Contestaţie la executare. Decizia nr. 782/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 782/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 782/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 782/2014
Ședința publică de la data de 08 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. N.
Judecător: S. G.
Grefier: B. F. V.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de către apelanta-contestatoare S.C. L. R. & A. S.R.L., cu sediul în București, ., ., sector 1 și cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București Business Park, Șoseaua București Ploiești nr. 1 A, . ( recepție ) sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1378 din data de 09 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. M., cu domiciliul în București, ., . 1, ., sector 4 și cu domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional SCA Z. R. & Partners din București, ., sector 2 având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la această dată.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 31.03.2014 sub nr._, ca urmare a strămutării dosarului de la Judecătoria Măcin, contestatorul . SRL a formulat în contradictoriu cu intimatul I. M., contestație la executare silită solicitând: anularea executării silite înseși ce formează obiectul dosarului de executare nr. 22/2013 aflat pe rolul B. B. A.; anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Măcin la data de 14.08.2013 în dosarul nr._ *; anularea somației emise la data de 03.09.2013 de către B. B. A. în cadrul dosarului de executare nr. 22/2013; anularea tuturor celorlalte acte de executare întocmite de către B.
B. A. în cadrul dosarului de executare nr. 22/2013; dispunerea întoarcerii executării silite prin repunerea părților în
situația anterioară în temeiul art. 722 din Codul de procedură civilă, obligarea intimatului-creditor la plata cheltuielilor de executare și a celor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului dosar.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, s-a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea contestației la executare ca existând autoritate de lucru judecat în raport de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 127/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 328/23.04.2013 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr._ .
S-a mai arătat că, aceeași contestatoare a învestit Judecătoria M. cu soluționarea unei contestații la titlu ce a format obiectul dosarului nr._ și a unei contestații la executarea propriu-zisă ce a format obiectul dosarului nr._, formulate împotriva executării silite imobiliare inițiate cu privire la tranșele aferente trimestrelor 1 și 2, iar prin Sentința civilă nr. 127 din 14.02.2013, irevocabilă, a dispus respingerea contestațiilor conexe ca neîntemeiate.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr. 1378/09.05.2014 Judecătoria Tulcea a respins contestația la executare formulata de contestatoarea L. R. & A. SRL, în contradictoriu cu intimat I. M., ca nefondată și a respins cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite prin repunerea părților în situația anterioară ca nefondată.
De asemenea, a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, în ceea ce privește raporturile juridice dintre contestatorul L. R. & A. SRL si intimatul I. M., ambele părți recunosc existența acestora si evoluția după cum urmeaza:
Intimatul M. I. a încheiat cu societatea L. BETOANE SRL (în prezent, L. R. & A. SRL) un
Contract de cesiune, autentificat ulterior sub nr. 756/25.04.2007 de către notarul public Buradatencu A.. Potrivit contractului, intimatul cesiona, în mod exclusiv, către L. BETOANE SRL, dreptul de folosință și dreptul de exploatare asupra imobilului identificat în Anexa 1 la Contract (terenul situat în ., în suprafață de 300.000 mp.). Scopul Contractului era potrivit art.2 „exploatarea zăcământului de granit aflat în subteranul terenului”. În schimbul cesiunii dreptului de folosință și a celui de exploatare asupra imobilului, cesionarul L. BETOANE SRL urma să plătească cedentului M. I., o sumă de bani conform art. 4 din Contract („indemnizația”). Plata indemnizației se efectua pentru cantitățile vândute trimestrial, la 30 zile de la data încheierii trimestrului, regularizarea urmând a se face la ultima plată aferentă anului respectiv.
La data de 14.12.2007, cu notificarea prealabilă a cedentului, L. BETOANE SRL a transmis către o societate afiliată, CARIERE PLUS S.R.L., în prezent L. R. & A. SRL, deținătoare a unei licențe de exploatare pentru perimetrul Dealul lui M. (granit pentru construcții) toate drepturile și obligațiile acesteia decurgând din Contract.
La data de 02.02.2010, părțile au decis completarea mecanismului de calcul și de plată a indemnizației aferente intervalului 2010-2019 în sensul fixării unui plafon maximal de 300.000 Euro/an, sens în care a fost încheiat Actul Adițional nr. 1 la Contract, înscris sub semnătura privată. Actul Adițional nu a adus modificări asupra naturii indemnizației.
Noul cesionar Cariere Plus si-a schimbat denumirea în S.C. L. A. S.R.L.. cele două societăți fiind una și aceeași persoană, aspect confirmat și de faptul că ambele persoane juridice au același elemente de identificare, respectiv număr de înregistrare în Registrul Comerțului (J40/_/2005) și cod de înregistrare fiscală (RO_).
Pentru executarea indemnizației aferente trimestrului 4 a anului 2012, respectiv pentru suma de 75.000 euro, la care se adaugă penalități de 0, 6% din suma datorată/ pe zi de întârziere, intimatul creditor din prezenta cauză a înregistrat pe rolul B. B. A. o cerere de executare( f. 190- 192 dosar_ al Judecătoriei Măcin).
Prin încheierea din 01.03.2013 (f. 206 dosar_ al Judecătoriei Măcin), B. B. A. a admis cererea si a dispus deschiderea dosarului de executare silita nr. 22/ 2013.
Prin încheierea din 14.08.2013 (f. 208-209 dosar_ al Judecătoriei Măcin), instanța a admis cererea B. B. A. si a admis cererea de încuviințare a executării silite.
La data de 03.09.2013, B. B. A. a emis somația către contestatoare (f. 210 dosar_ al Judecătoriei Măcin) ca în termen de o zi să achite sumele de 85.935 euro( formata din debit principal si penalități), precum si suma de 9.595, 6 lei, reprezentând cheltuieli de executare stabilite în baza încheierii din data de 03.09.2013 (f. 211 dosar_ al Judecătoriei Măcin).
Instanța a analizat în continuare criticile aduse de către contestatoare împotriva actelor mai sus amintite, precum si incidenta efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește afirmația că încheierea din data de 14.08.2013, de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Măcin în Dosarul nr._ * este nelegală, contestatoarea a arătat că:
1. Nici Contractul și nici Actul Adițional la Contract în baza cărora a fost declanșată executarea silită nu reprezintă titluri executorii – încalcă prevederile art. 66 din Legea 36/1995.
Contractul nu poartă sigiliul notarului conform art. 49 Ut. k coroborat cu art. 52 din Legea 36/1995 și art. 63 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 36/1995 în vigoare la data de 26.04.2007;
Actul Adițional la Contract este un înscris sub semnătura privată; pentru ca aceasta să poată fi considerat parte integrantă a Contractului și implicit valorificabil în cadrul procedurii executării silite conform art. 632 alin. 2 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 66 din Legea 36/1995 în vigoare la 02.02.2010, Actul Adițional trebuia încheiat în forma autentică.
Instanța a reținut că, în ceea ce privește caracterul de titlu executoriu al Contractul și Actului Adițional la Contract, aceasta problema a fost definitiv tranșata prin Sentința civilă nr. 127 din 14.02.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin si prin Sentința civilă nr. 328 din 23.04.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin ( f. 245-249, dosar_ al Judecătoriei Măcin), hotărâre rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii de către Tribunalul Tulcea a recursului promovat de contestatoare prin decizia nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea.
În Sentința civilă nr. 127 din 14.02.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin, prin considerente s-a statuat că „actul adițional nu trebuia încheiat în formă scrisă întrucât el nu modifica clauzele contractuale cu privire la indemnizația ce se va plăti, cert stabilită prin art. 4.1. lit. d din contractul de concesiune, ci numai creează un favor cesionarului”.
De asemenea, prin considerentele Sentinței civile nr. 328 din 23.04.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin se arată, cu aceeași motivare că, actul adițional nu trebuia încheiat în forma scrisă. În același sens este si motivarea din decizia nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea în care se arată că „ obligația cesionarului de plata a indemnizației se naște din contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 si nu din actul adițional nr. 1 din 02.02. 2010 prin care părțile nu au făcut decât să stipuleze o clauză favorabilă cesionarului, în sensul de a limita cuantumul indemnizației la suma de 300. 000 euro.
Din cele arătate, a rezultat cu putere de lucru judecat că actul adițional nu trebuie să aibă forma scrisă si ca titlul de creanța este reprezentat de contractul de concesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007.
În ceea ce privește susținerea că cesiunea autentificată sub nr. 756/ 25.04.2007 nu îndeplinește cerința de a fi titlu executoriu, în considerentele deciziei nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea se arată că „executarea silita a fost inițiata în temeiul unui titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 36/ 1995”. Cum o instanța a stabilit deja că respectivul înscris, contractul de concesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 este titlu executoriu, o alta instanța, în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu poate da o altă interpretare aceluiași act juridic.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 49 lit. k coroborat cu art. 52 din Legea 36/1995 și art. 63 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii 36/1995 în vigoare la data de 26.04.2007, respectiv faptul că lipsește sigiliul notarului, instanța a reținut că potrivit art. 49 din Legea nr. 36 /1995 „Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde:
a) sediul biroului notarial;
b) denumirea încheierii și numărul acesteia;
c) data îndeplinirii actului notarial;
d) numele și prenumele notarului public;
e) locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc;
f) numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri;
g) arătarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act;
h) constatarea îndeplinirii actului notarial și a citirii acestuia de către părți;
i) mențiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului și cuantumul acestora;
j) semnătura notarului public;
k) sigiliul biroului notarului public”.
În ceea ce privește procedura prin care se poate cere anularea sau constatarea nulității actului notarial, aceasta este reglementata de art. 100 din Legea nr. 36/ 1995.
Potrivit art. 111 alin. 2 din Ordinul Nr. 710/C din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 „până la anulare în justiție, actul notarial atacat se socotește valabil îndeplinit”. Cum contractul de concesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 nu a fost anulat, acesta este prezumat a îndeplini toate cerințele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, contestatoarea invoca motivele de nulitate ale actului notarial în cadrul contestației la executare, deși potrivit art. 712 alin. 2 din Codul de procedură civilă potrivit cu care „ în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
Cum împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 partea are deschisa calea indicata de art. 100 din Legea nr. 36/ 1995, nu poate invoca motive de nelegalitate ale acestuia în cadrul contestației la executare.
Față de cele arătate anterior, se constata că executarea silita declanșata de cererea creditorului are la baza un titlu executoriu perfect valabil.
Instanța a respins și susținerea contestatoarei referitoare la puterea de lucru judecat a încheierilor de respingere a cererilor de încuviințare a executării silite din următoarele considerente.
Deși art. 665 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, din faptul că debitorul nu participă la judecarea cererii de încuviințare a executării silite, nu este citat, nu i se comunică și nu poate ataca încheierea, rezultă că procedura încuviințării este o procedura necontencioasa.
Potrivit art. 535 din Codul de procedură civilă “încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat”, astfel încât nici încheierile de respingere si nici cele de admitere nu pot fi invocate în realizarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
De asemenea nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 531 din Codul de procedură civilă.( Dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei ori prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge), deoarece în cazul încuviințării art. 655 alin. 5 din Codul de procedură civilă indica situațiile în care se va respinge cererea:
“ Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
7. există alte impedimente prevăzute de lege”.
În aceasta situație existând dispoziții speciale, nu se va aplica art. 531 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului “specialia generalibus derogant”.
2. în ceea ce privește critica contestatoarei privind neexistența unei creanțe certe, lichide si exigibile potrivit art. 662 din Codul de procedură civilă, instanța a constatat următoarele: . SRL a arătat că lipsește caracterul cert, deoarece în interpretarea art. 4 alin. 1 lit. d din contract, indemnizația este condiționată de cantitatea de granit exploatată și vândută.
Instanța a reținut că, prin decizia nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea s-a dat următoarea interpretare a contractului, respectiv „faptul că voința părților a fost aceea de a prevedea atât valoarea minimală a indemnizației, prin raportare la cantitatea minimă de 350.000 tone, care se va aplica independent de cantitatea de granit extrasă de către cesionar, precum și o valoare maximă a indemnizației de 300.000 euro stabilită prin actul adițional nr. 1 din 02.02. 2010”.
Astfel, în cauza pendinte, instanța nu poate da o altă interpretarea, în baza puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea.
S-a constatat astfel că, creanța solicitată îndeplinește cerința impusă de art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că existența ei neîndoielnică rezultă din însuși contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007, fiind independentă de exploatarea terenului de către cesionar.
În ceea ce privește caracterul lichid, alin. 3 al art. 662 din Codul de procedură civilăarată că este necesar ca obiectul creanței sa fie determinat sau titlul executoriu să conțină elementele care permit stabilirea lui. Instanța reține aplicabilitatea tezei a II-a a acestui articol, obiectul fiind determinabil de art. 4.1. lit. d din contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 si este reprezentat de produsul următorilor factori: volumul minim de 350.000 tone înmulțit cu valoarea minima a tonei de granit ( 0, 85 euro/tona), majorata cu rata medie a inflației în Europa, dar nu mai mult de 300.000 euro, potrivit Actului adițional nr. 1 la Contractul de cesiune nr. 756/25.04.2007.
Cum produsul celor doi factori este de 297 250 euro, la care adăugând minimul indicelui de inflație stabilit ( 2%) se ajunge la suma de 303.450 euro pe an, suma mai mare decât cea limitata de părți, astfel încât cesionarul datorează suma de 300.000 euro / an.
În ceea ce privește plata, teza ultima a art. 4.1. lit. d din contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 arată că aceasta se va face la 30 de zile de la data încheierii trimestrului respectiv, ceea ce însemna ca debitoarea datorează patru rate egale, în valoare de 75.000 euro, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,06 % pe zi de întârziere, începând cu data de 01.02.2013.
Astfel, în mod corect executorul judecătoresc a emis somația din 03.09.2013 pentru suma de 85.935 euro formata din 75.000 euro, indemnizație aferentă trimestrului 4 al anului 2012 si penalități de întârziere de 10.935 calculate până în august 2013, la care se adăuga cheltuielile de executare în cuantum de 9595, 6 lei.
De asemenea, creanța este exigibila, potrivit art. 662 alin. 4 din Codul de procedură civilă așa cum s-a arătat anterior, creanța fiind ajunsă la scadența la data de 01.02.2013.
Astfel, sunt îndeplinite cerințele art. art. 662 din Codul de procedură civilă în privința creanței contestate.
În ceea ce privește susținerea caracterului neexecutabil al creanței, deoarece intimatul I. M. a formulat o acțiune în pretenții pe rolul Tribunalului București având același obiect, respectiv creanța a aferenta anului 2012 si a penalităților de întârziere, se reține că acest fapt nu schimba cu nimic caracterul de titlu executoriu al contractului de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 si nici caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, eventuala lipsa de interes a unei astfel de acțiuni de drept comun depășind limitele prezentului dosar.
În concluzie, instanța a reținut că încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Măcin la data de 14.08.2013 în dosarul nr._ * îndeplinește condițiile de legalitate neexistând vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 665 alin. 5 din Codul de procedură civilăcare să ducă la respingerea cererii de încuviințare.
De asemenea, somația emis la data de 03.09.2013 de către B. B. A. în cadrul dosarului de executare nr. 22/2013 și toate celorlalte acte de executare îndeplinesc condițiile de validitate.
Cum actele de executare au fost întocmite potrivit dispozițiilor procedurale s-a reținut că se impune menținerea executării silite pornite de către B. B. A. în cadrul dosarului de executare nr. 22/2013.
Potrivit art. 722 alin. 1 din Codul de procedură civilă „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”.
Cum în cauza pendinte nu s-a desființat nici titlu executoriu si nici însăși executarea, s-a respins cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite prin repunerea părților în situația anterioară ca nefondată.
Potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă„partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” astfel cădin interpretarea per a contrario a dispoziției mai sus arătate, instanța a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata ca nefondată, contestatoarea fiind cea care a pierdut procesul.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel contestatoarea S.C. L. R. & A. S.R.L.
În motivare, în esență, apelanta a arătat că prima instanță în mod greșit a reținut autoritatea/puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești citate în cuprinsul sentinței apelate, încălcând ea însăși această autoritate în privința soluțiilor pe care aceleași instanțe le-au pronunțat cu privire la incidentele procedurale invocate de intimatul-creditor.
S-a arătat că instanța, luând act de dezlegările anterioare privind incidența autorității/puterii de lucru judecat, ar fi trebuit să analizeze efectiv temeinicia criticilor aduse, trecându-le prin propriul filtru, pentru ca în cele din urmă să aprecieze asupra admitereii sau respingerii contestației la executare.
D. urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „In cazul în care se constata că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va rejudeca procesul, evocând fondul”.
Apelanta a arătat însă că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 480 din Codul de procedură civilă și solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, prima instanță neintrând în judecata fondului.
S-a mai arătat că un act adițional sub semnătură privată nu poate constitui titlu executoriu conform art. 638 si 639 din Codul de procedură civilă. Încheierea de autentificare a contractului principal nu se extinde asupra actului adițional care consacră o completare a unui element esențial al contractului, respectiv prețul contractului, principiul simetriei actelor juridice impunând ca actul adițional să fie autentificat în mod distinct.
Or, în filosofia procedurii execuționale, această împrejurare se traduce în lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Au fost invocate și prevederile art. 632 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care “Un înscris poate constitui titlu executoriu numai dacă legea prevede în mod expres aceasta”
S-a precizat că în cauză nu sunt întrunite condițiile de la art. 639 din Codul de procedură civilă întrucât nici Contractul de cesiune și nici Actul Adițional nr. 1/02.02.2010 nu sunt înscrisuri autentice conform legii.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul de procedură civilă „înscrisul autentic este înscrisul întocmit, sau după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană investită de stat cu autoritate publică, înforma și condițiile stabilite de lege. ” Or, sediul materiei în privința actelor autentice îl constituie Legea 36/1995 ale cărei prevederi au fost nesocotite de instanța de executare.
S-a precizat că promovarea unei acțiuni în anularea Contractului de cesiune nu reprezintă o condiție pentru formularea contestației la executare cum în mod eronat se arata de către prima instanta.
Un alt argument invocat în sprijinul afirmației că nu sunt întrunite condițiile art. 639 din Codul de procedură civilă este cel potrivit cu care nici Contractul de cesiune și nici Actul Adițional nr. 1/02.02.2010 nu consacra o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul dat de art. 662 din Codul de procedură civilă.
S-a arătat că pretinsa creanță nu este certă având în vedere contestarea existenței acesteia de către subscrisa.
Imputarea unei indemnizații trimestriale, indiferent de cuantumul acesteia, în condițiile imposibilității obiective de exploatare a terenului de către cesionar, nu are acoperire nici în Contract și nici în Actul Adițional nr.1/02.02.2010.
Potrivit prevederilor Contractuale, inclusiv după completarea Contractului prin Actul Adițional nr. 1/02.02.2010 (a se vedea art. 1 din Actul Adițional), indemnizația a fost și a rămas condițională și variabilă (obligația de plată a Subscrisei fiind afectată de o condiție suspensivă - exploatarea zăcământului de granit).
În mod subsidiar și tot în sensul dovedirii lipsei caracterului cert al creanței, s-a arătăt că prevederile art. 4 alin. (1) lit. d din Contract (prevederi citate de altfel de prima instanta in corpul sentintei apelate la pag.13, primul paragraf), aplicabile pentru indemnizația aferentă anului 2012, dispun că: „[...] Plata se va efectua pentru cantitățile vândute trimestrial [...].”
Prin Actul Adițional au fost completate prevederile contractuale privind mecanismul de calcul și plată a indemnizației în sensul că: „[...] cesionarul va achita cedentului o indemnizație care nu va putea depăși 300.000 Euro/an”.
Independent de plafonarea maximală a indemnizației datorate de cesionar, aceasta rămâne variabilă și, cel mai important, condițională - în funcție de cantitatea de zăcământ de granit exploatată și vândută.
Potrivit art. 4.4 din Contract, articol pe care părțile nu au înțeles să-l înlăture și care se aplică conform art. 3 din Actul Adițional: „Prin tona de granit vândută Părțile înțeleg tona de granit extrasă exclusiv din exploatarea (cariera) TURCOAIA, adică din imobilul cesionat, efectiv vândută și raportată de cesionar la ANRM, conform prevederilor legale speciale. ”
Or, după cum s-a notificat și în prealabil cedentul, și în anul 2012, ca de altfel și în ceilalți ani contractuali, cesionarul a fost în imposibilitate obiectivă de a exploata cariera TURCOAIA în lipsa emiterii unei Hotărâri de Guvern prin care licența de exploatare deținută de societate pentru perimetrul în cauză să fie aprobată.
Or, atare împrejurare nu poate atrage răspunderea pentru plata prețului contractului, chiar și pe calea executării silite.
O obligație de plată afectată de o condiție suspensivă nu poate da naștere unei creanțe certe, lichide și exigibile în lipsa îndeplinirii condiției.
De asemenea, creanța nu este nici lichidă și nici exigibilă.
În doctrină s-a arătat cu privire la cerința lichidității că „pentru a putea trece la executare silită este necesar să se știe cât se datorează și nu numai că se datorează ceva. Prin urmare nu poate fi considerată lichidă, și, deci, nu poate fi pusă în executare o creanță care, deși necontestată în privința existenței ei, este contestată sub raportul cuantumului ei”.
Cu privire la cerința exigibilității s-a reținut că, ”dacă creanța nu este actuală, adică termenul pentru plata ei nu s-a împlinit, nu este posibilă executarea silită”. Deoarece creanța cedentului este incertă, în mod evident aceasta nu poate fi considerată lichidă deoarece cuantumul său nu poate fi determinat în prezența contestațiilor apelantei întemeiate pe o cauză exoneratoare de răspundere - fapta terțului, respectiv a autorității legal investite a se pronunța asupra aprobării licenței de exploatare pentru perimetrul Dealul lui M. (inclusiv cariera TURCOIAIA).
Mai mult, atât timp cât creanța cedentului este contestată, data scadenței nu poate fi considerată atinsă, deoarece doar dacă am fi în prezența unei creanțe certe atunci este posibilă și stabilirea exactă a scadenței.
Pe cale de consecință, prima instanță, interpretând greșit prevederile legale referitoare la condițiile de executorialitate ale creanței intimatului-creditor, în mod greșit a reținut că executarea silită declanșată de cererea creditorului a avut la bază un titlu executoriu conform art.639 din Codul de procedură civilă, respectiv un act autentificat de notarul public care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, în principal, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru ca aceasta să se pronunțe pe fondul cauzei, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de executare și a celor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului dosar.
Intimatul, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca teminică și legală a hotărârii atacate.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat potrivit celor ce succed.
Potrivit art. 1 din Contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/25.04.2007 de către notarul public Buradatencu A., intimatul M. I. a cesionat S.C. L. BETOANE S.R.L., dreptul de folosință și de exploatare asupra terenului în suprafață de 300.000 m.p., identificat în Anexa 1 situat în ..
Conform art. 4 din contract, pentru cesiunea dreptului de folosință și de exploatare, cesionarul urma să plătească o indemnizație, pentru cantitățile vândute trimestrial, la 30 zile de la data încheierii trimestrului, regularizarea urmând a se face la ultima plată aferentă, potrivit art. 12, scopul contractului fiind de „exploatare a zăcământului de granit aflat în subteranul terenului”.
Cu notificarea prealabilă a cedentului, la data de 14.12.2007, L. BETOANE S.R.L. a transmis către CARIERE PLUS S.R.L., în prezent L. R. & A. S.R.L., deținătoare a unei licențe de exploatare pentru perimetrul Dealul lui M. toate drepturile și obligațiile acesteia decurgând din contract.
Potrivit Actului adițional nr. 1 la Contract, din data de 02.02.2010, înscris sub semnătura privată, părțile au decis completarea mecanismului de calcul și de plată a indemnizației aferente intervalului 2010-2019 în sensul fixării unui plafon maximal de 300.000 Euro/an.
Contestația pendinte vizează executarea silită pornită în dosarul de executare silită nr. 22/2013 înregistrat de B.E.J. B. A.ca urmare a cererii de executarea de către L. R. & A. S.R.L. a indemnizației aferente trimestrului 4 a anului 2012.
Se reține că pentru executarea obligațiilor ce derivă din Contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/25.04.2007 și Actul adițional nr. 1/2010, dar pentru plata indemnizațiilor aferente unor perioade distincte, intimatul M. I. a recurs la procedura executării silite, proceduri împotriva cărora au fost formulate contestații soluționate prin Sentința civilă nr. 127 din 14.02.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin irevocabilă prin nerecurare, respectiv prin Sentința civilă nr. 328 din 23.04.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin irevocabilă prin Decizia nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 127 din 14.02.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin irevocabilă prin nerecurare, au fost respinse cererile conexe având ca obiect contestație la titlu și contestație la executare privind formele de executare emise în dosarul de executare nr. 65/2012 emis de B.E.J. B. A..
Prin Sentința civilă nr. 328 din 23.04.2013 din dosarul nr._ al Judecătoriei Măcin irevocabilă prin Decizia nr. 667/09.10.2013 a Tribunalului Tulcea, a fost respinsă contestația formulată împotriva executării pornite în dosarul nr. 71/2012 de același B.E.J. B. A..
Ambele hotărâri analizează criticile formulate de către contestatoare împotriva titlului însuși și care sunt reiterate și în contestația pendinte.
Cum criticile formulate și-au găsit dezlegare jurisdicțională irevocabilă printr-un litigiu, acestea sunt opuse părților fără posibilitatea dovedirii contrariului în cauza pendinte, prezumția de lucru judecat având caracter absolut față de acestea.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște doua manifestări procesuale, aceea de excepție procesuala de lucru judecat, respectiv de prezumție de lucru judecat. Principiul autorității de lucru judecat împiedică astfel nu numai judecarea din nou a unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre nu pot fi contrazise printr-o alta, dată într-un alt proces.
Se reține că însăși Curtea Europeană, în practica sa, a reținut că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluția definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată.
Cum prezumția autorității de lucru judecat este deopotrivă un mijloc de dovadă și cât și o dispensă de dovadă, instanței nu îi este permis a verifica încă odată ceea ce deja s-a tranșat în mod irevocabil.
În mod corect, prima instanță a dat eficiență prezumției de lucru judecat atunci când a reținut că atât Contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/25.04.2007 cât și actul Actul adițional nr. 1/2010 sunt titluri executorii apte de a fi puse în executare.
Prima instanță nu avea obligația de a analiza efectiv temeinicia criticilor aduse, trecându-le prin propriul filtru, pentru ca în cele din urmă să aprecieze asupra admiterii sau respingerii contestației la executare, după cum se susține.
În mod corect, prima instanță a dat eficiență aceleiași prezumții de autoritate a lucrului judecat și în ceea ce privește critica referitoare la inexistența unei creanțe certe potrivit art. 662 din Codul de procedură civilă, în raport de considerentele Deciziei nr. 667/ 09.10.2013 a Tribunalului Tulcea prin care contractul a fost interpretat în sensul că ,,voința părților este aceea de a prevedea atât valoarea minimală a indemnizației, prin raportare la cantitatea minimă de 350.000 tone, care se va aplica independent de cantitatea de granit extrasă de către cesionar, precum și o valoare maximă a indemnizației de 300.000 euro stabilită prin actul adițional nr. 1 din 02.02. 2010”.
În concluzie, creanța solicitată îndeplinește cerința impusă de art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că existența ei neîndoielnică rezultă din însuși contractul de cesiune, fiind independentă de exploatarea terenului de către cesionar.
Prima instanță a verificat și caracterul lichid al creanței, arătând că alin. 3 al art. 662 din Codul de procedură civilăprevede că este necesar ca obiectul creanței sa fie determinat sau titlul executoriu să conțină elementele care permit stabilirea lui, reținând aplicabilitatea tezei a II-a a acestui articol, obiectul fiind determinabil de art. 4.1. lit. d din contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007 si este reprezentat de produsul dintre volumul minim de 350.000 tone și valoarea minimă a tonei de granit (0,85 euro/tona), majorata cu rata medie a inflației în Europa, dar nu mai mult de 300.000 euro, potrivit Actului adițional nr. 1 la Contractul de cesiune nr. 756/25.04.2007.
Cum produsul celor doi factori este de 297.250 euro, la care adăugând minimul indicelui de inflație stabilit ( 2%) se ajunge la suma de 303.450 euro pe an, suma mai mare decât cea limitata de părți, astfel încât cesionarul datorează suma de 300.000 euro/an.
Tribunalul observă că și în privința acestui element operează același efect pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, prin sentințele civile nr. 127/2013 și nr. 328 /2013 ale Judecătoriei Măcin, s-a reținut că ,,în cauză, creanța este determinabilă întrucât contractul de cesiune, prin formula de calcul stabilită de art. 4.1. lit. d stabilește câtimea creanței.”
În privința exigibilității, se reține că potrivit aceluiași art. 4.1. lit. d din contractul de cesiune autentificat sub nr. 756/ 25.04.2007, plata se face la 30 de zile de la data încheierii trimestrului respectiv, în speță la data de 01.02.2013.
Astfel, sunt îndeplinite cerințele art. 662 din Codul de procedură civilă, creanța fiind certă lichidă și exigibilă, motivele de apel vizând neîndeplinirea cumulativă a acestor condiții fiind neîntemeiate.
În mod corect, prima instanță a reținut că formularea unei acțiuni în pretenții având ca obiect creanța aferenta anului 2012 nu modifică nici capacitatea titlului de a fi pus în executare și nici caracterul cert, lichid si exigibil al creanței în raport de argumentele invocate.
Este corect faptul că încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat, fapt reglementat de art. 535 din Codul de procedură civilă, astfel încât nici încheierile de respingere si nici cele de încuviințare a executării nu pot fi invocate în realizarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
În consecință, în mod corect, prima instanță a respins contestația, reținând că încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Măcin la data de 14.08.2013 în dosarul nr._ * îndeplinește condițiile de legalitate neexistând vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 665 alin. 5 din Codul de procedură civilăcare să ducă la respingerea cererii de încuviințare.
De asemenea, somația emis la data de 03.09.2013 de către B. B. A. în cadrul dosarului de executare nr. 22/2013 și toate celorlalte acte de executare îndeplinesc condițiile de validitate.
Cum titlul executoriu nu a fost desființat, dată fiind și menținerea executării silite, în mod corect, având în vedere prevederile art. 722 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a respins cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite prin repunerea părților în situația anterioară ca nefondată.
Având în vedere considerentele prezentate, văzând și dispozițiile art. 297 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat cu consecința păstrării Sentinței civile nr. 1378 pronunțată la data de 09.05.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de către apelanta-contestatoare S.C. L. R. & A. S.R.L., cu sediul în București, ., ., sector 1 și cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București Business Park, Șoseaua București Ploiești nr. 1 A, . ( recepție ) sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1378 din data de 09 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. M., cu domiciliul în București, ., . 1, ., sector 4 și cu domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la sediul reprezentantului convențional SCA Z. R. & Partners din București, ., sector 2 având ca obiect „contestație la executare”, ca neîntemeiat și păstrează sentința civilă nr. 1378 pronunțată la data de 09.05.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Tulcea ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 08 decembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. N. S. G. B. F. V.
Red. sen civ. fond.FȘ
Red. dec. civ. jud. NL/07.01.2015
Tehnored. Gref. BFV/07.01.2015/.="Bodytext1" style="margin-right:1pt; margin-bottom:0pt; line-height:normal; font-size:10pt">
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 246/2014. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 769/2014. Tribunalul... → |
|---|
