Contestaţie la executare. Decizia nr. 537/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 537/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 537/2013
Ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: R. A. V.
JUDECĂTOR: L. D. P.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții P. O. și M. E. - prin mandatar P. VICTORIȚA, ambii cu domiciliul în T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1227/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimații contestatori P. M. T. cu sediul în T., ., jud.T. și C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPR TERENURILOR T. cu sediul în T., ., jud.T., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 22 august 2013, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la data de 29 august 2013 și la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la 28.03.2012, petenții contestatori P. municipiului T. și C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. au formulat, în contradictoriu cu intimații P. O. și M. E., contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite, în dosarul de executare silită nr. 64/2011 al B. D. D..
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au învederat că au căutat terenuri și au descoperit mai multe suprafețe de teren pentru a le fi retrocedate, efectuând și o expertiză topo în acest sens.
În perioada 20.08.2012 – 25.02.2013, judecata cauzei a fost suspendată, pentru soluționarea definitivă a dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei T.. P. decizia civilă nr. 753/2012 pronunțată de Tribunalul T. la 22.11.2012, prezenta cauză a fost repusă pe rol, pentru continuarea judecății.
Intimații au mai ridicat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., motivând că asupra acestei instituții nu au fost efectuate acte de executare silită; excepția a fost unită cu fondul, în baza art. 137 alin. 2 Cod anterior procedură civilă.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.1227 din 01 aprilie 2013 instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., ca nefondată.
A admis contestația formulată de contestatorii P. M. T. și C. MUNICIPALA P. S. D. P. PRIVATA ASUPRA TERENURILOR T. și a desființat executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 64/2012 al B. D. D..
Totodată a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
P. a se pronunța astfel instanța de fond a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., invocată de intimați, în raport de cadrul procesual obiectiv – contestație la executare – care impune aplicabilitatea prevederilor art. 399 alin. 1 Cod anterior procedură civilă, potrivit cărora împotriva executării silite pot face contestație nu numai persoanele vătămate prin executare (spre ex., debitorul obligației), ci orice persoane interesate.
P. urmare, legea recunoaște legitimarea procesuală activă în formularea contestației la executare oricăror persoane ce justifică un interes, chiar dacă nu există identitate între acestea și persoana executată silit (în speță contestatorul P. mun. T.).
Or, cât timp asupra contestatorului P. mun. T. s-au efectuat acte de executare silită pentru pretinsa neîndeplinire a unor obligații de către contestatoarea C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T., apare cu evidență că această persoană juridică, parte a raportului juridic de drept substanțial, este interesată să participe în proces, în calitate de reclamantă, chiar dacă asupra sa nu s-au efectuat acte de executare, întrucât tinde și are interesul de a demonstra că și-ar fi executat obligația, astfel încât organelor sale de conducere nu li s-ar putea reține vreo culpă, într-o eventuală acțiune în regres ce ar putea fi formulată, pe cale separată și ulterioară, de către P. mun. T., în ipoteza continuării executării silite.
În fapt, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 3341/5.12.2008 pronunțată de Judecătoria T. la 5.12.2008 în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat, contestatoarea C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor T. a fost obligată să pună în posesie pe intimații P. O. și M. E., cu suprafețele de teren pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv 9,35 ha, 5,7 ha și 1,3 ha.
P. aceeași hotărâre judecătorească, petentul contestator P. municipiului T. a fost obligat la plata unor daune cominatorii de 150 lei/zi întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței și până la punerea efectivă în posesie.
Până la momentul actual, intimații P. O. și M. E. au recunoscut că li s-a retrocedat suprafața totală de 10,5063 ha, dintre care pentru suprafața de 5,2678 ha li s-a emis titlu de proprietate, iar cu suprafața de 5,2385 ha au fost puși în posesie.
Cu toate acestea, la data de 1.03.2012 intimații s-au adresat B. D. D., solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 3341/5.12.2008 pronunțată de Judecătoria T., doar în ceea ce privește daunele cominatorii puse în sarcina Primarului mun. T..
D. urmare, toate actele de executare efectuate în dosarul 64/2012 al B. D. D. au vizat daunele cominatorii de 150 lei/zi de întârziere datorate de P. mun. T., începând de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești mai sus menționate și până la data punerii efective în posesie a pârâților cu suprafețele de teren pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului acestora de proprietate, respectiv 9,35 ha, 5,70 ha și 1,3 ha,fără ca executorul judecătoresc să constate, în prealabil, care este suprafața de teren care a fost efectiv retrocedată intimaților până la data formării dosarului de executare, existența unei diferențe nerestituite, precum și modalitatea de cuantificare a sumei la care sunt îndreptățiți creditorii, în raport de executarea în parte a obligației de a face institută prin titlul executoriu.
Distincția mai sus menționată nu poate fi lipsită de importanță, fiind cunoscut că daunele cominatorii au natura juridică a unor sancțiuni civile, iar conform doctrinei și practicii judiciare unanime, daunele cominatorii nu constituie un mijloc de reparare a prejudiciului, nefiind despăgubiri, ci se analizează ca reprezentând un simplu mijloc de constrângere a debitorului, pentru executarea în natură a obligațiilor ce îi revin.
În drept, chestiunea dedusă judecății, de a cărei abordare depinde soluția ce va fi pronunțată în contestația la executare, constă în stabilirea modalității juridice în care intimații creditori P. O. și M. E. ar putea executa silit daunele cominatorii ce le-au fost acordate prin hotărârea judecătorească mai sus menționată.
Deși problematica obținerii daunelor cominatorii pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de a face/nu face ar putea apărea ca dificilă, în realitate chestiunea punerii în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus obligarea la daune cominatorii are caracter facil, întrucât a fost definitiv rezolvată prin intermediul unei decizii de admitere a recursului în interesul legii (pct. 2 - DRIL nr. XX/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție), prin care s-a statuat că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
P. a pronunța această soluție, instanța supremă a reamintit, la pct. 2 din considerentele deciziei, regula potrivit căreia daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată, cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice, dacă va considera necesar.
Instanța supremă a mai statuat că, “față de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligația, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă.”
În sensul celor arătate, s-a reținut că despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză. Ca urmare, s-a statuat că nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert și nelichid.
P. aceste motive, la finalul considerentelor deciziei de recurs în interesul legii mai sus citate, instanța supremă a reținut că, întrucât “suma stabilită în cadrul acestor daune [cominatorii] nu poate fi considerată certă și lichidă, revine instanței de judecată îndatorirea ca, după executarea obligației respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării”.
În atare situație, s-a concluzionat că „hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii” (penultimul paragraf din considerentele deciziei, subl. ns.)
De menționat că aceste considerente ale hotărârii judecătorești, ce reprezintă explicitarea soluției din dispozitiv și sprijinul său necesar, fac corp comun cu acesta și intră deopotrivă în puterea de lucru judecat, din care decurge efectul general obligatoriu al recursului în interesul legii.
De altfel, acest argument juridic este aplicabil și în ceea ce privește dispozitivul hotărârii judecătorești executate silit, în care s-a menționat expres că suma de 150 lei/zi reprezintă daune cominatorii, acestea fiind acordate, potrivit considerentelor, în baza art. 64 al. (2) din Legea nr. 18/1991, a căror executare silită, examinată în prezentul litigiu, nu poate excede cadrul juridic delimitat de recursul în interesul legii mai sus analizat.
În concluzie, nu există temeiuri valide care să justifice demersul creditorilor de a solicita, în mod direct, executarea silită a daunelor cominatorii stabilite prin hotărârea judecătorească, fiind necesar ca aceștia să sesizeze, cu prioritate, instanța civilă competentă, cu o acțiune distinctă, având ca obiect pretenții bănești, cauza cererii de chemare în judecată constând în transformarea pe cale judiciară a daunelor cominatorii, stabilite la un cuantum (maximal) de 150 lei/zi de întârziere, în daune compensatorii / despăgubiri, în contradictoriu cu debitorul obligației - P. mun. T., pentru a se stabili cu certitudine și dincolo de orice dubiu rezonabil, prin hotărâre judecătorească definitivă, prejudiciul efectiv suferit de creditori, în urma administrării unui probatoriu complex, ce ar putea include interogatorii, înscrisuri și expertiza tehnică judiciară imobiliară având ca obiectiv evaluarea daunelor cauzate prin executarea parțială a obligației, evitându-se, în acest mod, îmbogățirea fără justă cauză a creditorilor.
În alte cuvinte, posibilitatea (susceptibilitatea) executării silite a daunelor cominatorii există, însă este condiționată de prealabila dovedire a daunelor interese (prejudiciul), iar efectuarea acestei operațiuni are, prin natura sa, caracter litigios, neputând fi realizată decât prin intermediul unei acțiuni civile, cu caracter distinct, formulată în contradictoriu cu toate părțile interesate în raportul juridic de drept material dedus judecății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs P. O. și M. E. - prin mandatar P. VICTORIȚA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1. - în mod greșit instanța de fond a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a comisiei de moment ce executarea silită a fost pornită numai împotriva Primarului Mun. T., în sarcina căruia a fost instituită obligația de plată a daunelor cominatorii. Motivând respingerea excepției judecătorul fondului a reținut că și comisia este interesată întrucât are interesul de a demonstra că și-ar fi executat obligația, astfel încât organelor sale de conducere nu li s-ar putea reține vreo culpă în eventuala acțiune în regres ce ar putea fi formulată de primar, în eventualitatea continuării executării silite.
Această motivare este greșită, deoarece interesul nu este justificat de apărarea comisiei în eventualitatea acțiunii în regres a primarului atâta vreme cât, potrivit art.12 alin.l din Lg.18/1991 C. este condusă de Primar. într-o atare situație, primarul făcând parte din comisie și conducând-o este normal că nu poate promova o acțiune în regres în această situație, chiar împotriva sa.
C. avea o singură obligație ce decurgea din titlul executor și anume de a-l pune pe reclamant în posesie asupra suprafeței de 16,35 ha teren astfel că nu s-a instituit nici o obligație pecuniară în sarcina sa și nici legea nu prevede o asemenea obligație.
2. – în mod greșit a reținut prima instanță că executorul judecătoresc a trecut la executarea silită a daunelor cominatorii, fără a constata în prealabil, care suprafețe de teren au fost retrocedate până la data formării dosarului de executare silită, existența unei diferențe nerestituite și modalitatea de cuantificare a sumei la care sunt îndreptățiți creditorii, deoarece executorul judecătoresc nu are nici dreptul și nici obligația ca în prealabil să verifice situația executării obiectului principal al obligației de a da, să cuantifice suma datorată, pentru că daunele cominatorii nu au fost acordate de instanță în raport de suprafețele de teren retrocedate, ci pentru stimularea comisiei și a Primarului să execute cu promptitudine obligația instituită în sarcina lor, iar condamnarea la plata daunelor cominatorii s-a făcut de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la executarea integrală a obligației de retrocedare a terenului. Din acest motiv nu prezintă importanță dacă în decursul timpului le-au fost predate recurentilor unele porțiuni de teren.
De altfel chiar debitorul prin contestația formulată a recunoscut că din întreaga suprafață de teren pe care trebuia să o predea a mai rămas o diferență de 4,27 ha pe care nu au predat-o la data introducerii contestației la executare. S-a intenționat a se demonstra că a rămas neexecutată această suprafață pe motivul că recurenții au solicitat un lot de 16.000 m.p. situat pe . se ține seama că suprafața asupra căreia trebuiau să fie puși în posesie era mult mai mare.
În mod justificat s-a reținut că daunele cominatorii nu sunt un mijloc de reparare a prejudiciului, ci un mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligațiilor ce îi revin, dar în mod greșit s-a apreciat că acestea pot fi executate silit în limita daunelor interese dovedite.
Prima instanță a motivat soluția pe dispozițiile generale ale Codului civil, care se referă la plata unor sume de bani și nu la situația specială prevăzută de art.64 alin.2 din Lg.18/1991, care prevede că dacă instanța admite plângerea primarul va fi obligat să execute de îndată punerea efectivă în posesie asupra terenurilor sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilită de instanță.
P. urmare legea specială nu a condiționat executarea obligației de punere în posesie asupra terenului de existența unui prejudiciu, care de altfel nu ar putea fi cuantificat, de aceea nu se poate face vorbire despre faptul că diferența dintre prejudiciul real și daunele cominatorii ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.
Concluzia instanței de fond că există posibilitatea executării silite a daunelor cominatorii, dar este condiționată de prealabila dovedire a daunelor interese este greșită, atât timp cât terenul nu s-a aflat în circuitul civil și practic prejudiciul nu poate fi demonstrat, dar condamnarea la plata daunelor cominatorii a primarului este prevăzută de lege.
De altfel instanța de fond a motivat în cea mai mare parte hotărârea pe dispozițiile Deciziei nr. XX/21 decembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, . interesul legii care rezolvă problema daunelor cominatorii în contextul dispozițiilor Codului civil în vigoare la acea dată și nu în raport de dispozițiile legii speciale.
Nu s-a dat nicio eficiență probelor administrate în cauză și nu au fost înlăturate motivat, deși s-a făcut dovada stării de pasivitate a primarului în executarea sentinței judecătorești, în sensul că, deși este președintele comisiei, nu a participat la nici o ședință a acesteia în cei peste 4 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Faptul că nu le este recurenților imputabilă întârzierea în executare, rezultă si din adresa nr. 404 din 9 ianuarie 2013 a Comisiei Județene pentru S. D. de P. Privata Asupra Terenurilor T., în care se arată că au acceptat amplasamentele oferite de C. M. și că există posibilitatea ca împreuna cu acea comisie să fie identificate alte amplasamente pentru punerea în posesie și că s-a solicitat Comisiei rectificarea titlului de proprietate nr._ din 24 iulie 2009, propunere soluționată prin hotărârea nr.316 din 10 octombrie 2012 și revocarea titlului de proprietate nr._ din 12 aprilie 2010 motivat de faptul că amplasamentul se suprapune pe alte imobile intabulate.
Nejustificat s-a motivat de către contestatori faptul că întârzierea în executare le este imputabilă recurenților că au refuzat ofertele ce li s-au făcut, atât timp cât le-au fost oferite parcele care erau proprietatea A.D.S. iar comisia nu le putea ceda, sau parcele care erau lucrate și pentru care au solicitat comisiei să facă dovada proprietății, pentru a evita eventualele stări conflictuale ulterioare, ceea ce nu a făcut.
In consecință, s-a solicitat admiterea recursului în condițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civ. și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației la executare ca nefondată.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse acesteia, tribunalul reține că recursul nu este întemeiat.
Referitor la critica ce vizează modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a Comisiei Municipale pentru S. D. de P. Privată asupra Terenurilor – T., se constată că în mod corect prima instanță a respins această excepție.
Potrivit art. 399 alin. 1 Cod proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
In speță s-au efectuat acte de executare silită împotriva Primarului M. T. în calitatea acestuia de președinte al Comisiei Municipale T. pentru pretinsa neîndeplinire a unor obligații de către aceasta, situație în care C. M. este interesată să participe la proces.
Al doilea motiv al recursului vizează aprecierea instanței de fond cu privire la rolul executorului judecătoresc, care a trecut la executarea silită a daunelor cominatorii, fără a constata în prealabil care suprafețe de teren au fost deja retrocedate, existența unei diferențe nerestituite, precum și modalitatea de cuantificare a sumei la care sunt îndreptățiți creditorii.
Și această critică este nefondată.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că recurenții intimați s-au adresat B.E.J. D. D., solicitând executarea silită a sentinței civile nr. 3341/05.12.2008 doar în ce privește daunele cominatorii puse în sarcina Primarului.
In acest sens, toate actele de executare au vizat daunele cominatorii de 150 lei/zi de întârziere datorate de Primar, începând de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la data punerii efective în posesie a pârâților cu suprafețele de teren. Insă executorul n-a constatat în prealabil care este suprafața de teren ce a fost efectiv retrocedată intimaților, precum și existența unei diferențe nerestituite, precum și modalitatea de cuantificare a sumei la care sunt îndreptățiți creditorii.
Ori acest lucru se impunea stabilit așa cum a reținut și prima instanță deoarece daunele cominatorii nu constituie un mijloc de reparare a prejudiciului, nefiind despăgubire, ci reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului pentru executarea în natură a obligațiilor ce îi revin.
Prima instanță a reținut deasemeni înmod corect că în raport de Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX/12 decembrie 2005, dată prin admiterea recursului în interesul legii, care a stabilit că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite, recurenții nu au produs în speță dovezi în acest sens.
Așa cum s-a reținut prin această decizie în sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză.
Ca urmare, nici executarea silită nu s-ar putea porni în baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert și nelichid.
In speță însă, nu s-a făcut nici dovada culpei contestatorului intimat în neexecutarea obligației stabilite prin titlul executoriu.
Conform art. 27 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, „Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile”.
In speță, se constată că după efectuarea tuturor acestor operațiuni și ofertarea terenului, intimații recurenți refuzau amplasamentele solicitând altele, situație în care au apărut întârzieri în procedura punerii în posesie.
Chiar și așa, C. le-a solicitat intimaților să identifice ei terenurile pe care le doresc, să facă documentația necesară, iar apoi C. să-i pună în posesie.
Ori, și în această situație, recurenții identificau suprafețe de teren asupra cărora nu puteau fi puse în posesie deoarece nu erau la dispoziția comisiei municipale.
Astfel, sentința civilă nr. 3341/05 decembrie 2008 a fost legalizată și investită cu formulă executorie la data de 04 martie 2009, dată de la care contestatorii intimați au făcut numeroase demersuri în executarea titlului executoriu.
In consecință, în raport de aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții P. O. și M. E. - prin mandatar P. VICTORIȚA, ambii cu domiciliul în T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1227/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimații contestatori P. M. T. cu sediul în T., ., jud.T. și C. M. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPR TERENURILOR T. cu sediul în T., ., jud.T., având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI, GREFIER,
E. N. R. A. V. L. R.
L. D. P.
02.10.2013
Red.jud.EN
Tehnored.DS/ex. 2
10.10.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 634/2013. Tribunalul... → |
|---|
