Anulare act. Decizia nr. 538/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 538/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 538/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 538
Ședința publică de la data de 08 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător R. A. V.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea apelului civil formulat de apelanta-pârâtă V. D., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..37, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1861 din 20 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „constatare nulitate act juridic”, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. A. V., cu domiciliul în mun. București, ..19, . și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat N. C. din mun. Tulcea, ., jud.Tulcea.
Dezbaterile asupra apelului civil au avut loc în ședința publică din data de 27 Mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 03 Iunie 2015 și, ulterior, la data de 08 Iunie 2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Sub numărul_ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea cererea formulată de către reclamantul V. A.-V., prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta V. D.:
- să se stabilească calitatea reclamantului de moștenitor al defunctului V. Efim I. V., cu cota de ¾ din moștenire;
- să se constate nulitatea absolută, parțială, a certificatului de moștenitor nr. 21 din 26.04.2013 eliberat de notarul public J. P., doar cu privire la moștenitori și la cotele ce se cuvin fiecăruia;
- să fie repus reclamantul în termenul de acceptare a moștenirii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul din afara căsătoriei al defunctului V. Efim I. V., decedat la 14.12.2011. Filiația a fost stabilită prin hotărâre judecătorească în anul 1976, iar defunctul i-a plătit reclamantului pensie de întreținere până în anul 1997, la terminarea studiilor. Reclamantul a locuit în mun. Tulcea, unde locuia și defunctul, dar separat de acesta, iar din anul 1992, odată cu începerea facultății, locuiește în București.
Pârâta a fost căsătorită cu defunctul din anul 1982, până la decesul acestuia.
La data de 14.12.2011 s-a produs decesul lui V. Efim I. V., iar ulterior, fără știrea reclamantului, pârâta s-a prezentat la notar și a parcurs procedura dezbaterii succesorale fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 21/26.04.2013 emis de Biroul Notarului Public J. P..
S-a mai arătat că pârâta a ascuns notarului public că reclamantul are calitatea de fiu al defunctului, ascunzând însăși existența acestuia, urmărind fraudarea intereselor sale, astfel încât a solicitat anularea actului mai sus arătat.
Totodată a mai arătat reclamantul că în ultimii 2 ani anteriori decesului lui V. Efim I. V. a menținut doar sporadic legătura cu acesta, datorită problemelor pe care defunctul le avea în familie cu pârâta, soția sa, în legătură cu acest fapt.
Reclamantul a aflat întâmplător de decesul tatălui său, după eliberarea certificatului de moștenitor a cărui nulitate solicită a fi constatată prin prezenta acțiune.
Pârâta a ascuns în mod fraudulos existența reclamantului, ca fiu al defunctului, deoarece în perioada 1982 – 2011, cât a fost căsătorită cu defunctul, l-a cunoscut personal pe reclamant, și a avut multe discuții și chiar certuri cu defunctul din această cauză.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
A arătat pârâta că nu a cunoscut existența reclamantului ca fiu al defunctului, și nici măcar nu auzise despre acesta. Dacă reclamantul ar fi avut o relație apropiată tată – fiu cu defunctul, așa cum susține, ar fi aflat despre decesul tatălui său, și ar fi fost în măsură să solicite deschiderea succesiunii în termenul prevăzut de lege, iar nu la un an și jumătate de la moartea acestuia.
Având în vedere că reclamantul nu a formulat declarația de acceptare a moștenirii în termenul prevăzut de lege, pârâta a solicitat să se constate că certificatul de moștenitor care face obiectul cauzei a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale iar acțiunea formulată să fie respinsă ca nefondată.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 1861 din 20 iunie 2014 a admis cererea formulată de reclamantul V. A. V. în contradictoriu cu pârâta V. D..
Astfel, a constatat nulitatea absolută parțială a certificatul de moștenitor nr. 21/26.04.2013 emis de Biroul Notarului Public J. P., cu privire la persoanele care au calitatea de moștenitori și la cotele ce se cuvin acestora, menținând celelalte prevederi ale acestuia, a repus reclamantul în termenul de acceptare a moștenirii și, de asemenea, a constatat că acesta are calitatea de moștenitor legal al defunctului V. Efim I. V., decedat la 14.12.2011, cu o cotă de 3 din moștenire.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constat că, la data de 16.12.2011 s-a formulat sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale de pe urma defunctului V. Efim I. V., acesta decedând în mun. Tulcea la data de 14.12.2011 conform actului de deces nr. 877 din 16.12.2011 și formându-se dosarul nr. 45/2013 al Biroului Notarului Public P. J..
În cadrul acestui dosar pârâta a declarat în data de 26.04.2013 că în anul 1982 s-a căsătorit cu defunctul, iar singura moștenitoare a acestuia este pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare (fila 68).
În declarațiile date în fața notarului, martorii C. I. și C. Ș. au arătat că defunctul nu a avut copii, frați sau surori și nu știu să fi rămas alți moștenitori în afara soției supraviețuitoare, V. D., pârâta din cauză (fila 124).
Prin încheierea finală din 26.04.2013 (fila 129), notarul public a constatat că V. D., în calitate de soție supraviețuitoare, a acceptat moștenirea lăsată de pe urma defunctului V. Efim I. V., iar V. O. M. – văr și T. E. I. - văr sunt străini de moștenire prin declarațiile de neacceptare, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 21/26.04.2013 (fila 131).
Situația de fapt reținută prin certificatul de moștenitor nr. 21/26.04.2013 emis de Biroul Notarului Public J. P. nu corespunde realității.
În mod corect s-a reținut calitatea de moștenitor a pârâtei V. D. în calitate de soție supraviețuitoare, din certificatul de căsătorie .. 6 nr._ din 11.06.1982 rezultând că la data decesului aceasta era căsătorită cu defunctul (fila 74).
Pe de altă parte, din certificatul de naștere .. 8 nr._ din 30.03.1976 rezultă că reclamantul V. A.-V. este descendent de gradul I al defunctului V. Efim I. V., având-o ca mamă pe I. E..
În cursul procesului pârâta nu a negat calitatea reclamantului de fiu al defunctului, susținând doar că nu îl cunoștea pe reclamant, și nici nu știa că defunctul ar fi avut un fiu.
S-a mai reținut că, deschiderea succesiunii și împărțeala se pot face, atât prin bună învoială cât și pe cale judecătorească, numai cu participarea tuturor moștenitorilor, sub sancțiunea nulității. În acest scop, notarul are obligația de a cita toate persoanele ce au vocație la moștenire, potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea 36/1995, în forma de la data deschiderii succesiunii.
Certificatul de moștenitor este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor, cotele ce le revin, precum și bunurilor atribuite fiecăruia, dacă s-a realizat și împărțeala acestora (art. 78 și 80 din Legea nr. 36/1995 în forma de la data deschiderii succesiunii).
Certificatul de moștenitor nu este titlu juridic de proprietate, ci numai un mijloc de însezinare și un instrument probator al calității de moștenitor și al cotei succesorale sau bunurilor care se cuvin moștenitorilor.
Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței anularea și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
În privința anulării certificatului de moștenitor, trebuie să se distingă după cum partea care solicită anularea a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea lui sau, dimpotrivă, are calitatea de terță persoană care nu și-a dat acordul la emiterea lui.
Dacă reclamantul nu a participat la procedura succesorală notarială, poate contesta calitatea de succesor a titularului certificatului de moștenitor sau întinderea drepturilor lui succesorale, mențiunile cuprinse în certificat fiindu-i opozabile numai până la proba contrară.
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este însă imprescriptibilă când vizează: 1) constatarea calității de moștenitor, stabilirea masei succesorale și a drepturilor fiecărui moștenitor; 2) cuprinderea în masa succesorală a unui bun proprietatea altuia (situație în care acțiunea în anulare întrunește caracteristicile unei acțiuni în revendicare sau în constatare, după caz).
Ca regulă generală, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor nu este o acțiune de sine stătătoare, ci o acțiune „grefată” pe acțiunile care sancționează direct drepturile moștenitorilor sau terților, motiv pentru care se vor aplica regulile specifice acestor din urmă acțiuni care constituie suportul și dau consistență acțiunii în anulare a certificatului de moștenitor.
Reclamantul a solicitat constatarea nulității certificatului de moștenitor indicând drept motiv de nulitate frauda la lege.
Prin definiție, frauda la lege – cauză de nulitate absolută a actului juridic civil, este reprezentată de operațiunea care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic civil, cu scopul urmărit de a încălca alte dispoziții legale imperative.
În speță, prin certificatul de moștenitor, emis de pe urma defunctului V. Efim I. V., decedat la data de 14.12.2011, s-a reținut că unicul moștenitor este V. D. în calitate de soție supraviețuitoare, cu precizarea expresă că nu mai există și alți moștenitori, deși din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că reclamantul V. A. - V. este descendent de gradul I al defunctului.
Frauda la lege este reprezentată de atitudinea pârâtei V. D. care în declarația dată în fața notarului a omis să declare că defunctul are un copil din afara căsătoriei, fapt ce a determinat necitarea tuturor moștenitorilor defunctului ceea ce constituie o cauză de nulitate absolută, prin aceasta urmărindu-se fraudarea drepturilor reclamantului.
A mai reținut prima instanță că, nu poate fi primită apărarea pârâtei, în sensul că nu știa de existența fiului defunctului, reclamantul din prezenta cauză. Declarația martorului P. C. este foarte edificatoare în acest sens, însă această declarație se coroborează și cu înscrisurile aflate la dosar.
Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat repunerea reclamantului în termenul de acceptare a moștenirii, prima instanță a reținut că, potrivit art. 1103 alin. 1 C. civ. dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.
Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, coroborat cu art. 2522 C. civ., dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul de un an de la data deschiderii succesiunii, acesta poate fi repus în termen, atunci când motivele pentru care nu și-a manifestat opțiunea succesorală au fost unele temeinice.
În cauză există astfel de motive temeinice, care să justifice repunerea reclamantului în termenul de acceptare.
Astfel, s-a dovedit fără nici un echivoc că pârâta cunoștea faptul că reclamantul are calitatea de succesibil, ca fiu al defunctului. Cu toate acestea, a declarat în fața notarului că defunctul nu are copii. La fel a declarat și fiul pârâtei, fiind citat la notar, în sensul că defunctul nu a avut copii (fila 66). De asemenea, martorii propuși de pârâtă în cursul procedurii succesorale au fost, pe de o parte, un vecin care îl cunoștea pe defunct ulterior anului 1990, cu care nu se vizitau, așa cum acesta a declarat în fața instanței. Faptul că acest vecin, C. Ș., deși a fost propus ca martor în cadrul procedurii succesorale notariale, nu cunoștea aspecte esențiale ale vieții defunctului, relevante în cadrul procedurii amintite, rezultă și din declarația dată de acesta în fața instanței (fila 151), în sensul că acesta a auzit că defunctul nu a mai fost niciodată căsătorit, anterior căsătoriei cu pârâta. Ori, așa cum reiese din decizia civilă nr. 335 a Tribunalului Tulcea, în dosarul nr. 378/1975 (fila 152) prin care s-a stabilit paternitatea, defunctul fusese căsătorit de încă trei ori, anterior căsătoriei cu pârâta. Celălalt martor propus de pârâtă și audiat în cursul procedurii succesorale notariale a fost diagnosticat cu tulburare delirantă în legătură cu demența Alzheimer (fila 173). Pârâta, fiind citată la interogatoriu, nu s-a prezentat și deși a susținut că este în imposibilitate să se prezinte, din motive medicale, nu a făcut această dovadă.
Din toate împrejurările arătate mai sus se poate deduce că pârâta a ascuns reclamantului faptul decesului tatălui său, în scopul de a-l înlătura de la moștenire. De altfel, dacă nu ar urmări tocmai această înlăturare de la moștenire, și ar fi adevărate susținerile soției supraviețuitoare în sensul că aceasta efectiv nu a avut cunoștință de faptul că defunctul avea un fiu, pârâta nu ar avea nici un motiv să se opună includerii reclamantului în rândul succesorilor defunctului.
Fără a fi, în sine, un motiv de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, prima instanță a avut în vedere și faptul că reclamantul domiciliază în București iar defunctul a locuit în Tulcea, ceea ce a facilitat demersurile frauduloase ale pârâtei de înlăturare de la moștenire a reclamantului.
Față de dispozițiile art. 1112 C. civ., s-a reținut că, în cauză nu se pune problema unei eventuale prezumții de renunțare la moștenire din partea reclamantului, deoarece nu a fost citat în cadrul procedurii succesorale notariale.
Astfel, a concluzionat prima instanță că, sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea în termen, prevăzute de art. 1103 alin. 3 coroborat cu art. 2522 alin. 1 C. civ., în sensul că pârâtul nu și-a exercitat în termen dreptul de opțiune succesorală din motive temeinice și, pe cale de consecință a constat, în conformitate cu art. 972 alin. 1 lit. a și art. 975 alin. 3 C. civ., că reclamantul are calitatea de moștenitor legal al defunctului, cota ce i se cuvine fiind de trei sferturi din moștenire.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel pârâta V. D., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Astfel, a arătat apelanta că, potrivit dispozițiilor art. 1103 al.1 Cod civil, dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, numitul V. Efim I. V. a decedat la data de 14 decembrie 2011, când s-a operat și decesul în registrul de stare civilă.
Aceasta este data de la care începe să curgă termenul de un an pentru exprimarea dreptului de opțiune succesorală.
Instanța face trimitere însă la dispozițiile art. 2522 cod civil care prevede repunerea în termen pentru motive temeinice, însă atunci când încearcă să facă motivarea existenței unor astfel de motive se referă la declarațiile martorilor audiați în cauză și la o . supoziții.
În acest fel, instanța în loc să stabilească dacă reclamantul a avut motive temeinice care nu i-au permis exprimarea dreptului de opțiune succesorală în termen de un an de la data deschiderii succesiunii, aceasta face referire la calitatea sa de fiu al defunctului și i-a în considerare, în totalitate, declarația martorului P. C.,care nu confirmă însă existența motivelor temeinice la care face referire legea.
De asemenea, a mai arătat apelanta că, motivele invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată în sensul că, locuind în București nu ar fi aflat de moartea tatălui său nu pot fi primite și nu se circumscriu între cele care l-ar fi împiedicat în mod obiectiv de a-și exprima dreptul de opțiune succesorală.
Același reclamant a arătat că ar fi avut o relație foarte apropiată cu tatăl său, însă nu l-a interesat nimic despre existența acestuia.
O astfel de susținere nu poate fi primită în condițiile în care mama reclamantului locuiește efectiv în Tulcea și între cei doi există o legătură apropiată. Este greu de crezut că reclamantul nu își vizita nici mama.
Celelalte aspecte avute în vedere de către instanța de fond, sunt presupuneri care se bazează pe declarația aceluiași martor.
În aceste împrejurări, repunerea în termen dispusă de către instanță s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecință și admiterea celorlalte capete de cerere este nelegală.
În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului și anularea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de repunere în termen, precum și a celorlalte capete de cerere formulate de către reclamant, ca nefondate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 din Codul de procedură civilă.
Intimatul V. A. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este legală și temeinică.
De asemenea, la data de 25 mai 2015 apelanta V. D. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul V. A. V..
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică potrivit următoarelor considerente.
Începând cu anul 1982 pârâta intimată V. D. a fost căsătorită cu V. Efim I. V. iar la data de 14 decembrie 2011 acesta din urmă a decedat conform actului de deces nr. 877 din 16 decembrie 2011.
La data de 16 decembrie 2011 s-a formulat și sesizare pentru deschiderea succesiunii succesorale de pe urma defunctului, iar în cadrul acestui dosar pârâta intimată a declarat la data de 26 aprilie 2013 că în anul 1982 s-a căsătorit cu defunctul, iar singura moștenitoare a acestuia este ea în calitate de soție supraviețuitoare.
În fața notarului au fost audiați martorii C. I. și C. Ș. care au arătat că defunctul nu a avut copii, frați sau surori și nu știu să fi rămas alți moștenitori în afara soției supraviețuitoare.
Astfel, prin încheierea finală din 26 aprilie 2013, notarul public a constatat că V. D., în calitate de soție supraviețuitoare, a acceptat moștenirea lăsată de pe urma defunctului V. Efim I. V., iar numiții V. O. M. în calitate de văr și T. E. I. tot în calitate de văr, sunt străini de moștenire prin declarațiile de neacceptare și astfel s-a eliberat certificatul de moștenitor autentificat sub nr. 21 din 26 aprilie 2013.
Dar, situația de fapt reținută prin certificatul de moștenitor nu corespunde realității. În mod corect s-a reținut calitatea de moștenitor a pârâtei V. D. în calitate de soție supraviețuitoare, din certificatul de căsătorie . nr._ din 11 iunie 1982, rezultând că la data decesului aceasta era căsătorită cu defunctul.
Dar, pe de altă parte, din certificatul de naștere . nr._ din 30 martie 1976 rezultă că reclamantul intimat V. A. V. este fiul defunctului, descendent de gradul I al defunctului V. Efim I. V., iar mama acestuia este numita I. E..
De reținut în cauză este faptul că pe parcursul derulării cauzei pârâta apelantă nu a negat calitatea reclamantului de fiu al defunctului, susținând doar că nu-l cunoștea pe reclamant și nici nu știa că defunctul ar avea un fiu.
Aceste lucruri sunt contrazise de declarațiile martorilor audiați în cauză care au declarat că știau că defunctul are un fiu căruia îi și plătea pensie de întreținere iar apelanta intimată chiar se interesa cum ar putea să-i micșoreze fiului defunctului cuantumul pensiei de întreținere.
Deschiderea succesiunii și împărțeala se pot face atât prin bună învoială cât și pe cale judecătorească, numai cu participarea tuturor moștenitorilor, sub sancțiunea nulității. De altfel, notarul are obligația de a cita toate persoanele care au vocație la moștenire, potrivit prevederilor art. 72 din Legea 36/1995, în forma de la data deschiderii succesiunii.
Certificatul de moștenitor, așa cum prevede art. 1133 din Codul civil, face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Certificatul de moștenitor este actul eliberat de notarul public în urma finalizării procedurii succesorale notariale prin care se constată masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor, cotele ce le revin precum și bunurilor atribuite fiecăruia, dacă s-a realizat și împărțeala acestora.
Potrivit art. 1134 Cod civil, cei ce se consideră vătămați în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești constatarea, sau după caz, declararea nulității acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Așadar, în conformitate cu ipotezele aplicării art. 1134 Cod civil, certificatul de moștenitor emis cu încălcarea dispozițiilor legale determină incidența nulității relative sau absolute, în funcție de interesul ocrotit.
Moștenitorii care nu au participat sau nu au fost citați în vederea participării la procedura succesorală pot folosi orice probă pentru a combate constatările notarului public și pot invoca orice motiv de nulitate absolută sau relativă.
Ca regulă generală, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor, nu este o acțiune de sine stătătoare, ci o acțiune grefată pe acțiunile care sancționează direct drepturile moștenitorilor sau terților, motiv pentru care se vor aplica regulile specifice acestor din urmă acțiuni care constituie suportul și dau consecință acțiunii în anulare a certificatului de moștenitor.
Potrivit art. 1103 alin.1 Cod civil dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de 1 an de la data deschiderii moștenirii, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol, termenului prevăzut la alin.1 i se aplică prevederile cuprinse în Cartea VI referitoare la suspendarea și repunerea în termenul de prescripție extinctivă.
Prin aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor din art. 2522 Cod civil privind repunerea în termenul de prescripție, în materia dreptului de opțiune succesorală, succesibilul care, din motive temeinice, nu și-a exercitat în termen dreptul de opțiune poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei. Repunerea în termenul de opțiune succesorală este posibilă în orice situație neimputabilă succesibilului, care a dus la pierdea termenului, verificarea temeiniciei acestor motive revenind instanței de judecată.
În speță sunt motive temeinice de repunere în termenul de opțiune succesorală, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță având în vedere că apelanta a ascuns cu rea-credință intimatului faptul decesului tatălui său, desigur, în scopul de a-l înlătura de la moștenire.
În prezenta cauză reclamantul intimat nu și-a putut exercita dreptul de opțiune în termenul prescris de lege pentru că nu a avut cunoștință de deschiderea moștenirii și de calitatea lui de succesibil, respectiv pentru că nu a fost anunțat nici citat. În mod sigur reclamantul intimat nu poate fi considerat renunțător, pe de o parte, pentru că nu și-a manifestat intenția în acest sens, iar pe de altă parte pentru că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1112 Cod civil pentru aplicarea prezumției de renunțare la moștenire.
În raport de considerentele menționate mai sus, nu pot fi primite motivele invocate în apel, motiv pentru care urmează a se respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta-pârâtă V. D., cu domiciliul în mun. Tulcea, ..37, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1861 din 20 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „constatare nulitate act juridic”, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. A. V., cu domiciliul în mun. București, ..19, . și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat N. C. din mun. Tulcea, ., jud.Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 08 Iunie 2015.
Președinte, S. R. | Judecător, R. A. V. | |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ.jud. I.H.
Red./dec.civ.jud.R.S../25.06.2015
Tehnored.gref.DB/gref.GE/25.06.2015/25.06.2015
..apelantă/1 ex. intimat.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 531/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 508/2015. Tribunalul... → |
|---|
