Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 300/2015. Tribunalul TIMIŞ

Încheierea nr. 300/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 300/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I-A CIVILĂ

Dosar nr._

INCHEIERE CIVILĂ NR. 300/R

Ședința publică din 12 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. V.

Grefier R. RUȘEȚIU

S-a luat in examinare soluționarea contestației in anulare formulate de contestatorul I. C. împotriva Încheierii camerei de consiliu din 27 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_ /a1.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat Ilcau C. pentru contestator, lipsa fiind intimata.

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Se constata atașate dosarele_ /a1 al Tribunalului T. si_ al Tribunalului T..

Reprezentantul contestatorului depune taxa de timbru de 20 lei si copia cărții de identitate a contestatorului.

Instanța, din oficiu, pune in discuția reprezentantului contestatorului admisibilitatea contestației in anulare.

Reprezentantul contestatorului învederează instanței ca, contestația in anulare este admisibilă si că înscrisurile solicitate de instanța au fost depuse prin posta la data de 13.10.2014, in termen, adresa reclamantului fiind indicata printr-un înscris capsat la cererea introductivă, atașate coperții dosarului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației in anulare, constata următoarele,

Prin încheierea nr. 2411/PI/16.10.2014, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_, a fost anulată acțiunea formulată de reclamantul I. C..

Pentru a pronunța aceasta încheiere, Tribunalul T. a reținut următoarele.

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 19.09.2014, sub nr._, împotriva Hotărârilor nr. 72/21.09.2011, nr. 96/21.09.2011, nr. 100/21. 09.2011, nr. 113/22.09.2011, nr. 117/22.09.2011, nr. 118/22.09.2011, 138/22.09._ emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din cadrul C.N.A.D.N.R SA, reclamantul I. C. a solicitat anularea acestora și obligarea expropriatorului la emiterea unor noi hotărâri, cu stabilirea cuantumului despăgubirilor asupra suprafeței expropriate la valoarea de 9,78 euro/mp.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 255/2010.

Întrucât cererea de chemare în judecată nu îndeplinea toate condițiile prevăzute la art. 194-196 N.C.P.C., prin comunicarea emisă în data de 29.09.2014, reclamantului i s-a pus în vedere să complinească lipsurile cererii, respectiv obligația de a depună: înscrisuri doveditoare, hotărârile contestate, domiciliul sau reședința reclamantului, valoarea obiectului cererii, arătarea motivelor de fapt si de drept.

Din dovada de înmânare aflată la fila 9 dosar rezultă că reclamantului i-au fost comunicate lipsurile cererii de chemare în judecată la data de 03.10.2014, astfel că termenul de complinire a lipsurilor s-a împlinit în data de 13.10.2014.

La data de 14.10.2014 reclamantul a depus la dosar trei exemplare de înscrisuri privind extrase CF și hotărârile contestate.

Tribunalul T. a constatat că reclamantul nu s-a conformat tuturor obligațiilor stabilite în sarcina sa, respectiv acelea privind indicarea domiciliul sau reședința reclamantului, valoarea obiectului cererii, arătarea motivelor de fapt si de drept.

În acest context, cum reclamantul nu a complinit lipsurile cererii de chemare în judecată în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 N.C.P.C., în temeiul art. 200 alin. 3 a fost anulată cererea.

Împotriva încheierii 2411/PI/16.10.2014, pronunțate de Tribunalul T., reclamantul a formulat cerere de reexaminare, înregistrata pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /a1, la data de 29.10.2014.

Prin încheierea camerei de consiliu din 27.11.2014 Tribunalul T. a respins cererea de reexaminare formulata de reclamantul I. C..

Pentru a pronunța aceasta încheiere Tribunalul T. a reținut următoarele.

Reclamantul si-a precizat domiciliul abia prin notele scrise depuse la dosar in data de 27.10.2014.

Potrivit art. 200 al. 6 N.C.P.C., instanța poate reveni asupra măsurii anularii daca neregularitatea a fost înlăturata in termenul de 10 zile prevăzut de al. 2.

Având in vedere ca reclamantului i-au fost aduse la cunoștința neregularitățile la data de 03.10.2014, acestea trebuind a fi înlăturate pana la data de 14.10.2014, inclusiv, tribunalul a respins cererea de reexaminare formulata in cauză.

Împotriva încheierii din 27.11.2014, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_ /a1 a formulat contestație in anulare reclamantul I. C..

In fapt, arata ca a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii civile nr. 2411/2014, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_, pentru considerentul ca a depus in termenul procedural modalitatea de calcul a valorii acțiunii si domiciliul reclamantului I. C..

La studiul dosarului înaintea termenului de judecata, a constatat ca înscrisul prin care a arătat domiciliul si valoarea obiectului acțiunii se afla capsat la coperta dosarului, nu a fost cusut la dosar, aflându-se între înscrisurile destinate pentru a fi comunicate paratei.

Referitor la precizarea domiciliului prin note scrise, arată ca acestea au fost depuse procedural, in termen, pe data de 13 sau 14 octombrie 2014 prin oficiu poștal, fapt ce nu a fost luat in considerare de către instanță, fiind reținuta doar data înregistrării la instanța a înregistrării notelor scrise.

In drept, a invocat dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 2 si alin 3 cod procedura civila.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând contestația în anulare, tribunalul reține că, potrivit art. 503 NCPC:

„Obiectul și motivele contestației în anulare

(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”

Alineatele 1 și 2 ale art. 503 NCPC se referă la hotărâri ale instanțelor de recurs, respectiv de apel, astfel că aplicarea lor este exclusă, având în vedere că hotărârea judecătorească ce face obiectul prezentei contestații în anulare este o hotărâre de primă instanță.

Pe de altă parte, conform art. 503 al. 1 NCPC, hotărârile definitive, inclusiv cele de primă instanță – având în vedere faptul că textul de lege nu distinge, pot fi atacate cu contestație în anulare în situația în care contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Ori, pentru termenul din 27 noiembrie 2014, când s-a soluționat cererea de reexaminare împotriva Încheierii civile nr. 2411/2014, pronunțate de Tribunalul T. în dosarul_, contestatorul I. C. a fost legal citat, așa cum rezultă din dovada de citare existentă în dosarul_ /a1, fila 13.

De altfel, contestatorul nu invocă lipsa citării sale la soluționarea cererii de reexaminare.

Întrucât hotărârea supusă analizei nu face parte din cele ce pot fi atacate pe calea contestației în anulare, tribunalul va respinge cererea contestatorului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația in anulare formulata de contestatorul I. C., domiciliat in Timișoara Calea Torontalului nr. 72 ., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat Ilcau C., in localitatea Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 9A, ., împotriva Încheierii camerei de consiliu din 27 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul T. in dosarul_ /a1.

Definitivă.

Pronunțata in ședința publică azi, 12 februarie 2015.

P.

L. V.

GREFIER

R. RUȘEȚIU

Red. L.V.

Tehnored. R.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 300/2015. Tribunalul TIMIŞ