Plângere contravenţională. Decizia nr. 540/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 540/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 540/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ nr.540

Ședința publică din data de 08 iunie 2015

Completul compus din:

Președinte: M. L. Șurculescu

Judecător: V. A. Grefier: P. L.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA DOBROGEA LITORAL cu sediul în C., ., nr.127, jud.C., impotriva sentintei civile nr.84/02.02.2015 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. T. cu sediul în mun. T., ., jud. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat cons.jur.C. B. in calitate de reprezentant al intimatei, in baza delegației existente la dosar, lipsă fiind reprezentantul apelantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,

Față de sustinerea reprezentantului intimatei ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in apel.

Reprezentantul intimatei, având cuvântul în apel, solicită respingerea apelului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

Menționează că de fapt este vorba despre o prelungire și o reînnoire a autorizației existente, singura condiție ce nu era îndeplinită fiind stingerea unei datorii. Susține că toate condițiile tehnice erau îndeplinite, în final s-a îndeplinit și aceasta și s-a emis autorizația.

TRIBUNALUL:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._ din 17.10.2014, petenta S.C. A. S.A. T. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 30.09.2014 încheiat de Administrația Națională Apele Române și exonerarea de la plata amenzii.

Prin sentința civilă nr.84/02.02.2015 Judecătoria Măcin a respins excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale invocată de S.C. A. S.A. T.; a admis în parte plângerea contravențională; a dispus înlocuirea amenzii contravenționale de 35.000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 30.09.2014 încheiat de Administrația Națională Apele Române, în „avertisment”, precum și restituirea sumei achitată cu titlul de amendă.

Din actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În procesul verbal de contravenție s-a reținut că sistemele de alimentare cu apă și evacuare a apelor uzate menajere din loc.Măcin, jud.T., aflate în administrarea lui S.C. A. S.A. T., funcționează fără a deține autorizație de gospodărire a apelor, faptă ce constituie contravenție prev. de art.87 alin.1 din Lg.107/1996 și pentru care în baza art.88 alin.1 lit.b din același text de lege, i s-a aplicat o amendă de 35.000 lei.

La soluționarea cauzei instanța de fond a arătat că în vedere disp. art.55 alin.1 și 2 din Lg.107/1996, cât și probele administrate în cauză, rezultă că la data de 22.02.2012 autorizația de gospodărire a apelor eliberată petentei a expirat și că la 18.04.2012 petenta a depus cerere privind reînnoirea autorizației.

Depunerea cererii de reînnoire a autorizației nu însemnă obligat și obținerea autorizației, art.55 reglementând toate etapele ce trebuie parcurse pentru obținerea ei.

A apreciat prima instanță că atâta timp cât autorizația nu a fost eliberată instanța nu-ți poate însuși punctul de vedere al petentei potrivit căruia data de 18.04.2012, data depunerii cererii, constituie și dată a încetării săvârșirii faptei.

Fapta există atâta timp cât se funcționează fără existența autorizației.

Pe aceste considerente instanța de fond a respins excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale.

Cu privire la motivele de nelegalitate, instanța de fond a apreciat că procesul verbal cuprinde toate datele impuse de art.16 din OG 2/2001, inclusiv descrierea faptei, neexistând posibilitatea în procesul verbal să fie consemnate etapele obținerii autorizației de funcționare.

În același timp trebuie reținut faptul că semnătura martorului nu este prevăzută sub sancțiunea nulității actului sancționator. Fiind vorba de o nulitate virtuală anularea intervine doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

În aceste condiții instanța de fond a apreciat că nu i s-a produs nici o vătămare petentei prin întocmirea procesului verbal în lipsa sa și a semnăturii unui martor.

Pe fondul problemei, instanța de fond a reținut că petenta, cu o întârziere de o lună și ceva, a depus cererea în vederea eliberării autorizației de gospodărire a apelor.

Cu privire la această cerere, s-a reținut că art.55 alin.1 din Lg.107/1996 prevede că autorizația de gospodărire a apelor se eliberează în baza constatării tehnice în teren, în prezența beneficiarului, cel mai târziu odată cu recepția investițiilor.

În speța de față, a apreciat prima instanță că nu suntem în situația eliberării unei prime autorizații ci a reînnoirii autorizației de gospodărire a apelor, investiția existând și aflându-se în funcțiune la data cererii de reînnoire a autorizației. Cu alte cuvinte nu este vorba de un obiectiv nou ci de un obiectiv dat în funcțiune.

Mai trebuie reținut că din documentele depuse la dosar rezultă că petenta a depus documentația solicitată de Administrația Bazinală de A. „Dobrogea – Litoral” și în urma acestui fapt s-a întocmit procesul verbal de verificare și analiză a documentației în vederea emiterii autorizației în care se consemnează:

- cu privire la documentația înaintată, aceasta se încadrează în normativul de conținut aprobat prin Ordinul 799/2012 al Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile și există plan de prevenire a combaterii poluării accidentale.

- cu privire la verificările efectuate în teren s-a constatat că data controlului stația de epurare nu funcționează și este în conservare, că stațiile de separare pe canalizare SP 3 și SP 4 sunt finalizate, că alimentarea cu apă din D. este funcțională, că alimentarea cu apă din subteran este funcționabilă, că stația de epurare este conform documentației.

- în aceste condiții, se propune autorizarea sistemului de alimentare cu apă și de evacuare a apelor uzate conform autorizației nr.19 din 22.02.2011.

Cu alte cuvinte, din procesul verbal de verificare întocmit de agentul constatator rezultă că la 08.01.2014 petenta îndeplinea condițiile pentru eliberarea autorizației de gospodărire a apelor.

A mai arătat prima instanță că agentul constatator, invocând Ordinul 779 din 06.02.2012 al Ministrului Mediului, condiționează eliberarea autorizației de achitarea unui debit restant în sumă de 155.798,62 lei.

Or, din analiza de mai sus este evident că la data încheierii actului sancționator, deși depusese toată documentația și exista și un aviz favorabil, petenta funcționa fără a deține o autorizație de gospodărire a apelor, deci fapta exista.

Cu privire însă la sancțiunea aplicată, consideră prima instanță că trebuie reținut că potrivit art.21 alin.3 din OG 2/2001, „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, iar potrivit art.7 alin.2 și 3 din același act normativ, „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA DOBROGEA LITORAL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

A arătat apelanta că petenta nu a contestat starea de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție, ba mai mult a recunoscut faptul că autorizația pe care o deținea anterior expirase la data de 22.02.2012, iar cererea pentru reînnoire a fost depusă la data de 18.04.2012. Afirmațiile petentei în sensul că ar fi parcurs toată procedura și a depus toate diligențele pentru obținerea autorizației, consideră că nu pot fi primite întrucât demersurile nu au avut această finalitate, iar intervalul de timp în care societatea a funcționat fără îndeplinirea cerințelor legale a fost mai mare de 2 ani.

Apreciază apelanta că în mod eronat instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită nu prezintă pericol social și a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, în condițiile în care consecințele ce se pot produce sunt deosebite și putând conduce la un impact negativ chiar și asupra populației, fiind o stare de pericol și pentru viața, sănătatea și integritatea corporală a oamenilor.

În termen legal, intimata . a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate se constată că apelul declarat este fondat urmând a se admite pentru urmatoarele considerente:

Instanța reține că prin procesul-verbal . nr._/30.09.2014, intimata a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art.87 alin.1 din Legea nr.107/1996, cu o amenda în cuantum de 35.000 lei, intrucat sistemele de alimentare cu apa si evacuare a apelor uzate menajere din loc.M. functionau fara a detine autorizatie de gospodarire a apelor.

Instanta retine ca autorizatia detinuta de intimata expirase la data de 22.02.2012, iar cererea de reannoire a fost depusa la data de 18.04.2012, deci ulterior datei expirarii.

Mai mult decat atat, intimata cunostea faptul ca autorizatia de gospodarire a apelor urma a fi emisa dupa completarea documentatiei tehnice, dar si dupa achitarea debitelor restante, aspect care i-a fost adus la cunostiinta chiar de catre intimata prin adresa nr.5348 din 22.05.2013, inregistrata o zi mai tarziu la registratura intimatei.

Pasivitatea de care a dat dovada intimata pentru o perioada foarte lunga de timp nu o indreptateste, in opinia instantei, sa beneficieze de inlocuirea sanctiunii aplicate, aceasta nefacand dovada unor minime diligente de a achita cel putin in parte debitul datorat.

Atitudinea sa, de furnizare a serviciilor de alimentare cu apa fara autorizatie in decursul perioadei de 2 ani, ar fi continuat, daca interventia apelantei nu ar fi fost prompta in cele din urma, aplicand solutia coercitiva a amenzii contraventionale, in scopul corijarii activitatii ilicite.

Contrar sustinerii intimatei in sensul ca pericolul social este unul redus, instanta retine ca fapta prezinta un grad de pericol social crescut, avand in vedere si limitele sancțiunii care sunt foarte ridicate ceea ce indică un grad de pericol abstract ridicat al contravenției. Pe de altă parte lipsa urmărilor produse nu constituie un argument solid pentru inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, starea de pericol creeata pentru viata si sanatatea populatiei fiind suficienta pentru a aplica sanctiunea amenzii, cel putin la limita inferioara.

Față de cele menționate anterior, instanța va admite apelul declarat de apelanta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA DOBROGEA LITORAL în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. T. și va schimba in parte sentința civilă nr.84 din 02.02.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ în sensul că va înlătura dispozitia privind înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, precum si cea privind restituirea sumei achitate cu titlul de amenda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil declarat de către apelanta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APA DOBROGEA LITORAL cu sediul în C., ., nr.127, jud.C., impotriva sentintei civile nr.84/02.02.2015 pronuntata de Judecatoria Măcin in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A. T. cu sediul în mun. T., ., jud. T..

Schimba in parte hotararea atacata in sensul ca înlătură dispozitia privind înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, precum si cea privind restituirea sumei achitate cu titlul de amenda.

Mentine celelalte dispozitii ale hotararii atacate.

Definitivă.

Pronuntata in sedinta publica din 08.06.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

M. L. Șurculescu V. A. P. L.

Jud.fond.D.A.

Red.jud.Ș.M.L./10.06.2015.

Tehnored.gref.P.L./4ex./10.06.2015.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 540/2015. Tribunalul TULCEA