Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2174/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2174/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 06-09-2012 în dosarul nr. 2174/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2174/PI
Ședința publică din 6 septembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. A.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul R. O.-M. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul.
Ministerul Public a fost reprezentat de P. de pe lângă Tribunalul T., prin procuror V.-M. Liudmila.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamantul depune răspuns la întâmpinare, în trei exemplare.
Instanța recalifică răspunsul la întâmpinare ca având configurația unor note de ședință.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Procurorul prezent în ședință solicită respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /19.05.2012, reclamantul R. O.-M. a chemat in judecată pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al condamnării tatălui reclamantului și să se dispună obligarea paratului la acordarea de despăgubiri bănești, in suma de 60.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit prin condamnarea și executarea detenției autorului său
In motivare, arată că tatăl său a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, așa cum rezultă din înscrisurile anexate. Motiv pentru care solicită repararea pecuniară a prejudiciului moral încercat de autorul său.
In drept: art. 5 al. 1 raportat la art. 4 al. 2 din Legea 221/2009.
In baza art. 242 c.proc.civ., solicită judecarea cauzei si in lipsa de la dezbateri.
Pârâta DGFP T., in reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare in judecata ca netemeinică si nelegala.
In motivare, se arată că in cauza se impune respingerea acțiunii formulata de către reclamant ca netemeinica si nelegala motivat de faptul ca prin publicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 1358/21.10.2010 acțiunea acestuia apare fara temei de drept.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisa excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel incat acestea nu mai pot avea efecte juridice incepand cu data de 31.12.2010. legiuitorul neintervenind pentru modificarea art. 5 al. 1 lit. a) din Lg. 221/2009.
La soluționarea cauzei se solicită a se avea in vedere si dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României unde se stipulează ca: "Dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale daca, in acest interval. Parlamentul sau Guvernul dupa caz nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile Constituției.".
Solicita judecarea cauzei si potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Analizând legalitatea și temeinicia pretențiilor alegate jurisdicțional prin observarea exactă și riguroasă a efectelor generate pe plan procesual de admiterea demersului constituțional finalizat prin Decizia nr.1358 dată de jurisdicția de contencios constituțional la 21.10.2010 asupra dispozițiilor Lg. nr. 221/2009 ce se constituie în cauza debendi a disputei procesuale pendinte, configurate legislativ de imperativul art. 147 alin. 1 din Constituția revizuită în corelație cu alin. 3 apartenent art. 31 din Lg. nr. 47/1992, instanța reține următoarele:
Uzând de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 221/2009 și prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul deja anunțatei legi reparatorii, - pretins conferită ex lege de ipotezele particularizate legislativ de lit. e apartenentă alin. 1 al art. 3 din legea în discuție și, respectiv, de art. 1 alin. 2 lit. a și h, ambele din legea specială - reclamantul a investit la data de 28.10.2011, instanța de judecată cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtului S. român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pretenții constând în despăgubiri de ordin moral și material, solicitate pentru suferințele cauzate ca urmare a condamnării tatălui său.
În adevăr, art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 221/2009, - chemată să repare prejudiciile de ordin material și moral cauzate persoanelor fizice supuse condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative abuzive asimilate acestora în perioada comunistă -, printr-o formulare clară și nesusceptibilă de interpretări a conferit legislativ vocație la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de lege, oricărei persoane „care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane”, soțului sau descendenților acesteia pana la gradul al II-lea, care „pot solicita instanței în termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a legii obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
c) repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotărârea judecătoreasca de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară ".
Numai că norma legală supra enunțată a fost supusă controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, reglementată de art. 29 din Lg. nr. 47/1992, context în care jurisdicția de contencios constituțional a conchis îndeajuns de tranșant că, întrucât măsura reparatorie prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. a din Lg. nr. 221/2009, are aceeași finalitate ca și indemnizația acordată periodic sub forma unor sume de bani prin art. 4 din Decretul lege nr. 118/1990, acordată aceleiași categorii de persoane, respectiv celor persecutate din motive politice de dictatura comunistă cu începere din 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, daunele morale conferite prin Lg. nr. 221/2009 nu pot fi unele drepte, echitabile și rezonabile, din moment ce răspund aceluiași scop precum indemnizația prevăzută de art. 4 apartenent Decretului lege nr. 118/1990.
Ceea ce, statuează pe calea aparatului argumentativ jurisdicția de contencios constituțional, nesocotește valoarea supremă de dreptate, ca valoare esențială a statului de drept, proclamată de art. 1 alin. 3 din Constituție și conferă caracter neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Lg. nr. 221/2009, care, ca efect al admiterii demersului constituțional, a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010.
Or, în așa situație, activității jurisdicționale din cauza pendinte au a i se circumscrie exclusiv verificarea efectelor în plan procesual ale deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unui text de lege sau al unei ordonanțe, prin plasarea în coordonatele art. 31 alin. 1 și 3 din Lg. nr. 47/1992 republicată - care, de altfel, preiau principiul consacrat constituțional de art. 147 apartenent Constituției revizuite - conform cărora: „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie” și „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Din interpretarea logico-sistematică a textelor legale supra enunțate, cu ușurință se identifică, așa cum constant a statuat doctrina reputată în materie (I. M. și D. C.) și cele patru efecte ale declarării neconstituționalității, respectiv: suspendarea de drept a dispozițiilor constatate neconstituționale pe o perioadă de 45 de zile; încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale după expirarea termenului de 45 de zile; inadmisibilitatea reiterării unei excepții de neconstituționalitate admise și, finalmente, nașterea posibilității (și nu obligației) Parlamentului sau Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederea respectivă cu dispozițiile Constituției.
Devenind astfel obligatorie și concluzia, raportat la exigențele imperativului art. 31 alin. 3, - care conferă entităților statului cu atribuții de legiferare posibilitatea și nu obligația de a examina prevederea respectivă și de o pune în acord cu dispozițiile Constituției - că nevalorizarea acestei posibilități atrage inexorabil încetarea efectelor juridice ale normei legale invalidate constituțional.
Așa stând lucrurile, cum prin deja anunțata Decizie nr. 1358/2010 a fost declarată neconstituțională norma legală conținută de art. 5 alin. 1 lit. a care conferea legitimitate pretențiilor pecuniare reclamate în condițiile Lg. nr. 221/2009 și cum anunțata decizie are forță generală obligatorie consacrată constituțional prin art. 147, bucurându-se de efectul opozabilității erga omnes, cu puterea evidenței se conturează și concluzia că pretențiile ce-și găsesc fundamentarea în dispozițiile Lg. nr.221/2009 rămân fără suport legislativ. Și aceasta, pentru că norma legală declarată neconstituțională conferea legislativ chiar vocația de a accede la beneficiul legii. Mai mult, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, prin Decizia cu nr. 12/2001, a statuat că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. O.-M. județul T., cu domiciliul în ., ., județul T., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în Timișoara, .. 9B, județul T..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 septembrie 2012.
Președinte, Grefier,
A. A. A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 5/24.09.2012
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2712/2012. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1013/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
