Plângere contravenţională. Hotărâre din 15-10-2015, Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 852/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr.852/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător E. N.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare apelul civil privind pe apelantul petent B. G., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.239/30.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează, că s-a acordat termen pentru lipsa de apărare a apelantului, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 19.03.2014 sub nr._, petentul B. G. a solicitat anularea în parte a procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.03.2014 de către I.P.J. Tulcea precum și înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Prin sentința civilă nr. 239/30.01.2015, Judecătoria Tulcea, a admis în parte plângerea contravențională și a dispus înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 02.03.2014 încheiat de intimat, cu sancțiunea avertismentului.
A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 02.03.2014 încheiat de intimat, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 170 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 02.03.2014 încheiat de intimat, cu sancțiunea avertismentului.
Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale procesul-verbal de contravenție . nr._ din 02.03.2014 încheiat de intimat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 02.03.2014, ora 10:40, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei, 510 lei și 170 lei, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se în fapt că, în aceeași zi, ora 10:30, a condus autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, iar la trecerea de pietoni din dreptul complexului Mall Coral prevăzută cu indicator și marcaj, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați regulamentar în traversarea străzii, pe sensul său de circulație; de asemenea, nu a avut documentele prevăzute de lege și nu a purtat centura de siguranță din dotare.
Faptele de natură contravențională au fost încadrate în dispozițiile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006, sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, sancționată de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi constatate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A mai reținut instanța că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic vs. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Cu privire la forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale a arătat judecătorul fondului că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
A mai arătat instanța că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța a mai reținut că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private și prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A arătat judecătorul fondului că în lumina acestor principii, instanța i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil, însă afirmațiile sale nu au fost susținute de niciun mijloc de probă. Pe de altă parte agentul constatator a perceput prin propriile simțuri faptele reținute în sarcina petentului, potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La soluționarea plângerii contravenționale, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Potrivit art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
Conform art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, iar potrivit art. 99 alin. 2 din actul normativ mai sus amintit amenda contravențională prevăzută la alin. 1, respectiv cea prevăzută în clasa I de sancțiuni, se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. a).
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de fond a reținut că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru acesta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice o amendă. În cazul faptelor cu un grad redus de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului.
A reținut instanța că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Având în vedere faptul că petentul se află la prima abatere de acest gen, neexistând la dosar vreo probă depusă de intimat din care să rezulte caracterul agravant al faptelor comise, instanța de fond a apreciat că aplicarea avertismentului este suficientă pentru a contribui la îndreptarea conduitei sale, exercitând un rol educativ și punitiv asupra acestuia, pentru a nu se repeta comiterea contravențiilor.
Față de aplicarea sancțiunii avertismentului în materia contravențiilor de natura celei în cauză instanța a precizat că actul cadru în materia contravențiilor, O.G. nr. 2/2001, prevede în mod principal în cuprinsul art. 2, că stabilirea și sancționarea contravențiilor se face prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului și hotărâri ale autorităților administrațiilor publice locale sau județene, enumerarea fiind limitativă.
Art. 109 alin. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, face trimitere la legislația în vigoare în materie contravențională, respectiv O.G. nr. 2/2001, care este legea generală în materie.
Instanța a reținut că textul mai sus precizat deschide astfel, calea aplicării dispozițiilor generale, în măsura în care nu intră în contradicție cu reglementările din actul normativ special și oferă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede această sancțiune.
Cât privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, a arătat judecătorul fondului că aceasta este obligatorie și nu poate fi înlăturată, câtă vreme instanța a constatat că fapta există, constituie contravenție și a fost săvârșită de către petent, chiar dacă s-a făcut o reindividualizare a amenzilor aplicate în cadrul soluționării plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel petentul, fără însă a-l motiva.
În apărare, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 239 pronunțată la data de 30.01.2015, ca legală și temeinică.
Examinând apelul, în raport de susținerile din plângerea contravențională, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de contravenție, se reține că apelantul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că la data de 02.03.2014, ora 10:40, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei, 510 lei și 170 lei, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se în fapt că, a condus autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_, iar la trecerea de pietoni din dreptul complexului Mall Coral prevăzută cu indicator și marcaj, nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați regulamentar în traversarea străzii, pe sensul său de circulație; de asemenea, nu a avut documentele prevăzute de lege și nu a purtat centura de siguranță din dotare, fapte prevăzute de dispozițiile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006, sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, sancționată de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În mod corect a reținut prima instanță, raportat la temeinicia procesului-verbal de contravenție, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul acestei Convenției, iar conform acestor principii, prima instanța i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil, însă afirmațiile sale nu au fost susținute de niciun mijloc de probă. Pe de altă parte agentul constatator a perceput prin propriile simțuri faptele reținute în sarcina petentului, potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Conform art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.
Art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prevede că conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
Potrivit art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, iar potrivit art. 99 alin. 2 din actul normativ mai sus amintit amenda contravențională prevăzută la alin. 1, respectiv cea prevăzută în clasa I de sancțiuni, se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. a).
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate, se reține că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru acesta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice o amendă. În cazul faptelor cu un grad redus de pericol social, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului.
Văzând și dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Întrucât apelantul-petent se află la prima abatere de acest gen, neexistând la dosar vreo probă depusă de intimatul-pârât din care să rezulte caracterul agravant al faptelor comise, în mod temeinic prima instanță a apreciat că aplicarea avertismentului este suficientă pentru a contribui la îndreptarea conduitei sale, exercitând un rol educativ și punitiv asupra acestuia, pentru a nu se repeta comiterea contravențiilor.
În ce privește aplicarea sancțiunii avertismentului, se reține că în materia contravențiilor de natura celei în cauză actul cadru în materia contravențiilor, O.G. nr. 2/2001, prevede în mod principal în cuprinsul art. 2, că stabilirea și sancționarea contravențiilor se face prin legi, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului și hotărâri ale autorităților administrațiilor publice locale sau județene, enumerarea fiind limitativă.
În cauză, au fost respectate prevederile art.109 alin. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care face trimitere la legislația în vigoare în materie contravențională, respectiv O.G. nr. 2/2001, care este legea generală în materie, a cest text deschizând, calea aplicării dispozițiilor generale, în măsura în care nu intră în contradicție cu reglementările din actul normativ special și oferă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu prevede această sancțiune.
Cât privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, în acord cu instanța de fond, si instanța de control judiciar consideră că aceasta este obligatorie și nu poate fi înlăturată, având în vedere că fapta există, constituie contravenție și a fost săvârșită de către apelantul-petent, chiar dacă s-a făcut o reindividualizare a amenzilor aplicate în cadrul soluționării plângerii contravenționale.
Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 din N.C.P.C. instanța urmează a respinge apelul ca nefondat și a păstra hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil privind pe apelantul petent B. G., cu domiciliul în satul H., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 239/30.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 15 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
D. N. E. N.
Grefier,
N. M.
Jud. fond. I.S.
Redactat jud. D.N./28.10.2015
Tehnoredactat gref. N.M./G.R./05 11.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 569/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 857/2015. Tribunalul... → |
|---|
