Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 23/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 539/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL TIMIS
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 539/R
Ședința publică din 26.04.2013
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – A. C.
JUDECATOR –L. D.
GREFIER – F. S. H.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor impotriva sentinței civile_/23.10.2012, pronuntata de Judecătoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. J. prin Primar, P. Orasului J., Orasul J. prin Primar, Primaria Orasului J. prin Primar, .., S.C. S. S. M. S.R.L., P. Judetului Timis, Z. I. si Z. S.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimatii parati . si . SRL, av. C. P., pentru intimatii parati I. Z. si S. Z., av. T. D. G., lipsa fiind celelalte parti.
Procedura completă.
A fost expus referatul cauzei de către grefier, dupa care aparatorul intimatilor parati I. Z. si S. Z. depune imputernicire avocatiala.
Instanta pune in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de interventie in interesul recurentei reclamante formulata de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Aparatorul intimatilor parati . si . SRL cat si aparatorul intimatilor parati I. Z. si S. Z. solicita admiterea in principiu a cererii de interventie.
Aparatorul intimatilor parati . si . SRL invedereaza ca in cazul recalificarii cererii de interventie se opune, recalificarea trebuia facuta in prima instanta iar nu in recurs.
Instanta, in baza art. 51 si 52 C., admite in principiu cererea de interventie in interesul recurentei reclamante formulata de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Aparatorul intimatilor parati . si . SRL invedereaza ca in cererea de interventie au fost invocate motive ce nu au fost invocate de recurenta in cererea de recurs, iar in cazul ramanerii in pronuntarea asupra recursului solicita a se avea in vedere doar motivele de recurs formulate in termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata incheiata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul asupra recursului .
Aparatorul intimatilor parati . si . SRL solicita respingerea recursului si a cererii de interventie, cu cheltuieli de judeata si depune chitanta nr. 794/21.01.2013 in cuantum de 2480 RON, factura fiscala nr.1099/PP/21.01.2013, chitanta emisa de ING in cuantum de 2480 lei si factura fiscala nr. 1100/21.01.2013.
Aparatorul intimatilor parati I. Z. si S. Z. solicita admiterea recursului, casarea hotararii si trimiterea pricinii la instanta de fond spre rejudecare, fara cheltuieli de judecata.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr._/23.10.2012, pronuntata in dosarul_, Judecătoria Timișoara a admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, si a anulat actiunea formulata de aceasta pentru reclamantul Statul R. impotriva paratilor C. L. J. prin Primar, P. Orasului J., Orasul J. prin Primar, Primaria Orasului J. prin Primar, .., S.C. S. S. M. S.R.L., P. Judetului Timis, Z. I. si Z. S., in calitate de mostenitori si defunctului parat Z. Franz J. si a obligat C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor la plata catre parata .. a sumei de 2.480 lei si catre parata S.C. S. S. M. S.R.L. a sumei de 2.480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut actiunea precizata care face obiectul prezentului litigiu a fost formulata de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, in calitate de reprezentanta a Statului Român, actiunea avand ca obiect anularea actelor de vanzare-cumparare incheiate intre terte persoane si repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor a căror anulare o solicită, prin reintabularea Statului Român în cartea funciară.
Conform dispoz. art. 67 C.pr.civ. „părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat”.
Art. 68 al. 1 si 2 C.pr.civ. prevede ca „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților. Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință”, iar potrivit art. 161 al. 1 teza II C.pr.civ. „cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru indeplinirea acestor lipsuri”. A.. 2 al aceluiasi articol prevede ca „daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea”.
C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a dovedit existenta unui mandat conventional, in limine litis, din partea Statului R. pentru a actiona in numele lui, respectiv de a formula actiunea care face obiectul prezentului litigiu.
Existenta unui astfel de mandat nici nu a fost invocata de catre Comisie, ci aceasta a aratat ca, chiar dacă nu are personalitate juridică, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor poate sta în judecată, potrivit art. 13 alin. 5 din H.G. nr. 34/2009 aflandu-se în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, fiind un organism administrativ central, iar în cuprinsul art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se prevede că „deciziile adoptate de către C. C. pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii Contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, reprezentat prin C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor", legiuitorul stabilind o competență ope legis acestei instituții.
Textul de lege mentionat anterior nu reprezinta un mandat legal general de reprezentare in procese a Statului Român de catre Comisie, in conditiile in care potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 statul este persoană juridică în raporturile la care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
In realitate textul instituie un mandat legal special de reprezentare a Statului exclusiv in calitate de parat pentru contestatiiile impotriva deciziilor adoptate de către C. C., atacate în condițiile Legii Contenciosului administrativ nr. 554/2004, insa litigiul de fata nu are un astfel de obiect, iar mandatul legal special nu poate fi extins la alte cazuri decat cele pentru care a fost instituit in mod expres.
In masura in care C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a actionat in calitate de reprezentant a Statului Român, ci in nume propriu, instanta a retinut ca aceasta entitate fara personalitate juridica are o capacitate de exercitiu limitata exclusiv la competențele prevăzute în mod expres de lege, conform principiului specialitatii capacitatii de folosinta.
Nici art. 13 si 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nici Decizia nr. 425/2005 a Primului Ministru nu prevad intre atribuțiile Comisiei Centrale dreptul acesteia de a acționa in justiție, in nume propriu, pentru a solicita constatarea nulitatii absolte a actelor juridice incheiate intre terti, neavand capacitatea procesuala de exercițiu a acestui drept.
Deoarece in cauza nu s-a probat existenta mandatului special al Statului R. pentru C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor pentru pornirea prezentului proces, avand in vedere prevederile legale mai sus mentionate, in baza dispoz. art. 137 al. 1 C.pr.civ. rap. la art. 161 C.pr.civ. instanta a admis exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor si a anulat actiunea formulata de aceasta pentru reclamantul Statul Român.
Avand in vedere culpa procesuala a Comisiei, în baza dispoz. art. 274 C.pr.civ. instanta a obligat C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor la plata catre parata .. a sumei de 2.480 lei si catre parata S.C. S. S. M. S.R.L. a sumei de 2.480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariul apărătorului ales al acestor pârâte (f. 444-447 dosar prima instanta ), luand act de faptul ca restul partilor nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva hotararii a declarat recurs reclamanta, solicitand casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In motivarea recursului, reclamanta recurenta a aratat ca instanța în mod greșit a interpretat faptul că reclamanta recurenta C. C., pentru a sta în proces în calitate de reprezentant al Statului Român ar trebui să prezinte un mandat special dat de către Statul Român, cata vreme, potrivit Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, această instituție a aparatului central reprezintă Statul Român în întreg procesul de restituire a proprietății. Instanța de fond a făcut confuzie între calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor și cea a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece în cazurile întemeiate pe dispozițiile legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, Statul Român are calitate procesuală ca titular al obligației de despăgubire, dar este reprezentat legal de CCSD și de ANRP, pentru că Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în procedurile instituite prin aceste legi speciale. Această concluzie se desprinde și din interpretarea dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii când a stabilit că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă în procedurile instituite prin aceste legi speciale. A interpreta și a respinge acțiunea în acest mod pe lipsa calității de reprezentant al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru Statul Român nu este, totodată, în concordanță cu scopul avut de legiuitor atunci când acesta a stabilit înființarea acestei comisii precum și când a stabilit atribuțiile acesteia.
În acest sens, recurenta a aratat că, potrivit art. 1 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată". De asemenea, recurenta a făcut referire la art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Dosarele de despăgubire ce au fost soluționate prin decizii/dispoziții în care au fost acordate măsuri reparatorii rezultate din Legea nr. 10/2001 se transmit Secretariatului Comisiei Centrale în vederea stabilirii cuantumului și acordării acestora. Procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede parcurgerea mai multor etape, in final acordându-se titluri de despăgubire de către C. C., titluri ce se valorifică de titularul acestora potrivit opțiunii prevăzută de art. 18 din actul normativ amintit. Tot în cadrul acestei proceduri se verifică de către Secretariatul Comisiei Centrale legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, aflată la dosarul de despăgubire.
S-a aratat si ca, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 ,,dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia". Decizia de restituire în natură astfel emisă urmează regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
Prin verificarea legalității cererii de restituire în natură legiuitorul a avut în vedere ca si după emiterea unei decizii/dispoziții în temeiul Legii nr 10/2001, în situațiile în care se constată că imobilul poate fi restituit în natură, acesta să fie restituit în natură de către C. Centrala. Astfel, că legiuitorul a avut în vedere verificarea încă o dată a posibilității de restituire în natură a imobilului, respectarea unuia dintre principiile ce guvernează legislația specială de restituirea a imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv - principiul prevalentei restituirii în natură, degrevându-se astfel bugetul de stat al României de despăgubiri ce nu ar putea fi justificate în condițiile în care restituirea în natură este posibilă, a mai arătat recurenta.
In privința obligării Comisiei Centrale la plata către pârâta .. a sumei de 2.480 lei și către pârâta S.C. S. S. M. S.R.L. a sumei de 2.480 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, a apreciat că suma stabilită de instanța de fond prin sentința recurată este exagerat de mare. Astfel, a menționat că prevederile art.274, alin.3 C. proc. civ instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu.
De asemenea, a fost invocata decizia Curții Constituționale nr.492/2006, conform căreia Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor expuse este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare,a apreciat că, față de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care a solicitat reducerea lor corespunzătoare.
Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, a solicitat, să se constate că reclamanta recurenta C. C. poate acționa în calitate de reprezentant al Statului Român în promovarea prezentei cauze și pe cale de consecință, în aplicarea art. 312 alin. (5) Cod proc. Civ., să se caseze sentința recurată trimitand Judecătoriei Timișoara prezenta cauză spre rejudecare.
În drept: reclamanta recurenta si-a intemeiat recursul pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U .G nr.4/2012, Legea nr. 117/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin.9, art. 3041 din Codul de Procedura Civilă.
Intimatele-parate .. si S.C. S. S. M. S.R.L., au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului declarat de reclamanta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr._ din 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Timișoara, cu cheltuieli de judecată în recurs.
In motivarea intampinarii, au ararat ca recurenta nu a indicat nici în recurs vreo dispoziție legală care să-i dea dreptul de a introduce o acțiune civilă în numele și pe seama Statului Român, reprezentarea Statului neputand fi făcută în afara dispozițiilor legale care reglementează materia. Reclamanta este o instituție publică lipsită de personalitate juridică, astfel încât nu are capacitatea de a sta în justiție decât în măsura în care legea prevede în mod expres o astfel de situație. O persoană juridică însăși nu poate avea "decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut", astfel cum prevede art.34 alin.1 din Decr.nr.31/1954. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, orice alt act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul. Dacă, așadar, în cazul persoanei juridice sunt aplicabile astfel de dispoziții imperative care limitează capacitatea juridică (firești, de altfel, având în vedere natura juridică a unei persoane juridice), cu atât mai mult în cazul unui organism (spre exemplu o instituție publică, fie ea chiar interministerială) fără personalitate juridică regulile capacității speciale de folosința trebuie aplicate restrictiv.
Reclamanta este un organism fară personalitate juridică constituit în baza dispozițiilor art. 13 din Titlul VII al Legii nr.247/ 2005, fiind subordonată Primului ministru și având ca președinte pe Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (așa cum prevede art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aprobat prin Decizia nr.425 din 30 august 2005 a Primului ministru (publicată în M.Of.nr.801/2.09.2005). Contrar susținerilor reclamantei, aceasta nu are nici o împuternicire legală de a reprezenta Statul Român - nici în instanță și nici față de alte persoane, au aratat intimatii.
Potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954, statul este persoană juridică în raporturile la care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor, afară dacă, prin lege, nu s-a stabilit ca această participare să se realizeze prin alte organe.Prin urmare, pentru ca reclamanta să poată reprezenta Statul Român și să exercite drepturile procesuale ale acestuia, este necesară o împuternicire dată numai prin lege în acest scop. O astfel de împuternicire lipsește, iar reclamanta însăși nu arată dispoziția legală prin care ar fi dobândit dreptul de a reprezenta Statul român și dreptul de a formula acțiuni civile în justiție. Legea de organizare - Titlul VII al Legii nr.247/2005 și Decizia nr.425/2005 a Primului ministru -prevede atribuțiunile Comisiei Centrale, atribuțiuni strict legate de procedurile de acordare, pe cale exclusiv administrativă, a despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură și, doar ca excepție, dreptul de a emite decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilelor atunci când constată că propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent nu este legală. Nicio dispoziție legală nu prevede dreptul Comisiei Centrale de a acționa în justiție, astfel încât aceasta, fiind lipsită și de personalitate juridică, nu are capacitatea de exercițiu a drepturilor procesuale ca reclamantă. Dreptul de a emite decizie de restituire - atribuțiune de natură exclusiv administrativă - înlătură logic dreptul de a acționa în judecată și a cere nulitatea unor acte de înstrăinare. In cazul acțiunii în nulitate, instanța însăși dispune restituirea, nemaifiind nevoie de vreo decizie a Comisiei ceea ce înseamnă că atribuțiunea de a emite decizie de restituire în natură nu numai că nu presupune dreptul de a acționa în justiție, ci, dimpotrivă, exclude în mod clar un astfel de drept.
Art.83 alin.3 C.proc.civ. obligă pe reprezentantul legal al persoanei care face o cerere în fața justiției să alăture copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale. Desigur, atunci când dreptul de reprezentare rezultă din lege, este suficientă arătarea textului legal care prevede expres un astfel de drept (necesitatea unei prevederi legale exprese rezultă din însuși textul art.25 al Decr.nr.31/1954 care prevede norma generală potrivit căreia reprezentarea statului este dată în competența Ministerului Finanțelor, ceea ce înseamnă că, dacă un alt organism invocă dreptul de a reprezenta statul, atunci trebuie să arate textul care instituie excepție de la prevederile art.25 citat).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță a stabilit cuantumul acestora pe baza unor dovezi (facturi fiscale și chitanțe) și, chiar dacă nu a arătat, a ținut cu certitudine cont de faptul că procesul a durat mai bine de un an și jumătate, apărarea a realizat mai multe lucrări, a depus înscrisuri și avocatul a fost prezent la 7 termene de judecată, au aratat intimatii.
La data de 12.03.2013 s-a depus prin registratura de catre A. Națională pentru Restituirea Proprietăților o cerere de intervenție în interesul recurentei, solicitandu-se admiterea actiunii formulate de catre C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
In motivarea cererii de interventie, intervenienta a aratat, in esenta, ca are calitatea de reprezentant al Statului roman C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor in formularea cererii de chemare in judecata.
In drept, cererea de interventie a fost intemeiata pe Legea 10/2001, Titlul VII din Legea 247/2005 si art. 49 C.pr.civ.
La termenul de judecata din 26.04.2013 instanta a incuviintat in principiu cererea de interventie in interesul recurentei, pentru considerentele aratate in practicaua prezentei hotarari.
In recurs nu au fost solicitate si administrate probe noi.
Deliberand asupra recursului, atat prin prisma motivelor invocate, cat si din perspectiva art. 304¹ C.pr.civ., tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat.
C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor poate reprezenta Statul R. in formularea unor cereri de chemare in judecata doar in baza unui mandat legal, expres prevazut in actele normative, regula fiind cea stipulata in art. 25 din Decretul 31/1954, conform caruia Statul R. este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop. De asemenea, C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor poate reprezenta Statul R. in formularea unor cereri de chemare in judecata si in baza unui mandat conventional acordat de acesta din urma, in baza unei procuri speciale, conform art. 68 al. 1 si 2 C.pr.civ.
In speta, C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor nu a dovedit acordarea de catre Statul R. a unui mandat pentru formularea in numele sau a cererii de chemare in judecata si nici nu exista vreo dispozitie legala care sa indrituiasca aceasta comisie sa formuleze in numele Statului R. o actiune privind anularea contractelor de vanzare-cumparare incheiate intre terte persoane si repunerea partilor in situatia anterioara. Dispozitiile art. 19 Titlul VII din Legea 247/2005, invocate de recurenta-reclamanta C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, instituie in favoarea acesteia un mandat legal special de reprezentare a statului, insa exclusiv in calitate de parat si doar in ceea ce priveste contestatiile in contencios administrativ impotriva deciziilor adoptate de catre comisie.
Nu pot fi retinute sustinerile recurentei, conform carora potrivit Legilor 10/2001 si 247/2005 aceasta institutie reprezinta Statul R. in intreg procesul de restituire a proprietatii. C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor are atributii preponderent in faza administrativa a procedurilor de restituire, avand numai atributiile si drepturile conferite prin legea sa de organizare sau prin alte acte normative. Atunci cand legiuitorul a intentionat sa-i confere comisiei calitatea de reprezentant al Statului R., a facut-o in mod expres, cum este situatia art. 19 din Titlul VII al Legii 247/2005, anterior mentionat. Niciuna dintre dispozitiile Legilor 10/2001 si 247/2005, invocate de recurenta, nu ii confera acesteia un mandat special pentru a formula cereri de chemare in judecata in numele Statului R., iar recursul in interesul legii invocat de catre recurenta priveste o alta situatie de fapt decat cea incidenta in speta. Totodata, mandatul pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata nu poate fi prezumat din scopul urmarit de legiuitor la infiintarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, iar dispozitiile art. 13 si 21 din Legea 247/2005, invocate de recurenta, nu-i confera acesteia mandatul pretins.
Cat priveste cheltuielile de judecata la plata carora a fost obligata C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor in fata primei instante, acestea sunt in suma de cate 2480 lei catre fiecare dintre paratele . si . SRL, constand in onorariul aparatorului ales, dovedit de chitantele de plata depuse la filele 444 si 446 fond.
Instanta de fond a facut aplicarea corecta a dispozitiilor art. 274 C.pr.civ., cata vreme C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor este in culpa procesuala.
Nu se poate retine ca onorariul aparatorului ales al paratelor este nepotrivit de mare fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat. Interesul economic urmarit prin formularea actiunii este unul important, vizand readucerea in patrimoniul Statului R. a unor imobile. P. a parcurs 9 termene de judecata in fata primei instante, aparatorul paratilor prezentandu-se in instanta la termenele acordate si formuland intampinare si completare la intampinare fata de precizarile depuse de reclamanta. Astfel fiind, nu poate fi primita cererea recurentei de reducere a cheltuielilor de judecata la plata carora a fost obligata in prima instanta, acestea fiind . si asigurand o echivalenta intre munca prestata de avocat si onorariu.
In ceea ce priveste cererea de interventie in interesul recurentei formulata de A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, argumentele expuse de aceasta intervenienta vor fi de asemenea inlaturate pentru considerentele anterior aratate, legate de lipsa unui mandat legal special sau conventional de reprezentare a Statului R. in formularea cererii de chemare in judecata, niciunul dintre temeiurile de drept invocate de intervenienta neconferind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor un astfel de mandat.
Avand in vedere aceste considerente, in temeiul art. 312 al. 1 C.pr.civ. tribunalul va respinge recursul ca nefondat, iar in baza art. 55 si art. 49 al. 1 si 3 C.pr.civ. va respinge si cererea de interventie in interesul recurentei, tinand cont ca intervenienta nu a sprijinit cu succes apararea recurentei.
In baza art. 274 al. 1 C.pr.civ. va fi obligata recurenta C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, aflata in culpa procesuala, la plata catre intimata . a sumei de 2480 lei si catre intimata . SRL a sumei de 2480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand onorariu de avocat dovedit de chitanta si ordinul de plata depuse la ultimul termen de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor impotriva sentinței civile_/23.10.2012, pronuntata de Judecătoria Timișoara in dosarul_, in contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. J. prin Primar, P. Orasului J., Orasul J. prin Primar, Primaria Orasului J. prin Primar, .., S.C. S. S. M. S.R.L., P. Judetului Timis, Z. I. si Z. S.
Respinge cererea de intervenție în interesul recurentei formulată de intervenienta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Obliga recurenta C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor la plata catre intimata .. a sumei de 2.480 lei si catre intimata S.C. S. S. M. S.R.L. a sumei de 2.480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 26.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR
M. R. A. C. L. D.
GREFIER
F. S. H.
Red MR
Tehnored MR/FSH
2 ex
Prima instanță – jud. C. F. N.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 646/2013. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Decizia nr. 520/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
