Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2712/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2712/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 12-09-2012 în dosarul nr. 949/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.949/R
Ședința publică din data de 12.09.2012
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
JUDECĂTOR: P. F.
GREFIER: G. G.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenții reclamanți B. L. si B. D. împotriva sentintei civile nr.2712/11.10.2011, pronunțată de Judecătoria Lugoj î
n dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți S. P., C. L.( C.. BOTT), C. L., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de 10.09.2012 prin serviciul registratura, recurentul B. L. a depus la dosar note de ședință.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra excepției coparticipării procesuale a numitului D. V., cât și asupra căii de atac.
Recurenții solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Apreciază că nu se impunea antrenarea în proces a numitului D. V., ca și coproprietar al imobilului în litigiu, întrucât acesta folosește de mulți ani nestingherit o bucată de teren reprezentând grădina indicată în cartea funciară.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 10.09.2010 în dosar nr._, reclamanții B. L. și B. D. au chemat în judecată pe pârâții P. S., L. C., L. C. și Statul Român, reprezentat prin ., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se dispună intervertirea posesiei utile în drept de proprietate asupra unei cote de 1/1 construcție în baza testamentului universal și 12/48 din teren, întabulate în CF 740 Babșa nr. top. 92 – 93, în baza dreptului de prescripție achizitivă, prin joncțiunea posesiilor exercitate asupra acestui imobil începând cu anul 1946 de către C. P. și C. M., care au exercitat o posesie netulburată și sub nume de proprietar până în anul 1985, când a fost continuată de către fiica acestora C. L., în baza certificatului de acceptare a succesiunii după părinții săi, iar după moartea acesteia de către reclamanți, în baza unui testament prin care au fost instituiți legatari universali;
- rectificarea CF nr. 740 Babșa, nr. top. 92 – 93, în sensul radierii dreptului de proprietate asupra cotei de 12/48 din teren a pârâților;
- întabularea dreptului de proprietate pe numele reclamanților, în cotă de 11/48 din 12/48 teren intravilan în baza dreptului de prescripție achizitivă și în cotă de 1/48 din 12/48 teren intravilan și 1/1 construcție, în baza testamentului prin care au fost instituiți legatari universali.
- radierea dreptului de uzufruct viager și de întreținere asupra unei cote de 24/48 părți, înscris în CF în favoarea numitei L. C.;
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că antecesorii testatoarei L. C., de care au fost instituiți reclamanții ca legatari universali, respectiv părinții acesteia C. M. și C. P., au exercitat o posesie utilă, netulburată și sub nume de proprietar asupra imobilelor întabulate în CF nr. 740 Babșa nr. top. 92 – 93, începând cu anul 1946. Ulterior decesului acestora, L. C. a continuat să exercite o posesie utilă netulburată și sub nume de proprietar asupra acelorași imobile, ca unic moștenitor al acestora în baza certificatului de acceptare a succesiunii și a construit pe acest teren casa cu nr. 137.
S-a mai arătat că aceasta a încheiat un testament în favoarea reclamanților, prin care i-a instituit legatari universali, astfel că imediat după decesul acesteia, reclamanții, fiind de bună credință au continuat exercitarea unei posesii utile, netulburate și sub nume de proprietar, crezându-se efectiv adevărați proprietari, motiv pentru care au plătit la Primăria Comunei Belinț toate impozitele și taxele necesare asupra imobilelor teren intravilan și construcție.
În drept au fost invocate prevederile art. 1858 pct. 4 C. civ., 1860 C. civ., art. 1890 C. civ. și art. 888 C. civ.
Pârâții nu și-au precizat poziția procesuală in cauza.
Prin încheierea de ședință de la termenul din 19.04.2011, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin ., acesta fiind chemat de către reclamantă în judecată ca urmare a lipsei capacității procesuale de folosință a numitei L. C. prin deces, față de împrejurarea că aceasta din urmă are ca moștenitori testamentari pe înșiși reclamanții, conform certificatului de calitate de legatar nr. 37, emis de BNP G. S..
Prin Sentința civilă nr.2712/11.10.2011, Judecătoria Timisoara a respins acțiunea formulată de reclamanții B. L. și B. D., în contradictoriu cu pârâții P. S., L. C. (măritată Bott), L. C., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții nu au înțeles să își transforme posesia din echivocă asupra unei cote părți din imobil într-una exclusivă, asupra întregului imobil, cu atât mai mult, cu cât privitor la proprietarul cotei de 12/48 părți din imobil, asupra căreia nu au fost formulate pretenții, nu s-a putut reține nici măcar prezumția de moarte, față de anul înscrierii dreptului său în cartea funciară, 1969.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea pentru constatarea dobândirii proprietății prin prescripție achizitivă, întemeiată de reclamanti pe dispozițiile art. 1890 C. civ., se privește a fi inadmisibilă, precum si că posesia începută de autorul reclamantei și continuată de aceasta nu îndeplinește condițiile cerute de art. 1847 C. civ. pentru a conduce la dobândirea proprietății prin uzucapiune.
Astfel, judecătoria a conchis că posesia reclamanților asupra unei cote de 12/48, astfel cum aceștia o reclamă prin acțiune, este afectată de viciul echivocului, sub mai multe aspecte, constatând că acțiunea reclamanților vizează dobândirea unui drept de proprietate asupra unei cote-părți de 12/48, ce aparține proprietarilor tabulari P. S., L. C., L. C..
In acest context, prima instanță a reținut că nu se poate dobândi prin uzucapiune o cotă-parte ideală, abstractă, dintr-un imobil, care nu este susceptibilă de a fi posedată în materialitatea sa.
De asemenea, s-a observat că reclamanții sunt proprietari tabulari asupra unei-cote părți de 320/2560 din suprafața de 5755 mp teren, calitate care le conferă dreptul de a folosi întreaga suprafață de teren și nu numai o câtime determinată din acesta, conform regulilor corespunzătoare proprietății comune pe cote – părți.
S-a mai apreciat ca posesia reclamanților este echivocă și în contextul în care asupra aceluiași imobil este proprietar asupra unei cote de 12/48 parte cu titlu de donație D. D., cotă asupra căreia reclamanții nu au formulat nicio pretenție prin acțiune, neînțelegând să îl cheme în judecată.
Cu privire la capătul de cerere referitor la înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției edificată pe teren pe numele reclamanților, în cotă de 1/1 „în baza testamentului prin care au fost instituiți legatari universali”, prevalându-se de dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 22 din Legea 7/1996, instanța de fond l-a respins, având în vedere că imobilul-construcție nu figurează înscris în cartea funciară în proprietatea autoarei reclamanților sau a vreunuia dintre proprietarii tabulari și nici nu s-a formulat capăt de cerere în acest sens; astfel că reclamanții nu pot solicita înscrierea dreptului de proprietate asupra construcției direct în favoarea lor.
Pe de altă parte, judecătoria a apreciat că, dacă s-ar proceda în acest sens, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate asupra terenului al celorlalți proprietari tabulari ai cotelor părți, arătând că D. D. V. nu a fost nici măcar chemat în judecată.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la radierea din cartea funciară a uzufructului viager al pârâtei C. L., având în vedere că solicitarea se poate realiza pe cale administrativă, prin formularea unei simple cereri însoțite de certificatul de deces al pârâtei, adresată Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, instanța de fond l-a respins pe cale de consecință.
Pentru argumentele expuse supra, prima instanța a respins acțiunea formulată de către reclamanții B. L. și B. D., fără cheltuieli de judecată.
Împotriva sentintei antementionate au declarat recurs reclamantii, solicitand, în principal, admiterea caii de atac, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, iar în subsidiar, au solicitat modificarea sentintei atacate, în sensul admiterii actiunii.
In motivare se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât din modul în care a fost aplicată nu se poate determina dacă legea a fost corect aplicată, făcând referire la principiul inadmisibilității acțiunii invocat de judecătorie, raportat la prevederile art.1847 C.civ.
În ceea ce privește viciul echivocului invocat de instanța de fond, recurenții arată că acesta este un viciu relativ și nu unul absolut, putând fi invocat doar de ceilalți copărtași, și că el trebuie apreciat în raport de persoana posesorilor dobânditori. Se precizează de asemenea că în cazul în care strămutarea posesiei s-a făcut cu titlu universal de la autor la cel care continuă posesia, atunci continuatorii devin adevărați posesori și nu detentori precari.
Recurenții învederează că au făcut în speță dovada exercitării posesiei utile, netulburate si sub nume de proprietar a antecesorilor testatoarei L. C. asupra casei și a terenului în litigiu, apoi a testatoarei însăși care a continuat posesia în baza certificatului de acceptare a succesiunii. Mai apoi, la data de 06.12.2007, L. C., având credința că este proprietară, încheie cu reclamanții un testament prin care-i instituie legatari universali, context în care, după decesul acesteia, reclamanții cu preluat posesia imobilelor, continuând să o exercite netulburată, utilă și sub nume de proprietar, plătind taxele și impozitele aferente acestora, cultivând terenul antemenționat si chiar încercând să îl vândă, crezând că sunt adevărații proprietari testamentari după defuncta menționată supra.
Recurenți critică de asemenea faptul că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității părților, omițând a pune în discuția acestora excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ce a stat la baza respingerii demersului judiciar si nepronunțându-se asupra fondului cauzei.
Se mai susține că judecătoria a încălcat și aplicat greșit legea, cu toate că reclamanții au făcut dovada începerii posesiei în anul 1945, precum si a caracterului continuu, netulburat si sub nume de proprietar al tuturor antecesorilor acestora, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art.1847 C.civ., așa cum rezultă din probele administrate în cauză.
In acest context, recurenții concluzionează că au posedat imobilele în litigiu împreună cu antecesorii acestora, din anul 1945, de peste 30 de ani, au unit posesiile prin actul de acceptare a moștenirii testatoarei C. L. cu părinții acesteia și apoi posesia testatoarei cu reclamanții, în baza unui testament autentic depus la dosarul de fond. Se subliniază că în speță este vorba despre dobândirea proprietății prin uzucapiune asupra unei cote indivize de 12/48 părți din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3021 mp. înscris în CF nr._ Belinț, nr. top.92-93 și asupra construcției edificate pe acest teren de către testatoare prin construire.
Recurenții susțin că viciul echivocității a fost înlăturat prin actele de ei săvârșite si de către antecesorii acestora, din care rezultă intenția fermă a coindivizarilor de a se comporta ca proprietari exclusivi, astfel fiind posesia . exclusivă.
Recurenții menționează că timp de 65 de ani, atât ei, cât și antecesorii lor s-au comportat ca niște adevărați proprietari exclusivi, administrând terenul si casa, plătind toate impozitele la primăria comunei, făcând toate reparațiile la casă în vederea menținerii acestora în stare de funcționare. Astfel că coproprietarul care stăpânește un bun comun în condițiile unei posesii utile, dobândește prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun, fapt ce rezultă din dispozițiile art.729 C.civ. statuând că împărțeala între comoștenitori nu poate fi cerută când unul dintre ei opune prescripția. Recurenți consideră că regularitatea posesiei se prezumă, pârâții nefăcând dovada contrarie, de unde reiese deci că condiția exercitării posesiei utile există.
In drept au fost invocate prev.art.1847 C.civ., art.304 C.proc.civ., art.304 ind.1 C.proc.civ., art.312 alin.3 C.proc.civ.
Intimații, legal citați nu si-au exprimat poziția procesuală față de calea de atac declanșată de reclamanții recurenți.
La termenul de judecată din 06.06.2012, instanța a pus din oficiu în discuția părților excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii în cauză a numitului D. D., recurenții învederând că nu era necesară antrenarea procesuală a coproprietarului menționat, deoarece acesta folosește nestingherit grădina imobilului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, cum și din perspectiva excepției lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii în cauză a coproprietarului D. D., dar și în raport de dispozițiile art.304 ind.1 C.pr.civ., tribunalul apreciază recursul ca nefiind întemeiat pentru considerentele ce urmează și sunt de natură a substitui parțial motivele avute în vedere de prima instanță.
În speță, în mod legitim a reținut judecătoria că de vreme ce reclamanții, proprietari asupra unei cote de 24/48 părți din imobilul litigios, tind a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra unei alte cote părți din imobilul teren evidențiat în CF nr.740 Babsa, nr. top.92-93, mai exact asupra cotei de 12/48 părți aparținând pârâților antrenați procesual, chestiunea care necesită a fi prioritar clarificată este aceea a exercitării sau nu a unei posesii utile asupra imobilului vizat de prescripția achizitivă.
Or, studiind coala de carte funciară se constată că asupra imobilului teren evidențiat în CF mai există un coproprietar căruia îi revine la rându-i o cotă de 12/48 părți, numitul D. D. și care, conform, chiar, aserțiunilor reclamanților recurenți, folosește grădina înglobată terenului în litigiu cu nr. top.92-93.
În aceste condiții, cum coproprietatea presupune că fiecare coproprietar folosește în virtutea dreptului său de proprietate pe cote părți întregul bun fără a cunoaște limitele materiale ale obiectului dreptului său, de vreme ce terenul corespunzând cotei părți ideale nu este determinat fizic și nu există un partaj de folosință între coproprietari măcar, rezultă că pentru a dispune intervertirea coposesiei reclamanților în posesie exclusivă asupra cotei de 12/48 părți aparținând pârâților din litigiu devenea absolut necesară și obligatorie împrocesarea și a celuilalt coproprietar D. D., cât timp nu se cunoaște cărei părți din bunul imobil exact îi corespunde cota parte de 12/48 pe care reclamanți pretind a o poseda.
Judicios a reținut judecătoria că în materia coproprietății pentru a constata intervertirea coposesiei în posesie exclusivă cu consecința uzucapării este necesar ca posesia ca stare de fapt să fie utilă în sensul calităților posesiei reglementate de art.1847 C.civ., dar ea trebuie în același timp să fie una neechivocă, respectiv să se verifice în persoana posesorului existența elementului animus sibi habendi. În același timp, corect au atenționat reclamanții recurenți că echivocul este un viciu temporar și relativ putând fi invocat doar de ceilalți copărtași.
Însă în speță, judecătoria și reclamanții înșiși aveau a observa că din moment ce se solicită constatarea dobândirii prin uzucapiune strict a unei cote părți din imobil, devenea absolut obligatorie prezența în ecuația procesuală pendinte tocmai a coproprietarului D. D. care, având și el o cotă tot de 12/48 părți și exercitând acte de stăpânire asupra terenului, abia el avea interesul în cauză să invoce eventual viciul echivocității posesiei pretinse de reclamanți. Întrucât tocmai asupra cotei de 12/48 părți vizată de uzucapiune, nedeterminată din punct de vedere material (ceea ce înseamnă că poate reprezenta materialmente orice bucată din terenul litigios) operează în virtutea coproprietății existente prezumția că și reclamanții în calitate de coproprietari și numitul coproprietar D. D. exercită împreună acte de posesie-așa cum, dealtfel, implicit, în termeni indeniabili, o confirmă chiar reclamanții.
Context în care pentru cota de 12/48 părți din imobil aparținând pârâților, dar neindividualizată din punct de vedere material, tribunalul apreciază că nu doar aceștia din urmă, ci și celălalt coproprietar trebuia chemat în proces, deoarece, necunoscându-se exact cărei părți din teren în concret îi corespunde cota parte indicată, există posibilitatea ca și acest coproprietar să ridice pretenția posedării aceleiași bucăți de teren în concret. Detașându-se astfel și concluzia că absența celui din urmă coproprietar obstaculează verificarea utilității posesiei
Ceea ce conturează cu evidență concluzia că în prima fază a judecății cadrul procesual nu a fost legal constituit (sustrăgându-se cea din urmă chestiune ariei de preocupări a instanței de fond), coproprietarului D. D. nefiindu-i conferită legitimare procesual pasivă de către reclamanți, iar prima instanță, deși a respins acțiunea în uzucapiune din alte considerente, nu a observat deficiența procesuală menționată; în alți termeni, existența litisconsorțiului pasiv obligatoriu. Sens în care, tribunalul, dând deplină eficiență excepției supra analizate, o va admite, cu consecințele ce primirea ei în plan procesual le generează, acelea ale respingerii demersului judiciar și, implicit, a recursului în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., apreciind că soluția avansată de recurenți, aceea a casării cu trimitere spre rejudecare (pretins impusă de nesocotirea principiilor chemate să guverneze procesul civil) apare ca fiind formală. Și aceasta, pentru că atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar au tranșat disputa procesuală pe cale de excepție
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți B. L. și B. D. împotriva sentintei civile nr.2712/11.10.2011, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți S. P., C. L., C. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. B. A. A. P. F.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
2 ex./05.10.2012
Prima instanță: C. M. T.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 783/2012. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2174/2012.... → |
|---|
