Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1231/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1231/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 1231/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 1231/2012
Ședința publică de la 25 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. H.
Grefier F. L. C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă promovată de reclamanții R. O. J. și F. M. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. T., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, cauza fiind reținuta spre soluționare.
Mersul dezbaterilor si concluziile parților sunt consemnate in încheierea din 18.04.2012, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru azi 25.04.2012.
INSTANȚA
Deliberând, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 05.10.2010 reclamanții R. O. J., F. M. A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că de dtpe li se aplică disp.art. 1 alin 3 șli disp. art. 3lit. e din Legea 221/2009; să se dispună acordarea de despăgubiri morale reprezentând echivalentul în lei la cursul de la data plății efective a sumei de 80.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat tatălui reclamanților, R. J.; 100.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat defunctului lor bunic patern R. M.; 80.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat defunctei lor bunici paterne R. Budinca, acordarea de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative cu caracter politic în cuantum de 80.000 euro; respectiv echivalentul în lei la data plății efective ; contravaloarea lucrărilor de reparații a casei corp 1 și 2 și a anexelor aferente; echivalentul bunurilor care au fost confiscate de autoritățile acelor vremuri și care nu au fost retrocedate antecesorilor reclamanților; lipsirea de folosință a terenului arabil în suprafață de 20 ha de care au fost privați antecesorii reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanții arată că prin Decizia MAI 200/1951 bunicii paterni R. M. și Budinca au fost dislocați din localitatea Beregsău M. și li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Giurgenii noi din Câmpia Bărăganului .
Măsura stabiliri domiciliului obligatoriu le-a fost ridicată prin decizia MAI nr. 6200/1955, ea fiind pe o perioadă de 4 ani și 6 luni.
Reclamanții au aratat ca deportarea le-a marcat intreaga existenta, descriind in mod amanuntit conditiile in care a avut loc ridicarea celor deportati, transportul lor spre locul domiciliului obligatoriu, iar mai apoi traiul de zi cu zi la locul stramutarii si lipsa unor conditii minime de trai si igienico-sanitare.
Totodata, reclamanții au analizat conditiile in care pot fi acordate daune morale, apreciind ca in speta sunt intrunite aceste premise, ca plata sumelor pretinse se impune pentru repararea prejudiciului moral suferit si aratand ca deportarea le-a produs suferințe deosebite pe plan moral, social si profesional, lezandu-i-le demnitatea si onoarea.
Mai arată reclamanții că bunicilor lor le-a fost restituită doar casa de locuit la înapoierea iar după apariția Legii 18/1991 li s-a reconstituit bunicii și tatălui reclamanților dreptul de proprietate asupra terenului arabil deținut.
Mai arată reclamanții că tatăl și bunica lor au devenit membrii ai Asociației Foștilor Deportați în B. în urma decesului bunicului în anul 1982 și au beneficiat până la deces de măsurile reparatorii instituire prin Decretul – lege nr. 118/1990.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1 alin. 3, art. 3 lit. e, art. 5 pct. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009, art. 998 – 999 C.civ. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2, art.3, art. 4 și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului, art. 274 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la 16.03.2011 pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâtul arată că având în vedere considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 1538/21.10.2010 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761/15.11.2010, pârâtul apreciază că acțiunea reclamantei este lipsită de temei legal.
În acest sens, pârât a opinează în sensul că temeiul de drept pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile nu mai există, astfel că acțiunea acesteia astfel cum este formulată se găsește a fi lipsită de temei legal, deci nefondată.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, iar aceste prevederi au rămas fără efecte juridice începând cu data de 31.12.2010, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea art. 5 alin 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În acest sens pârâtul invocă disp. art. 147 alin 1 din Constituția României, revizuită, care dispune că: „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamanți pârâtul solicită să se pună în vedere reclamanților să facă dovada faptului că la momentul aplicării măsurii de condamnare cu caracter politic antecesorii acestora aveau în proprietate bunurile pentru care solicită despăgubiri materiale.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 C.proc.civ. precum și textele de lege invocate în întâmpinare.
Reclamanții au depus completare a temeiurilor de drept al acțiunii invocând disp. art. 998, art. 999, art. 1838, art. 1839 C.civ, art. 504 și urm. C.proc.pen, art. 52 din Constituție, art., 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2,3,4,5,6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Declarației Universale a drepturilor Omului precum și art. 15 lit. f1 și t din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Reclamanții R. O. J., F. M. A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că de de drept li se aplică disp.art. 1 alin 3 șli disp. art. 3lit. e din Legea 221/2009; să se dispună acordarea de despăgubiri morale reprezentând echivalentul în lei la cursul de la data plății efective a sumei de 80.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat tatălui reclamanților, R. J.; 100.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat defunctului lor bunic patern R. M.; 80.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat defunctei lor bunici paterne R. Budinca, acordarea de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative cu caracter politic în cuantum de 80.000 euro; respectiv echivalentul în lei la data plății efective ; contravaloarea lucrărilor de reparații a casei corp 1 și 2 și a anexelor aferente; echivalentul bunurilor care au fost confiscate de autoritățile acelor vremuri și care nu au fost retrocedate antecesorilor reclamanților; lipsirea de folosință a terenului arabil în suprafață de 20 ha de care au fost privați antecesorii reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
Legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009]. Dintre măsurile reparatorii, reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantilor de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
In ceea ce privește daunele materiale instanța constată că reclamantii aveau posibilitatea, de la apariția OG nr.214/1999 să beneficieze de restituirea proprietăților confiscate sau de echivalentul acestora, insă nu au uzat de acest dispoziții legale, astfel că, solicitarea formulată pe calea oferită de Legea 221/2009 este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au făcut dovada bunurilor confiscate, nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru daunele moratorii si cele compensatorii si nici a legăturii de cauzalitate intre măsurile cu caracter administrativ luate de S. R. si prejudiciul pe care il pretind, obligația de dezdăunare luând ființă doar când se stabilește existența in mod obiectiv a unei legături de la cauză la efect intre măsura confiscării bunurilor dispusă de pârâtul chemat să răspundă si paguba suferită de victimă.
În ceea ce privește petitul vizând constatarea caracterului politic al măsurii de strămutare, în contextul în care reclamanta nu poate obține despăgubiri, acesta devine lipsit de interes actual - condiție a acțiunii civile.
In raport de celelalte temeiuri juridice cu caracter general, dreptul la despagubiri morale pentru prejudicial creat prin măsura administrative luata de stat apare ca prescris extinctiv, pentru următorul raționament juridic:
In condițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, dreptul la acțiune in justiție având ca obiect un drept cu caracter patrimonial este supus prescriptiei, scopul legiuitorului fiind acela de a sanctiona pasivitatea titularului dreptului nereclamat in justitie o anumita perioada de timp, ca si asigurarea securitatii circuitului civil; art.3 din acelasi decret prevede, cu caracter general, ca termenul prescripției este de 3 ani, sanctiunea neexercitarii dreptul la acțiune in acest interval fiind aceea a lipsirii de protectie juridica a dreptului sau interesului legitim astfel pretins.
Potrivit regulii generale privind începutul cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1 din decret); in speța, dreptul de a solicita repararea morala a prejudiciului produs prin masura deportarii s-a născut la data incetarii acestei masuri, data care respecta si dispozitiile speciale in ce priveste inceputul cursului termenului prescripției dreptului la acțiune in materia raspunderii civile delictuale (data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea - art.8 alin.1 din Decretul nr. 176/1958).
Independent de data la care masura abuziva si-a incetat efectele (anterior abolirii regimului comunist sau concomitent cu aceasta data), reclamanta a fost impiedicata, pana la data de 22 Decembrie 1989, sa promoveze o actiune ca cea supusa analizei, desi cunostea sau ar fi trebuit sa cunoasca atat intinderea pagubei, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, intrucat sub regimul comunist formularea unei actiuni in justitie impotriva organelor de stat ar fi condus, foarte probabil, la aplicarea de sanctiuni grave in sarcina persoanei reclamante, situatie ce se impune a fi asimilata unui caz de forța majora, cu efect suspensiv asupra cursului termenului de prescriptie, in sensul art.13 lit.a si 14 din decret.
Insa, având in vedere ca de la înlăturarea regimului comunist, data la care a încetat cauza de suspendare a cursului prescripției, si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, in speta devin incidente dispozițiile art.1 alin.1 si art.3 din Decretul nr.167/1958 (care nu disting dupa natura dreptului caruia i s-a adus atingere si, unde legea nu distinge, nici cel care o aplica nu trebuie sa faca distinctii – ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), cu consecinta prescrierii dreptului la actiune in sens material.
Termenul special de prescriptie prevazut de art.5 alin.final din Legea nr.221/2009 a fost reglementat de legiuitor exclusiv pentru actiunea in despagubiri promovata in temeiul art.5 alin.1 lit.a si b din lege, iar, la momentul analizei sfera sa de aplicare s-a redus la actiunea in despagubiri materiale reglementata de lit.b a textului de lege mentionat, neputand fi aplicat si actiunii in despagubiri intemeiata pe dreptul comun, in considerarea caracterului sau special: este prin urmare de stricta interpretare si aplicare.
Nu se poate aprecia, pe cale de consecinta, ca prin reglementarea acestui termen special de prescriptie, legiuitorul a renuntat la prescriptibilitatea actiunii in despagubiri de drept comun si nici ca ne aflam in fata unei recunoasteri a dreptului pretins cu efect întreruptiv de prescripție in condițiile art.17 rap.la art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, întrucât întreruperea prescripției presupune ca termenul de prescripție sa nu se fi împlinit, condiție neîndeplinita in speta de lege lata, institutia prescriptiei extinctive este reglementata de norme imperative, asa cum rezulta din prevederile art.1 alin.3 si art.18 din decret, dispozitii ce se aplica in mod exclusiv in baza caracterului lor special, cu excluderea celor cu caracter general cuprinse in codul civil in materie de prescripție (specialia generalibus derogant); repunerea in termen operează in condițiile strict prevăzute de art.19 din decret, neîndeplinite in speța; instituția renunțării la prescripție, incompatibila cu normele imperative ale decretului amintit, îsi găsește aplicabilitate doar in materia prescripției achizitive, potrivit doctrinei in materie si unei jurisprudențe constante.
Cu privire la petitul privind acordarea de despăgubiri bănești pentru bunurile mobile si imobile, tribunalul îl va respinge pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 5 alin.1 lit „b” din Legea 221/2009 care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative ”dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare sau ale Legii 247/2005 privind reforma in domeniul proprietății si justiției, precum si unele măsuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare”.
Din interpretarea acestui text rezultă că legiuitorul a impus drept condiție pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, ca aceste bunuri să nu fi fost restituite sau sa nu fi obtinut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 si ale Legii 247/2005.
Prin urmare, din această condiție impusă de legiuitor, rezultă ca numai echivalentul bănesc al unor bunuri ce intră sub incidența celor două legi de reparație menționate poate fi solicitata in temeiul art. 5 alin.1 lit.”b” din Legea 221 /2009. Numai în acest fel se justifica trimiterea expresa făcută de legiuitor în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr.10/2001 si ale Legii 247/2005. Aceasta interpretare a fost dată jurisprudențial si de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia civila nr.783/9 februarie 2012.
Or, în speța de față, bunurile menționate de reclamantă sunt bunuri mobile si imobile, care dată fiind natura lor nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.10/2001, astfel încât tribunalul apreciază ca nu sunt incidente condițiile 5 alin.1 lit.”b” din Legea 221 /2009.
Pentru toate aceste considerente, în baza normelor legale mai sus enunțate, instanța va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge acțiunea civilă promovată de reclamanții R. O. J. cu domiciliul procedural ales în Timișoara ., . M. A. cu domiciliul în Timișoara ., . cu pârâtul S. R. cu sediul in Bucuresti ., sect. 5 reprezentat de D. T. cu sediul in Timișoara .. 9B.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 25.04.2012.
PREȘEDINTE GREFIER
D. H. C. F.
Red. D.H.
Tehnored. F.C.
7ex
13.07.2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 256/2012. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1585/2012.... → |
|---|
