Plângere contravenţională. Decizia nr. 6/2014. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 6/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 6/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6/2014

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. B.

Judecător L. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul T. C., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2691/15.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA-SA, cu sediul în București, sector 6, ..401 A.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 07.03.2013 sub nr._, petentul T. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 11.02.2013, prin care a fost amendat cu suma de 250 lei.

Prin sentința civilă nr.2691/15.07.2013 Judecătoria Tulcea a respins plângerea împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 11.02.2013, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond de fond a reținut în considerente motive străine de cauză, prezentând argumente în ce privește admiterea unei somații de plată în temeiul OG 5/2001.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel petentul T. C..

În motivarea apelului, s-a susținut de petent că a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, dar prin sentința atacată instanța de fond a soluționat o altă cauză între . și B. E., deși în dispozitiv s-a menționat că s-a respins plângerea contravențională ca nefondată.

Totodată mai arată că a depus la dosarul cauzei probe prin care a arătat că autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, nu îi mai aparține și a fost înstrăinat către M. I., astfel că în mod greșit a fost sancționat.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, Tribunalul constată critica întemeiată sub următoarele aspecte:

Deși petentul a investit instanța de fond cu soluționarea unei plângeri contravenționale, în contradictoriu cu C. Națională de A. și D. Naționale din România, și deși în dispozitivul hotărârii s-a soluționat plângerea contravențională în sensul respingerii ca nefondate, din considerente rezultă că litigiul s-a purtat între alte părți respectiv . și B. E., cu obiect somație de plată în temeiul OG 5/2001 ceea ce atrage nulitatea hotărârii atacate.

Potrivit art. 480 al 3 NCPC – “ în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost citată instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, invocând fondul.

Cu toate acestea instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare”.

În cauză se constată că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului de vreme ce în considerentele hotărârii nu se regăsesc argumente ce țin de cauză, de părți, de motive de fapt și de drept, de temeiul juridic invocat astfel încât, sub acest aspect se impune admiterea apelului.

Dar cum părțile nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul va proceda la judecarea apelului, evocând fondul pe baza probelor administrate la prima instanță reiterate și în apel și care vizează doar un înscris referitor la înstrăinarea autoturismului către o altă persoană.

Examinând fondul cauzei, în apel Tribunalul constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 11.02.2013, contestatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că la 10.01.2013, pe DN 26 la KM 8 + O m, pe raza localității Vânători, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a fost surprins, care îi aparține, a circulat pe drumurile publice, fară a deține rovinietă valabilă, contravenția constituind o încălcare a dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG 15/2002.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fară a opera vreun caz de nulitate absolută.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Văstberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărareal persoanei sancționate contravențional (cauza A.v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, se reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenței Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care petentului i se asigură de către instanța de judecată condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.

În litigiul dedus judecății susținerile contestatorului sunt lipsite de relevanță juridică, iar comiterea contravenției a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri, fară ca petentul să răstoarne prezumția de veridicitate a procesului verbal, care apare ca temeinic și corespunzător cu adevărul judiciar, dovedit în instanță.

În sensul celor arătate, este cunoscută regula că rovinieta este datorată de către “utilizator” (art. 7 alin. 1 din OG 15/2001), această noțiune având un sens autonom, definit de art. 1 lit. b din același act normativ, ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România

D. conțintul textului legal mai sus citat rezultă că este imperativă îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru reținerea calității de utilizator (persoană care datorează plata rovinietei): o cerință de ordin formal (înscrierea persoanei fizice sau juridice respective în certificatul de înmatriculare al autovehicului) și o exigență de ordin material (calitatea de proprietar, respectiv existența raporturilor juridice locative cu privire la bun).

În speță, deși reclamantul susține că a încheiat un contract de vânzare- cumpărare cu numitul M. I., înscrisul sub semnătură privată depus la dosar nu are dată certă, deci data (14.11.2012) menționată în conținutul acestuia nu este opozabilă altor persoane decât celor care l-au întocmit, potrivit regulii care a fost preluată și în reglementarea Noului Cod de Procedură Civilă (a se vedea art. 278 alin. 1).

În drept, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. 1 și alin. 2 lit. b) din OUG 195/2002, care impun proprietarilor de vehicule sau deținătorilor mandatați ai acestora obligația de înmatriculare a acestora, care presupune atât înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate de către primul proprietar, cât și transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul (sublinierea noastră).

De menționat că operațiunea transcrierii transferului dreptului de proprietate al autovehiculelor, obligatorie potrivit normelor mai sus citate, se efectuează de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate (a se vedea art.l alin. 2 din Ordinul 1501 din 13 noiembrie 2006 al ministrului administrației și internelor) și se realizează în conformitate cu procedura instituită prin art. 8 din același act normativ.

În litigiul dedus judecății, petentul contravenient nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor legale mai sus arătate, motiv pentru care transferul proprietății autovehicului nu produce efecte juridice decât între părțile contractante, fară a fi opozabil instituțiilor și autorităților publice, care sunt îndeptățite să aplice sancțiunea persoanei care figura ca proprietar, la data comiterii contravenției (10.01.2013), în evidențele serviciului mai sus arătat.

În alte cuvinte, în raporturile juridice cu instituțiile și autoritățile publice contractul de vânzare-cumpărare se consideră că nu există, deci reclamantul T. C. este considerat ca fiind proprietarul bunului, fiind astfel îndeplinită și cerința de drept substanțial analizată mai sus pentru reținerea calității acestuia de utilizator.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că amenda contravențională are un cuantum minim, fiind proporțională circumstanțelor comiterii faptei, ținând cont că petentul nu și-a asumat răspunderea pentru propria conduită ilicită, nefiind oportună înlocuirea amenzii cu avertisment.

Față de toate aceste considerente, cum soluția de respingere a plângerii contravenționale de către prima instanță este legală, temeinică, Tribunalul admițînd apelul și urmare anulării sentinței atacate,sub aspectul considerentelor, va menține soluția de respingere a plângerii contravenționale ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul T. C., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2691/15.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA-SA, cu sediul în București, sector 6, ..401 A.

Anulează sentința atacată în ce privește considerentele și menține dispozitivul hotărârii primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

E. B. L. N. N. M.

Jud. Fond DNG

Red.jud.E.B./29.01.2014

Tehnored.gref.N.M./07.02.2014/4 ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 6/2014. Tribunalul TULCEA