârâta a mers în Ungaria și Iugoslavia, unde desfășura activități de mic trafic și cât pârâta era plecată (3, 4 zile), reclamantul se ocupa de copii. În perioada în care apartamentele s-au vândut, pârâta i-a povestit că a primit de la mama ei suma de 80.000 lei pentru a cumpăra apartamentul.
Reclamantul nu a contribuit nici la întreținerea familiei, nu a dat banii câștigați în casă, pentru că obișnuia să consume alcool des și în cantități mari, după cum s-a reținut din considerentele sentinței civile nr.6034/25.05.1995, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr.5753/1995, acesta fiind “vinovat de destrămarea relațiilor de familie” și cum a declarat martorul P. M. V. (fila 161 dosar fond), care a relatat că pârâtul consuma alcool.
Așa cum a rezultat din carnetul de muncă al reclamantului (filele 62-71 dosar fond) - poz.23 - la data de 01.01.1984 acestuia i s-a desfăcut contractul de muncă, în baza art.130 lit.k din Codul muncii și art.86 Cod penal. Ulterior, reclamantul a fost condamnat, pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice, la 1 an și 2 luni închisoare, pedeapsa fiind executată prin muncă corecțională, începând cu data de 23.04.1991, așa cum a rezultat din Mandatul de executare a pedepsei închisorii cu obligarea la muncă corecțională, emis în dosar nr.9040/1990 al Judecătoriei Timișoara (fila 27 dosar fond).
Apărările reclamantului care, la termenul de judecată din 03.02.2014, a depus la dosar un set de înscrisuri pentru a dovedi proveniența banilor cu care a cumpărat apartamentul nu au putut fi reținute. Astfel, din copia extrasului de carte funciară nr.2104 Izvin, nr. top 440-441, eliberată la data de 10.06.1974 (fila 153 dosar fond), a rezultat că la acea dată numita C. S., probabil mama reclamantului, este coproprietară asupra cotei de 2/4 părți prin cumpărare (nr.1766/1957), minora C. Minuța-V. și minorul C. V. sunt coproprietari asupra imobilului, în cotă de câte ¼ parte, cu titlu de moștenire (nr. 132/1974), dar acest înscris nu a dovedit că reclamantul ar fi contribuit la achiziționarea apartamentului din litigiu, la data de 24.09.1992.
Adeverințele nr.2225/18.09.1991 și 2387/18.09.1991, eliberate de Comisia Comunală Recaș, în baza Legii nr.18/1991, de unde a rezultat că numiților M. Minuța și C. V. li s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 48/30.08.1991, pentru suprafața de 2,61 ha teren agricol și, respective, 4,03 ha teren agricol nu au făcut dovada că reclamantul C. V. G. ar fi contribuit cu bani la cumpărarea apartamentului în litigiu.
De altfel, susținerea reclamantului a fost contrazisă de conținutul Declarației autentificată sub nr.1384/21.05.2002 la BNP P., prin care M. Minuța-V. și C. V.-G. au declarat că au o cotă de ½ parte fiecare din suprafețele de 4,03 ha teren, respective 2,61 ha teren; a rezultat așadar că aceste suprafețe nu erau înstrăinate la data de 21.05.2002, așa încât, la data de 24.09.1992, reclamantul nu avea cum să utilizeze contravaloarea acestor terenuri pentru cumpărarea apartamentului. Nici afirmația reclamantului care, în întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din 05.03.2013, a arătat că banii necesari achiziționării imobilului ar fi provenit din vânzarea altui imobil, ce a aparținut părinților săi, nu a fost susținută de vreo altă probă.
Pârâta a mai dovedit împrejurarea că toate cheltuielile necesare întreținerii gospodăriei au fost suportate de ea, întrucât reclamantul, din data de 23.04.1991 până în data de 01.09.1992, nu a fost încadrat în muncă, așa cum a rezultat din carnetul de muncă al reclamantului (poz.35-37); tot din acest înscris a rezultat că la 11.01.1989, reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă - poz.30; s-a reîncadrat la data de 01.03.1989 și și-a dat demisia la data de 01.09.1990, fiind reîncadrat la 18.03.1991 până la 23.04.1991, pentru a executa pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare cu muncă corecțională, și până la data de 01.09.1992 reclamantul nu a mai fost încadrat, înscrierile din acest document coroborându-se cu depoziția martorei M. M., anterior analizată.
După cum a rezultat din Raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, întocmit de expert inginer V. I., valoarea de circulație a apartamentului este de 251.916 lei, echivalentul valoric al cotei de proprietate al pârâtei de 95% fiind de 238.960 lei, iar cel al reclamantului de 5% - 12.956 lei.
Așa fiind, față de dispozițiile art.669, 670, 676 alin.2, lit.a Cod civil, prima instanță a constata că, sub durata căsătoriei, părțile au dobândit, cu titlu de bun comun, reclamantul cu o cotă de contribuție de 5%, iar pârâta cu o cotă de contribuție de 95%, apartamentul nr.5, situat în Timișoara, ., nr.38, ., . 4 camere și dependințe, cu 11,20% p.c.i. și 25/1577 mp teren în folosință, înscris în CF nr._-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, în valoare de 251.916 lei, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții, întocmit de expert inginer V. I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Raportat la prevederile art.6731-67310Cod Procedură Civilă, a sistat comunitatea de bunuri și a atribuit apartamentul nr.5, situat în Timișoara, ., nr.38, ., . CF nr._-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, în proprietate pârâtei, cu obligarea acestei la plata sultei în sumă de 12.956 lei reclamantului.
În temeiul dispozițiilor art.20 din Legea nr.7/1996, a îndreptățit pârâta să-și intabuleze în CF nr._-C1-U33 Timișoara, nr. top._/V, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.5, situat în Timișoara, ., nr.38, ., . de 1/1 parte, cu titlu de cumpărare și sistare comunitate de bunuri și a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantului.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod Procedură Civilă, a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 7850,3 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat și onorariu de expert.
Pentru motivele de fapt și temeiurile de drept arătate, prima instanță a admis în parte acțiunea principală, doar în ceea ce privește sistarea comunității de bunuri și a admis cererea reconvențională, așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C. V. G., solicitând schimbarea ei in sensul respingerii cererii reconvenționale si admiterii in totalitate a cererii principale, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamantul apelant a învederat instanței ca s-a stabilit cota de contribuție raportat la un imobil bun din comunitate si nu la comunitatea de bunuri, si a dispus ce nu s-a cerut, ca s-a stabilit o cota de dobândire a imobilului de către parata de 95 % si de către reclamant de 5 %, nelegal si netemeinic, deși nu existau probe certe in acest sens.
S-a mai susținut ca reclamantul a cerut partajul imobilului, nu sistarea comunității, iar prima instanța a dispus partajul, deși acesta nu s-a cerut.
Se mai susține ca nelegal s-a dispus si cu privire la cheltuielile de judecata, reclamantul neputând fi obligat la plata acestora raportat la faptul ca partajul presupune o admitere si o cădere corelativa in pretenții.
Se mai arata ca regula generala este aceea ca la contribuția bunurilor comune este ca fiecare soț sa aibă o cota de 50% si ca doar in împrejurări excepționale se pot determina alte cote, împrejurări care trebuie dovedite ca sub durata căsătoriei ambii soți au fost încadrați in munca, s-au ocupat de gospodărie si au educat împreuna copiii, ba mai mult, au existat perioade lungi de timp când doar reclamantul s-a ocupat de creșterea copiilor, aceștia urmând școala si locuind doar cu reclamantul la Recaș.
S-a mai referit reclamantul apelant si la absenta unor martori oculari care sa fi văzut suma de 85.000 lei pretins obținuta de intimata si nici care sa arate toate deplasările acesteia, iar actul privind primirea sumei de 80.000 lei de la mama paratei, nu ii este opozabil deoarece nu a fost parte la încheierea lui, fiind terți fata de acesta si fiind redactat fraudulos intre persoane apropiate, oricum, intimata provenind din o familie cu sase frați, de la țara, fără posibilități materiale, astfel ca nu aveau posibilitatea sa-i dea 80.000 lei in anul 1992 fiicei lor.
A susținut reclamantul apelant ca el a fost cel care a avut o contribuție mai mare, a primit bani din imobiliarele vândute, pe care i-a folosit in gospodăria . fost coproprietar cu privire la casa din Izvin, nr.2104, împreuna cu mama si sora sa, acest imobil a fost înstrăinat si partea sa si a mamei sale a fost folosita in gospodăria . reclamantului a înstrăinat prin antecontract, in anul 1987, un imobil in Recaș cu suma de 70.000 lei, iar banii i-au fost dați reclamantului pentru cumpărarea imobilului in discuție.
S-a mai referit reclamantul apelant si la faptul ca vândut terenurile de 2,61 ha si 4,03 ha si banii au fost utilizați tot pentru cumpărarea imobilului.
In drept, au fost invocate prevederile art.295, 296, 297, 298 C.P.Civ. si art. 30, 31 Codul Familiei.
Parata intimata C. E., prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului, susținând ca reclamantul nu a susținut in fata primei instanțe ca in decembrie 1989-ianuarie 1990, au avut bani economisiți pe care sa-i fi folosit la cumpărarea apartamentului, ca reclamantul nu a contribuit la întreținerea familiei, nu a dat banii câștigați in casa pentru ca obișnuia sa consume des si in cantități mari alcool, ca reclamantul lucra cu intermitente, iar parata era nevoita sa împrumute bani de la vecini pe care tot aceasta ii restituia, ba mai mult, la data de 01.01.1984, acestuia i s-a desfăcut contractul de munca, iar ulterior a fost condamnat pentru faptul ca a condus sub influenta băuturilor alcoolice, pedeapsa fiind executata prin munca corecționala începând cu data de 23.04.1991.
Analizând hotărârea atacata, prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat ca apelul este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse.
Primul motiv de apel prin care este criticata hotărârea primei instanțe sub aspectul stabilirii contribuției de întreținere, raportat doar la un imobil si nu la întreaga comunitate de bunuri, nu a putut fi reținut, întrucât prima instanța s-a pronunțat in limitele investirii sale atât prin cererea principala, cat si prin cea incidentala, care au indicat doar acest imobil drept obiect al operațiunii de partaj.
Nici motivul de apel privitor la cheltuielile de judecata, nu este întemeiat cu temei prima instanța făcând aplicația dispozițiilor art.276 C.P.Civ., raportat la soluția data cererilor parților, acestea fiind acordate proporțional cu cota de contribuție reținuta la dobândirea imobilului..
In privința motivului de apel, vizând aportul parților la achiziționarea imobilului supus partajului si acesta se constata a fi nefondat, întrucât atât probele administrate in prima ciclu procesual, cat si cele din apel, au confirmat pretențiile paratei de a fi avut o contribuție majoritara la dobândirea apartamentului supus partajului.
Astfel, la data achiziționării apartamentului (24.09.1992), parata a dovedit ca a fost încadrata in munca si ca obținea si venituri suplimentare din comerțul practicat in fosta Iugoslavie si Ungaria, in timp ce reclamantul nu era încadrat in munca.
Cu înscrisul sub semnătura privata depus la dosar, s-a dovedit ca parata a primit de la mama sa suma de 80.000 lei la data de 04.05.1992, aspect confirmat de martora C. A., care a redactat actul si a fost de fata la predarea banilor, precizând că suma a fost data de mama paratei, pentru ca aceasta sa poată achita apartamentul in care locuia împreuna cu reclamantul (fila 146, dosar fond), martora precizând că acesta din urmă nu era de față la încheierea actului.
Susținerea reclamantului apelant cum ca mama reclamantului nu ar fi avut mijloace pentru a deține suma pretins a fi fost dată pârâtei, este infirmata atât de depoziția martorului C. G., care in acest ciclu procesual a declarat ca tatăl paratei lucra la mină, că mama acesteia se ocupa cu creșterea animalelor, având o situație materiala buna. Același martor declarând ca mama sa a împrumutat de la mama paratei 50 milioane lei in anul 1991 si ca acest împrumut a fost restituit, mama paratei spunând ca banii sunt necesari pentru a-i da fiicei ei pentru a-si cumpăra un apartament in Timișoara.
Parata intimata a mai depus si copia unor cupoane de pensie din care rezulta ca in anul 1992, tatăl acesteia incasa o pensie lunara de 6321 lei, iar in anul 1991, in suma de 4194 lei, iar in anul 1988 suma de 1333 lei.
In privința susținerilor reclamantului apelant cum ca a contribuit la achiziționarea apartamentului din litigiu, cu bani primiți de la mama sa din vânzarea unei case in localitatea Recaș, se constata ca aceasta vânzare s-a produs in anul 1987 conform înscrisului sub semnătura privata depus la dosar, iar achiziționarea apartamentului s-a realizat in anul 1992, deci la un interval mare de timp (fila 113), neputându-se astfel considera nici ca suma obținuta din vânzare a fost predata reclamantului, nici ca a fost utilizata la achiziționarea apartamentului, martorul I. I., deși a declarat ca a fost de fata la predarea către reclamant a sumei de 30.000 lei in anul 1987, de mama sa, nu cunoaște ce casa s-a vândut la Recaș si nici când s-a realizat aceasta vânzare si presupune ca acei bani au fost utilizați pentru cumpărarea apartamentului.
Martorul M. Karin a declarat ca aspectele legate de vânzarea casei din Recaș, le-a cunoscut din relatările reclamantului si de asemenea tot in acest mod a cunoscut despre cumpărarea apartamentului din Timișoara.
Cu privire la vânzarea terenurilor, deși reclamantul susține ca aceasta s-a realizat in vederea achiziționării apartamentului, astfel cum corect a reținut si prima instanța, in anul 2002 acestea nu erau înstrăinate, iar susținerea ca înstrăinarea s-a produs fără perfectarea actelor, dar cu încasarea prețului si utilizarea acestuia in scopul achiziționării apartamentului nu s-a dovedit.
Prin urmare, se constata ca reclamantul nu si-a dovedit susținerile privind aportul egal al părților la achiziționarea imobilului supus partajului, nefiind instituita nicio regulă privind aceasta cota, ci doar in privința caracterului de bun comun pentru situația achiziționării sub durata căsătoriei, aportul parților stabilindu-se întotdeauna in raport de dovezile administrate privind contribuția fiecăruia dintre foștii soți, probe care, in cauza au fost administrate si care au confirmat pretențiile pârâtei privitoare la cota de 95 % in favoarea sa si de 5 % in favoarea reclamantului.
Raportat la cele ce preced, tribunalul constatând ca prima instanța a apreciat corect probele administrate si a interpretat exact depozițiile legale incidente, in temeiul dispozițiilor art.282-296 C.P.Civ., va respinge ca nefondat apelul.
Se va face aplicația dispozițiilor art.274 C.P.Civ., fiind obligat reclamantul apelant la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu avocațial in cuantum de 2480 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul apelant C. V. G., cu domiciliul procedural ales la SCPA S., B. și C., în Timișoara, ..6, parter, interfon 6, județul T., împotriva sentinței civile nr.5051/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată C. E., cu domiciliul în Timișoara, ., nr.38, ., județul T..
Obligă reclamantul apelant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2480 lei.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. J. A. I.
GREFIER
N. D.
Red.D.J.
Tehnored.N.D.
Ex.4/Data:20.07.2015
Primă instanță - jud.A. A.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 632/2015. Tribunalul TIMIŞ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
