Pretenţii. Decizia nr. 69/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 69/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 69/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 69/2015
Ședința publică din data de 11 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. Ț.
Judecător R. A.
Judecător O. M.
Grefier A. B.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul Z. P., împotriva încheierii de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014 și Deciziei civile nr. 735/R/03.10.2014, pronunțate de Tribunalul T., în dosarul nr._ /a1, în contradictoriu cu intimatul A. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că la data de 09.03.2015 a fost atașat dosarul nr._ /a1/a1 al Tribunalului T., iar la data de 02.03.2015, prin Serviciul registratură, intimatul a depus note scrise.
Instanța, procedând la verificarea competenței conform art. 131 N.C.p.c. coroborat cu art. 505 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul art. 95 C.p.c.
Nefiind solicitate alte probe, instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare în baza probelor existente la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin Decizia civila nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1, s-a luat act de renuntarea recurentului Z. P. la judecata recursului formulat impotriva impotriva incheierii de sedinta din 03.06.2014, pronuntata de Judecatoria Lugoj in dosarul_, in contradictoriu cu intimatul-reclamant A. G.-A. și i s-a aplicta recurentului Z. P. (CNP_) o amenda judiciara in cuantum de 500 lei pentru exercitarea cu rea credința si in mod abuziv a recursului declarat împotriva unei încheieri de ședința prin care s-a dispus amânarea judecații cauzei la un alt termen.
Pentru a aplica amenda judiciară, tribunalul a reținut că recursul declarat de recurentul Z. P., avocat, prin aparator ales, a fost indreptat impotriva incheierii de sedinta din 03.06.2014, incheiere prin care prima instanta a dispus amanarea judecatii la data de 02.09.2014. Desi in motivarea recursului este criticata o pretinsa solutie de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocata de paratul Z. P., niciunde in cuprinsul incheierii recurate nu se regaseste o astfel de solutie. Dimpotriva, la termenul din 03.06.2014, instanta a ramas in pronuntare asupra altor chestiuni decat cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, respectiv asupra exceptiei tardivitatii depunerii oricaror inscrisuri de catre parat si invocarii oricaror aparari, in afara de exceptiile dirimante (exceptia de neconstitutionalitate integrandu-se in aceasta categorie a exceptiilor dirimante).
Prin incheierea de sedinta recurata, instanta a respins ca lipsita de obiect exceptia de tardivitate invocata de reclamant, retinand ca nu au fost depuse alte inscrisuri decat precizari scrise cu privire la exceptia de neconstitutionalitate si cu privire la exceptia de necompetenta materiala, invocate anterior de catre parat si a prorogat discutarea exceptiei de neconstitutionalitate in vederea punerii acesteia in discutia partilor dupa studierea inscrisurilor depuse la dosar la termenul din 03.06.2014.
Astfel, dincolo de faptul ca incheierea recurata nu contine o solutie de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, este evident ca la termenul de judecata din 03.06.2014 nici nu s-au purtat discutii asupra acestei cereri formulate de catre parat, prima instanta aratand in mod expres ca ramane in pronuntare asupra altor chestiuni decat cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.
Paratul avea obligatia de a declara calea de atac doar dupa luarea la cunostinta a solutiei primei instante. Sustinerile sale facute in cadrul concluziilor orale asupra recursului la termenul din 03.10.2014, in sensul ca a declarat calea de atac preventiv, pentru a evita o solutie de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, preventie motivata de acelasi recurent prin faptul ca pe portalul instantelor de judecata nu era trecuta solutia si pe dorinta de a nu pierde termenul de recurs de 48 de ore de la pronuntare, nu il disculpa pe recurent, care avea obligatia, in cazul in care avea indoieli in privinta dispozitiilor de la termenul de judecata, sa faca demersuri pentru a le afla. Pe langa faptul ca recurentul beneficiaza de asistenta juridica specializata, el este, la randul sau, avocat, deci un profesionist al dreptului, actele infaptuite in fata instantei trebuind a avea un caracter de rigurozitate. Mai mult, afirmatiile sale in sensul ca a declarat calea de atac preventiv, pentru a evita o solutie de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, nu pot fi primite, cat timp, astfel cum am aratat anterior, la termenul de judecata din 03.06.2014 nu s-au purtat discutii asupra cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, ci prima instanta a ramas in pronuntare asupra altor chestiuni. In acest context, recursul declarat de catre parat impotriva unei simple incheieri de amanare a judecatii nu poate fi decat considerat ca exercitat cu rea credinta si in mod abuziv. Aceasta concluzie este sustinuta si de data si ora expedierii recursului prin fax de la cabinetul aparatorului ales al recurentului, respectiv 04.06.2014, ora 8:11, deci chiar inainte de afisarea condicii de solutii la arhiva Judecatoriei Lugoj.
Conform art. 12 al. 1 C.pr.civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna credinta, potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti, al. 2 al aceluiasi articol aratand ca partea care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru prejudiciile materiale si morale cauzate si va putea fi obligata, potrivit legii, si la plata unei amenzi judiciare.
La randul sau, art. 187 al. 1 pct. 1 lit. a C.pr.civ. arata ca se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei la 1000 lei, introducerea, cu rea-credinta, a unor cereri principale, accesorii, aditionale sau incidentale, precum si pentru exercitarea unei cai de atac, vadit netemeinice.
Avand in vedere dispozitiile legale anterior mentionate, tribunalul a aplicat recurentului Z. P. o amenda judiciara in cuantum de 500 lei, pentru exercitarea cu rea-credinta si in mod abuziv a recursului impotriva incheierii de amanare a judecatii. Chiar daca recursul a fost formulat prin avocat, partea este cea sanctionata pentru exercitarea abuziva a drepturilor procesuale, conform art. 12 al. 2 C.pr.civ., avocatul fiind un simplu mandatar.
Prin încheierea de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /A1/a1, s-a respins cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin Decizia civilă nr. 735/2014 a Tribunalului T., cerere formulată de recurentul Z. P..
Pentru a se dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia civila nr. 735/2014 a Tribunalului T. s-a aplicat recurentului Z. P. o amenda judiciara in suma de 500 lei pentru exercitarea cu rea credința si in mod abuziv a recursului declarat împotriva unei încheieri de ședința prin care s-a dispus amânarea judecații cauzei la un alt termen.
Se constata ca sancțiunea a fost aplicată pentru exercitarea cu rea credința a unei căi de atac, vădit netemeinică - abatere prevăzuta la art. 187 al. 1, punct. 1 lit. „a”NCPC - si nu pentru exercitarea dreptului de a dispune de soarta recursului prin renunțare la judecată.
Deși cererea de reexaminare este o cale de atac, motivele pentru care se poate reveni asupra amenzii judiciare vizează doar condițiile abuzului de drept procedural si nu obiectul recursului sau cerințe legale extrinseci ale actului de procedură.
Așa fiind, in limitele impuse de această cale de atac specială, instanța urmează sa analizeze daca in circumstanțele spetei sunt întrunite condițiile abuzului de drept procedural.
Exista abuz procedural atunci când o cale de atac este exercitata fără justificarea unui interes special si legitim ci doar in scopul tergiversării soluționării cauzei. In aceasta situație partea nu obține valorificarea unui drept in scopul pentru care a fost recunoscut de lege.
In circumstanțele spetei recurentul a atacat o încheiere de ședința prin care instanța a dispus amânarea cauzei fără a dispune asupra unui drept al recurentului si fără a se pronunta defavorabil asupra unei cereri sau excepții invocate de acesta .
Prin urmare recursul declarat împotriva unei astfel de încheieri este vădit lipsit de interes, nefiind exercitat in scopul protecției unui drept subiectiv sau a unei situații juridice ci in scopul prelungirii duratei procesului ceea ce reprezintă o deturnare a dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege un asemenea act procedural îmbrăcând forma abuzului de drept.
Așa fiind se retine ca nu sunt motive pentru care sa se revină asupra amenzii aplicate, urmând ca in baza art. 191 NCPC sa se respingă cererea de reexaminare.
Împotriva Deciziei civile nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1și a încheierii de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /A1/a1, pârâtul Z. P. a formulat contestație în anulare solicitând anularea hotărârii prin care s-a dispus amendarea sa precum și a încheierii de respingere a cererii de reexaminare a amenzii judiciare și, reluând judecata să fie admisă cererea de reexaminare cu consecința revenirii asupra amenzii judiciare de 500 de lei aplicată. Solicită suspendarea hotărârilor a căror anulare o cere.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul arată în esență că, prin Decizia civilă nr. 735/R/03.10.2014 și încheierea de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014, Tribunalul T., a omis să se pronunțe asupra problemelor privind depășirea competenței și încălcarea normelor de procedură invocate cât și asupra motivării contestatorului. Mai mult în încheierea de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014 nu s-a luat în considerare nici cererea de sesizare a ICCJ, formulată de contestator în temeiul art. 519 NCPC, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privitoare la faptul dacă, după ce s-a luat act de renunțarea la judecată, instanța de recurs dezinvestită, poate prin decizie și nu prin încheiere, să sancționeze avocatul/pârât-recurent renunțător, fără ca sancționarea să depășească competența funcțională, organică, materială și fără să se instituționalizeze dreptul. Arată că că înțelege să reitereze cererea de sesizare a ICCJ și în fața acestei instanțe.
În drept s-au invocat prevederile art. 503/1, 2/1,2 și 3, art. 504/2, 506, 507-508 ș.a. NCPC.
Prin suplimentarea motivării, depusă la dosar prin serviciul registratură la data de 12.02.2015, contestatorul Z. P., invocă faptul că, potrivit doctrinei, sunt supuse contestației în anulare atât hotărârile definitive cât și încheierile susceptibile de a fi atacate separat, indiferent de gradul instanțelor care l-au pronunțat fiind irelevant faptul dacă prin ele se rezolvă sau nu fondul pricinii. Apreciază că, dreptul de a renunța la judecată este un drept discreționar, inclusiv în raport cu instanța, astfel încât aceasta nu este ținută să aprecieze asupra oportunității unui astfel de act ci doar să verifice legalitatea lui. Prin urmare, apreciază că, atâta timp cât recurentul Z. P. a renunțat la recurs, tribunalul nu mai putea să îl sancționeze fiind ținut să ia act de această renunțare.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant A. G. A., a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă precum și aplicarea unei noi amenzi judiciare contestatorului, precum și obligarea acestuia la despăgubiri. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării a arătat în esență că motivele invocate de contestator nu se circumscriu dispozițiilor art. 503, 504 NCPC iar contestația a fost introdusă cu evidentă rea credință.
Prin note scrise depuse la dosar prin serviciul registratură la data de 02.03.2015, intimatul reclamant A. G. A. a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă având în vedere motivele invocate prin întâmpinare.
În contestația în anulare nu au fost administrate probe noi, fiind atașat dosarul nr._ /a1/a1 al Judecătoriei Lugoj.
Analizând cu prioritate solicitarea contestatorului Z. P. de sesizare a ICCJ, în temeiul art. 519 NCPC, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privitoare la faptul dacă, după ce s-a luat act de renunțarea la judecată, instanța de recurs dezinvestită, poate prin decizie și nu prin încheiere, să sancționeze avocatul/pârâtul-recurent renunțător, fără ca sancționarea să depășească competența funcțională, organică, materială și fără să se instituționalizeze dreptul, în prealabil, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 519 NCPC, dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Din conținutul art. 519 NCPC rezultă că posibilitatea sesizării ICCJ aparține exclusiv judecătorilor, mai exact completului de judecată, singurul în măsură să decidă cu privire la oportunitatea unei astfel de sesizări, astfel încât, solicitarea contestatorului pârât Z. P. de sesizare a ICCJ în temeiul art. 519 NCPC, apare ca inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare.
Asupra contestației în anulare declarată de contestatorul pârât împotriva Deciziei civile nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1 și a încheierii de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /A1/a1, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 503 NCPC, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. La aliniatul 2 se arată că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Prin Decizia civila nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1, s-a luat act de renuntarea recurentului Z. P. la judecata recursului formulat impotriva impotriva incheierii de sedinta din 03.06.2014, pronuntata de Judecatoria Lugoj in dosarul_, in contradictoriu cu intimatul-reclamant A. G.-A. și i s-a aplicta recurentului Z. P. (CNP_) o amenda judiciara in cuantum de 500 lei pentru exercitarea cu rea credința si in mod abuziv a recursului declarat împotriva unei încheieri de ședința prin care s-a dispus amânarea judecații cauzei la un alt termen.
Critica contestatorului în privința acestei decizii vizează, două aspecte:
- faptul că aplicarea amenzii judiciare este nelegală, având în vedere că dreptul de a renunța la judecată este un drept discreționar, inclusiv în raport cu instanța, astfel încât aceasta era ținută să ia act de renunțarea la recurs, și astfel, fiind dezinvestită, nu mai putea aplica o amendă judiciară. În plus, arată că lipsește actul sancționator specific procedurii amenzii judiciare, respectiv încheierea de ședință;
- temeinicia măsurii aplicării amenzii judiciare, raportat la circumstanțele cauzei.
Analizând critica contestatorului, tribunalul apreciază că acestea nu se încadrează în nici unul dintre motivele enumerate limitativ în textul art. 503 NCPC și invocate de contestator.
Astfel nu se poate reține că Decizia civilă nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1 este rezultatul unei greșeli materiale, ipoteză prevăzută de art. 503 alin. 2 pc. 2 NCPC, din moment ce motivul de contestație referitor la existența unei erori materiale în dezlegarea căii de atac se referă la o greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, ceea ce nu este cazul în speță. Susținerea contestatorului potrivit căreia dreptul de a renunța la judecată este un drept discreționar, inclusiv în raport cu instanța, astfel încât aceasta era ținută să ia act de renunțarea la recurs, și astfel, fiind dezinvestită, nu mai putea aplica o amendă judiciară, nu poate fi reținută cât timp, potrivit art. 429 NCPC dezinvestirea instanței se produce abia după pronunțarea hotărârii. Faptul că amenda judiciară a fost stabilită prin decizia instanței și nu printr-o încheiere de ședință, nu este de natură să producă vreo vătămare procesuală contestatorului, astfel cum prevăd cerințele art. 175 NCPC, vătămare care nici nu a fost dovedită de contestator.
Nu se poate reține nici că instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, ipoteză prevăzută de art. 503 alin. 2 pc. 3 NCPC, cât timp instanța de recurs a luat act de renunțarea recurentului la calea de atac declarată.
În privința temeiniciei măsurii aplicării amenzii judiciare, raportat la circumstanțele cauzei tribunalul reține că, potrivit art. 191 alin.1 NCPC, împotriva încheierii prevăzute la art. 190 NCPC, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.
Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu se pot aduce critici care vizează aplicarea nelegală a amenzii judiciare cât timp legiuitorul a pus la dispoziția părții procedura specială reglementată de art. 191 NCPC.
Pentru aceste motive contestația în anulare declarată de contestatorul pârât împotriva Deciziei civile nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1, va fi respinsă ca inadmisibilă.
În privința contestației în anulare declarată de contestatorul pârât împotriva încheierii de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /A1/a1, tribunalul reține că, niciunul dintre motivele invocate de contestator nu se circumscrie celor enumerate limitativ în textul art. 503 NCPC.
Astfel, nu se poate reține că respectiva încheiere a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, ipoteză prevăzută de art. 503 alin.2 pc.1 NCPC, cât timp, potrivit art. 191 alin. 3 NCPC, cererea de reexaminare se soluționează de către un alt complet al instanței care a stabilit amenda, iar, în cauză, amenda a fost stabilită prin Decizia civila nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1, în complet de recurs.
Nu se poate reține nici că soluția pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /A1/a1, prin încheierea de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014, este rezultatul unei greșeli materiale, ipoteză prevăzută de art. 503 alin. 2 pc. 2 NCPC, cât timp motivul de contestație referitor la existența unei erori materiale în dezlegarea căii de atac se referă la o greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, ceea ce nu este cazul în speță și nici că instanța de control, respingând cererea de reexaminare, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, ipoteză prevăzută de art. 503 alin. 2 pc. 3 NCPC, cât timp, în cauză, în mod corect, instanța care a judecat cererea de reexaminare s-a limitat la a judeca în limitele impuse de calea de atac specială a cererii de reexaminare care vizează doar motivele pentru care se poate reveni asupra amenzii judiciare, astfel încât susținerile contestatorului potrivit cărora instanța investită cu cererea de reexaminare nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a ICCJ în temeiul art. 519 NCPC, sau asupra faptului că instanța de recurs dezinvestită fiind, poate prin decizie și nu prin încheiere, să sancționeze avocatul/pârât-recurent renunțător, fără ca sancționarea să depășească competența funcțională, organică, materială și fără să se instituționalizeze dreptul, nu pot fi reținute.
Având în vedere că cererea formulată de contestator de suspendare a hotărârilor a căror anulare o solicită nu a fost motivată, deși potrivit art. 507 NCPC completat cu disp. art. 484 alin.2 NCPC și art. 83 alin. 2 și 3 NCPC, contestatorului îi revenea această obligație, și nici nu s-a făcut dovada achitării vreunei cauțiuni, determinabilă după criteriile din art. 718 alin. 2 și 3 NCPC, tribunalul o va respinge ca ianadmisibilă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 503 și 508 NCPC tribunalul urmează să respingă contestația în anulare.
În privința cererilor intimatului A. G. A. de a i se aplica contestatorului o amendă judiciară pentru exercitarea cu rea credință a căii de atac și de a fi obligat la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral pricinuit prin amânările repetate ale cauzei și exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale, tribunalul va reține următoarele:
Raportat la motivele invocate în contestația în anulare, în cauză nu se poate reține faptul că exercitarea de către contestator a prezentei căi de atac este vădit netemeinică, condiție cerută de textul art. 187 alin.1 pc.1 lit. a NCPC, astfel încât, pentru aceste considerente, și raportat la textul legal indicat, tribunalul va respinge cererea intimatului de a i se aplica contestatorului o amendă judiciară.
Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii intimatului de a i se aplica contestatorului o amendă judiciară, precum și dispozițiile art. 189 NCPC care prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri pentru amânarea procesului doar în ipoteza în care se reține reaua credință sau culpa în săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 187 sau art. 188 NCPC, tribunalul va respinge cererea intimatului de obligare a contestatorului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral pricinuit prin amânările repetate ale cauzei și exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale, ca neîntemeiată.
Tribunalul va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de contestatorul Z. P. de sesizare a ICCJ în temeiul art. 519 NCPC, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatorul Z. P. domiciliat în Lugoj, ., ., ., împotriva Deciziei civile nr. 735/R/03.10.2014 a Tribunalului T., pronunțată în dosar nr._ /a1 și a încheierii de ședință nr. 861 din data de 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /A1/a1, în contradictoriu cu intimatul A. G., cu domiciliul în LUGOJ, .. 31, J. T..
Respinge cererea intimatului A. G. A. de aplicare a unei amenzi judiciare și de obligarea la despăgubiri a contestatorului Z. P..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2015.
Președinte, C. Ț. | Judecător, R. A. | Judecător, O. M. |
Grefier, A. B. |
Red C.Ț. /Tehnored. A.B.
09.04.2015 / 4ex. – 2ex. .
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 510/2015. Tribunalul TIMIŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
