Pretenţii. Decizia nr. 579/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 579/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 579/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 579/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Judecător: L. D. P.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul – reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 50/09.02.2015, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S. ATIȘE A., cu domiciliul în loc. Babadag, .. 5 A, jud. Tulcea, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Văzând că nu mai sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 05.11.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență Tulcea a solicitat obligarea numitei S. Atișe A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 998-999 cod civil și 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, obligarea pârâtei plata sumei de 439,07 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, actualizată de la data depunerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, achitată de CAS Tulcea Spitalului Județean de Urgență Tulcea cu obligația de a fi recuperată și returnată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în perioada 13.12.2011 – 14.12.2011, pârâta a fost internată în Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea urmare unui accident rutier.
La Unitatea de Primire Urgențe i-a fost acordată asistență medicală de urgență ca urmare a leziunilor suferite, apoi, întrucât au intervenit complicații medicale ca urmare a accidentării, a fost transferat pe secția Chirurgie pentru tratare și vindecare/ameliorare, iar Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea a decontat aceste servicii urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată.
Pârâta, din neglijență sau din imprudență, nu a solicitat tragerea la răspundere a făptuitorului care trebuia să suporte și cheltuielile de spitalizare ale sale, iar dacă a întreprins vreun demers juridic pentru tragerea la răspundere a autorului accidentului său, nu a prezentat nicio dovadă în acest sens deși i s-a pus în vedere faptul că are un debit față de această instituție.
Arată reclamantul că prin adresa nr.833/16.01.2012, pârâtei i s-a adus la cunoștință despre obligația de plată a sumei datorate, fiind invitată pentru lămuriri suplimentare sau pentru găsirea unei soluții pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei prin intermediul instanței de judecată. Pârâta a refuzat acest lucru și nu s-a prezentat la unitatea sanitară pentru a achita debitul până la acest termen.
Prin adresa nr._/14.10.2014, S. Județean de Urgență Tulcea a încercat să afle identitatea făptuitorului și s-au solicitat Inspectoratului de Politie al Județului Tulcea - Poliția oraș Babadag, informații privind plângerea depusă de către pârâtă, dacă a fost formulată, modul de soluționare, cine este autorul și identitatea sa .
Pentru a se înștiința asupra posibilității medierii și a se evita deschiderea unei acțiuni judecătorești, pârâta a fost invitată pentru a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, prin adresa nr._/20.10.2014.
Din acest motiv, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligația de plată a serviciilor medicale furnizate pârâtei revine în sarcina beneficiarului direct al serviciilor medicale deoarece acesta, din neglijență, a cauzat un prejudiciu constând din contravaloarea acestor servicii medicale prestate și care, conform legii, nu sunt gratuite.
Neglijența constă în inacțiunea victimei, respectiv a pârâtei, care nu a solicitat sau nu a întreprins nici un demers juridic pentru tragerea la răspundere a persoanei care i-a produs o daună sănătății - nedezvăluirea identității făptuitorului, pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea sa.
Temeiul juridic în baza căruia asistența medicală acordată urmare a faptelor persoanelor care aduc daune sănătății altei persoane nu este gratuită și trebuie plătită este art.313 alin. l și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, articol care stipulează că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Instituția sanitară întocmește o evidență distinctă a evenimentelor în urma cărora s-au produs daune sănătății unor persoane, respectiv accidente și vătămări corporale, pe care o transmite Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea care decontează cheltuielile ocazionate de acordarea asistenței medicale .
În aceste condiții, situația pârâtei este aceea că apare în evidențele distincte la CAS Tulcea, ca persoană internată în urma unei agresiuni, dar nu există un dosar pe rolul instanțelor sau o plângere penală, iar reclamantul nu are posibilitatea să se constituie parte civilă cu suma reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate pacientului.
Este evident că, în orice situație în care persoana accidentată nu face nici un demers juridic pentru a trage la răspundere civilă sau penală autorul accidentului, urmează ca nici statul să nu își poată recupera cheltuielile de spitalizare, reiterând faptul că statul suportă cheltuielile pentru îngrijirea și tratarea afecțiunilor medicale, cronice sau acute, nu și cele cauzate ca urmare a unor agresiuni sau accidente.
Arată reclamantul că dacă instanța de fond se va pronunța pe respingerea acestui tip de cheltuieli ar putea realiza precedentul interpretării în mod diferit a art. 313 din Legea 95/2006 - într-un fel pentru victimele agresiunilor sau accidentelor care declară cine se face vinovat de producerea dăunării sănătății și cer pedepsirea făptuitorului și în alt fel pentru acele victime care nu fac acest lucru din comoditate sau din alte interese.
Astfel, se ajunge la situația anormală ca statul să suporte cheltuielile cu spitalizarea pentru pacienții accidentați care refuză să solicite atragerea răspunderii făptuitorului, nefăcându-1 cunoscut, sau folosind sumele recuperate de la acesta în interes propriu .
De aceea neglijența pârâtei care nu a solicitat tragerea la răspundere a persoanei care i-a provocat o daună sănătății a provocat un prejudiciu în sumă de 439,07 lei. În consecință, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata acestei sume actualizată până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze întrucât în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute pentru admisibilitatea cererii.
Se mai arată de reclamant că reiterează faptul că pârâtei i s-au acordat primele îngrijiri medicale de urgență, gratuit - suportate de către stat, prin Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea - unitate care este bugetată direct de la bugetul de stat și nu din cel al asigurărilor sociale de sănătate, iar ulterior, pârâta a fost internată într-o secție de boli cronice, unde s-a realizat tratarea sa până la vindecare sau ameliorare - ocazie cu care s-au efectuat cheltuielile pe care le solicită prin prezenta cerere.
Pârâtei deși i-a fost comunicată cererea și actele anexe, nu a depus întâmpinare și față de dispozițiile art. 208 alin.2 cod procedură civilă, care stipulează că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, pârâtul a fost decăzut din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.
Soluționând cauza, Judecătoria Babadag prin sentința civilă nr. 50 din data de 09 februarie 2015 a respins cererea formulată de către reclamantul S. Județean de Urgență Tulcea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, în perioada 13.12.2011 – 14.12.2011, în Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Tulcea a fost internat pârâta urmare unui accident rutier, pârâtă căreia i s-a acordat asistență medicală de urgență datorită leziunilor suferite, la unitatea de primire a urgențelor, apoi a fost internat/transferat pe secție pentru tratare și vindecare/ameliorare, iar Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea a decontat aceste servicii urmând ca spitalul să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată și să o returneze casei de asigurări.
Potrivit prevederilor art. 237 alin. 1 litera i ) din Legea nr. 95/2006: „Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unitățile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt: i) asistența medicală la cerere”.
Potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, iar furnizorii de servicii, care acordă asistență medicală, realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală, această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”
Sumele reprezentând cheltuielile efective, vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor daune, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
În calitate de furnizor de servicii medicale, spitalul are dreptul legal de a se subroga în drepturile Casei de Asigurări de Sănătate, dobândind calitatea procesuală a acesteia pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile medicale, astfel cum prevede art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
S-a observat că o condiție esențială pentru a putea fi declanșată recuperarea sumelor cheltuite este ca acțiunea să fie îndreptată împotriva persoanei vinovate de vătămarea sănătății, iar o altă condiție este ca persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea să fi vătămat sănătatea altei persoane.
În nici un caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Din coroborarea celor două texte legale de mai sus, pe cale de interpretare logică și coordonată, s-au desprins mai multe concluzii pentru situația în care o persoană primește asistență medicală atunci când a fost victima unei agresiuni: este exclusă ipoteza de aplicare a art. 237 litera i), în sensul că nicidecum nu se poate echivala această situație cu „acordarea asistenței medicale la cerere” (a victimei – S. Atișe A.); furnizorul de servicii (spitalul – reclamant) are calea unei acțiuni directe împotriva presupusului agresor pentru recuperarea prejudiciului cauzat, constând în cheltuielile efective ocazionate de îngrijirile acordate victimei; creanța de recuperat de la prezumtivul agresor constă numai în cheltuielile efective și eventuale accesorii legale.
În susținerea acțiunii reclamantul a invocat și prevederile art. 998 - 999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite;existența unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța a apreciat că aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză, reclamantul considerând în mod nejustificat că atitudinea pârâtei de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei care ar fi provocat . constituie o faptă ilicită.
Noțiunea de faptă ilicită desemnează orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, iar inacțiunea unei persoane constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată. În consecință, neindicarea autorului agresiunii de către persoana vătămată, nu constituie o faptă ilicită, în sensul celor mai sus menționate, întrucât reclamantul nu avea o obligație legală de a acționa pe care nu a respectat-o, formularea unei plângeri penale reprezentând un drept al persoanei vătămate, iar nu o obligație a cărei nerespectare să fie de natură a atrage sancțiuni.
Reclamantul ar fi avut posibilitatea să îi solicite pacientului la internarea în spital să i se comunice numele agresorului, răspunderea civilă delictuală a acestuia nedepinzând de tragerea la răspunderea penală. Nu poate fi primită prin urmare susținerea reclamantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs agresarea, pârâtul ar fi săvârșit o faptă ilicită, atâta timp cât nu avea această obligație și fapta sa nu a adus o pagubă în patrimoniul acestuia.
Totodată, instanța a apreciat că nu există un raport de cauzalitate între fapta pârâtei pretins a fi ilicită (aceea de a nu formula plângere penală) și prejudiciul suferit de către reclamant (reprezentat de contravaloarea cheltuielilor de spitalizare), întrucât singura faptă cu caracter ilicit ce poate fi identificată în speță și care ar fi putut cauza prejudiciul solicitat este aceea de vătămare a integrității corporale, al cărei autor nu poate fi, în nici un caz, pârâta.
Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtei sunt, potrivit susținerilor reclamantului, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană, cauza prejudiciului suferit de reclamant fiind fapta acestei terțe persoane și nu cea a pârâtei agresate.
A rezultat astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei, acesteia neputându-i fi imputată săvârșirea unei fapte ilicite.
Reclamantul a acționat pe calea acțiunii de față împotriva victimei, în speță pârâta din prezenta cauză pentru recuperarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea sănătății acesteia.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, în speță foaia de observație clinică generală, pe numele pârâtei s-a constatat că aceasta a fost internată la data de 13.12.2011 în S. Județean de Urgență Tulcea, până la data de 14.12.2011, având statut de asigurat CNAS, ori în atare situație, persoanele care plătesc contribuții de asigurări de sănătate beneficiază și de servicii medicale fără a deconta costul acestora .
per a contrario, pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de spitalizare, din motivele arătate mai sus, motiv pentru care, instanța a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Tulcea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență Tulcea, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut în motivarea apelului că pârâta a declarat la internarea în spital că a fost victima unui accident rutier fiind internată de la 13.12.2011 până la 14.12.2011 la Secția Chirurgie a Spitalului, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 439,07 lei.
După acordarea primului ajutor la Unitatea de Primire Urgențe, pârâta a fost internată într-o secție a spitalului pentru vindecare. Cheltuielile efectuate de Unitatea de primire Urgențe sunt suportate de către stat și nu de către Casa de Asigurări de Sănătate, și se acordă pacienților indiferent dacă sunt asigurați sau nu, dacă sunt cetățeni români sau nu, deci necondiționat, ceea ce s-a întâmplat și în cazul pârâtei.
S-a mai arătat că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune.
Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006-pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar dacă au asigurare valabilă, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor rutiere, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
În speța, pârâta s-a prezentat la S. Județean Tulcea declarând ca a fost victima unui accident rutier iar ulterior, nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la făptuitor suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia.
Ori, S. Județean de Urgenta Tulcea nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speță, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de bună voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie să le recupereze pe cale amiabila de la agresor și să le depună la spital ; fie să-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă-având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .
Se susține că, nu există nici o excepție în acest sens în
cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru
persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente
nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate, chiar dacă acestea au
fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții
spitalului.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului așa cum s-a formulat, casarea sentinței civile nr. 50 din 09.02.2015, pronunțată în dosarul nr._ și rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 439,07 lei, sumă ce va fi actualizată până la data plății efective.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 Cod proc. civ.
Legal citată, intimata S. Atișe A., nu a formulat în termen procedural întâmpinare.
Analizând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, tribunalul constată că apelul este fondat.
Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor accidente rutiere.
În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.
Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de către apelantul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.
Cum identitatea făptuitorului nu a fost făcută cunoscută, apelantul reclamant nu a putut folosi calea penală și nici pe cea civilă pentru îndeplinirea obligației sale.
Deși sistemul de asigurări de sănătate nu instituie în sarcina pârâtei obligația de a comunica numele persoanei care a provocat accidentul rutier, apelantul reclamant a arătat că și-a îndeplinit sarcina de a-i aduce la cunoștință existența prejudiciului, necesitatea achitării acestuia și lămuririle necesare prin emiterea adresei nr.833/16.01.2012.
În situația în care însă furnizorul de servicii medicale nu a cunoscut persoana vinovată de producerea prejudiciului pentru a o putea acționa în justiție și atâta timp cât victima accidentului rutier nu a acționat-o în judecată pentru a-i da posibilitatea recuperării prejudiciului, optând pentru alte căi de desocotire cu făptuitorul, se apreciază că victima se face vinovată de faptul nepunerii la dispoziție a datelor necesare titularului acțiunii, ceea ce conduce la un așa zis transfer al culpei de la făptuitor la victimă.
În alte cuvinte, în situația în care nu este îndeplinită condiția sine qua non pentru exercitarea acțiunii prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006, titularul acestei acțiuni care este totuși obligat să recupereze această sumă poate acționa și recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana vinovată de neîndeplinirea condiției, respectiv de la victima accidentului rutier, concluzie care de desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 95/2006.
Mai mult, instanța reține și că prin adresa nr. 833/16.01.2012, reclamantul a invitat-o pe pârâtă să se prezinte la compartimentul său financiar pentru a da lămuriri și pentru a nu se ajunge la recuperarea sumei solicitate prin instanță, însă pârâta nu s-a prezentat.
În subsidiar, se mai reține și că în condițiile acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, acțiunea apelantului reclamant este pe deplin îndreptățită, fiind îndeplinite toate condițiile acțiunii în restituire.
De precizat este că, în cauză, a avut loc o mărire a unui patrimoniu cu suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, deși această mărire nu provine dintr-o faptă ilicită.
Mai mult, în temeiul art. 351 NCPC, instanța a dispus, din oficiu luarea unui interogatoriu intimatei, aceasta fiind citată cu mențiunea expresă de a se prezenta în fața instanței, fără însă a se conforma.
Potrivit art. 358 NCPC „ Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului”.
Coroborând acest început de dovadă cu celelalte probatorii administrate în cauză rezultă, o dată în plus că pasivitatea intimatei pârâte este imputabilă acesteia, impunându-se ca suma ce trebuie plătită să fie recuperată de la aceasta.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 480 alin.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, urmează să fie admis apelul.
În consecință, va fi schimbată în totalitate sentința apelată, în sensul că va fi admisă acțiunea și va fi obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 439,07 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelantul – reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 50/09.02.2015, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S. ATIȘE A., cu domiciliul în loc. Babadag, .. 5 A, jud. Tulcea, având ca obiect pretenții.
Schimbă în totalitate sentința atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 439,07 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. N. L. D. P. B. F. V.
Red.sent. civ. jud. fond E.I.Ș.L.
Red. dec.civ. jud. P.L.D/ 06.07.2015
Tehnoredactat gref. B.F.V../ 06.07.2015/4 ex.
..apelant/ 1 ex. intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 875/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 569/2015. Tribunalul... → |
|---|
