Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 08-11-2012, Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 3066/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SETINȚA CIVILĂ NR. 3066/PI
Ședința publică din 8 noiembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de către reclamantul V. N. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri - Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, în reprezentarea reclamantului, lipsă, avocat T. A., lipsă fiind pârâții.
Ministerul Public a fost reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul T., prin procuror S. V.-D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune, în două exemplare, un inventar al bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, evaluarea acestora, precum și o cerere de probațiune vizând proba testimonială, în dovedirea bunurilor confiscate, și proba cu expertiza tehnică în specialitatea evaluare bunuri mobile.
Instanța pune în discuție cererea de probațiune formulată de reclamant vizând proba testimonială și proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri mobile.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea probelor.
Procurorul prezent în ședință nu se opune încuviințării probatoriului.
În deliberare, instanța, observând disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 în corelație cu disp. art. 1 și 6 din Legea nr. 10/2001, precum și bunurile a căror despăgubire se solicită și celelalte pretenții pecuniare, respinge ca nefiind utile soluționării cauzei atât proba testimonială, cât și proba cu expertiza evaluatorie.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, la data de 01.06.2012, reclamantul V. N., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Finanțelor Publice T., a solicitat, în temeiul disp. art. 5 pct. 1 lit. b din Legea 221/2009, obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Finanțelor Publice T., la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect ai măsurii administrative, în sumă de 100.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune materiale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, conform hotărârilor nr. 3646/09.10.2003 și 3674/09.10.2003 emise de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezidența Anticomunistă, se atestă fără nici o posibilitate de tăgadă că în perioada 18.06._55, bunicii săi au avut domiciliul obligatoriu în localitatea Fetești Noi - Fetești (Valea Viilor), jud. Ialomița.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării Naționale Direcția Instanțelor Militare - C. Arhiva, i-a comunicat adresa nr. 1009/17.09.2009 din care rezultă că reclamantul, împreună cu V. N. (bunic), V. M. (bunică), V. Rocuș (tată), V. A.-M. (mamă), și V. Rocuș (frate) prin Decizia 200/1951 a fostului Minister al Afacerilor Interne, au fost deportați la data de 18.06.1951 din localitatea Beșenova V., jud. T. și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Fetești Noi - Fetești (Valea Viilor), jud. Ialomița, până la data de 20.12.1955, când în conformitate cu Decizia nr. 6200/1955 a fostului Minister al Afacerilor Interne, li s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Această măsură a domiciliului obligatoriu la care a fost supus împreună cu familia sa se încadrează în cerințele disp. art. 4 pct. 2 din Lega 221/2009, coroborat cu art. 3 din OUG 214/1999.
Astfel, în ziua de 18.06.1951, reclamantul, împreună cu V. N. (bunic), V. M. (bunică), V. Rocuș (tată), V. A.-M. (mamă), și V. Rocuș (frate) au fost luați pe sus de organele de represiune din acea vreme, inclusa milițieni înarmați, fără să le mai dea posibilitatea de a mai lua ceva din gospodăria pe care o aveau în localitatea Beșenova V. (actualmente Dudeștii Vechi), jud. T. și după un drum anevoios de câteva zile, în vagoane pentru animale - B. VAGON, au fost debarcați în mod forțat în B., în acel loc din localitatea Fetești Noi - Fetești (Valea Viilor), jud. Ialomița.
La data deportării acestora, le-au fost confiscate, ca efect al măsurii administrative, toate bunurile aflate în gospodaria lor din localitatea Beșenova V. (actualmente Dudeștii Vechi), jud. T., utilajele agricole, grânele din hambare, animalele, precum și întreaga producție agricolă pentru suprafața de 14 ha teren arabil, ce urma a fi recoltată.
Din conținutul dosarului întocmit de către fostul Minister al Afacerilor Interne, eliberat de CNSAS - Direcția Arhivă - Popești Leordeni, la data de 08.10.2010, respectiv documentul intitulat CHESTIONAR, rubrica Starea materială în trecut, rezultă faptul că în momentul deportării familiei sale i-au fost confiscate cel puțin următoarele bunuri: o casă de locuit, 14 ha teren arabil și inventarul agricol complet, bunuri ce se aflau în gospodăria din localitatea Beșenova V. (actualmente Dudeștii Vechi), jud. T..
Din analiza prevederilor legale la care a făcut referire coroborate cu starea reală de fapt, din cazul în speță, cu certitudine se poate reține că deportarea reclamantului și a familiei și stabilirea domiciliului obligatoriu in perioada 18.06._55 în localitatea Fetești (Valea Viilor), jud. Ialomița, au reprezentat măsuri administrative abuzive luate împotriva acestora, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1 alin, 3 și art. 3 lit. e din Legea 221/2009 coroborate cu art. 3 lit. c și d din OUG 214/1999, astfel că reclamantul este îndreptățit a solicita în temeiul disp. art. 5 pct. 1 lit. b din Legea 221/2009, obligarea Statului R. la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
În concluzie, reclamantul solicită admiterea acțiunii șl obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro, echivalent în lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
În drept, se invocă prevederile art. 5 pct. 1 lit. b Legea 221/2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice T., în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, pârâta a arătat că, în ceea ce privește acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 100.000 pentru bunurile mobile confiscate ca efect al masurilor administrative suferite, apreciază că cererea este neîntemeiată, întrucât din interpretarea teleologica a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 se desprinde faptul ca aceste despăgubiri vizează doar bunurile imobile confiscate si, mai mult, doar imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, fapt desprins din condiționarea acordării despăgubirilor de nerestituirea bunurilor, în natura sau în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Aceasta soluție rezulta fara echivoc daca se consulta expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009 (www.cdep.ro/proiecte/2008/400/00/0/em400.pdf).
Astfel, din Secțiunea a II-a "Motivul emiterii actului normativ", descriind situația actuală, legiuitorul arata ca: "In ceea ce privește repararea prejudiciului material, Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, prevede restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natura politica, prevăzute de legislația penala, săvârșite ca manifestare a opoziției fata de regimul totalitar comunist. Aceste bunuri sunt calificate de către art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, ca fiind imobile preluate in mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de aplicare a acestei legi au determinat ca, in multe cazuri, persoane in vârsta care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pana la aceasta ora vreo despăgubire concreta.".
La subsectiunea 2, intitulata "Schimbări preconizate" se menționează: "prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, persoana in cauza, precum si soțul sau descendenții pana la gradul al II-lea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecata a unor despăgubiri bănești care sa acopere valoarea bunurilor confiscate.".
Niciunde in expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate, pentru lipsa de folosința a casei sau terenului agricol, pentru animale, inventar agricol sau recoltele neculese si nici măcar pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii 10/2001 si nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în corpul legii, prevederile legale neputand fi aplicate prin analogie.
Având în vedere aceste considerente, nu pot fi acordate despăgubiri în condițiile Legii nr. 221/2009 pentru bunurile mobile ori pentru terenurile ce formează obiectul legilor în materia fondului funciar. Aceste terenuri vor urma procedura de restituire prevăzută de legislația funciară specială, iar eventualele despăgubiri pentru bunurile mobile, pentru lipsa de folosința a casei sau terenului, pentru animale, inventar agricol și recoltele neculese puteau fi solicitate în baza acțiunii în despăgubire întemeiata pe art. 998-999 C.civil, in termenul legal de prescripție, o astfel de cerere de despăgubire întemeiată pe art. 998-999 C.civil fiind însă, în prezent, prescrisă.
Pe de alta parte, pârâta apreciază că pretențiile materiale sunt nedovedite în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele cuprinse în Codul de procedură civilă, respectiv, nu s-a făcut dovada faptului ca ar fi fost confiscate bunuri ale familiei reclamantului de natura inventarului agricol și animal sau recolta neculeasa a anului 1951 ca efect al măsurii administrative de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu in câmpia Bărăganului.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si urmașii acestora pot solicita in justiție acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent:
Art. 5: „1) Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare.”.
Așadar, condițiile esențiale, sine qua non, pentru admiterea unei acțiuni privind acordarea de despăgubiri materiale in condițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/200S sunt următoarele:
- existenta unei confiscări de bunuri din patrimoniul persoanelor care au făcu obiectul unor condamnări sau masuri administrative cu caracter politic, confiscare efectuata de către organele competente ale statului comunist de la acea vreme;
- nerestituirea acestor bunuri confiscate pana in prezent sau neacordarea de despăgubiri in echivalent in temeiul altor acte normative pentru aceste bunuri confiscate.
In consecința, chiar si in situația in care instanța ar retine faptul ca domeniul de aplicare al acestor prevederi legale include sfera bunurilor mobile si imobile, proprietate a reclamantului sau a autorilor acestora, fara a se limita sfera de aplicare a art. 5 lit. b doar la bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, cu toate acestea instanța judecătoreasca are in continuare obligația verificării celor doua condiții legale menționate mai sus, si anume existenta unor confiscări de bunuri din patrimoniul reclamantului sau a autorilor acestuia, confiscări efectuate de către organele competente ale statului comunist de la aceea vreme, precum si nerestituirea acestor bunuri confiscate pana in prezent sau neacordarea de despăgubiri in echivalent in temeiul altor acte normative.
In speța, instanța de judecata, in baza prezentarii unor inscrisuri probatorii indirecte (titluri de proprietate, adeverinte de la primărie etc.) care dovedesc faptul ca reclamantul si autorii acestuia dețineau la data luării măsurii administrative anumite bunuri imobile (suprafețe de terenuri agricole), nu poate concluziona fara nicio proba reala si pertinenta ca anumite bunuri mobile (animale, inventar agricol, mobila, obiecte de uz gospodăresc, producție agricola, etc.) ar fi fost si confiscate de la aceste persoane.
In realitate, la dosarul cauzei nu exista nicio proba pertinenta si concludenta care sa probeze îndeplinirea in speța a condițiilor legale prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, respectiv existenta unei confiscări a bunurilor menționate (animale, inventar agricol, mobila, obiecte de uz gospodăresc, producție agricola, etc.) din patrimoniul reclamantului sau autorilor acestuia, confiscare efectuata de către organele competente ale statului comunist de la aceea vreme, precum si nerestituirea acestor bunuri confiscate pana in prezent sau neacordarea de despăgubiri in echivalent in temeiul altor acte normative, ci doar faptul ca persoanele in cauza dețineau la acea data anumite bunuri imobile.
Or, prevederile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 permit acordarea de despăgubiri materiale exclusiv pentru bunurile confiscate ca efect al condamnării sau măsurii administrative, iar nu pentru bunurile deținute.
Așadar, in lipsa unor probe certe, temeinice si concludente privind existenta unei confiscări a acestor bunuri mobile, exista o evidenta incertitudine cu privire la ceea ce s-a intamplat in realitate cu aceste bunuri mobile sau imobile.
Nu in cele din urma, pârâta contestă cuantumul despăgubirilor materiale solicitate în suma de 100.000 euro, acesta fiind total nedovedit si supraestimat, raportat la bunurile mobile și imobile pretins a fi fost confiscate, respectiv inventarul agricol si animal sau recolta agricola din perioada 1951 -1955.
În drept, se invocă prevederile art. 115 C. proc. civ, precum și textele de lege mai sus invocate.
De asemenea, în baza art. 242, alin.2, C. proc. civ., solicită judecarea prezentei cauze și în lipsă.
Analizând legalitatea și temeinicia pretențiilor alegate jurisdicțional, instanța reține următoarele:
Uzând de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Lg. nr. 221/2009 și prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul deja anunțatei legi reparatorii, - pretins conferită ex lege de ipotezele particularizate legislativ de lit. e apartenentă alin. 1 al art. 3 din legea în discuție și, respectiv, de art.1 alin. 2 lit. a și h, ambele din legea specială - reclamantul a investit la data de 5.06.2012, instanța de judecată cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtului S. român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pretenții constând în despăgubiri de ordin material, solicitate pentru suferințele cauzate familiei sale prin măsurile represive luate contra lor de regimul comunist în perioada de referință a Lg. nr. 221/2009, 06.03._89.
În adevăr, art. 5 alin. 1 lit. b din Lg. nr. 221/2009, - chemată să repare prejudiciile de ordin material cauzate persoanelor fizice supuse condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative abuzive asimilate acestora în perioada comunistă -, printr-o formulare clară și nesusceptibilă de interpretări a conferit legislativ vocație la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, oricărei persoane „care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane”, soțului sau descendenților acesteia pana la gradul al II-lea, care „pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a legii obligarea statului la: acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare.
Rezultă așadar din interpretarea logico-sistematică a normei legale supra anunțate că legiuitorul a înțeles să coreleze aceste dispoziții cu o altă lege specială cu caracter reparator - cea cu nr. 10/2001, dispunând că bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau, după caz, ca efect al măsurii administrative abuzive se restituie în temeiul acestei legi dacă nu au deja retrocedate, în natură, sau în echivalent în cadrul procedurii speciale reglementate de cel dintâi act normativ.
Cum însă domeniul de aplicare al legii cu nr. 10/2001 vizează, pin excelență, imobilele „preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor”, rezultă cu îndestulătoare evidență că legiuitorul a vizat aceeași sferă de aplicare cu cea actului normativ la care face trimitere. Că este așa (că asta a fost voința legiuitorului), rezultă și din expunerea de motive a proiectului de lege cu nr. 221/2009, așa cum judicios a remarcat pârâtul.
Altfel spus, în identificarea bunurilor ce ar putea fi restituite în temeiul legii cu nr. 221/2009 (dacă nu s-au acordat deja măsuri reparatorii în baza legii speciale anterioare), instanțele au a se călăuzi după dispozițiile art. 2 în corelație cu cele ale art. 6 apartenente legii cu nr. 10/2001 și care circumscriu categoria imobilelor ce cad sub incidența acestui act normativ, și, pe cale de consecință, a retroceda numai acele bunuri imobile ce se subsumează sferei de aplicare a legii cu nr. 10/2001 (nu și a altei legi reparatorii speciale, cum se privește a fi legea cu nr. 18/1991, nemenționată însă de legiuitor), bineînțeles, sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte cerințe: să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare, ori ca efect al măsurilor administrative abuzive, și să nu se fi obținut deja, în condițiile legii 10/2001, măsuri reparatorii în natură sau în echivalent (a se vedea în acest sens și ÎCCJ, dec. civ. cu nr. 783/9.02.2011 și dec civ. nr. 2192/23.03.2012).
Este adevărat că alin. 2 al art. 6 din legea cu nr. 10/2001 se referă și la utilaje și instalații, devenite imobile prin destinație dar condiționează restituirea acestora de preluarea lor odată cu imobilul pe care l-au deservit, precum și de existența lor în natură la data formulării cererii de restituire - concluzie ce se desprinde din alin. 3 al aceluiași text de lege (și care spune că „În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.) -, singura excepție de la această regulă constituind evidențierea lor în patrimoniul unor societăți comerciale.
De altă parte, ca un argument subsidiar, tribunalul reține că petiționarul nu a probat că bunurile materiale pretins aflate în gospodăria familiei sale i-ar fi fost confiscate de S. R., printr-un act de autoritate care să confirme pretinsa preluare abuzivă în patrimoniul celui din urmă (chestionarul prevalat neavând configurația unui act oficial de confiscare, ci a unui înscris ce atestă componența gospodăriei familiei petiționarului la un moment dat). În realitate, pretinsele bunuri au fost abandonate chiar de către proprietari, cu ocazia aplicării - în privința lor - a măsurii administrative a deportării, neputându-se cunoaște cu certitudine soarta lor (și anume, dacă au existat, dacă o parte au fost luate în B. de către deportați, dacă cele rămase nu au fost luate de vecini, ori de terțe persoane etc.), fiind pueril a se încerca a acredita ideea că s-ar putea dovedi cu martori existența lor fizică, atât sub aspect calitativ cât și cantitativ, cum și preluarea abuzivă de către autoritățile statului de la acea epocă la care chiar și cooperativizarea se afla întru-un stadiu incipient, fiind inițiată în anii 1949 și finalizată abia în anii 1962 (după întoarcerea deportaților care s-a produs în anul 1955, în majoritatea cazurilor). În ceea ce privește recolta din anul 1951 (anul deportării), sau producția nerealizată în anii 1952-1955, acestea reprezintă prejudicii mai mult decât incerte (nici autorii petiționarul neavând siguranța că ar fi realizată recoltele a căror contravaloare o pretinde cel din urmă).
Abstracție făcând de faptul că la întoarcerea în B. li s-au acordat despăgubiri, în temeiul HCM nr. 2694/7.12.1955, care viza tocmai repararea prejudiciilor cauzate persoanelor strămutate ce s-au întors la domiciliu.
De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul V. N. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul V. N., cu domiciliul în .. 249, județul T., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în Timișoara, .. 9B, județul T..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 noiembrie 2012.
Președinte, Grefier,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 5/11.12.2012
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2704/2012.... | Anulare act. Decizia nr. 1241/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
