Expropriere. Sentința nr. 1628/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1628/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 1628/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1628/PI
Ședința publică din 23 mai 2013
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Grefier: A. T.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamantul P. Ioța în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și C. L. Recaș, având ca obiect expropriere - despăgubiri.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 16 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23 mai 2013, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, la data de 03.07.2012, reclamantul P. Ioța, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și C. L. Recaș, a solicitat anularea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor nr. 70/297/01.10.2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate în urma exproprierii de utilitate publică și obligarea Statului R., prin CNADNR SA, la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii sale, reclamantul a arătat că, în fapt, reprezentanții comisiei au hotărât exproprierea suprafeței sale de teren de 1.868 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Timișoara și acordarea unei sume de 1.783,01 lei.
A precizat că este proprietarul suprafeței de teren conform certificatului de moștenitor nr. 18/24.11.2010, pe care l-a atașat cererii.
A solicitat anularea Hotărârii de Stabilire a Despăgubirilor emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010 din cadrul CNADNR SA și obligarea Statului R., prin CNADNR SA, la plata unor despăgubiri mult mai mari, apropiate de prețul pieței în zonă.
Astfel, potrivit art. 22, alin. 1 și 3 din Legea nr. 255/2010, „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute de art. 19, se poate adresa instanței judecătorești competente”.
În drept, a invocat Legea 255/2010, Legea 33/1994, art. 295, 296 C.proc.civ., art. 9 alin. 3 din Legea 198/2004.
Pârâtul C. L. Recaș a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală față de această instituție.
În motivare, s-a arătat că exproprierea nu s-a făcut de către Unitatea Administrativ Teritorială Recaș prin C. L. Recaș, ci de către S. R., care de fapt este beneficiarul acestui obiectiv de interes național, prin CNADNR, iar despăgubirile sunt stabilite și acordate tot de către S. R.. Mai mult decât atât, chiar Unitatea Administrativ-Teritorială Recaș prin C. L. Recaș are calitatea de expropriat în cadrul acestei proceduri. Pentru aceste motive, pârâtul a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Recaș.
În drept, s-au invocat disp. C.proc.civ. și prevederile Legii 255/2010.
Ulterior, prin precizarea formulată oral, în ședința publică din 4 aprilie 2013, reclamantul a declarat că este de acord cu evaluarea realizată conform HG nr. 1230/2010, că dorește suma propusă prin raportul de evaluare întocmit anterior și că nu dorește efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat obligarea la plata sumelor cu titlu de daune-interese pentru suprafața de teren supusa exproprierii, teren care face obiectul exproprierii pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Timișoara Lugoj". Consideră ca despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere atacata sunt stabilite in mod corect, având in vedere cele ce expuse in continuare.
Conform Notei de fundamentare referitoare la Hotărârea Guvernului nr. 808/2012, drumurile publice din România reprezintă componente principale ale sistemului național de transport și constituie obiectul exclusiv al proprietății publice. Prin Hotărârea Guvernului nr. 947/1990, privind modernizarea rețelei de drumuri existente și construcția de autostrăzi în România, s-a aprobat Programul național de modernizare a drumurilor existente și construcția de autostrăzi în România, beneficiar fiind Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.. C. general al politicii Guvernului constă în asigurarea și susținerea unei infrastructuri adecvate dezvoltării obiectivelor socio-economice prin modernizarea, dezvoltarea și administrarea eficientă a sectorului rutier, cu accent pe extinderea numărului de autostrăzi, modernizarea drumurilor existente, a podurilor și a tuturor facilităților aferente. La momentul promovării Hotărârii Guvernului din 2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare, pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.
Astfel, la momentul respectiv, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
In prezent, cadrul legal în materie exproprierilor îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a aproba prin hotărâre a Guvernului și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale.
Indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Autostrada Timișoara Lugoj" au fost aprobați conform ultimei variantei a studiului de fezabilitate, prin Hotărârea Guvernului nr. 1093/2007. Pârâtul precizează că o parte a imobilelor proprietate privată ce fac obiectul prezentului proiect de act normativ nu au fost înscrise în cartea funciară întrucât Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicitătii imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, nu instituie un termen de înscriere în carte funciară.
In cazul in care se va admite cererea de efectuare a unei expertizei tehnice potrivit art. 25 din Legea 33/1994, expertul numit de expropriator este domnul M. B. domiciliat in Timișoara, . Timișoara.
Pârâtul solicita ca judecarea cauzei sa aiba loc si in lipsa sa.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, petiționarul P. Ioța (prevalând calitatea de moștenitor legal al proprietarului tabular al imobilului-teren, arabil, în întindere de 1.868. m. p., identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ Recaș supus operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de L 198/2004, prin ale sale art.3-8; spus altfel, afectat unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-D., și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale legii cu nr. 255/2010, publicată în MO din data de 20.12.2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 apartenente Legii speciale cu nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea cu nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la HG nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-D." publicată în MO din data de 16.12.2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile HG nr. 1232/2010, ulterior modificată prin HG nr. 492/11.05.2011. Deși petiționarul nu a invocat în mod expres dispozițiile tranzitorii supra enunțate, instanța în virtutea rolului activ consacrat legislativ de art. 129 în corelație cu art. 84 - ambele apartenente legii procedurale civile, a calificat juridic precizarea formulată oral și consemnată în ședința publică din data de 4 aprilie 2013.
În adevăr, definită „ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată„ sau ca „o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri”, exproprierea (evocată inițial de art. 481 apartenent Codului civil care spune îndeajuns de tranșant și clarificator că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”) și-a găsit o consacrare legislativă completă în art. 44 apartenent Constituției revizuite care, statuează, prin ale sale alin. (3) și (6) că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire” și, mai apoi, că această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Ceea ce îngăduie identificarea cu ușurință atât a principiilor chemate să guverneze operațiunea juridică a exproprierii și anume: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr.198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile - principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată, așa cum supra s-a amintit, de legea-cadru cu nr. 33/1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
Prin derogare de la regulile de drept comun, Legea cu nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, și, mai apoi, legea nouă abrogatoare, cu nr. 255/2010, instituie o reglementare specială a procedurii exproprierii. În atare situație, cum declararea utilității publice s-a realizat prin LEGE, adusă la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 78 din Constituție, aceasta (legea) poate face obiectul cenzurii numai a jurisdicției de contencios constituțional, și doar sub aspectul conformității textelor sale cu normele constituționale, iar nu și al oportunității sale.
Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr.198/2004-, ce are, de altfel, o formulare generică, vizând construcția de autostrăzi și drumuri naționale și în ale cărei coordonate - deși abrogată -, exigențele principiului tempus regit actum impun a fi cantonată activitatea jurisdicțională) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art.3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr.1232/16.12.2010, a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. Devenind astfel îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii. Persoana nemulțumită, așa cum supra s-a anunțat, poate invoca în fața instanțelor de drept comun (și care, în accepția art. 21 apartenent legii cadru cu nr. 33/1994, la care fac trimitere ambele legi speciale cu nr. 198/2004, și, mai apoi, cea abrogatoare, cu nr. 255/2010 - în ceea ce privește etapa judiciară a exproprierii, în corelație cu art. 2 pct.1 lit. f din codul de procedură civilă, se privesc a fi tribunalele - secțiile civile), doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 (doctrinari reputați în materie apreciind unele din dispozițiile sale ca fiind vădit neconstituționale - a se vedea V. S., Drepturi reale principale, Ed. CH B. 2009) și, bineînțeles, poate contesta cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia. Ceea ce, în adevăr, are aptitudinea de a configura și limitele prerogativelor jurisdicționale ale instanței în contextul mijlocului judiciar contencios instituit legislativ de art. 9 apartenent Legii cu nr. 198/2004 și preluat de art. 22 apartenent legii cu nr. 255/2010, care se privește a avea fizionomia juridică a unui control judecătoresc ce poartă asupra unui act nejurisdicțional dat de un organ ce nu se subsumează sistemului judiciar.
Știut fiind și că despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Și, mai apoi, că o așa despăgubire (constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial; și, are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert) se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă (ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).
În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta (cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, prin anexa nr. 1 la HG nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, a planului cu amplasamentul lucrării precum și a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 66-108). Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție se verifică a fi și autorul petiționarului - defunctul P. G. care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (a se vedea fila 59).
Ceea ce îndreptățește și concluzia că despăgubirile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, în adevăr, au fost cuantificate prin învoiala comună a subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere. Spus altfel, că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați (oferta întâlnindu-se cu acceptarea) la data de 11.02.2011 la care petiționarul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire consemnată pe numele autorului său, decedat la data de 19.07.2010. Chiar dacă data se situează după . legii noi cu nr. 255/2010 (23.12.2010), acest aspect nu are nici-o relevanță juridică pe tărâmul înțelegerii intervenite cu privire la despăgubirea acordată pentru imobilul-teren evidențiat.
Și aceasta pentru că, însăși legea nouă, în versiunea în vigoare, la data formării acordului, și chiar la data inițierii prezentului demers judiciar, spunea prin a sa normă tranzitorie, cuprinsă, în art. 31, în termeni a căror acuratețe nu lasă loc de interpretări ori speculații, că ”Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă.”. Împrejurarea că, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial, modificând HG nr. 1232/2010, prin HG nr. 492/11.05.2011, nu poate avea nici-o relevanță juridică, în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. De vreme ce, așa cum supra s-a demonstrat, prin acceptarea ofertei, s-a realizat acordul de voință al celor doi subiecți procesuali (expropriat și expropriator), acord, care, implicit, a lipsit de interes declanșarea procedurii judiciare. Detașându-se astfel cu puterea evidenței și concluzia că posibilitatea de a recurge la concursul justiției, pentru a se stabili jurisdicțional o dreaptă și justă despăgubire, cu respectarea exigențelor art. 26-27 din legea nr. 33/1994, a fost oferită de legiuitor numai persoanelor nemulțumite de cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, neconstituindu-se așadar, într-o procedură obligatorie în toate cazurile.
De altă parte, tribunalul constată că solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin HG nr. 492/2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin HG nr. 1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriați, nu încalcă numai dispozițiile tranzitorii supra enunțate, din legea nouă, cu nr. 255/2010, dar și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional. Or, transpunerea în practică a acestui principiu presupune cu necesitate ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile, reglementată de legea nouă cu nr. 255/2010, să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . acestui act normativ (a se vedea în acest sens ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Dec. nr. 5228/8.11.2011, publicată în RRDJ nr.2/2012). De altfel, rațiunea ce stă la baza principiului fundamental enunțat rezidă în aceea că ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru un comportament ce avut loc anterior intrării în vigoare a unei legi ce reglementează tocmai o atare conduită. Scopul unei legi este acela de reglementa actele și situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, urmând ca o situație juridică să produce efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la data nașterii sale, regulă abstractizată în principiul tempus regit actum.
Neputând fi primită nici teza pârâtului în sensul că HG nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale, prin deja anunțata HG nr. 492/11.05.2011. Știut fiind că, noțiunea de caducitate (definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea de efecte a unui act juridic valabil încheiat, datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului) presupune ca actul să nu fi produs încă nici un efect (ceea ce nu este cazul în speță, HG nr. 1232/2010 producând efecte, așa cum supra s-a demonstrat), fără a putea aduce însă atingere perioadei cuprinse între data încheierii actului și data intervenirii cauzei ce a determinat-o.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul urmează să admită demersul judiciar astfel cum a fost precizat oral în ședința publică din data de 4 aprilie 2013. Apreciind - așa cum supra s-a tins la a se demonstra -, că pretențiile pecuniare pendinte reclamate jurisdicțional, își găsesc deplină legitimitate în exigențele art. 481 apartenent codului civil de la 1864, în vigoare la epoca inițierii activității jurisdicționale pendinte, puse în corelație cu imperativul normelor constituționale circumscrise alin. (3) și (6) apartenente ambele art. 44 din Constituția revizuită și, nu în ultimul rând, în reglementările internaționale, obiectivate prin Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului din anul 1979 și, respectiv, prin Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale fundamentale, cum și în exigențele legii cu nr. 33/1994 și acelea ale legii speciale de expropriere cu nr. 198/2004 (care, deși abrogată prin legea cu nr. 255/2010, este chemată de art. 31 apartenent legii abrogatoare în versiunea în vigoare la epoca declanșării demersului judiciar pendent să întregească - în limitele de el fixate - coordonatele legale supra evocate, în care se impune a fi cantonată verificarea jurisdicțională.
Context în care va obliga pârâtul-expropriator la plata către petiționar a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 1.868 m.p., identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ Recaș, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 30.855 lei; și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele l98/2004, în versiunea atunci în vigoare.
Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, va dispune anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 70/297, dresat, la 30.09.2011, în condițiile alin (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr.70/297, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 1.10.2011.
Față de dispozițiile exprese ale art. 2 apartenent legii cu nr. 255/2010 (chemat să configureze entitățile ce pot avea calitatea de expropriator), va respinge acțiunea formulată de petiționar în contradictoriu cu pârâtul C. L. Recaș ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite demersul judiciar precizat, inițiat de către petiționarul P. Ioța, cu domiciliul în Timișoara, .. 44, ., ., în contradictoriu cu pârâtul-expropriator S. R. - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, la rândul său, cel din urmă, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, sector 1, Bv. D. G., nr. 38.
Obligă pârâtul la plata către petiționar a despăgubirilor (aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 1.868. m. p., identificat cadastral cu nr._ în CF nr._ Recaș, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin HG nr. 1232/16.12.2010) cuantificate la nivelul sumei de 30.855 lei; și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele l98/2004, în versiunea atunci în vigoare,
Dispune anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 70/297, dresat, la 30.09.2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin HG nr. 53 din 19.01.2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr. 70/297, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 1.10.2011.
Respinge acțiunea formulată de petiționar în contradictoriu cu pârâtul C. L. Recaș, cu sediul în Recaș, Calea Timișoarei, nr. 86, județul T., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 6/18.06.2013
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 598/2013. Tribunalul TIMIŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 646/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
