Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 675/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 675/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 4977/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 675
Ședința publică de la 09 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. P.
Judecător R. A. V.
Judecător S. R.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant B. I., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1250 din data de 02 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „răspundere civilă contractuală” în contradictoriu cu intimatele-pârâte BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA- SUCURSALA JUDEȚEANĂ TULCEA,cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, B. C. ROMĂNĂ SA,cu sediul în mun. București, ..5, sectorul 3 și S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în mun. București, ..5, Corp B, ..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 02.10.2013 și ulterior la data de 09.10.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin acțiunea introdusă la data de 24.07.2011 și înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr. 4977 reclamantul B. I. a chemat judecată pe pârâta B. C. Română S.A., prin Sucursala Județeană Tulcea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea clauzei contractuale prevăzute de art. 4.11 din Condițiile generale, Anexa la contractul de credit bancar nr. 1704 din 21 iunie 2007.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că această clauză inserată în contractul de credit este o clauză abuzivă.
La data de 14 noiembrie 2012, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a S.C. „S. C.” S.R.L București
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 1250 din 2 aprilie 2013 a respins excepția netimbrării cererii, invocată de pârâta B. C. Romană S.A., ca nefondată.
Au fost respinse atât excepția lipsei capacitații procesuale de folosință a Sucursalei Județene Tulcea, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei B. Comerciala R. S.A. ca nefondate.
Au fost respinse excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Tulcea și excepția inadmisibilității cererii invocate de pârâta S. C. S.R.L., ca nefondate.
Totodată, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B. I., ca nefondată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut în legătură cu excepția netimbrării cererii invocată de pârâta B. C. Română S.A., prin Sucursala Județeană Tulcea, că această excepție este nefondată având în vedere faptul că reclamantul a achitat în ședința din data de 10 noiembrie 2012, taxa de timbru ce i-a fost pusă în vedere
În ce privește excepția lipsei capacității de folosință a sucursalei județene Tulcea, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată B. C. Română S.A. prin Sucursala județeană Tulcea și nu Sucursala județeană Tulcea, ca entitate de sine stătătoare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii Comerciale Române S.A. instanța de fond a reținut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată că acesta din urmă are calitate procesuală pasivă, identificându-se cu titularul obligației din raportul juridic dedus judecății, pârâta fiind semnatara contractului a cărui clauză se solicită a fi anulată.
În legătură cu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tulcea prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 7 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă potrivit cărora, „ cerea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal. Cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta”.
Relativ la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7201 Cod pr. civilă, „în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte”.
A mai reținut prima instanță că reclamantul a sesizat instanța cu anularea unei clauze contractuale care stabilește o obligație de garanție generală, care nu poate fi cuantificată, menționând că pârâta poate urmări oricare alte bunuri aflate în patrimoniul împrumutatului, astfel încât nu este îndeplinită condiția prevăzută de textul de lege precizat, obiectul nefiind evaluabil în bani.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că potrivit art. 1718 cod civil oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare.
Astfel, prin contractul de credit bancar intervenit intre cele două părți, pârâta a acordat un împrumut reclamantului în sumă de 80.000 euro iar pentru garantarea acestui împrumut s-a încheiat un contract de ipotecă prin care numiții A. I. si Agihioleanu I. au constituit in favoarea băncii o ipotecă de rangul unu asupra imobilului situat în Tulcea ..
A reținut prima instanța că acest contract de ipotecă dă un drept de preferită creditoarei B.C.R. față de ceilalți creditori pentru satisfacerea creanței sale, clauza prevăzută astfel în contract nefiind una abuzivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamantul B. I., criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Arată recurentul-reclamant că instanța de fond a apreciat că nu este vorba despre o clauză abuzivă deoarece sunt incidente prevederile art. 1718 Cod civil, potrivit cărora, oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare”.
Precizează recurentul-reclamant că prevederile acestui articol se regăsesc atât în contractul părților, cât și în condițiile generale, însă ceea ce nu se regăsește în contract și este stipulat în Condițiile generale, este clauza prevăzută de art. 4.11. conform căreia „banca își poate recupera creanța prin valorificarea...oricăror altor bunuri aflate în proprietatea coplătitorilor garanțiilor”.
Susține recurentul-reclamant că acest aspect l-a vizat la momentul la care a formulat contestație, respectiv faptul că în contract este prevăzut că banca se îndreaptă împotriva sa și a bunurilor sale, iar în condițiile generale (într-o clauză a art. 4.11 de care nici nu știa, nu a negociat-o cu nimeni, nu ar fi acceptat-o dacă știa de ea și nu ar fi fost de acord, deci este abuzivă) banca se poate îndrepta și împotriva coplătitorilor și garanților.
Consideră recurentul că în cazul în care va fi necesar ca banca să îl execute silit pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, conform contractului va trebui să îl execute doar pe el și pe bunurile sale, nu pe cele ale coplătitorilor sau ale garanților.
Având în vedere prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, respectiv art. 3 și art. 4 alin. 1 și 2 apreciază recurentul că art. 10 din contract de credit bancar este în contradicție deplină cu art. 4.11 din Condițiile generale care fac parte integrantă din contract.
În concluzie se solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii ca fiind fondată.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate în raport de motivele invocate, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Astfel, între B. C. Română S.A. și recurentul-reclamant a fost încheiat un contract de credit bancar respectiv contractul de credit nr. 1704 din 21 iunie 2007, prin intermediul căruia B.C.R. acordă reclamantului un credit în valoare de 80.000 euro, în cadrul a acestui contract B. M. având calitatea de coplătitor, iar A. I. și A. I. având calitatea de garanți ipotecari.
Prin semnarea contractului de credit de către toate părțile, se naște un raport juridic de solidaritate a debitorilor față de creditor astfel cum este reglementat de art. 1039 și următoarele Cod civil.
Motivele invocate în recurs nu pot fi primite deoarece motivul pentru care se solicită anularea dispozițiilor art. 10, este acela că această clauză ar fi abuzivă deoarece nu a fost o clauză negociată în prealabil cu partea, iar potrivit art. 21 din contract există declarația expresă a împrumutatului în sensul că „ prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime” ceea ce înseamnă atât existența consimțământului acestuia, cât si faptul că aceste clauze au fost acceptate de către parte.
Și în opinia instanței de recurs dispozițiile art. 10 din contract sunt în deplină concordantă cu dispozițiile art. 3711 și art. 492 Cod procedură civilă, în sensul că legea dă dreptul creditorului în a-și recupera creanța prin intermediul executării silite prin toate formele și in mod succesiv atât asupra bunurilor ipotecate, cât si asupra bunurilor neipotecate ale debitorilor, astfel că, pe lângă considerentul că există acordul expres al părților cu privire la faptul că toate clauzele contractului le-au fost explicate, le-au citit și înțeles, și legea acordă creditorului dreptul în a-și recupera creanța.
Dar chiar și dacă nu ar fi existat mențiunea că „prin semnarea prezentului contract declar că am citit, înțeles si mi-au fost explicate clauzele acestuia” contractul de credit cu ipotecă este un contract care nu conține clauză abuzivă cu privire la ipotecă, iar contractul de ipotecă dă dreptul creditoarei față de ceilalți creditori, pentru satisfacerea creanței sale. Acest drept nu înlătură posibilitatea creditoarei, care în raport de celelalte bunuri deținute, are calitatea de creditor chirografar al debitorului său, fapt ce conferă acestuia posibilitatea de a urmări silit bunurile aflate în patrimoniul debitorului, sau având un drept de gaj general.
Clauza inserată în contract și a cărui anulare se solicită a se constata, nu este în opinia instanței de recurs o clauză abuzivă, dreptul de a urmări bunurile debitorului fiind de fapt arătat în contractul de credit semnat de toate părțile
Față de toate aceste considerente urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-reclamant B. I., cu domiciliul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1250 din data de 02 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „răspundere civilă contractuală” în contradictoriu cu intimatele-pârâte BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA- SUCURSALA JUDEȚEANĂ TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, B. C. ROMĂNĂ SA, cu sediul în municipiul București, .. 5, sectorul 3 și S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în municipiul București, .. 5, Corp B, .. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 9 octombrie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond M.L.Ș..
Redactat jud. Ș.R./08.11.2013
Tehnoredactat gref. G.R. /20.11.2013/2 ex.
.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 917/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 670/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
