Plângere contravenţională. Decizia nr. 375/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 375/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 6490/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 375
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta-petentă S.C.U. M. S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., nr.8, ., . și recurenta-intimată G. F. SECȚIA TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 437 din 11februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine a răspuns av. E. L. C., în calitate de reprezentant al recurentei-petente, în temeiul împuternicirii avocațiale nr.55/2013, depusă la dosar și recurenta-intimată, prin consilier juridic M. L. A., care depune la dosar delegație nr._/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul judecății și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Fată de declarația părților prezente, prin reprezentanți, că nu mai au cereri prealabile de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Recurenta-petentă, prin reprezentant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii și anulării în totalitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru motivele arătate în cererea de recurs.
În esență reprezentantul recurentei-petente, arată că instanța de fond nu a avut în vedere acest transfer de proprietate care era esențial în soluționarea cauzei. Vânzarea s-a făcut pe încercate, iar transferul dreptului de proprietate s-a făcut la data la care cumpărătorul s-a prezentat la punctul de lucru și a arătat că bunurile pe care le-a cumpărat se potrivesc tipului de mașină pe care o avea. Deși instanța de fond a reținut că vânzarea s-a realizat sub condiție, se pretinde că momentul transferului de proprietate nu are relevanță, în contextul obligației de a emite bon fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 128 alin. 1 din Codul Fiscal este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar. Transferul dreptului de proprietate asupra clientului s-a făcut abia în care acesta s-a prezentat la punctul de lucru și a solicitat factură și bon fiscal pentru piesele care se potriveau la mașină. Vânzarea bunurilor a fost făcută sub condiție-dacă se potrivesc tipului de mașină.
În ceea ce privește recursul declarat de intimată, reprezentantul recurentei-petente, solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere că nu face decât să redea conținutul întâmpinării formulate la instanța de fond și nu aduce nicio critică hotărârii.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic M. L. A., depune la dosar concluzii scrise, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de petentă, ca nefondat, pentru motivele din întâmpinare, arătând în esență că, în recursul formulat de petentă se reiterează motivele invocate la fond că vânzarea era pe încercate. La momentul controlului administratorul societății nu a făcut mențiune de niciun contract existent între el și persoana care a cumpărat piesele, precizând că a vândut clientului mai multe piese cu posibilitatea returnării. A fost încasată în totalitate c/val bunurilor achiziționate iar recurenta avea obligația de a emite bon fiscal pentru bunurile vândute.
În ceea ce privește recursul formulat de organul constatator, solicită admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul de a se respinge plângerea contravențională ca nefondată și de a se menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca fiind temeinic și legal, pentru motivele arătate în cererea de recurs.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 cod proc. civ. declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea introdusă la data de 18 septembrie 2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 6490, petenta S.C. „U. M.” S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/03.09.2012 întocmit de Comisariatul General - G. F. Tulcea,
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 437 din 11 februarie 2013 a admis în parte plângerea contravențională și a dispus modificarea procesului-verbal nr._/03.09.2012, în sensul că a fost înlocuită sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 lei, cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, au fost menține celelalte prevederi ale procesului-verbal, ca fiind temeinice și legale.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/03.09.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei, potrivit art.11 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, reținându-se că urmare a unui control operativ inopinat, efectuat în data de 03.09.2012 la punctul de lucru situat în Tulcea, ., . petentei, s-a constatat că există încasări din vânzarea cu amănuntul, în sumă de 9.904 lei din care doar pentru suma de 8.644 lei au fost emise bonuri fiscale, iar pentru suma de 1.260 lei nu au fost emise bonuri fiscale. Punctul de vedere al administratorului a fost consemnat în nota explicativă nr. 237/03.09.2012.
Urmare a examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că acesta nu este afectat de niciuna dintre aceste cauze, motiv pentru care s-a procedat la analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
A arătat judecătorul primei instanțe că potrivit art. 10 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 - neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate ... constituie contravenție, sancțiunea aplicabilă este cea prevăzută de art.11 alin. 1 lit. b din actul normativ anterior indicat, respectiv amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
A mai arătat instanța că potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 – “sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat”, iar potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 „nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni”.
Cu privire la sancțiunea amenzii ce a fost aplicată de Comisarii Gărzii financiare, instanța de fond a reținut că aceasta este în cuantumul minim prevăzut de norma de sancționare, respectiv amenda de 8.000 lei., instanța reținând că s-a dispus și confiscarea sumei de 1.260 lei, fiind emisă chitanța nr._/03.09.2012, conform dispozițiilor art.11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 și suspendarea activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, în conformitate cu prevederile art. 14 alin.2 din O.U.G. 28/1999
Referitor la contractul din data de 03.09.2012 instanța de fond a apreciat că deși forma materială a acestuia nu a fost prezentată organelor de control, acest aspect nu înseamnă că acest contract nu exista la momentul controlului; administratorul petentei a făcut vorbire despre acest contract, în nota explicativă nr. 237/03.09.2012.
A arătat prima instanță că potrivit art. 1178 cod civil contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă, însă nu pot fi omise nici dispozițiile art. 1169 Cod civil, potrivit cărora: “părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri”.
A mai arătat judecătorul fondului că, prin convenția din data de 03.09.2012, părțile nu pot deroga de la normele imperative instituite prin O.U.G. nr. 28/1999, în virtutea principiului prevalenței normelor fiscale asupra oricăror alte norme cu care intră în conflict (art. 1 alin. 3 Cod fiscal) instanța reținând că petenta a vândut piese în valoare de 1.260 lei, a încasat suma și nu a emis bon fiscal, iar faptul că, vânzarea s-a realizat sub condiție, nu înseamnă că vânzarea nu a avut loc.
Cât privește aspectul legat de momentul transferului dreptului de proprietate, instanța de fond a considerat că acesta nu are nicio relevanță în contextul obligației de a emite bon fiscal, pentru produsele vândute, cazurile de excepție fiind strict prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, iar situația în speță nu se circumscrie nici unuia dintre acestea.
A mai arătat judecătorul fondului că faptul că părțile s-ar fi înțeles ca în situația în care piesele nu se potrivesc autoturismului, să fie restituită suma de bani sau să fie remise alte piese în valoarea respectivă nu justifică rațiunea pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, instanța reținând că petenta nu ar fi fost păgubită (prin emiterea bonului fiscal), dacă cumpărătorul ar fi restituit parțial sau chiar total marfa, întrucât bonul emis ar fi fost anulat.
Referitor la factura nr. 5201/03.09.2012 în valoare de 420 lei, emisă pentru fulie arbore cotit, instanța a constat că aceasta a fost emisă ulterior efectuării controlului Gărzii financiare aspect ce rezultă din Nota explicativă nr. 237/03.09.2012, a administratorului societății, care a arătat că nu a emis facturi sau alte documente pentru suma nefiscalizată.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor contravenționale, prima instanță a reținut că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, petenta fiind sancționată cu amendă în cuantum de 8.000 lei; de asemenea, s-a procedat la confiscarea sumei de 1.260 lei și suspendarea activității punctului de lucru pe o durată de 3 luni.
Cu privire la gravitatea faptei contravenționale reținută în sarcina petentei, aceasta a fost apreciată în contextul împrejurărilor comiterii acesteia, instanța reținând că în data de 03.09.2012, petenta a vândut marfă în sumă de 9.904 lei, din care doar pentru suma de 1.260 lei nu a emis bon fiscal și doar pentru că, exista probabilitatea ca piesele să fie restituite sau înlocuite (potrivit convenției părților).
Prima instanță, făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 2 și alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere circumstanțele săvârșirii faptei (eroarea de drept, în care petenta s-a aflat), a apreciat că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru corectarea conduitei contravenționale a petentei și în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, petenta a fost atenționată asupra naturii contravenționale a faptei, urmând a i se recomanda să respecte pe viitor dispozițiile O.U.G. nr. 28/1999.
Referitor la sancțiunile complementare dispuse de organul de control, instanța a considerat că întrucât nu există nicio derogare de la normele imperative prevăzute de art.11 alin. 3 și art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, acestea vor fi menținute.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs ambele părți.
Recurenta-intimată G. F. secția Tulcea arată că prin sentința atacată instanța a admis în parte plângerea contravențională formulat ă de către S.C. „Ubi M.” S.R.L. și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 8.000 lei cu avertisment, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .. nr._ din 03.09.2012.
Menționează recurenta-intimată că petenta a fost sancționată întrucât urmare controlului operativ și inopinat efectuat în data de 03.09.2012 la punctul de lucru situat în Tulcea, ., . Tulcea s-a constatat că în sertarul casei de marcat se află suma de 9.904 lei conform monetarului întocmit, iar în urma listării raportului zilnic s-a constatat că au fost emise bonuri fiscale pentru bunuri în valoare totală de 8.644 lei, constatându-se că pentru suma de 1.260 lei nu au fost emise bonuri fiscale și nu a fost înscrisă în alte documente.
Susține recurenta-intimată că pentru neîndeplinirea obligațiilor de a emite bonuri fiscale cu aparatul de marcat electronic fiscal conform dispozițiilor art. 1 alin (1) și (2) din O.U.G. nr. 28/1999, republicată în conformitate cu dispozițiile art. 10 și cele art. 5 alin. (2) din același act normativ, S.C. „U. M.” S.R.L. a fost sancționată cu sancțiunea minimă prevăzută de O.U.G. nr. 28/1999 iar în temeiul art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată s-a dispus suspendarea activității unității pentru o perioadă de 3 luni, de asemenea a fost confiscată suma de 1.260 lei pentru care nu au fost prezentate documente, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999.
Referitor la susținerea instanței de fond că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru corectarea conduitei contravenționale a petentei, arată recurenta-intimată că potrivit prevederilor art. 65 alin. 3 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999, republicată în anul 2005, raportul de închidere zilnică Z emis de aparatul de marcat este documentul pe baza căruia se înregistrează în contabilitate societății veniturile realizate, acest document fiind avut în vedere de către organul de fiscal la determinarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, așa cum stipulează art. 4 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999, republicată, iar neînregistrarea în contabilitatea societății a tuturor veniturilor realizate conduce la diminuarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
Consideră recurenta-intimată că pericolul social al faptei săvârșită de S.C. „U. M.” S.R.L. trebuie analizat nu numai la nivel micro, dar și la nivel macro, nesancționarea unor astfel de fapte determinând neatingerea finalității urmărite de legiuitor prin edictarea dispozițiilor legale încălcate de către operatorul economic, O.U.G. nr. 28/1999 prevăzând in mod expres în cuprinsul acesteia obligativitatea tuturor operatorilor economici de a se dota cu aparat de marcat electronic fiscal și de a emite bonuri fiscale pentru fiecare bun livrat sau serviciu prestat.
Susține recurenta-intimată că prin neutilizarea aparatului de marcat electronic fiscal petenta a împiedicat organul de control în efectuarea verificărilor operative și inopinate ce au ca scop identificarea și combaterea evaziunii fiscale, comisarii Gărzii Financiare neputând astfel identifica veniturile realizate de operatorul economic supuse ulterior impozitării pentru fiecare bun livrat sau serviciu prestat
Învederează recurenta-intimată că prevederile invocate denotă rolul important ocupat de asemenea documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal în cadrul evidenței contabile și evidențiază totodată gradul de pericol social pe care îl reprezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituite în acest domeniu, consecințele la care se poate ajunge nefiind nici ele de ignorat, iar măsura dispusă în temeiul art. 14 alin 2 din O.U.G. nr. 28/1999, republicată, este justificată de imperativul protejării interesului și a ordinii de drept prin adoptare unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.
Arată recurenta-intimată că O.U.G. nr. 28/1999 prevede în mod expres aplicarea sancțiunii complementare de suspendare a activității pentru o perioadă de 3 luni operatorilor economici care nu emit bonuri fiscale, însă aceasta nu este o măsură de natură a restrânge libertatea comerțului, sau de a afecta obligațiile statului de a asigura protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protejarea intereselor naționale și activitatea economică, financiară și valutară sau crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul de expresie tuturor acestor obligații constituționale. Măsura dispusă în temeiul art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 29/1999, republicată este justificată de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.
Susține recurenta-intimată că prin aplicarea sancțiunilor pentru neutilizarea aparatului de marcat electronic fiscal se identifică și se combate evaziune fiscală, prin neemiterea bonurilor fiscale neputându-se stabili veniturile supuse impozitării realizate de către S.C. „U. M.” S.R.L., acesta fiind motivul pentru care legiuitorul a prevăzut pentru astfel de fapte limite minime de pedeapsă într-un cuantum ridicat cu obligarea aplicării și măsurii de suspendare a activității, considerându-le ca prezentând o gravitate deosebită.
Pentru considerentele invocate solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul de a respinge plângerea contravențională și de a menține dispozițiile procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 03.09.2012 întocmit de către G. F. secția Tulcea, ca fiind temeinice și legale.
Recurenta-petentă S.C. „Ubi M.” S.R.L. Tulcea a arătat că la data de 3 septembrie 2012 recurenta a predat cu aviz de însoțire a mărfii domnului Spânoaie G., piese auto în valoare totală de 1.260 lei și drept garanție i s-a solicitat c/val pieselor luate, urmând ca în aceeași zi garanția să fie restituită parțial sau integral, funcție de piesele care se potrivesc tipului de mașină și pe care înțelege să le achiziționeze.
Precizează recurenta-petentă că potrivit contractului încheiat între reclamantă și dl. Spânoie G. clientul se obligată să restituie piesele integral sau parțial (...) în ambalajul original și fără urme de montare până la sfârșitul programului”, iar la data de 3 septembrie 2012 în jurul orei 18, clintul s-a prezentat la punctul de lucru al societății petente, a solicitat factura și bon fiscal pentru o parte din piese și restituirea sumei de 420 lei reprezentând c/val bunurilor care nu au folosite la repararea mașinii și pe care le-a restituit.
Mai arată recurenta-petentă că deși instanța nu a negat existența contractului încheiat între societatea recurentă și numitul Spânoaie G., însă a reținut că acesta „derogă de la normele imperative instituite prin O.UG. nr. 28/1999 în virtutea principiului prevalenței normelor fiscale asupra oricăror altor norme cu care intră în conflict (art. 3 din Codul fiscal)”
Învederează recurenta-petentă că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999, republicat, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, „operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”, iar potrivit alin. (2) „operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.
Menționează recurenta-petentă că dispozițiile art. 128 alin. 1 din Codul fiscal definesc livrarea de bunuri ca fiind transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar” și că transferul dreptului de proprietate asupra clientului s-a făcut abia în momentul în care acesta s-a prezentat la punctul de lucru și a solicitat factură și bon fiscal pentru piesele care se potriveau la mașină ,iar vânzarea bunurilor către client a fost făcută sub condiție, „dacă se potrivesc tipului de mașină” și acesta nu putea dispune de ele ca și proprietar, așa cum rezultă și din contract, unde clientul și-a luat obligația „să restituie piesele integral sau parțial,(...) în ambalajul original și fără urme de montare până la sfârșitul programului.”
Arată în continuare recurenta-petentă că vânzarea care se încheie pe încercate este potrivit dispozițiilor art. 1681 din Codul civil „atunci când se încheie sub condiția suspensivă ca, în urma încercării, bunul să corespundă criteriilor stabilite la încheierea contractului ori, în lipsa acestora, destinației bunului, potrivit naturii sale.
Dacă durata încercării nu a fost convenită și din uzanțe nu rezultă altfel, condiția se consideră îndeplinită în cazul în care cumpărătorul nu declarat că bunul este nesatisfăcător în termen de 30 de zile de la predarea bunului. În cazul în care prin contractul de vânzare părțile au prevăzut că bunul vândut urmează să fie încercat, se prezumă că s-a încheiat o vânzare pe încercate”
Vânzarea pe încercate este încheiată sub condiție suspensivă prin care cumpărătorul își rezervă dreptul să încerce lucrul vândut pentru a verifica dacă acestea corespunde destinației căreia îi este afectat.
Vânzarea pe încercate este încheiată sub condiție suspensivă prin care cumpărătorul își rezervă dreptul să încerce lucrul vândut pentru a verifica dacă acesta corespunde destinației căreia îi este afectat.
Condiția suspensivă nu operează transferul proprietății și prin urmare clientul nu se putea folosi de bun ca și un bun proprietar în sensul art. 128 din Codul fiscal, până la îndeplinirea condiției, pendente conditione – proprietatea și riscurile rămân în sarcina vânzătorului, proprietar sub condiție rezolutorie.
Consideră recurenta-petentă că vânzarea sub condiție nu este translativă de proprietate decât în momentul în care se îndeplinește condiția suspensivă adică până la răspunsul pozitiv al cumpărătorului, după încercarea lucrului, iar instanța de fond deși a reținut că vânzarea s-a realizat sub condiție a pretins că momentul transferului de proprietate nu are relevanță, în contextul obligației de a emite bon fiscal.
Recurenta-petentă susține că nu a pretins că nu avea obligația de a emite bonul fiscal, ci că această obligație ar fi avut-o după împlinirea condiției suspensive, respectiv la sfârșitul programului din acea zi, lucru care s-a și întâmplat.
Astfel, potrivit art.36 „Pentru corectarea sau anularea înregistrării unei operațiuni după emiterea bonului fiscal utilizatorul întocmește un dosar care va cuprinde: a) sesizarea scrisă a persoanei care a efectuat greșit operațiunea, cu precizarea motivației de corectare sau de anulare a acesteia, precum și a numărului de ordine al bonului fiscal de corectat, a orei și minutului emiterii acestuia: b) decizia scrisă de aprobare a corectării operațiunii greșit efectuate, emisă de directorul financiar-contabil, contabilul-șef sau de altă persoană care răspunde de gestionarea patrimoniului unității; c) copie de pe nota sau notele de recepție și constatare de diferențe, întocmite de la ultima inventariere până la zi, prin care a fost stabilit prețul cu amănuntul al produsului sau produselor înregistrate greșit în aparatul de marcat electronic fiscal; d) nota de contabilitate care reflectă operațiunea efectuată iar potrivit art. 37, alin. (1) în cazul returului de marfă utilizatorul întocmește un dosar care va cuprinde: a) nota de recepție și constatare de diferențe cod 14-3-1A, întocmită în baza bonului fiscal emis anterior pentru marfa respectivă; b) dispoziția de plată-încasare către casierie cod 14-4-4; c) factura sau factura fiscală în roșu, după caz., iar potrivit alin. (2) returnarea ambalajelor refolosibile, a căror contravaloare este inclusă în prețul produsului vândut, poate fi menționată înainte de emiterea bonului fiscal prin înscrierea sumei aferente a acestora ca valoare negativă și cu specificația "ambalaj refolosibil".
Consideră recurenta-petentă că atât timp cât între ea și client a fost încheiată o vânzare pe încercate, nu era obligată să emită bon fiscal și să procedeze la anularea acestuia care se poate face doar în condițiile arătat mai sus
Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând admiterea plângerii și anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 03.09.2012.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de motivele de recurs formulate, Tribunalul constată că ambele recursuri nu sunt întemeiate.
În speță, ambele recurente nu au indicat motivele de nelegalitate din art. 304 Cod pr. civilă pe care își întemeiază recursurile și nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.
Astfel, în cuprinsul celor două recursuri deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise ale sentinței ce ar fi presupus indicarea punctuală de către cei doi recurenți a motivelor de nelegalitate și netemeinice prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de prima instanță în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursurilor constă practic în redarea situației de fapt, fără însă a arăta în concret în ce constă greșeala instanței de fond, nemulțumirea constând doar în modul de soluționare a pricinii
Întrucât nu se poate se reține nici din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute limitativ de art. 304 Cod pr. civilă, în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar, recursurile se consideră a fi nefondate.
Pe de altă parte, instanța de fond a făcut o apreciere justă a cauzei, pronunțând o sentință legală și temeinică.
O.U.G. nr. 28/1999, republicată, reglementează activitatea operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări servicii direct către populație, prevăzând în mod expres în cuprinsul acesteia obligativitatea tuturor operatorilor economici de a se dota și de a emite bunuri fiscale pentru fiecare bun livrat sau serviciu prestat.
Corect a apreciat prima instanță că gravitatea faptei reținute nu poate fi apreciată decât în contextul împrejurărilor comiterii acesteia.
Astfel, nu se poate a nu se reține că în data de 3 septembrie 2012, petenta a vândut marfă în sumă de 9.904 lei, din care doar pentru suma de 1.260 lei nu a emis bon fiscal și doar pentru că exista posibilitatea ca piesele să fie restituite sau înlocuite-potrivit convenției părților.
Pentru aceste considerentele, constatând că cele două recursuri nu sunt întemeiate, în temeiul art. 312 urmează a fi respinse, ca nefondate și a se menține sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile formulate de recurenta-petentă S.C.U. M. S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, ., nr.8, ., . și recurenta-intimată G. F. SECȚIA TULCEA, cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 437 din 11februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondate
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond V.I..
Redactat jud. Ș.R./15.06.2013
Tehnoredactat gref. G.R./05.07.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 775/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 102/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
