Evacuare. Decizia nr. 1332/2013. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1332/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 1332/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1332/R
Ședința publică din 19.12.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: D. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul civil declanșat de către recurenta G. C. împotriva sentinței civile nr. 7027/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. R. V., având ca obiect evacuare.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 12 decembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, în baza art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 decembrie 2013, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ reclamanta M. R. V. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta G. C., evacuarea pârâtei G. C. din imobilul situat în Timișoara ., județul T.;obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta M. R. V. a arătat că este proprietarul tabular al imobilului situat în Timișoara ., județul T.,în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 413 din 23.03.2011, încheiat de BNP Sică S., drept de proprietate ce este confirmat de CF nr._.
Reclamanta M. R. V. a învederat instanței că pârâta G. C. refuză să părăsească imobilul și o împiedică în exercitarea dreptului de proprietate ce constă în dreptul de folosință, posesie și dispoziție.
În drept reclamanta M. R. V. a invocat prevederile art. 555 și următoarele Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată pârâta G. C. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta G. C. a arătat în esență că a împrumutat o sumă de bani de la reclamantă și a încheiat contractul de vânzare-cumpărare care a fost practic o simulație a unui contract de împrumut, o promisiune bilaterală având ca obiect vânzarea cumpărare cu termen fix, dar înainte de împlinirea acestui termen pârâta susține că a vrut să-i restituie banii împrumutați dar reclamanta a fost de negăsit.
Pârâta G. C. nu a motivat în drept întâmpinarea.
În probațiune reclamanta M. R. V. a depus, în copii, contractul de vânzare-cumpărare, extras CF, certificat de căsătorie și carte de identitate.
În probațiune pârâta G. C. a depus, în copii, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, declarația autentificată sub nr. 207/23.02.2010 de BNP Sică S., contract de împrumut, de creditare persoană fizică de către societate încheiat la data de 12.03.2012 cu numărul 702/12.03.2012, bilet la ordin.
Prin sentința civilă nr. 7027/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. R. V. (fostă C.) în contradictoriu cu pârâta G. C. și, în consecință:
S-a dispus evacuarea pârâtei G. C. din imobilul situat în Timișoara ., județul T..
A fost obligată pârâta G. C. să achite reclamantei M. R. V. suma de 1.010 lei, reprezentând 1.000 lei onorariu de avocat, 10 lei taxa judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Sică S. sub nr. 413/23.03.2011 pârâta G. C. a vândut reclamantei M. R. V. (fostă C.) imobilul situat în Timișoara ., județul T., înscris în CF nr._ Timișoara, pentru suma de 66.000 Euro, echivalentul în lei a 273.498 Ron și începând cu data semnării contractului cumpărătoarea va intra în posesia imobilului.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Sică S. sub nr. 413/23.03.2011, instanța a reținut că părțile s-au înțeles să fie radiată somația de plată din dosarul de executare 1103/ex/2010 al SCPEJ J. C.-M. & C. I. pentru suma de 19.000 Euro, reprezentând împrumut nerestituit și a somației de plată ce face obiectul dosarului nr. 1104/ex/2012 al SCPEJ J. C.-M. & C. I. pentru suma de 13.000 Euro, reprezentând împrumut nerestituit.
Din analiza promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la 23.03.2011 instanța a reținut că reclamanta M. R. V. (fostă C.) s-a obligat să vândă până la data de 23.03.2012 pârâtei G. C. imobilele înscrise în CF nr._ Timișoara (nr. cf. 7783) teren intravilan cu nr. top._,_, în suprafață de 677 mp., reprezentând teren și grădină și nr. top._ în suprafață de 143 mp, reprezentând curți și construcții.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare și a promisiunii de vânzare-cumpărare, instanța a reținut că părțile au încheiat în aceeași zi două acte juridice, unul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta M. R. V. fostă C.) a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara ., județul T. și o promisiune de vânzare-cumpărare prin care reclamanta M. R. V., în calitate de promitentă vânzătoare se obliga să vândă până la data de 23.03.2012 același imobil pârâtei G. C., în calitate de promitent-cumpărător.
Prin urmare instanța a reținut că pârâta G. C. nu a făcut dovada simulației pe care o invocă în motivarea întâmpinării deoarece nu a făcut dovada existenței unui act secret care să indice intenția reală a părților,alta decât aceea de vânzare-cumpărare.
Susținerea pârâtei G. C. potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Sică S. sub nr. 413/23.03.2011 este un act simulat deoarece intenția părților era de a se acorda un împrumut de către reclamanta M. R. V. (fostă C.), nu a fost dovedită cu un înscris secret și în contractul de vânzare cumpărare se menționează că prin vânzare încetează executarea silită a două împrumuturi de 19.000 Euro,respectiv 13.000 Euro.
Pe de altă parte, deși pârâta G. C. a încheiat promisiunea de vânzare cu termen 23.03.2012 nu a făcut dovada că a încercat să valorifice acest act
Prin urmare, în prezent reclamanta M. R. V. (fostă C.) este proprietar al imobilului situat în Timișoara ., județul T., dreptul să de proprietate este înscris în CF nr._ Timișoara și este îndreptățită să exercite toate atributele dreptului de proprietate.
Art. 555 cod civil prevede „Conținutul dreptului de proprietate privată (2) În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.”.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 555 Cod civil, prima instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. R. V. (fostă C.), în contradictoriu cu pârâta G. C. și, în consecință, a dispus evacuarea pârâtei G. C. din imobilul situat în Timișoara ., județul T..
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a intimatei, raportat la faptul că reclamanta dovedește cuantumul cheltuielilor de judecată, prin depunerea chitanțelor de plată, a obligat pârâta G. C. să achite reclamantei M. R. V. suma de 1.010 lei, reprezentând 1.000 lei onorariu de avocat, 10 lei taxa judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului (recalificat ulterior ca fiind recurs) pârâta G. C., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii atacate, ca netemeinică și nelegală, respingerea cererii de evacuare formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, recurenta arătat că a făcut dovada faptului că a încercat să valorifice promisiunea de vânzare-cumpărare cu termen la 23.03.2012, în sensul că a cerut să-i livreze suma prevăzută în contract, dat atât, datorită schimbării numelui reclamantei M. R. V., cât și a tertipurilor cămătărești de a nu fi găsită, nu i-a putut înmâna suma prevăzută, ori de acest lucru instanța nu a ținut cont.
Instanța nu a reținut că acele contracte de împrumut au fost succesive și nu la intervale mici, ci la intervale mari, în sensul că s-a acordat un împrumut, nu s-a putut restitui la termen, dar dobânzile cămătărești au curs, numai pe dobânzi s-a încheiat al doilea contract de împrumut și tot așa până la executare la o sumă subevaluată a imobilului.
Menționează recurenta că în acel imobil supus executării silite locuiesc 10 persoane, 6 adulți, din care doi sunt grav bolnavi și 4 copii minori, care nu vor avea unde locui pe parcursul acestei ierni ce se anunță deosebit de grea.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs formulate, cu observarea particularităților pricinii, tribunalul constată următoarele:
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, între cei doi subiecți procesuali s-au încheiate mai multe contracte de împrumut, totalizând suma de 66.000 de euro - exact suma pentru care pârâta-recurentă a vândut imobilul în care locuiește la data de 23.03.2011. La aceeași dată s-a încheiat între reclamantă și pârâtă o promisiune de vânzare-cumpărare prin care proaspătul proprietar (reclamanta) promite vinderea aceluiași imobil pârâtei-recurente. Ceea ce ar conduce la concluzia că în speță ar deveni incidentă o altă instituție juridică.
Relevant pentru cauza pendinte este însă faptul că pârâta-recurentă locuiește în imobilul situat în Timișoara . în temeiul unui titlu - reprezentat de promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată la 23.03.2011 autentificată la același notar public sub nr. 886, și pentru același preț, promisiune ce nu s-a făcut dovada că ar fi fost desființată în vreuna din formele prevăzute de lege. Context în care tribunalul, apreciază, contrar primei instanțe, că acțiunea în evacuare este neîntemeiată, din moment ce pârâta-recurentă legitimează un titlu în temeiul căruia folosește imobilul - reprezentat de antecontractul de vânzare-cumpărare perfectat în formă autentică cu reclamanta-intimată (a se vedea în acest sens, cu titlu de practică judiciară și T T., dec. civ. nr. 457/a/31.05.2010, dată în dosar nr._ ).
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, același tribunal, în temeiul art. 312 alin. 1 c. proc. civ.. cu majoritate de voturi, va admite calea de atac pendinte promovată și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea în evacuare formulată de reclamanta M. R. V. în contradictoriu cu pârâta G. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi,
Admite recursul declanșat de către recurenta-pârâtă G. C. contra sentinței civile nr. 7027/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. R. V..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta M. R. V. în contradictoriu cu pârâta G. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2013.
Președinte, Judecător,
A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Cu opinie separată în sensul că
Respinge recursul declanșat de către recurenta-pârâtă G. C. împotriva sentinței civile nr. 7027/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. R. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.12.2013.
Judecător,
D. B.
Motivare opinie separată
Prima instanță, făcând aplicarea art. 555 N.C.P.C., care reglementează conținutul dreptului de proprietate privată, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei.
În cauză, s-a făcut dovada că reclamanta este titularul dreptului real de proprietate cu actul juridic translativ de proprietate și extrasul de carte funciară.
Posesia, folosința și dispoziția sunt cele trei prerogative care alcătuiesc conținutul juridic al dreptului de proprietate privată.
Dreptul de folosință este dreptul proprietarului de a se servi personal de bunul său, exercitarea acestui atribut putând fi îngrădit doar prin lege sau prin voința proprietarului însuși (art. 556 N.C.C.).
În speță, exercitarea dreptului de folosință ce intră în conținutul dreptului de proprietate dobândit de reclamantă printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic nu este limitat nici de lege și nici de voința proprietarului, astfel că el trebuie să se bucure în mod liber și absolut de bunul său.
Promisiunea de vânzare-cumpărare pe care pârâta o opune reclamantei dă naștere doar unei obligații de a face, însă nu transmite nici proprietatea și nici unul din atributele dreptului de proprietate.
Prin urmare, în mod corect și legal prima instanță a admis cererea de evacuare, soluția care se impune în cauză fiind aceea de respingere a recursului în temeiul art. 312 C.pro.civ.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 2/15.01.2014
Prima instanță: jud. M. R. A. A.
← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1330/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 35/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
---|