Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1585/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1585/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 23-05-2012 în dosarul nr. 1585/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Sentința Nr. 1585/2012
Ședința publică de la 23 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier C. C. P.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile formulate de reclamantii M. A. și M. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
Se constată depuse prin serviciul registratură concluzii scrise de către reclamanti.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.05.2012, când avand nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 23.05.2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotarare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea inregistrata la data de 24 martie 2010 pe rolul Tribunalului Timis, reclamantii M. C. si M. A. au chemat in judecata paratul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa constate ca impotriva reclamantului M. C. si impotriva defunctilor parinti M. C. si D. A. (casatorita M.) a fost luata masura administrativa cu caracter politic a dislocarii si stabilirii domiciliului obligatoriu si sa oblige paratul la plata sumei de_ euro sau echivalentul in lei la data platii, din care suma de_ euro cu titlu de despagubiri materiale reprezentand echivalentul bunurilor confiscate, a lipsei de folosinta a terenului pe perioada de 5 ani a deportarii si a lucrarilor de reparatie a casei si a anexelor aferente pentru repunerea in situatia anterioara deportarii si suma de_ euro reprezentand despăgubiri morale.
In fapt, reclamantii au aratat ca la data de 18.06.1951, parintii reclamantilor au fost obligati sa plece din casa lor, fiind deportați din localitatea Satchinez în Câmpia Bărăganului, lasand in localitatea de domiciliu intreaga gospodărie, cu toate bunurile aferente.
Reclamantii au aratat ca deportarea le-a marcat intreaga existenta, descriind in mod amanuntit conditiile in care a avut loc ridicarea celor deportati, transportul lor spre locul domiciliului obligatoriu, iar mai apoi traiul de zi cu zi la locul stramutarii si lipsa unor conditii minime de trai si igienico-sanitare.
Totodata, reclamantii au analizat conditiile in care pot fi acordate daune morale, apreciind ca in speta sunt intrunite aceste premise, ca plata sumelor pretinse se impune pentru repararea prejudiciului moral suferit si aratand ca deportarea a produs suferințe deosebite pe plan moral, social si profesional, lezand demnitatea si onoarea celor deportati.
In drept, reclamantii au invocat prevederile Legii 221/2009, art. 998 C. civ., art.1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, art. 2, 3, 4, 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art. 274 C.p.c.
Paratul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T. a depus intampinare, invocand lipsa calității procesuale active a reclamantilor in ceea ce priveste capatul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru antecesori si solicitand respingerea in tot a acțiunii ca neintemeiata.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 115 C.p.c.
La termenul de judecata din 11.10.2010 reclamantii au depus o precizare a cererii de chemare in judecata aratand ca reclamantul M. C. solicita obligarea paratului la plata urmatoarelor sume:_ de euro, reprezentand ½ din cuantumul despagubirilor materiale solicitate prin actiunea introductiva si_ de euro reprezentand ½ din cuantumul despagubirilor morale solicitate prin actiune, aceste sume fiind pretinse in calitatea sa de descendent al parintilor sai. Totodata, reclamantul M. C. a aratat ca solicita obligarea paratului si la plata sumei de_ euro pentru perioada de 3 ani de deportare, reclamantul fiind nascut in Baragan. Prin aceeasi precizare s-a aratat ca reclamantul M. A. solicita obligarea paratului la plata urmatoarelor sume:_ de euro, reprezentand ½ din cuantumul despagubirilor materiale solicitate prin actiunea introductiva si_ de euro reprezentand ½ din cuantumul despagubirilor morale solicitate prin actiune, aceste sume fiind pretinse in calitatea sa de descendent al parintilor sai.
La termenul de judecata din 11.02.2011 reclamantii au formulat o noua precizare de actiune, aratand ca invoca, alaturi de temeiurile initiale, si dispozitiile 6, 14 si 41 din Conventie, art. 20 si 52 al. 3 din Constitutie, art. 504-506 C.p.p., Pactul International privind drepturile civile si politice si Pactul International privind drepturile economice, sociale si culturale.
Prin sentința civilă nr. 922/18.02.2011 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanții M. C. și M. A., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., și l-a obligat pe acesta din urmă la plata sumei de 1500 lei către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv, câte 750 lei către fiecare reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanții M. C. și M. A., și pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Prin recursul declarat, reclamanții au solicitat în principal, admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., în vederea administrării probatoriului pentru soluționarea capătului de cerere privind daunele materiale solicitate, iar în subsidiar, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, arătând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii și a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv, art. 1-10,14 și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție .
În drept: art. 299 și urm., art. 312 alin. 3 teza a II-a, art. 304 pct. 9 C. pr. civ., art. 304 ind. 1 C. pr. civ., art. 315 C. pr. civ., art. 316 raportat la art. 274 C. pr. civ. .
Pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. T. a solicitat prin recursul declarat, modificarea în parte a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, arătând că față de soluția pronunțată în cauză, nu se impune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept: art. 304 pct. 9 C. pr. civ., art. 304 ind. 1 C. pr. civ. și art. 274 C. pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 1382/2011 pronunțată de Curtea de Apel Timisoara au fost admise recursurile a fost casată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a pronunța această soluție, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța de recurs a reținut că:
Prin cererea introductivă, reclamanții M. C. și M. A. au solicitat obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri în cuantum de 900.000 euro, respectiv, 400.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale și 500.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
În cuprinsul cererii, s-a arătat că la data deportării în . oi, vaci, porci, cai, găini și alte păsări de curte, precum și toată marfa și inventarul cârciumei pe care o aveau în . anume: butoaiele cu vin și cu țuică, mobilierul cârciumei, paharele, vasele, toate acestea fiind confiscate. De asemenea, au mai rămas patru perechi de hamuri, utilaje agricole, respectiv: semănătoare, grapă, plug, prășitoare și cantități mari de cereale, respectiv: grâu, porumb, etc.
De asemenea, prin întâmpinarea depusă, pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP T. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru despăgubirile solicitate în numele antecesorilor lor.
Prin sentința pronunțată în cauză, Tribunalul T. a respins acțiunea reclamanților M. C. și M. A., petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii, ca lipsit de interes, daunele morale pentru dispariția temeiului de drept, iar excepțiile invocate de către pârât au fost apreciate ca rămase fără obiect.
Din cuprinsul sentinței, rezultă că prima instanță nu s-a preocupat de soluționarea petitului privind acordarea daunelor materiale pentru bunurile mobile confiscate de autorități la deportarea părinților reclamanților în B.. De asemenea, nu a solicitat reclamanților să-și precizeze acțiunea sub aspectul bunurilor confiscate de către autorități, respectiv valoarea acestora, încălcându-se rolul activ pe care instanța trebuie să-l exercite pentru justa soluționare a cauzei în raport de cererile părților.
Această manieră de a soluționa litigiul impune concluzia că tribunalul nu a analizat toate cererile cu care a fost legal investit, lăsând nesoluționată o parte din acțiune, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii, ce impune, în condițiile art. 312 alin. 1-3 și 5 C.pr.civ., casarea hotărârii atacate, cu trimiterea la prima instanță pentru soluționarea completă a cauzei.
Față de prioritatea motivului de casare reținut a fi întemeiat, Curtea nu a mai analizat celelalte aspecte invocate în cererile de recurs, urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării pricinii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timis la data de 29.11.2011.
Reclamantii M. C. și M. A., au depus precizare de acțiune, prin care au indicat bunurile confiscate ca urmare a deportării antecesorilor, pentru care solicită obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice ia plata despăgubirilor civile, precum și valoarea acestor bunuri după aprecierea acestora.
Sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale constă în contravaloarea bunurilor confiscate la data deportării precipitate a familiei lor în B., respectiv a mărfurilor, a alimentelor și băuturilor pe care antecesorii le aveau în crâșmă, a mobilierului și a obiectelor din dotarea crâșmei deținute, a utilajelor agricole și obiectelor de uz gospodăresc, a animalelor și păsărilor domestice din gospodărie, a cerealelor și produselor agricole depozitate în hambare, a cerealelor neculese de pe camp, precum și echivalentul valoric al beneficiului nerealizat constând în valoarea recoltelor nerealizate în cei patru ani de deportare, care le-au fost confiscate la momentul ridicării precipitate a familiei și al strămutării forțate în B..
După cum au aratat prin cererea introductivă, părinții dețineau la data deportării o cârciumă într-o casă închiriată, cârciumă care era dotată cu inventarul necesar - mobilierul cârciumei, butoaiele cu vin și cu țuică, paharele, vasele, paharele, tacâmurile ș.a. și în care se afla și toată marfa cumpărată de tată cu o zi înainte din alte localități deoarece urma să fie Sărbătoarea Rusaliilor și numărul consumatorilor era mai ridicat decât în mod obișnuit.
Toate aceste bunuri au fost confiscate la deportare de autorități și nu le-au mai fost restituite.
În drept: disp.art. 5 al.1 lit. b din Legea nr.221/2009.
In rejudecare, a fost administrata proba cu inscrisuri, cu martori si cu expertiza tehnica de specialitate.
Din analiza materialului probatoriu existent la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii solicita prin actiunea pendinte constatarea caracterului politic al masurii administrative a deportarii in regiunea Baragan a tarii noastreluata in temeiul deciziei MAI nr.200/1951 si obligarea statului roman prin al sau reprezentant la plata de daune morale si matriale in compensarea prejudiciului suferit urmare a acestei masuri.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de parat prin intampinare va fi respinsa, intrucat, din interpretarea literala si logica a prevederilor art.4 si 5 din lege, reiese ca legiuitorul a conferit legitimare procesuala activa nu numai persoanelor care au avut calitatea de victima a masurilor, ci si sotului supravietuitor si descendentilor pana la gradul al II lea inclusiv.
In speta, formularea petitului cu obiect constatarea caracterului politic al masurii administrative constand in deportare apare insa ca lipsita de interes, exceptia invocata din oficiu urmand a fi admisa si petitul va fi respins ca atare in raport de dispozitiile art.3 lit.e din lege, prin care legiuitorul a inteles sa consacre de drept caracterul politic al masurilor administrative aplicate in temeiul deciziei MAI nr.200/1951, nefiind astfel necesara recunoasterea acestui caracter prin intermediul unei hotarari judecatoresti; aceeasi concluzie reiese si din interpretarea logica a continutului art.4 alin.2 din lege, care stipuleaza ca persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.
In ce priveste petitul cu obiect daune morale intemeiate pe prevederile art.5 alin.1 lit.a din lege, acesta va fi respins ca nefondat, in considerarea faptului ca urmare a constatarii caracterului neconstitutional al acestui text de lege prin Decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, a incetat a produce efecte juridice.
Potrivit exigentelor art.31 din Legea nr.47/1992, republicata, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel, Curtea a apreciat ca legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Curtea a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea a apreciat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Prin urmare, Curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că "În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea a apreciat că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea a reținut că și alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestații lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei deținuți în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu forțat sau au fost internați în alte localități - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii și studenții care au fost siliți să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situație cel puțin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar soții supraviețuitori și urmașii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmașii participanților la mișcarea de rezistență, morți în luptă, în detenție sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanți în mișcarea de rezistență, morți în timpul detenției sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participanților necombatanți în mișcarea de rezistență uciși sau morți în timpul detenției după punerea în aplicare a sentinței.
Este de observat ca la expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a analizatei decizii, Parlamentul Romaniei nu a procedat la modificarea textului de lege declarat neconstitutional.
Decizia Curtii cu privire la neconstitutionalitatea unui text de lege are caracter general obligatoriu - atat in cadrul unui raport de drept procesual in curs de desfasurare, cat si fata de cele viitoare, neputandu-se interpreta ca este astfel incalcat principiul neretroactivitatii legii civile; din punct de vedere tehnico-juridic, prin efectul deciziei Curtii textul de lege nu a fost modificat, ci a incetat sa mai produca efecte juridice.
Fiind lipsita de fundament juridic, actiunea se impune a fi considerata ca nefondata, in conditiile in care art.5 alin.1 lit.a din lege a fost indicat ca temei juridic principal, iar celelalte dispozitii legale – art.998-999 C.civ., art.1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, art. 2, 3, 4, 5, 6, 14 si 41 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 20 si 52 al. 3 din Constitutie, art. 504-506 C.p.p., Pactul International privind drepturile civile si politice si Pactul International privind drepturile economice, sociale si culturale, au fost indicate in complinire.
De altfel, ratione temporis, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu protocoalele sale aditionala, nu isi gaseste aplicabilitatea in cauza, intrucat, la data condamnarii, aceasta nu fusese adoptata si cu atat mai putin fusese ratificata de Romania.
In raport de celelalte temeiuri juridice cu caracter general, dreptul la despagubiri morale pentru prejudicial creat prin masura administrative luata de stat apare ca prescris extinctiv, pentru urmatorul rationament juridic:
In conditiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, dreptul la actiune in justitie avand ca obiect un drept cu caracter patrimonial este supus prescriptiei, scopul legiuitorului fiind acela de a sanctiona pasivitatea titularului dreptului nereclamat in justitie o anumita perioada de timp, ca si asigurarea securitatii circuitului civil; art.3 din acelasi decret prevede, cu caracter general, ca termenul prescripției este de 3 ani, sanctiunea neexercitarii dreptul la acțiune in acest interval fiind aceea a lipsirii de protectie juridica a dreptului sau interesului legitim astfel pretins.
Potrivit regulii generale privind începutul cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1 din decret); in speța, dreptul de a solicita repararea morala a prejudiciului produs prin condamnarea penala s-a născut la data incetarii executarii pedepsei, data care respecta si dispozitiile speciale in ce priveste inceputul cursului termenului prescripției dreptului la acțiune in materia raspunderii civile delictuale (data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea - art.8 alin.1 din Decretul nr. 176/1958).
Independent de data la care condamnarea abuziva si-a incetat efectele (anterior abolirii regimului comunist sau concomitent cu aceasta data), reclamantii au fost impiedicati, pana la data de 22 Decembrie 1989, sa promoveze o actiune ca cea supusa analizei, desi cunosteau sau ar fi trebuit sa cunoasca atat intinderea pagubei, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, intrucat sub regimul comunist formularea unei actiuni in justitie impotriva organelor de stat ar fi condus, foarte probabil, la aplicarea de sanctiuni grave in sarcina persoanei reclamante, situatie ce se impune a fi asimilata unui caz de forța majora, cu efect suspensiv asupra cursului termenului de prescriptie, in sensul art.13 lit.a si 14 din decret.
Insa, având in vedere ca de la înlăturarea regimului comunist, data la care a încetat cauza de suspendare a cursului prescripției, si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, in speta devin incidente dispozițiile art.1 alin.1 si art.3 din Decretul nr.167/1958 (care nu disting dupa natura dreptului caruia i s-a adus atingere si, unde legea nu distinge, nici cel care o aplica nu trebuie sa faca distinctii – ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), cu consecinta prescrierii dreptului la actiune in sens material.
Termenul special de prescriptie prevazut de art.5 alin.final din Legea nr.221/2009 a fost reglementat de legiuitor exclusiv pentru actiunea in despagubiri promovata in temeiul art.5 alin.1 lit.a si b din lege, iar, la momentul analizei sfera sa de aplicare s-a redus la actiunea in despagubiri materiale reglementata de lit.b a textului de lege mentionat, neputand fi aplicat si actiunii in despagubiri intemeiata pe dreptul comun, in considerarea caracterului sau special: este prin urmare de stricta interpretare si aplicare.
Nu se poate aprecia, pe cale de consecinta, ca prin reglementarea acestui termen special de prescriptie, legiuitorul a renuntat la prescriptibilitatea actiunii in despagubiri de drept comun si nici ca ne aflam in fata unei recunoasteri a dreptului pretins cu efect intreruptiv de prescriptie in conditiile art.17 rap.la art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, intrucat intreruperea prescriptiei presupune ca termenul de prescriptie sa nu se fi implinit, conditie neindeplinita in speta; institutia renuntarii la prescriptie isi gaseste aplicabilitate in materia prescriptiei achizitive, potrivit doctrinei in materie si unei jurisprudente constante.
In ce priveste petitul cu obiect daune materiale, dispozițiile art. 5 al. 1 lit. b si c prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative (cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005).
Din analiza literala a dispozitiilor articolului 5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, rezultă că se pot acorda despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, reclamantii trebuind deci să dovedească în conformitate cu dispozițiile art.1169 C.civ. că bunurile care fac obiectul litigiului au fost confiscate de S. Român ca efect al măsurii administrative a deportării. Confiscarea presupune trecere fără despăgubire a unor bunuri în proprietatea statului în baza deciziei unui organ oficial. Mai mult, textul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 vizează doar acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și nu prevede acordarea de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat reprezentat de contravaloarea productiei agricole neobtinute in perioada de deportare, așa cum au solicitat reclamantii în cererea de chemare in judecata.
Corespunde adevarului ca, in materie delictuala, este incident principiul repararii integrale a prejudiciului, respectiv atat a prejudiciului efectiv, cat si a beneficiului nerealizat (damnum emmergens si lucrum cessans), insa textul de lege evocat mai sus reprezinta un caz particular de raspundere civila delictuala si se refera expressis verbis doar la contravaloarea bunurilor confiscate, text ce se impune a fi aplicat ca atare, in baza principiului specialia generalibus derogant.
Reclamantii nu s-au prevalat de existenta unui proces verbal de confiscare a bunurilor rămase în urma deportării, iar probele a caror administrare a fost solicitata in cauza nu sunt de natura a forma convingerea instantei cu privire la savarsirea faptei ilicite (rezidand in insusirea bunurilor) de catre statul roman si nici cu privire la caracterul determinat, cert al prejudiciului suferit.
Astfel, pentru determinarea valorii bunurilor a caror contravaloare o solicita reclamantii si care nu mai exista in materialitatea lor, expertul a folosit metoda comparatiei bunurilor, respectiv din preturile unor bunuri comparabile de la data intocmirii raportului s-a scazut un presupus grad de uzura a acestora.
Or, una dintre conditiile repararii prejudiciului material, in temeiul raspunderii civile delictuale, este aceea a caracterului cert si nu probabil al cuantumului prejudiciului suferit.
In plus, desi ii este interzis expertului sa se pronunte asupra problemelor de drept incidente in cauza, in lucrarea sa de specialitate, acesta face trimitere la Decretul nr.83/1949, decret ce nu isi gaseste aplicare in cauza, in conditiile in care acesta a fost emis in completarea Legii nr.187/1945 pentru infaptuirea reformei agrare si vizeaza exploatarile agricole expropriate conform acestei legi.
In ce priveste mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe ca și animalele ce au intrat in patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție, art.29 din Legea nr.18/1991 prevede diverse forme de reparare in echivalent valoric a prejudiciului fostilor proprietari.
Subsecvent, este de observat ca din declaratiile martorilor nu reiese cu certitudine ca bunurile au intrat in patrimoniul statului roman.
In concret, martorul I. F. a declarat ca stie de la parintii reclamantului, care, la randul lor, stiau din auzite ca statul si-ar fi insusit bunurile, in vreme ce martorii B. I. si B. I. au invederat in mod concordant ca, la intoarcerea din Baragan, bunurile nu au mai fost gasite, insa nu au putut preciza ce s-a intamplat cu acestea, situatie de fapt ce nu echivalează cu o confiscare din partea statului în sensul art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009.
De asemenea, chestionarul dresat de autoritati la ridicarea interdictiei are la baza exclusiv declaratia autorului reclamantilor si, oricum, nu este de natura a demonstra confiscarea bunurilor de catre stat.
Intrucat în cauză nu s-a făcut conform art.1169 C.civ. dovada că bunurile care fac obiectul litigiului au fost confiscate de pârât, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de plată a despăgubirilor pentru daune materiale.
Pentru toate aceste considerente, instanta va respinge in tot actiunea formulata.
In temeiul art.274 C.proc.civ., in raport de solutia de respingere a actiunii, instanta va respinge si cererea cu obiect cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active.
Admite exceptia lipsei de interes.
Respinge ca lipsita de interes cererea de constatare caracter politic al masurii administrative formulata de reclamantii M. A., domiciliat în Timișoara, . jud. T., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, . . apart. 11, jud. T. și M. C., Timișoara, . . apart. 11, jud. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T., cu sediul în Timisoara ..
Respinge cererile cu obiect daune morale si materiale, ca nefondate.
Respinge cererea de obligare a paratului la plata de cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. D. C. P.
Red LD
Tehnored CP
Prima instanță: Tribunalul T.: M. R.
Instanța de recurs jud E. N. C. R. M. L.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1231/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1584/2012.... → |
|---|
