Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1179/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1179/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 1179/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1179/2015
Ședința publică de la 11 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: C. D. A.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă U. A. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI A. PATRIMONIU, PRIN PRIMAR cu sediul procesual ales la Av.T. G. din Tulcea, ..54, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.616/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimații pârâți C. V., T. N., D. F. și C. C., toți cu domiciliul în Tulcea, .-14, jud.Tulcea, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat intimata pârâtă D. F., personal, lipsă fiind apelanta reclamantă și ceilalți intimați pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, în cauză nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecata chiar și în lipsă, după care:
În temeiul art.219 Cod proc.civ. instanța verifică identitatea intimatei pârâte, care se legitimează cu C.I. ., nr._.
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelului.
Intimata pârâtă D. F., având cuvântul în apel, arată în ce privește apelul formulat că o să plătească chiria, ea fiind plecată și nu a avut cunoștință că trebuia să plătească chiria.
În ce privește contractul, știe că acesta trebuie schimbat.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil analizat:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 14.07.2014, reclamanta U. A. T. TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI A. PATRIMONIU, PRIN PRIMAR i-a chemat în judecată pe pârâții C. V., T. N., D. F. și C. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei totale de 1112 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr. 508/2006, rezilierea contractului și evacuarea chiriașilor, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.616 din 04 martie 2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților T. N., D. F. și C. C. față de cererea de obligare la plata chiriei și a majorărilor de întârziere și față de cererea de reziliere a contractului de închiriere.
Pe cale de consecință, a respins cererea de obligare a pârâților T. N., D. F. și C. C., toți cu domiciliul in Tulcea, . nr. 8-14,jud. Tulcea la plata chiriei și a majorărilor de întârziere, precum și cererea de reziliere a contractului de închiriere, ca fiind formulate împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Totodată, a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 291 lei reprezentând debit și penalități restante la data de 30.09.2011, respingând cererea formulată de reclamanta U. A. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI A. PATRIMONIU,PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâta C. V., pentru suma de 291 lei reprezentând debit și penalități restante până la data de 30.09.2011, ca lipsită de interes.
A admis cererea pentru suma de 305 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 15.01.2015.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 305 lei.
A respins cererea de obligare a pârâtei la plata majorărilor de întârziere de 334 lei, aferente perioadei 01.10.2011 – 15.01.2015, ca nefondată.
De asemenea, a admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 508 din 15.09.2006 și evacuarea pârâților din imobilul care face obiectul acestui contract.
A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 508 din 15.09.2006 încheiat între reclamantă și pârâta C. V., precum și evacuarea pârâților C. V., T. N., D. F. și C. C. din imobilul situat în mun. Tulcea, . (fostă Portului), nr. 8 - 14, județul Tulcea.
A respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere dintre părți, ca acesta a fost încheiat înainte de . actualului cod civil, iar în materie contractuală art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a Codului civil dispune că „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”
Cum contractul de închiriere este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, Codul civil de la 1864 este legea aplicabilă inclusiv în materia executării si încetării contractului.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților T. N., D. F. și C. C., față de capetele de cerere referitoare la plata chiriei și penalităților, precum și la rezilierea contractului, instanța de fond a reținut că această calitate rezultă din identitatea dintre părțile procesului civil și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, așa cum legiuitorul a individualizat expres noțiunea de calitate procesuală, în art. 36 din noul Cod de procedură civilă și cum este unanim acceptată de doctrină și practică.
Contractul nr. 508/15.09.2006 nu are ca părți și pe pârâții T. N., D. F. și C. C., fiind încheiat doar între reclamantă și pârâta C. V., astfel că în ceea ce îi privește pe ceilalți trei pârâți nu există identitatea arătată mai sus.
Dreptul acestor trei pârâți de a locui în imobilul ce face obiectul contractului de închiriere s-a născut în temeiul unei stipulații pentru altul, convenite între reclamantă și pârâta C. V., așa cum reiese din contract, dar această stipulație nu îi face pe ceilalți trei pârâți părți în contract, ei fiind și rămânând terți. Aceștia au calitate procesuală doar în ceea ce privește dreptul dobândit prin stipulația părților din contract, și anume dreptul de a locui în imobil, ce face obiectul cererii de evacuare formulate de către reclamantă.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru suma de 291 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, instanța de fond a reținut că excepția lipsei de interes a cererii are natura unei excepții de fond, peremptorii, deoarece privește exercițiul dreptului la acțiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii. Deci, instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit prin promovarea unei acțiuni în justiție și este o condiție de exercițiu a acesteia.
Conform art. 110, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011 sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care s-a constituit un dosar de executare silită, în care au fost emise titluri executorii și somații conform OG nr. 92/ 2003.
În cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta acțiune este lipsită de interes pentru suma reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
O acțiune în pretenții având același obiect nu poate fi admisă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite.
Instanța de fond nu a putut trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâtul are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
Instanța de fond nu a putut reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
A admis în contradictoriu cu pârâta C. V. cererea formulată de reclamantă pentru suma de 305 lei reprezentând debit principal începând cu data de 01.10.2011 până la data de 15.01.2015, creanța rezultând din contract, respectiv din neplata prețului închirierii, așa cum rezultă din fișa de rol depusă, pârâta nefăcând dovada plății.
Instanța de fond a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă pentru suma de 334 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01.10._15, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul contractului de închiriere al părților nu rezultă cuantumul penalităților, art. II din contract arătând că se datorează penalitățile datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Așa cum a precizat reclamanta, penalitățile de întârziere au fost calculate la nivelul de 2% din debitul restant, pentru fiecare lună de întârziere, potrivit art. 1241 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Instanța de fond a reținut că între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâtul, în schimbul folosinței spațiului închiriat, și-a asumat obligația de a plăti chiria prevăzută în contract.
Chiria astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Tulcea, iar din momentul în care se datorează, aceasta reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
În consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de chirie și cele datorate cu titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc.), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce chiria își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de reclamantă, respectiv art. 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună”, așa cum s-a arătat mai sus chiria este o obligație bugetară nefiscală, pentru care nu se pot aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale, prin efectul legii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta U. A. T. TULCEA - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI A. PATRIMONIU, PRIN PRIMAR.
Susține reclamanta, în motivarea apelului, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, că în mod nelegal instanța de judecată a admis această excepție și a constatat faptul că, existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până în anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume.
Arată, în continuare, apelanta că nu mai poate pune în executare, sub nicio formă în anul 2015, titlurile executorii emise până în anul 2011.
Precizează apelanta că titlurile executorii și somațiile emise în cadrul procedurii fiscale pentru aceste sume nu mai produc efecte juridice.
Prin modificările aduse codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011, organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context, sumele individualizate până la data de 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită fiscale, în anul 2015, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete de recuperare a acestor sume pe care executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au abilitatea prevăzută de lege.
În ceea ce privește majorările de întârziere, subliniază apelanta că acestea au fost calculate aplicându-se un procent de 2% pe lună, așa cum era prevăzut coeficientul de majorare și pentru neplata la termen a impozitelor și taxelor locale.
În condițiile în care debitul este tratat de instanță ca fiind fiscal, apelanta consideră nelegal ca, în momentul în care se judecă un calcul al penalităților, debitul este tratat ca nefiscal.
De asemenea, arată apelanta că în mod nelegal instanța defond a admis excepția calității procesual passive a celor care au locuit împreună cu pârâta C. V. deoarece aceștia au fost colocatari cu pârâta, au beneficiat în comun de locuință, considerând că în mod solidar trebuie să fie obligați la contravaloarea debitelor pe care le-a generat locuința.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantei, pentru pretențiile anterioare datei de 30.09.2011 ridică problema existenței în speță, a unui titlu executoriu care să-l îndreptățească pe acesta să pășească la executarea silită.
Art. 372 Cod procedură civilă (act normativ în vigoare la data mai sus arătată) definește titlul executoriu ca fiind hotărâre judecătorească, precum și orice înscris care, potrivit legii, poate fi pus în executare.
În cauză, între părți a intervenit contractul de închiriere nr. 508/2006, având ca obiect locuința situată în Tulcea, .-14, județul Tulcea, în suprafață de 24,79 mp.
Ca preț al închirierii, pârâta-intimată și-a asumat obligația achitării unei chirii lunare, calculată în conformitate cu prevederile legale (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999) stabilită prin fișa de calcul a chiriei care face parte integrantă din contract (anexa 1) în uantum de 10 lei lunar.
S-a stipulat în contract că pentru neplata la termen a chiriilor se datorează majorări de întârziere conform actelor normative ce stabilesc cota majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Tribunalul reține, că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de către pârâta-intimată cu titlu de chirie, convenția părților nu are nici funcția de titlu executoriu în sensul art. 372 din Vechiul Cod de procedură civilă, și nici aceea de titlu de creanță fiscală definit de art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală ca fiind actul juridic unilateral prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală.
În aceste condiții, în mod greșit a concluzionat judecătorul fondului că apelanta-reclamată deține deja un titlu executoriu pentru sumele anterioare datei de 30.09.2011
Cum convenția părților nu este un titlu de creanță care în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală să devină titlu executoriu prin expirare termenului de plată a chiriei, executarea silită pentru recuperarea sumelor de bani datorate de către intimata-pârâtă cu acest titlu s-a declanșat cu încălcarea prevederilor art. 372 din vechiul Cod de procedură civilă care arată că executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Tribunalul apreciază că titlul executoriu emis de către organul de executare este doar un act de executare și nu un titlu executoriu care să asigure legalitatea declanșării sau continuării procedurii executării silite reglementate de Codul de procedură fiscală.
Împrejurarea că până la acest moment actele de executare nu au fost anulate în cadrul unei contestații la executare, nu echivalează cu o lipsă de interes a acțiunii apelantei-reclamante de a i se recunoaște dreptul de creanță printr-o hotărâre judecătorească în temeiul căreia să se pornească executarea silită, în eventualitatea în care debitorul nu și-ar îndeplini obligația de plată de bunăvoie cu atât mai mult cu cât calea contestației la executare nu-i este accesibilă apelantei-reclamante, întrucât aceasta nu are calitatea de persoană interesată în sensul art. 172 din codul de procedură fiscală.
O opinie contrară ar nesocoti nu doar dispozițiile art. 33 din codul de procedură civilă cu privire la interes ca și cerință de exercitare a acțiunii civile, ci și a art. 6 C.E.D.O., interzicând apelantei-reclamante dreptul la un proces asupra fondului
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul va admite apelul și va anula sentința atacată doar în ce privește soluționarea excepției lipsi de interes pe care o va respinge ca neîntemeiată.
Mai departe, se constată că acțiunea reclamantei a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 14-07-2014, iar conform precizărilor reclamantei din dosarul de fond debitul până la data de 30-09-2011 a fost de 279,17 lei, la care se adaugă majorări în cuantum de 54,83 lei,pe an suma datorată fiind de 160 lei, din care pârâta-intimată a făcut plăți parțiale, condiții în care se pune problema prescripției dreptului la acțiune.
Or, potrivit art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile începute și neînmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale ce le-au instituit, inclusiv în ceea ce privește constatarea din oficiu.
În consecință, în privința instituției prescripției extinctive sunt aplicabile prevederile Decretului nr.167/1958, însă numai pentru acele pretenții al căror termen de prescripție a început și nu s-a împlinit la data intrării în vigoare a Codului Civil, respectiv 1-10-2011.
Pentru prestațiile succesive în cazul cărora dreptul la acțiune s-a născut începând cu data de 1-10-2011, sunt incidente dispozițiile noului Cod Civil.
De asemenea, art.2512 din Legea nr.287/2009stipulează că prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună credință; organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
În acest context sunt de relevat și dispozițiile art.1, art.3 și art.12 din Decretul nr.167/1958 prevăd cădreptul la actiune, avind un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege; termenul prescriptiei este de 3 ani; în cazul cind un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita; odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii.
Prescrpția se întrerupe, după cum statuează art.18 din același act normativ prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia; prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; printr-un act incepator de executare.
În cauză, raportând dispozițiile legale invocate la data introducerii acțiunii, rezultă că este incident Decretul nr.167/1958 numai pentru pretențiile anterioare datei de 14-7-2011,termenul de prescripție de 3 ani pentru aceste prestații fiind împlinit la momentul sesizării instanței, dispozițiile putând fi aplicate și din oficiu.
Relativ la prestațiie aferente intervalului 14-07-2011/30-09-2011, având în vedere situația de fapt reținută și poziția procesuală a pârâtei, care nu a înțeles să producă probe din care să rezulte îndeplinirea obligației de plată a chiriei pentru această perioadă în condițiile stabilite prin contract și dispozițiile art. 969 din vechiul cod civil (act normativ în vigoare la data încheierii convenției), sumele datorate cu titlu de chirie aferente intervalului în discuție fiind de 30 lei ( lunile iulie, august și septembrie 2011), cuantumul fiind determinat în funcție de mențiunile în acest sens din cuprinsul contractului, o altă modificare a cuantumului lunar nefiind dovedită.
Mai mult, reclamanta nu a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate prin care să se determine cuantumul penalităților de întârziere corespunzătoare chiriei în cuantum de 30 lei stabilit a fi datorată de către pârâta-intimată., iar situațiile de calcul prezentate nu pot fi valorificate datorită conținutului lor în date ce nu pot fi verificate și corelate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, tribunalul apreciază că soluția ce se impune în cauză este de obligare a pârâtei la plata către reclamantă și a sumei de sumei de 30 lei, cu titlu de chirie aferentă intervalului 14-07-2011/ 30.09.2011.
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă U. A. T.-DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI A. PATRIMONIU, PRIN PRIMAR cu sediul procesual ales la Av.T. G. din Tulcea, ..54, jud.Tulcea, împotriva sentinței civile nr.616/04.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimații pârâți C. V., T. N., D. F. și C. C., toți cu domiciliul în Tulcea, .-14, jud.Tulcea, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
Anulează în parte sent.civ.nr. 616/04-03-2015 a Judecătoriei Tulcea numai în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes și, judecând procesul sub acest aspect
Respinge excepția lipsei de interes cu privire la debitul restant la data de 30-09-2011 ca nefondată.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul datorat până la data de 14-07-2011.
Constată prescris dreptul la acțiune cu privire la debitul datorat până la data de 14-07-2011.
Admite cererea privind debitul aferent perioadei 14-07-2011/30-09-2011.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 30 lei, cu titlu de chirie, aferentă perioadei 14-07-2011/30-09-2011.
Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
S. G. C. D. A. L. R.
Jud.fond IH
Red../tehnored.jud.CDA/
Gref.șed.LR/7 ex./.>
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1114/2015. Tribunalul TULCEA | Uzucapiune. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
