Pretenţii. Decizia nr. 295/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 412/327/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.295
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: F. Șurculescu
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul S. JUDETEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.819/05.03.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretentii, in contradictoriu cu intimatul-parat A. S. domiciliat in . Nucarilor, jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe si s-a solicitat judecata cauzei in lipsa, după care,
Vazand ca nu mai sunt motive de amanare, instanta constata dosarul in stare de judecata si lasa cauza in pronuntare.
TRIBUNALUL:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, S. Județean de Urgență Tulcea a chemat în judecată pe pârâtul A. S. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 877,35 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare achitată de C.A.S. Tulcea Spitalului Județean de Urgență Tulcea.
Prin Sentința civilă nr.819 din 05.03.2013, Judecătoria Tulcea a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, care impune îndeplinirea anumitor condiții pentru repararea prejudiciului, astfel că trebuie cunoscută persoana care a săvârșit . pentru a putea fi trasă la răspundere și pentru plata cheltuielilor de spitalizare, și că acestea nu pot fi plătite de victima agresiunii.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs S. Județean de Urgență Tulcea, care a criticat hotărârea ca netemeinică, nelegală.
S-a susținut în motivarea recursului că pârâtul a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni fiind internat de la 29.01.2010, până la 01.02.2010, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 877,35 lei.
S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune, iar în cauză pârâtul, dacă se pretinde a fi victima unei agresiuni, trebuia să formuleze plângere penală pentru ca acesta să fie identificat și dacă nu a făcut-o, atunci trebuie să plătească cheltuielile de spitalizare.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Examinând cauza în raport de critica formulată, tribunalul constată recursul întemeiat.
Pârâtul A. S. a fost internat la S. Județean Tulcea în perioada 29.01.2010, până la 01.02.2010, declarând la internare că a fost victima unei agresiuni.
Cu spitalizarea pârâtului, declarată ca fiind „victima agresiunii”, s-au efectuat cheltuieli de spitalizare în sumă de 877,35 lei, sumă ce a fost decontată de către Casa de Sănătate și care nu poate fi recuperată atâta timp cât nu se cunoaște autorul agresiunii de la care ar fi trebuit să se recupereze cheltuielile de spitalizare efectuate de victimă și în condițiile în care pârâtul ca victimă a agresiunii nu a înțeles să formuleze plângere penală pentru identificarea autorului agresiunii.
Este evident că, din prevederile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății rezultă că nu se decontează de către Casa de Sănătate decât cheltuielile de spitalizare cauzate de îmbolnăvire, afecțiune cronică ori acută, dar nu și cele efectuate pentru victima unui accident ori agresiune, acțiuni care presupun culpa unei persoane care a cauzat . și care implicit a determinat efectuarea cheltuielilor de spitalizare.
Este real că textul art. 313 se referă la cel care a provocat . sau accidentul, dar aceasta presupune că autorul să fie cunoscut dar cum este cazul în speță, autorul nu este cunoscut și pârâtul, în calitate de victimă nu a făcut demersuri și nu a formulat nici plângere pentru identificarea lui.
Potrivit art. 998 – 999 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara și în cauză, rezultă că prin acordarea îngrijirilor medicale pârâtului s-a cauzat spitalului o pagubă în valoare de 877,35 lei pe care Casa de Sănătate nu o decontează spitalului în condițiile în care autorul agresiunii nu este cunoscut și nu se pot recupera cheltuieli de spitalizare de la acesta.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului S. Județean Tulcea era întemeiată, dar prin sentința atacată, netemeinic și nelegal a fost respinsă astfel că în conformitate cu art. 312 alin. 2 Cod proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința atacată în sensul că se va admite acțiunea.
In consecință, va fi obligat pârâtul A. S. la plata sumei de 877,35 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare către S. Județean de Urgență – Tulcea, actualizat cu inflatia la data platii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul civil declarat de către recurentul S. JUDETEAN DE URGENȚĂ TULCEA cu sediul in Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr. 819/05.03.2013 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect pretentii, in contradictoriu cu intimatul-parat A. S. domiciliat in . Nucarilor, jud. Tulcea.
Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâtul-intimat A. S. la plata sumei de 877,35 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare către S. Județean de Urgență – Tulcea, actualizat cu inflatia la data platii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.
JUDECĂTOR, JUDECATOR, GREFIER,
D. N. E. N. P. L.
Jud.fond.D.N.G.
Red.jud.N.D./09.05.2013.
Tehnored.gref.P.L./10.05.2013/2ex.
OPINIA SEPARATĂ:
a judecătorului F. Șurculescu care susține soluția de respingere a recursului
În speța dedusă judecății, acțiunea în pretenții a fost formulată împotriva persoanei care a avut calitatea de victimă a unei agresiuni, acesta fiind motivul pentru care a fost internată în secția de chirurgie aparținând reclamantei.
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Se observă că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane și nu pe cea proprie.
Se reține cu prioritate că potrivit art. 3 din cap. X "Dispoziții finale" al Legii nr. 71/2011 care se aplică în continuare ca dispoziții proprii ale acestui act normativ, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 1 din același act normativ, dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
Prin urmare, instanța se va raporta la vechile dispoziții ale Codului civil, respectiv prevederile art. 998-999 referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, care însă nu sunt aplicabile în speța de față, reclamantul considerând în mod neîntemeiat că atitudinea pârâtului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei care ar fi provocat ., constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează conduita umană – comisivă sau omisivă – păgubitoare prin care se aduce atingere drepturilor subiective ori intereselor ocrotite de lege. Integrarea faptei ilicite între condițiile ce antrenează răspunderea rezultă din dispozițiile art. 998 și următoarele Cod civil.
Literatura de specialitate a evidențiat câteva trăsături caracteristice ale faptei ilicite: caracterul obiectiv, în sensul că este o manifestare umană exteriorizată, comisivă sau omisivă; este mijlocul de obiectivare a unui element psihic – voința omului de a alege o anumită conduită; este un act reprobabil din punct de vedere subiectiv și social, constituind o încălcare a normelor juridice sau a celor de conviețuire socială
Solicitarea acordării asistenței medicale pentru pârât sau neindicarea autorului agresiunii de către persoana vătămată nu constituie o faptă ilicită, în sensul celor mai sus menționate.
În conformitate cu dispozițiile art. 170 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, orice spital are obligația de a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătății persoanei este critică.
Urgența medicală, astfel cum este definită de art. 86 alin. 1 lit. e) din același act normativ, constă în accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale de urgență, la unul sau mai multe niveluri de competență, după caz. Ea poate fi urgență cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, județean ori regional, sau urgență fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicești, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital.
În cauză este vorba de o urgență medicală, devenind aplicabile și dispozițiile art. 220 din Legea nr. 95/2006, astfel că pârâtul beneficia de asistență medicală gratuită.
Chiar și în ipoteza în care pârâul ar fi cunoscut identitatea persoanei care ar fi provocat . și nu a comunicat reclamantului identitatea acestei persoane, fapta sa nu constituie o faptă ilicită în sensul art. 998 Cod civil.
Reclamantul, de altfel, nu a făcut niciun demers pentru identificarea persoanei vinovate de agresiune, deși situația pacientului s-a consemnat la internare, fiind înscrisă în fișa de observație.
Așa cum mai sus s-a arătat, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, în cazul în care o persoană, prin fapta sa, aduce daune sănătății alteia, răspunde potrivit legii și are obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, care au obligația de a depune diligențe în acest sens.
Conform art. 313 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Reclamantul ar fi avut posibilitatea să interogheze bolnavul la internarea în spital sau ulterior și să solicite să i se comunice numele agresorului, răspunderea civilă delictuală a acestuia nedepinzând de tragerea la răspunderea penală. Nu poate fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs agresarea, pârâtul ar fi săvârșit o faptă ilicită, atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul furnizorului de servicii medicale.
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, potrivit susținerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtului agresat.
Rezultă astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, acestuia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
În cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii acestora. În acest sens, prin dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, s-a prevăzut că, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale. În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Nu are relevanță eventuala pasivitate a pârâtului în ceea ce privește atragerea răspunderii autorului agresiunii câtă vreme obligația acestuia din urmă de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale este reglementată în mod expres în lege.
Deși în sistemul nostru de drept, jurisprudența nu este considerată izvor de drept iar opiniile exprimate în cadrul Comisiei CSM pentru unificarea practicii judiciare sunt orientative pentru judecător, instanța mai reține că opinia majoritară exprimată în cadrul ședinței acestei comisii din 01.04.2009 a fost în sensul că în situația în care persoana spitalizată a fost victima unei agresiuni, față de prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 1 pct. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, calitate procesuală pasivă nu are persoana spitalizată – indiferent dacă victima este sau nu persoană asigurată – ci autorul direct al faptei de agresiune, din cauza căruia a fost necesară spitalizarea victimei. S-a considerat că dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu practica europeană, prin care se acordă protecție victimelor faptelor ilicite, iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul faptei.
Pentru toate acest motive, apreciez că soluția corectă în cauză era aceea de respingere a recursului formulat de către S. Județean de Urgentă Tulcea și de menținere a hotărârii recurată.
Judecător,
F. Șurculescu
In temeiul art.261 C.pr.civ.
pt.judecator promovat semneaza
președintele instantei
C. D. A.
red.jud.F.Ș./29.04.2013.
tehnored.gref.P.L./10.05.2013.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 429/2013. Tribunalul TULCEA | Partaj judiciar. Decizia nr. 34/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
