Pretenţii. Decizia nr. 28/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 28/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 28
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: Mădalina L. S.
GREFIER: D. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulate de către apelanta-reclamantă S.C.A.-Ț. A. S.A., prin S.C.A.-Ț. A. S.A. S. T., cu sediul în mun. T., .,.. T., împotriva sentinței civile nr. 496 din data de 31 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Măcin, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. V., cu domiciliul în or.Măcin, ., ., jud. T. și S.C. U. C. S.R.L., cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că apelul este declarat în termen, timbrat, intimații nu au depus întâmpinare la dosar, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.394 NCPC declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr._, reclamanta . SA a solicitat obligarea pârâților S. V. și ., în solidar, la plata sumei de_,12 lei reprezentând despăgubiri și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în data de 28.01.2010 a avut loc un accident rutier în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca L. cu nr. de înmatriculare_, proprietar . IFN SA, utilizator ., asigurat facultativ la reclamantă. Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.01.2010, au fost consemnate împrejurările producerii evenimentului și s-a reținut că fapta săvârșită de pârâtul S. V. întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilită de art.54 alin.1 din OUG nr.195/2002. Reclamanta a efectuat plata despăgubirilor în cuantum de_,12 lei la autovehiculul avariat. Se apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, procesul verbal făcând dovada situației de fapt și a vinovăției pârâtului S. V.. Întrucât acesta era angajat în cadrul ., neavând încheiată asigurarea auto obligatori, societatea răspunde alături de conducătorul auto vinovat.
S-a mai arătat că, în ceea ce privește termenul de prescripție de 3 ani a dreptului de acțiune, se consideră că reclamanta a dobândit prin subrogare dreptul de acțiune din momentul înregistrării prejudiciului în patrimoniul său.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 998, art.999, art.1000 alin.1 C.civ., art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Intimații,legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
La termenul de judecată din data de 31.07.2013 instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Judecătoria Măcin, prin sentința civilă nr. 496 din data de 31 iulie 2013 a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA, ca prescrisă.
Analizând probele administrate, instanța de fond a reținut că, la data de 28.01.2010 a avut loc un eveniment rutier în urma căruia s-a produs avarierea autoturismului Dacia cu nr. de înmatriculare_, asigurat facultativ la reclamantă (poliță nr._/5.11.2007 fila 16).
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.01._ (fila 6) s-a reținut că pârâtul S. V. a condus autoutilitara Scania cu nr. de înmatriculare_, care tracta remorca Schmitz cu nr. de înmatriculare_, iar pe . direcția spre . banda a doua, a schimbat banda de circulație fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu autoturismului Dacia cu nr. de înmatriculare_ . Autoturismul condus de pârât era înmatriculat pe . (certificat de înmatriculare fila 17), și conform interogării CEDAM (fila 18) nu avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto obligatorie valabilă la momentul producerii evenimentului rutier.
În baza asigurării încheiată de reclamantă cu proprietarul autoturismului Dacia, aceasta a suportat în întregime contravaloarea prejudiciului, în sumă de_,12 lei (fila 15).
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
Prin subrogație, solvensul (cel care a plătit, în speță, reclamanta) dobândește toate drepturile creditorului plătit (asiguratul), adică creanța plătită cu toate drepturile și accesoriile ei. Astfel, subrogatul (reclamanta) va avea inclusiv acțiunea pe care creditorul plătit (asiguratul) ar fi putut s-o intenteze, în caz de neplată, împotriva debitorului (pârâtul). Ceea ce înseamnă că, prin subrogație nu se pot dobândi de către solvens (reclamanta) alte drepturi decât avea creditorul plătit.
Conform art. 3 din Decret 167/1958, republicată, termenul prescripției este de 3 ani,(…), iar potrivit art. 8, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
A cunoaște paguba nu înseamnă a cunoaște întinderea acesteia, ci efectiv faptul că s-a produs o pagubă.
În speța de față, instanța de fond a reținut că, riscul asigurat a avut loc la data de 28.01.2010, evenimentul rutier producându-se din cauza pârâtului S. V. care a schimbat direcția de mers fără a se asigura corespunzător, păgubit prin fapta ilicită săvârșită fiind asiguratul . IFN SA.
Astfel, nu reclamanta este cea păgubită prin fapta ilicită săvârșită (accidentul), ci asiguratul, reclamanta doar subrogându-se în drepturile asiguratului.
În aceste condiții, instanța de fond a arătat că, potrivit art.8 din Decret 167/1958, data la care păgubitul (asiguratul) a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, este data săvârșirii faptei, respectiv 28.01.2010, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani în care cel păgubit (asiguratul) poate intenta acțiune pentru repararea prejudiciului.
Reclamanta (asigurătorul) din cauză, prin plata făcută păgubitului (asiguratului), subrogându-se în drepturile lui (asiguratului), dobândește toate drepturile acestuia, având la dispoziție inclusiv acțiunea pe care păgubitul (asiguratul) ar fi putut s-o intenteze, în caz de neplată, împotriva pârâtului vinovat de producerea accidentului.
Acest fapt decurge din instituția subrogării în drepturile creditorului, care este incidentă în cauză și operează ope legis. Prin urmare raportul juridic delictual este cel care a existat inițial și are ca părți persoana vătămată, respectiv . IFN SA (proprietarul autoturismului), pe de o parte și S. V. (eventual și .), pe de altă parte.
Între reclamanta, societate de asigurări și pârât nu există un raport juridic distinct, în care societatea să fie persoana prejudiciată. Prin urmare nu prezintă relevanță din punct de vedere juridic data plății despăgubirilor și această dată nu poate fi reținută ca fiind dată a producerii pagubei, având în vedere că fapta delictuală nu trebuie analizată în raport de asigurător, ci de asigurat. Astfel, existând un singur raport delictual, cel dintre păgubit și persoana vătămată, paguba și data cunoașterii acesteia se raportează la persoana prejudiciată, nu la cel care se subrogă în drepturile acesteia. Dacă ar exista un raport civil delictual distinct între persoana vinovată și asigurător atunci toate condițiile privind data producerii pagubei și cunoașterea persoanei vinovate ar fi analizate în raport de acesta, însă nu este cazul de față.
În speță, este vorba despre subrogarea în drepturile asiguratului, ceea ce înseamnă în concret că asigurătorul ia locul asiguratului, exercitând în fapt toate drepturile pe care acesta din urmă le deține.
Analizând din această perspectivă raportul juridic dedus judecății, instanța de fond a apreciat că, nu curge decât un singur termen de prescripție, în raport de paguba pricinuită persoanei vătămate și de data cunoașterii făptuitorului. Or, atât paguba cât și făptuitorul au fost cunoscuți de partea prejudiciată chiar de la momentul săvârșirii faptei.
În plus, instanța de fond a avut în vedere că prin propria faptă culpabilă reclamanta nu poate obține un drept, în sensul că pentru sine curge un nou termen de prescripție de 3 ani de la data efectuării plății. Pe cale de interpretare logică, ar însemna că pentru persoana vinovată, pentru aceeași faptă ilicită curge două termene de prescripție distincte, unul în raport de persoana prejudiciată (asigurat) și unul pentru asigurător, însă această concluzie în mod evident nu poate fi primită.
În concluzie, a arătat instanța de fond că, și pentru asigurător (reclamanta), în calitate de solvens, termenul de prescripție pentru intentarea acțiunii în recuperarea prejudiciului produs de pârât, începe să curgă tot de la data la care păgubitul (asiguratul) a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, adică 28.01.2010, și nu data subrogării în drepturile creditorului plătit (asiguratul) sau data plății despăgubirilor.
Pe cale de consecință, instanța de fond a constatat că, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 28.02.2013 (fila 38 verso), iar data la care a început să curgă termenul de prescripție pentru intentarea acțiunii în recuperarea prejudiciului produs, fiind 28.01.2010, la data introducerii acțiunii era deja împlinit termenul de prescripție de 3 ani, instituit prin art. 3 din Decret 167/1958.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamanta S.C.A.-Ț. A. S.A., prin S.C.A.-Ț. A. S.A-S. T., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Apelanta a arătat că motivarea instanței fondului a fost dată ca urmare a unei interpretări greșite a aspectelor de fapt si de drept supuse judecații, hotărârea fiind rezultatul unei greșite aplicări a legii.
Un prim aspect invocat se referă la faptul că prin Noul cod civil intrat in vigoare la 01.10.2011 instituția prescripției dreptului material la acțiune s-a transformat dintr-o instituție de drept public într-o instituție de drept privat consecința fiind faptul ca aceasta nu mai poate fi invocata din oficiu de către organul de jurisdicție competent, ci doar de către partea în folosul căreia curge și numai în prima instanță, prin întâmpinare sau in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate, în acest sens sunt dispozițiile art.2512(l)-(2) coroborate cu art.2513 din Noul Cod Civil.
Prin invocarea excepției din oficiu de către instanța fondului la termenul din 31.07.2013 au fost încălcate dispozițiile art.2512(2) Nou Cod Civil in condițiile in care pârâții nu au depus întâmpinare și, legal citați, nu s-au prezentat la primul termen de judecată.
Cu privire la cel de al doilea motiv de critică al sentinței atacate, apelantul arată că, în speță nu se discută despre o acțiune în repararea pagubei aparținând păgubitului, ci despre o acțiune subrogatorie a asigurătorului în drepturile pârâtului conform condițiilor art.22 din L.136/1995 (art.2210(1) Nou Cod Civil).
Potrivit dispozițiilor Decretului nr.167/1958 art.7(l), în vigoare la data producerii evenimentului, termenul de prescripție al dreptului la acțiune începe sa curgă de la momentul in care se naște „efectiv" dreptul la acțiune.
Problema care se ridică în speță este a determinării momentului în care i-a naștere „efectiv" dreptul la acțiune pentru asiguratorul-facultativ al păgubitului.
Conform art.22 din Legea nr.136/1995 „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei". Acest text reglementează unul dintre cazurile de subrogație legală cunoscute de legislația românească (C.Barsan, C.S. – Teoria generala a obligațiilor, pag.344-348, Ed. AII, București 1997), fără a face precizarea care este momentul în care operează subrogarea.
Conform doctrinei subrogația are loc odată/concomitent cu plata, iar pentru a fi opozabilă terților și a se dovedi ca operația înlocuirii s-a făcut concomitent cu plata, este necesar ca „chitanța" să aibă data certă (C.S., C.Barsan - idem). A rt . ll0 7 ( l) Vechi Cod Civil este in același sens „ ... subrogația trebuie să fie expresă și făcută într-un timp cu plata ...".
Din coroborarea doctrinei cu textele legale citate dreptul la acțiune al asigurătorului în răspundere împotriva persoanelor vinovate de producerea pagubei suferite de către asiguratul sau se naște la data plații efective a daunei când prejudiciul se transferă în patrimoniul asigurătorului.
O acțiune în instanță introdusă înainte de acest moment ar fi respinsă ca urmare a neîndeplinirii unei condiții vitale pentru exercitarea ei, si anume afirmarea existentei unui drept subiectiv civil.
In acest sens este și practica Înaltei Curți de Justiție și Casație care în decizia nr.6185/02.11.2001 arată că „asigurătorul prin subrogare dobândește dreptul la acțiune din momentul înregistrării prejudiciului, adică cel al plații", respectiv practica instanțelor din județul T. (sentința civilă nr.250/08.04.2009 a Judecătoriei Măcin (ds.nr._ ) rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul T. prin decizia civilă nr.964/20.11.2009; sentința civilă nr.356/20.04.2010 a Judecătoriei Babadag (ds.nr._ ) rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul T. ca perimat).
In speță, plata despăgubirilor de către asigurătorul facultativ, S.C. A.-Tiriac A. S.A., a operat pe 05.03.2010 conform extrasului de cont nr.151/05.03.2010 iar cererea de chemare in judecata a fost introdusă pe 04.03.2013, în termen.
În final, s-a solicitat admiterea apelului formulat, anularea sentinței civile nr.496/31.07.2013 a Judecătoriei M., în sensul admiterea cererii de chemare în judecată prin obligarea intimaților-pârâți la plata în solidar a sumei de_,12 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin avarierea autovehiculului Dacia L._, asigurat facultativ la S.C. A. Ț. A. S.A., cu cheltuieli de judecată.
Intimații, nu au formulat întâmpinare, în termen procedural.
Analizând apelul, prin prisma motivelor de netemeinicie și nelegalitate invocate, Tribunalul consideră apelul întemeiat.
. din oficiu de către instanță, a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, au fost încălcate dispozițiile art. 2512 alin. 2 din Noul Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, potrivit cărora: „organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu”.
Această interdicție este aplicabilă chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unității administrativ-teritoriale, în conformitate cu prevederile art. 2512 alin. 3 din Codul civil.
Prin urmare, de la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, la 1 octombrie 2011, prescripția dreptului material la acțiune nu mai poate fi invocată din oficiu de către organul de jurisdicție competent în speță, instanța judecătorească, ci doar de către partea în folosul căreia curge și numai în primă instanță, prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în condițiile art. 2512 alin. 1 și art. 2513 Noul Cod civil.
Cum în speță pârâții nu au depus întâmpinare prin care să invoce prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei și nici nu s-au prezentat la termenul de judecată la care au fost legal citați, din 31.07.2013, instanța în mod greșit s-a pronunțat asupra acesteia, prin hotărârea atacată.
In ceea ce privește stabilirea momentului la care începe să curgă termenul de prescripție pentru intentarea acțiunii în recuperarea prejudiciului de către asigurător, se reține că potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data producerii evenimentului, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
In speță însă, acțiunea pentru recuperarea pagubei nu a fost promovată de persoana păgubită prin producerea accidentului rutier, ci de către asigurătorul facultativ al autoturismului, S.C. A. TIRIAC A. – S.A. București care a plătit despăgubirile și s-a subrogat în drepturile asiguratului, împotriva pârâților răspunzători de producerea pagubei în conformitate cu prev. art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Prin urmare, nu prezintă relevanță, în speța de față, data luării la cunoștință a producerii pagubei, și a autorului acesteia, ci data efectuării plății de către asigurător, care a plătit despăgubirea la data de 05.03.2010.
Cum acțiunea a fost promovată la data de 4 martie 2013, înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani, excepția prescripției este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
In jurisprudență s-a statuat, de altfel, că asigurătorul, prin subrogare, dobândește dreptul la acțiune din momentul înregistrării prejudiciului, adică cel al plății, astfel că, o acțiune introdusă în instanță înainte de acest moment ar urma să fie respinsă pentru neîndeplinirea unei condiții esențiale cu privire la exercitarea ei și anume afirmarea existenței unui drept subiectiv civil.
Intrucât s-a constatat că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei, fiind incidente disp. art. 480 alin. 3 Cod proc. civ., Tribunalul a rămas învestit cu soluționarea acestuia prin evocarea fondului cauzei.
Analizând acțiunea, pe baza înscrisurilor administrate în cauză, a dispozițiilor legale invocate, instanța reține că la 28 ianuarie 2010, a avut loc evenimentul rutier în urma căruia s-a produs avarierea autoturismului DACIA cu număr de înmatriculare_, proprietatea S.C. RCI LEASING ROMANIA IFN – S.A, asigurat facultativ la reclamant S.C. A. TIRIAC A. S.A., în baza poliței nr._/5 noiembrie 2007.
Imprejurările producerii evenimentului rutier au fost consemnate în procesul-verbal de contravenție . nr._ din 28.01.2010, prin care s-a reținut că pârâtul S. V. a condus la acea dată autoutilitara SCANIA, cu număr de înmatriculare_, care tracta remorca SCHMITZ cu număr de înmatriculare_, iar pe . direcția spre . a doua, a schimbat banda de circulație fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu autoturismul DACIA cu număr de înmatriculare_ .
Autoturismul condus de pârât aparține conform certificatului de înmatriculare, S.C. U. C. S.R.L. și nu avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto, obligație valabilă la momentul producerii evenimentului rutier.
In baza asigurării CASCO încheiată de reclamantă cu proprietarul autoturismului DACIA avariat, aceasta a achitat integral prejudiciul cauzat, în sumă de 15.120 lei, conform extrasului de cont din 05.03.2010.
Contravaloarea prejudiciului a fost stabilită în baza notei de constatare a daunelor din 28.01.2010 precum și a facturii deviz de reparație nr._ întocmită de S.C. SERVICE AUTOMOBILE S.A. depuse la dosar.
In speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 – 999 Cod civil, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, în ceea ce îl privește pe pârâtul S. V..
Astfel, s-a dovedit existența unui prejudiciu, respectiv avarierea autovehiculului aparținând reclamantei și contravaloarea reparațiilor achitate, a faptei ilicite constând în neasigurarea conducătorului auto la schimbarea benzii de circulație, consemnată și în procesul-verbal de contravenție care nu a fost atacat, a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciu, constând în avarierea autoturismului reclamantei, precum și a vinovăției, respectiv a neglijenței manifestate în calitate de conducător auto, în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, se reține că autoutilitara SCANIA cu nr._ condusă de S. V. era înmatriculată pe numele S.C. U. C. S.R.L. și nu avea încheiată asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie la data producerii evenimentului rutier, contrar prevederilor art. 48 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora, „persoanele juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării în România, au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule, în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare”..
Incredințând în aceste condiții autoutilitara pentru a fi condusă pe drumurile publice, pârâtului S. V., fără a avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto obligație, S.C. U. C. S.R.L. a manifestat la rândul său neglijență cu privire la autovehiculul aflat în paza sa juridică, în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale privind utilizarea și exploatarea acestuia, astfel încât și acesta este responsabil de prejudiciul creat, în condițiile art. 998 și 1000 alin. 1 Cod civil.
In raport de aceste considerente, acțiunea reclamantei întemeiată pe disp. art. 22 din Legea nr. 136/1995, apare ca fiind întemeiată, urmând a fi obligați intimații pârâți în solidar la plata sumei de 15.120,12 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin avarierea autovehiculului DACIA L._, asigurat facultativ la S.C. A. TIRIAC A. S.A.
In temeiul art. 274 Cod proc. civ., intimații pârâți vor fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-reclamantă în cuantum de 1023 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de către apelanta-reclamantă S.C. A. Ț. A. S.A.. prin S.C. A. Ț. A. S.A. – S. T., cu sediul în mun. T., .,.. T., împotriva sentinței civile nr. 496 din data de 31 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Măcin – Județul T., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. V., cu domiciliul în or.Măcin, ., ., jud. T. și S.C. U. C. S.R.L., cu sediul în ..
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, ca nefondată.
Judecă în fond și admite acțiunea.
Obligă intimații pârâți în solidar la plata sumei de_, 12 lei reprezentând c/valoarea prejudiciului produs prin avarierea autovehiculului Dacia L._, asigurat facultativ la . SA.
Obligă intimații pârâți la plata sumei de 1023 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. A. M. L. Șurculescu D. B.
Red.jud.fond FMI
Red.dec.civ. jud. V.A./28.02.2014
Tehnored. gref. DB/ D.S./05.03.2014/5 ex.
./intimat/intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 626/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 95/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
