Validare poprire. Decizia nr. 123/2013. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 123/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 5178/327/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 123/2013

Ședința publică de la 10 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. M.

Judecător: L. N.

Grefier: B. F. V.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta – terț poprit Z. A., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1032/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - creditoare ., cu sediul în mun. T., ., jud. T. și intimata - debitoare ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 50, cu sediul în mun. T., . C, ., jud. T., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. P. C. pentru apelanta terț – poprit, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, că apelanta terț – poprit a depus la dosarul cauzei note scrise, după care;

Av. P. C. având cuvântul pentru apelanta terț – poprit învederează că, în prezenta cauză se impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă, referitor la constatarea sumelor plătite în contul popririi.

Instanța, respinge solicitarea formulată de apărătorul apelantei terț – poprit ca nefiind utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezent în apel pentru dezbateri.

Av. P. C. având cuvântul în apel pentru dezbateri pentru apelanta terț-poprit, arată că, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.

De asemenea, învederează că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a admis acțiunea, pe baza unei expertize care nu aduce în raționamentul judecătorului de fond, pentru suma poprită un titlu executoriu în sensul art. 372 Cod procedură civilă, potrivit căruia executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

În speță, titlurile executorii pe baza cărora s-a solicitat executarea silită inclusiv înființarea popririi sunt sentințele civile nr. 676/22.02.2010 și nr. 2882/22.10.2009. Intimata - creditoare . solicitat ca terțul poprit să fie obligat la plata sumei de 12 716,91 lei datorată debitoarei Asociația de proprietari nr. 50 cu titlu de cotă parte cheltuieli de serviciul public de apă și canalizare.

S-a mai arătat că valizarea popririi este o măsură de executare în sensul că, prin hotărârea ce se pronunță, creanța privitoare la suma poprită la terț se transferă asupra creditorului urmăritor, astfel că terțul poprit devine debitorul direct al acestuia.

Apărătorul apelantei terț – poprit mai învederează că, hotărârea instanței de fond este greșită și cu privire la obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul creditorul a renunțat la executare sau dacă, prin lege, se prevede altfel.

În speță, debitorul urmărit este Asociația de proprietari nr. 50 și nu terțul poprit. Asociația de proprietari nr. 50 este obligată, prin cele două titluri executorii supuse executării silite, să plătească creditoarei . serviciilor făcute.

Față de cele arătate, av. P. C. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată în apel.

Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

Văzând că nu mai sunt motive de amânare a cauzei instanța, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Prin sentința civilă nr. 1032 pronunțată la data de 19.03.2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei T. a fost admisă acțiunea formulată de către creditoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 50 T. și terțul poprit Z. A., s-a dispus validarea popririi până la concurența sumei de 12.144,16 lei reprezentând cheltuieli cu serviciul public de apă și canalizare, obligând terțul poprit să plătească direct creditoarei suma arătată precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 810,3 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 676/22.02.2010 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 50 T. a fost obligată la plata sumei totale de 64.484,97 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare pentru perioada iunie 2009 – octombrie 2009 și majorări de întârziere, la care se adaugă cheltuieli de judecată în sumă de 2.901,19 lei.

În baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2882/22.10.2009 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 50 T. a fost obligată la plata sumei 2.282,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea din data de 25.10.2010, pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._, s-a încuviințat executarea silită a celor două titluri executorii, în urma cererii de executare silită adresată de creditoare executorului judecătoresc V. I., fiind constituit dosarul de executare silită nr. 430/2010, în care prin procesul verbal din data de 13.07.2010, s-au stabilit cuantumul cheltuielilor de executare în sumă de 6.396,60 lei.

Din Fișa financiar contabilă întocmită de asociație la data de 03.11.2011, rezultă că terțul poprit Z. A. datorează suma de 15.813,7 lei, ASOCIAȚIEI DE P. NR. 50 T., iar din Lista cheltuielilor de întreținere pe luna iunie 2011, rezultă că același terț poprit datorează suma de 14.204 lei, debitoarei.

Deoarece debitoarea nu a plătit suma datorată, executorul judecătoresc a înființat poprirea la data de 08.06.2010, în baza dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă, fiind comunicată către terțul poprit la data de 10.06.2010.

Din Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil M. A. N., rezultă că terțul poprit Z. A. datora ASOCIAȚIEI DE P. NR. 50, la data înființării popririi, suma totală de 12.144,16 lei, din care 6.769,34 lei reprezentând debit principal și 5.374,82 lei reprezentând penalități.

S-a arătat că potrivit art. art. 452 Cod procedură civilă, „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”, iar conform art. 460 alin. 1 Cod de Procedură Civilă „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

Instanța a reținut că pentru a fi aplicabile prevederile acestui articol, se impune a fi probată existența a două raporturi juridice cu caracter obligațional: unul între creditor și debitoare și altul între terțul poprit și debitoare.

Prin înființarea popririi, se naște un al treilea raport juridic, între creditoarea din primul raport juridic și terțul poprit, având ca obiect sumele de bani datorate debitoarei de către terțul poprit.

Existența acestor raporturi juridice cu caracter obligațional au fost probate de reclamată prin titlurile executorii și prin înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și legal timbrat, a declarat apel terțul poprit Z. A., arătând că în toate sentințele se specifică c/v apă și canalizare, precum și penalitățile aferente, în fișele prezentate cât și în expertiza efectuată cumulându-se și energie termică, c-v onorariu avocat, c/v iluminat scara și cheltuieli de administrare. De asemenea, s-a ignorat Sentința civilă nr. 1100/23.03.2011, în care s-a stabilit o restanță de 3.091,95 lei total debit la 31 iulie 2010.

S-a precizat că nu sunt reale soldurile din fișele contabile, de vreme ce relevă un sold de 8129,3 lei, în sentința arătată rezultând un sold de 6.080,93 lei.

Nu a fost operat ordinul de plată din octombrie 2009, iar penalitățile sunt mai mari decât debitul, expertiza preluând sumele din fișe.

Aprecierea că hotărârea este nelegală și netemeinică a fost menținută și prin concluziile orale și scrise depuse la dosar.

Intimata creditoare S.C. A. S.A. a formulat întâmpinarea și a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând în esență că sentința atacată este legală și temeinică.

Examinând apelul declarat în cauză, tribunalul concluzionează că este nefondat, pentru următoarele argumente:

Validarea popririi impune verificarea condițiilor legale pentru obligarea directă a terțului poprit față de creditorul popritor.

Pentru încuviințarea acesteia este necesară verificarea existenței raporturilor juridice desfășurate într-o operațiune juridică triunghiulară, în sensul că raportului dintre creditor și debitorului poprit i s-a adăugat un alt raport juridic între creditor și terțul poprit, ca urmare a obligației acestuia din urmă de a plăti la rândul său debitorului urmărit o sumă de bani, creanță de care creditorul o urmărește în mâinile sale în vederea realizării propriului drept.

Potrivit art. 460 din codul de procedură civilă ,,Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, [..] în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

În atare situație, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, în caz contrar, hotărând desființarea popririi.

În privința raportului dintre debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 50 și S.C. A. S.A., se reține că prin Sentința civilă nr. 676/22.02.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., respectiv prin Sentința civilă nr. 2882/22.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., pârâta-debitoare ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 50, a fost obligată să-i plătească suma de 64.484,97 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă și de canalizare și majorări de întârziere aferente perioadei iunie –octombrie 2009 precum și suma totală de 5.183,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut realitatea raportului juridic dintre debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 50 și creditoare S.C. A. S.A., constatând existența unei creanțe de 69.668,5 lei

De asemenea, corect a fost constatat și raportul juridic dintre debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 14 si terțul poprit Z. A..

Potrivit Raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză de către expert M. A. N., rezultă că terțul poprit datorează debitoarei suma totală de 12.144,16 lei, reprezentând debit și penalități aferente perioadei ianuarie 2006-iulie 2010 conform sentinței nr. 1100/2011 a Judecătoriei T., suma de 800 lei returnată de ENERGOTERM, precum și debit și penalități aferente perioadei august 2010-mai 2011, de 2.877,39 lei, respectiv 2.385,83 lei.

În privința apărării formulate de către apelantă, referitoare la faptul că validarea popririi trebuie să se raporteze doar la sumele reprezentând contravaloare serviciul public de apă și canalizare și numai la datoriile aferente perioadei ce rezultă din titlu deținut de creditoare, instanța reține că potrivit art. 452 din Codul de procedură civilă, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Este astfel lipsit de importanță natura titlul datoriei respective, după cum nu are relevanță nici perioada pentru care este datorată suma.

Relativ la faptul că intimata creditoare a solicitat în acțiunea introductivă validarea popririi relativ la contravaloarea serviciul public de apă și canalizare, instanța reține că, prin Adresa nr. 430/08.06.2011, apelanta a fost somată să achite suma de 12.716,91, reprezentând debitul debitoarei ASOCIAȚIEI DE P. Nr. 14 fără a se face referire la titlul cu care este datorată această sumă.

Poprirea a fost înființată relativ la această sumă, pentru care a și fost solicitată validarea, interesul reclamantei fiind acela de a încasa prin poprire suma datorată de către terț cu orice titlu și nu exclusiv pentru serviciul furnizat.

Că interesul și voința creditoarei este în sensul arătat rezultă și din cererea de probatorii aflată la fila 11 a dosarului primei instanței prin care se solicită ca expertul să stabilească debitul datorat de terț debitoarei la data înființării popririi, fără a face vreo referire la împrejurarea că se referă doar la contravaloare propriilor servicii. Că atare, nu constituie o încălcare a dreptului de dispoziție al reclamantei, după cum se sugerează.

Relativ la soldul ce rezultă din fișele contabile aferente datei de 31.07.2010, se reține că, pentru perioada anterioară acestuia moment, expertul a preluat suma asupra căreia s-a statuat în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 1100/2011 a Judecătoriei T., element de fapt ce nu poate fi reanalizat în prezenta procedură beneficiind de autoritate de lucru judecat.

În privința corectitudinii celor reținute prin expertiza efectuată, în sensul că nu s-a operat plata efectuată în luna octombrie 2009 în valoare de 800 lei, instanța observă că, prin răspunsul la obiecțiuni aflate la fila 68 a dosarului, expertul arată că plata la care se referă apelanta a fost returnată în contextul în care beneficiara S.C. ENERGOTERM S.A., a apreciat că nu există un temei legal pentru încasarea ei, motivele fiind explicitate în Adresa nr. 5234/18.10.2011.

Se constată eronată susținerea că suma datorată cu titlu de penalități aferente perioadei august 2010-mai 2011 este mai mare decât debitul. Penalitățile sunt în valoare de 2.385,83 lei, debitul fiind de 2.877,39 lei. După cum s-a arătat datoria stabilită prin Sentința civilă nr. 1100/2011 a Judecătoriei T., nu poate face obiectul vreunei cenzuri beneficiind de statuare irevocabilă.

Se reține a nu fi întemeiată nici apărarea referitoare la faptul că de la momentul înființării popririi a achitat direct creditoarei suma de 2.080 lei, referire fiind făcută la O.P.1/03.10.2011, precum și la chitanțele emise în cursul anului 2012 de S.C. A. S.A, aflate la filele 33-35 ale dosarului instanței de apel

Informațiile furnizate prin adresa nr. 7608/08.07.2013 a S.C. A. S.A. T., prin adresa nr. 430/11 iulie 2013 a Biroul Executorului Judecătoresc „V. I.” T. și prin adresa nr. 59/12.08.2013 a Asociația de Proprietari nr. 50 T. nu confirmă atare susțineri.

S.C. A. S.A. T. a făcut precizarea că respectivele documente de plată vizează Sentința civilă nr. 1100/2011 a Judecătoriei T. și au fost avute în vedere la efectuarea expertizei.

Separat de aceasta, se reține și faptul că prin Adresa 430/2010 din 08. 06.2013, de înființare a popririi, terțului poprit i-a fost pusă în vedere interdicția de a achita orice sumă direct debitoarei, solicitându-i-se ca orice plată să fie efectuată pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc. Astfel, se concluzionează că nu a făcut dovada achitării în anul 2011 și 2012, a vreunei sume în contul popririi.

În privința susținerii că debitorul este cel ce trebuie obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel reține că potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Ca atare, temeiul suportării cheltuielilor de judecată o constituie culpa procesuală, culpă care în speță nu este identificată ca aparținând debitoarei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 50. Cel căzut în pretenții este terțul poprit, astfel că, în mod corect, a și fost obligat să suporte cheltuielile de judecată.

Instanța de apel reține a nu fi incidente în cauză prevederile art. 371 indice 7 alin. 2 din Codul de procedură civilă, terțul poprit nefiind obligat la plata cheltuielilor de executare, ci la plata cheltuielilor de judecată contând în contravaloarea taxelor de timbru și a onorariului expert.

Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 296 din Codul de procedură civilă, tribunalul va decide respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta – terț poprit Z. A., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1032/19.03.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - creditoare ., cu sediul în mun. T., ., jud. T. și intimata - debitoare ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 50, cu sediul în mun. T., . C, ., ., având ca obiect validare poprire, ca nefondat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.10.2013.

Președinte, Judecător, Grefier,

M. V. L. N. B. F. V.

Red. Jud. NL/15.10.2013

Tehnored. Gref. BFV/21.10.2013/5 ex.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 123/2013. Tribunalul TULCEA