Contestaţie la executare. Decizia nr. 53/2012. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 53/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 53/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 53

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L.-D. P.

Judecător: Ș. R.

Judecător: R. A. V.

Grefier: D. B.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții-contestatori PUIȚĂU E. și . C. DE SUS, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat C. N. cu sediul în mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 807/17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor G. A. T. I., domiciliat în mun. C., ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen; recurenții-contestatori nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei; intimatul-creditor a transmis la dosar prin fax la data de 24.01.2011 cerere prin care solicită amânarea cauzei fiind în imposibilitate de prezentarea din cauza condițiilor meteorologice defavorabile și starea drumurilor, după care:

Instanța, având în vedere faptul că intimatul-creditor nu a depus la dosar dovezi în susținerea cererii formulate, respinge cererea de amânare a cauzei, ca nefondată. .

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 12 septembrie 2011 și înregistrată sub nr._ PUIȚĂU E. și . C. de Sus, în contradictoriu cu creditorul G. A. T. I. au formulat contestație la executare împotriva Procesului-verbal de licitație din. 29.08.2011, prin care imobilul supus executării silite,situat în localitatea C. de Sus, județul Tulcea, format din locuință veche, locuință nouă, grajd + magazie, cu fântână în curte și teren aferent în suprafață de 3731 mp, aparținând debitoarei PUITĂU V. – și căruia PUITAU E. a adus îmbunătățiri în valoare de_ lei vechi, constatate definitiv și irevocabil, în contradictoriu cu creditorul G. T. I.,prin sentința civilă nr.365/27 iunie 2007 a Judecătoriei Babadag, pronunțată în dosarul nr.257 / 179 / 2007 iar . - C. de Sus și PUITAU E. sunt în indiviziune cu debitoarea PUITAU V., conform deciziei civile nr. 931 /10 dec. 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1313 / 88 / 2008 și sentinței civile nr.792 / 08.10.2009 a Judecătoriei Babadag, imobil ce a fost adjudecat de creditorul-urmăritor G. T. I., în contul creanței datorate de PUITAU V. în baza sentinței penale nr. 2533/06.12.2004, pronunțată de Judecătoria C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr.331 MP/08.04. 2005 a Curții de Apel Constanta, la prețul de 49.425 lei RON din prețul total de 65.900 lei RON, la care a fost evaluat ilegal imobilul.

S-a solicitat anularea procesului -verbal de licitație din. 29.08 2011, ca netemeinic și nelegal, cu refacerea formelor de executare silită - și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului supus executării silite, până la concurența contravalorii cotelor - părți ce le aparțin din întregul imobil, urmând ca predarea - primirea imobilului către adjudecatar să fie făcută condiționat de realizarea dreptului de retenție, cu obligarea adjudecatarului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința penală nr. 2533/ 06.12.2004, pronunțată de Judecătoria C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr.33 / MP / 08.04. a Curții de Apel C., debitoarea PUIȚĂU V., în calitate de parte civilă responsabilă civilmente pentru o infracțiune de furt săvârșită de fiul său minor Puițău L., a fost obligată să plătească părții vătămate G. T. I. ,despăgubiri civile în sumă de_ lei vechi .

La data de 10.02.2005, în baza contractului autentic de vânzare-cumpărare nr.112 / 10.02.2005, numita Puițău V. a înstrăinat imobilul proprietatea sa, situat în localitatea C. de Sus, jud.Tulcea, fiicei sale Puițău E., aceasta, ulterior vânzării, aducându-i îmbunătățiri necesare reconstrucției casei vechi, evaluate prin expertiza întocmită în dosarul nr. 257 / 179 / 2007 al Judecătoriei Babadag, în contradictoriu cu numitul G. T. A. I., la suma de_ lei vechi .

Operațiunea de vânzare - cumpărare s-a efectuat la data de 10.02.2005 - înainte de rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței penale nr. 2533 /06.12.2004, pronunțată de Judecătoria C. prin decizia penală nr.33 / MP / 08.04.2005 a Curții de Apel C., hotărâri judecătorești care au fost puse în executare silită în luna iulie 2005, la circa 4 luni după pronunțarea deciziei nr.33 / MP / 08.04. a Curții de Apel C. având loc și indisponibilizarea imobilului ,în baza procesului-verbal de sechestru din 03.08.2005.

Contractul de vânzare - cumpărare nr. 112 / 10.02.2005 a fost revocat la solicitarea creditorului - urmăritor G. T. A. I., prin decizia civilă nr. 931/10 dec. 2008 în dosarul nr. 1313 / 88 / 2008 a Tribunalului Tulcea, dar „numai în ceea ce privește efectele acestuia între creditorul urmăritor (G. T. A. I. ) și părțile contractului de vânzare"- ( Puițău V. și Puițău E. ) - „ și numai până la concurenta creanței numitului G. T. A. I. " - ceea ce înseamnă, consideră contestatorii ,că aceste persoane au rămas în indiviziune cu privire la imobilul supus executării silite, iar înainte de pronunțarea deciziei civile nr. 931 /10 dec. 2008 în dosarul nr. 1313 / 88 / 2008 a Tribunalului Tulcea, respectiv la data de 18.02.2008, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 452 / 18.02.2008, numita Puițău E. a vândut întreg imobilul supus executării silite către . - C. DE SUS .

Însă și acest contract de vânzare - cumpărare nr. 452 / 18.02.2008 a fost revocat la solicitarea creditorului - urmăritor G. T. I., prin sentința civilă nr. 792 / 08 oct. 2009 a Judecătoriei Babadag, dar „numai în ceea ce privește efectele acestuia între creditorul urmăritor (G. T. I. ) și părțile contractului de vânzare" - ( Puițău E. și . - C. DE SUS ) - „ și numai până la concurența creanței numitului G. T. I. " - ceea ce apreciază contestatorii că și aceste persoane au rămas în indiviziune cu privire la imobilul supus executării silite.

Contestatorii au susținut că, cu ocazia executării silite, executorul judecătoresc Dorache N., fără să o contacteze și pe debitoarea Puițău V. și fără să consulte Biroul de Expertize Tehnice Judiciare Tulcea, în vederea punerii la dispoziție a listei cu experții tehnici imobiliari autorizați în efectuarea expertizelor tehnice imobiliare și a desemnării unui astfel de expert, cu de la sine putere a hotărât ca efectuarea expertizei tehnice imobiliare referitoare la imobilul supus executării silite să nu fie făcută de un expert autorizat în condițiile legii ci de un evaluator ANEVAR, care nu figurează pe lista experților tehnici imobiliari ai Ministerului Justiției - în cauză, lucrarea de stabilire a valorii de circulație a imobilului fiind lovită de nulitate absolută, iar ei nu sunt în posesia expertizei făcute de evaluatorul ANEVAR, deoarece executarea silită nu s-a făcut și față de ei, astfel încât stabilirea valorii de circulație a imobilului la suma totală de 65.900 lei RON, nu este legală .

Cele două contestatoare apreciind că au drepturi în legătură cu imobilul supus executării silite, dovadă în acest sens fiind cele două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile: decizia civilă nr. 931 /10 dec. 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1313 / 88 / 2008 și sentința civilă nr. 792 / 08 oct. 2009 a Judecătoriei Babadag, pronunțată în dosarul nr.687 / 179 / 2009 -hotărâri care au atât putere cât și autoritate de lucru judecat, au învederat că înțeleg să solicite anularea procesului verbal de licitație din 29 august 2011 cât și celelalte forme de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, ca netemeinice și nelegale, susținându-se că, creditorul urmăritor a adjudecat întreg imobilul, inclusiv cotele - părți din imobil ce ne aparțin, contrar celor două hotărâri judecătorești cu refacerea formelor de executare silită - și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului supus executării silite, până la concurența contravalorii cotelor - părți ce le aparțin din întregul imobil, urmând ca predarea - primirea imobilului către adjudecatar să fie făcută condiționat de realizarea dreptului de retenție, cu obligarea adjudecatarului la plata cheltuielilor de judecată.

G. Al.T. I. prin cererea depusă la dosarul cauzei a solicitat instanței analizarea cu precădere - în temeiul art. 137 Codul de procedura civila, a excepției autorității de lucru judecat, în condițiile în care o eventuală admitere a acesteia ar face inutila analiza celorlalte cereri formulate de contestator .

Totodată s-a solicitat analizarea cu precădere a excepției inadmisibilitatii cererii,în temeiul deciziei înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 36 din 14 decembrie 2009 la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție privind admisibilitatea cererilor de revizuire,respectiv de contestație la executare, în cazul incidenței autorității de lucru judecat, învederându-se că secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție au decis că cererile repetate de revizuire și, respectiv ,contestație la executare sunt inadmisibile,daca exista identitate de persoane,de temei legal.de motive si apărări invocate în soluționarea acestora ,iar contestatorii prin apărător motivează si susțin contestația la executare prin sentința civila nr 365/27 iunie 2007 a Judecătoriei Babadag,pronunțata in dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr.807/17.11.2011 Judecătoria Babadag a respins ca nefondată contestația la executate formulată de contestatorii PUIȚĂU E. și . C. de Sus în contradictoriu cu creditorul G. A. T. I. împotriva procesului verbal de licitație din 29.08.2011.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.2533 din 6.12.2004 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia penală nr.33/MP/08.04.2005 a Curții de Apel C. inculpatul Puițău L. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente Puițău V. la plata sumei de_ lei Rol către partea civilă G. Al.T.-I. .

Hotărârea a fost investită cu formulă executorie, a fost încuviințată executarea silită formându-se de B. Dorache N., dosarul de executare nr.46/2005, dar cu ocazia începerii executării s-a constatat că Puițău V. a înstrăinat imobilul suspus executării fiicei sale Puițău E., în baza contract ului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.112/12.02.2005 la BNP E. M. .

Creditorul G. Al. T. I. a promovat o acțiune revocatorie la Judecătoria Babadag formându-se dosarul nr._, iar prin sentința civilă nr.365/27 iunie 2007 s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Puițău V. și Puițău E., sentință împotriva căreia s-a formulat apel de către creditor la Tribunalul Tulcea m, care prin decizia civilă nr.177/23.11.2007 a admis apelul, a schimbat în totalitate sentința apelată și a dispus revocarea contractului de vânzare cumpărare mai sus citat, încheiat între Puițău V. și Puițău E., numai în ceea ce privește efectele acesteia între apelant și Puițău V. și Puițău E. până al concurența creanței apelantului, adică a lui G. A. T. I..

Creditorul s-a adresat B. Dorache N. pentru continuarea executării silite, ocazie cu care OCPI a comunicat că i,mobilul a fost înstrăinat de Puițău E. către ., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.452/18.02.2008 la BNP D. Sfircea

La data de 03.06.2009, creditorul a introdus o nouă acțiune revocatorie în contradictoriu cu Puițău E. și ., la Judecătoria Babadag, iar prin sentința civilă nr.792/8.10.2009 s-a dispus revocarea contractului de vânzare cumpărare nr.452/18.02.2008 numai în ceea ce privește efectele acestuia între G. A. T. și Puițău E. și . .

Întrucât s-a respins de OCPI prin încheierea nr.1830/27.03.2009 notarea în cartea funciară a somației privind imobilul supus executării având nr.cadastral 430, înscris în cartea funciară nr.396/N a comunei Baia, creditorul a atacat această încheiere la Judecătoria Babadag, iar prin sentința civilă nr.535 din 01.06.2010 s-a dispus notarea în calitate de titular al dreptului de proprietate cu privire la imobilul susmenționat a numitei Puițău V., sentință ce a fost apelată la Tribunalul Tulcea care a respins apelul formulat de . ca tardiv, iar apelul formulat de Puițău V. și Puițău E. ca inadmisibil.

Prezenta contestație la executare este îndreptată împotriva procesului verbal de licitație din 29 august 2011 care este un act de executare în cadrul dosarului de executare nr.46/2005 al B. Dorache N., astfel că nu există autoritate de lucru judecat față de obiectul dosarului nr._ care este o contestație la executare formulată împotriva tuturor formelor de executare din acest dosar, motiv pentru care, în ședința de judecată din 10 noiembrie 2011, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de G. Al. T. I. .

Au solicitat contestatorii instituirea unui drept de retenție în privința imobilului ce face obiectul executării silite până la concurența contravalorii cotelor părți ce le aparțin din întregul imobil având în vedere că prin sentința civilă nr.792/2009 a Judecătoriei Babadag a fost revocat contractul de vânzare cumpărare nr.452/2008 dar numai în ce privește efectele acestuia între G. T. I. și ei contestatorii și numai până la concurența creanței creditorului .

Prima instanță a apreciat, că în privința imobilului, contestatorii nu se află în indiviziune cu intimatul, un drept de creanță are doar . care a cumpărat imobilul de la Puițău E., aceasta fiind cea care a efectuat îmbunătățirile, ori prin vânzarea imobilului către ., prețul vânzării a inclus și îmbunătățirile .

Cum, contractul de vânzare cumpărare nr.452/18.02.2008 a fost revocat numai în ceea ce privește efectele acestuia între G. T. I. și Puițău E. și . s-a apreciat că acest ultim contestator se poate îndrepta cu o acțiune în pretenții împotriva lui Puițău E..

În ceea ce privește dreptul de retenție, solicitat a fi instituit, de către contestatori, instanța de fond a constatat că dreptul de retenție se constituie în dreptul pe care o persoană care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, refuză restituirea acestuia până la momentul în care acea persoană își va executa obligațiile pe care le are față de cel care deține lucrul și totodată toate sumele pe acre acesta le-a cheltuit cu păstrarea, îmbunătățirea sau întreținerea lucrului .

Pentru a se putea invoca dreptul de retenție este necesar să existe o legătură între bunul reținut și obligațiile neexecutare ale creditorului restituirii .

Pentru ca acțiunea revocatorie să fie admisă este nevoie ca reclamantul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă anterioară datei încheierii actului atacat și să fie dovedite îndeplinirea celorlalte condiții necesare pentru promovarea acțiunii revocatorii .

Prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite condițiile pentru instituirea dreptului de retenție, nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, nu există un titlu executoriu în baza căruia G. Al.T.- I. să fie obligat către contestatori la plata vreunei sume de bani

Deși obiectul prezentei cauze este contestație la executare împotriva procesului verbal de licitație din 29 august 2011, în fapt este o contestație la executare împotriva executării însăși, iar concluzia care se desprinde, a precizat instanța de fond, este aceea că, contestatorii nu sunt mulțumiți că executarea se face asupra imobilului situat în localitatea C. de Sus, . că prin înstrăinările succesive ale acestuia, către Puițău E. și ulterior către . pot scoate de la executarea silită

A mai arătat prima instanță că, au invocat contestatorii nulitatea procesului verbal de licitație din 29 august 2011 motivat de faptul că stabilirea valorii de circulație a imobilului la suma totală de 65.900 lei Ron nu este legală întrucât această valoare a fost stabilită printr-o expertiză efectuată de un evaluator ANEVAR și nu de către un expert autorizat din cadrul Biroului de Expertize Tehnice Judiciare Tulcea, dar nu au motivat care este temeiul legal care interzice unui evaluator ANEVAR să efectueze o expertiză tehnică imobiliară într-un dosar de executare silită, astfel că instanța apreciază că expertiza efectuată în cauză este temeinică și legală.

De asemenea, a arătat prima instanță că susținerea contestatorilor că nu au avut cunoștință de efectuarea expertizei nu este fondată întrucât, Puițău V. care este proprietara imobilului a fost convocată la data de 25 octombrie 2010 la sediul B. Dorache N. în vederea stabilirii prețului de circulație al imobilului și aceasta nu s-a prezentat deși a fost legal citată.

Instanța de fond a apreciat că nu sunt motive întemeiate pentru a admite contestație la executare împotriva procesului verbal de licitație din 29 august 2011, acesta fiind întocmit potrivit dispozițiilor legale

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs contestatorii Puițău E. și . C. de J., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Intimatul-creditor, deși legal citat, nu a depus întâmpinare, nu a propus probe în apărare și nu s-a prezentat la dezbateri.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.

Examinând cauza în raport de excepția invocată, tribunalul constată următoarele:

Pentru termenul de judecată din 25 ianuarie 2012 recurentul-contestator a fost citat cu mențiunea timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Potrivit dispozițiilor art.9 alin 2 din OG nr. 32/18.08.1985 aprobată prin Legea nr. 123/9 iulie 1997 rezultă că în cazul nerespectării dispozițiilor cu privire la plata timbrului judiciar, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare, referitoare la taxa de timbru.

Având în vedere faptul că, deși recurentul-contestator a fost citat pentru termenul de judecată din 25 ianuarie 2012 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, acesta nu s-a conformat, motiv pentru care instanța urmează a anula recursul civil ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul civil formulat de recurenții-contestatori PUIȚĂU E. și . C. DE SUS ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat C. N. cu sediul în mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 807/17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor G. T. A. I. cu domiciliul în mun. C., ., ., ., ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L.-D. P. Ș. R. R. Acadiu V.

Grefier,

D. B.

Red. jud. RAV/13.02.2012

Tehnored. gref. DB/14.02.2012-2 ex.

Jud. fond E.-I.Ș-L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 53/2012. Tribunalul TULCEA