Pretenţii. Decizia nr. 622/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 622/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 622/2014
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: C. D. A.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE U. T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.1909/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul pârât C. A. cu domiciliul în T., ..29, jud.T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, s-a solicitat judecata chiar și în lipsă, iar în cauză nu s-a depus întâmpinare, după care:
Instanța,constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și o reține pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului analizat:
Prin cererea inregistrata la data de 01.04.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei T., reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T. a chemat in judecata pe pârâta C. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 506,64 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizată până la data plății efective.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.1909 din 26 iunie 2014, instanța a respins cererea formulată ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea introductiva reclamantul a solicitat despagubirea sa de catre parat cu contravaloarea asistentei medicale acordate acesteia, aratand in considerentele de fapt ale cererii ca aceasta obligatie îi incumba ca o consecinta a faptului ca a beneficiat de servicii si nu a prezentat documente privind persoana vinovata de producerea agresiunii.
Se mai reține că reclamanta a solicitat tragerea la răspundere civila delictuala a pârâtei arătând că, în perioada 17.04._11, pârâta a fost internată în secția Chirurgie II a Spitalului Județean de Urgență T. urmare unei agresiuni,dar din analiza foii de observație clinică s-a observat că nu C. A. a fost internata, ci o altă persoana- C. AISE, cu toate că reclamanta și-a intemeiat cerere pe dispozitiile art. 998-999 c.civ. care reglementeaza răspunderea pentru fapta proprie, în timp ce raspunderea pentru fapta altor persoane este reglementata de art. 100 cod civil, temei ce nu a invocat în cauză.
Prima instanță subliniază că, pe de altă parte, nici C. AISE nu ar fi putut fi obligata la sumele solicitate, deoarece, față de dispozițiile art. 313 alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006, persoana care produce daune sanatatii unei alte persoane nu poate fi chiar persoana vatamata, C. AISE nu a avut decat calitatea de persoana agresata, astfel incat nu are nicio obligatie fata de reclamant, singura obligata la plata despagubirilor neputand fi decat persoana vinovata de agresiune, din foaia de observatie clinica generala observându-se ca C. AISE este asigurat CNSAS, fiind elev, iar persoanele asigurate beneficiaza de pachetul de servicii de baza in caz de boala sau accident avand, astfel cum rezulta din art 218 alin 2 lit h din Legea nr 95/2006, dreptul de a beneficia de servicii medicale de urgenta.
In plus, legea sus mentionata reglementeaza si aspectul chetuielilor ocazionate de aceasta situatie, aratand in art 93 alin 1 ca finantarea acordarii asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii Publice si bugetul Ministerului Administratiei si Internelor, din bugetul Fondului N. Unic de asigurari sociale de sanatate etc., rezultând astfel ca nimic nu indreptateste furnizorul de servicii medicale sa solicite si contravaloarea acestora cata vreme sunt prestate in regim de urgenta, iar plata contributiei la asigurarile sociale de sanatate se face tocmai cu scopul ca asiguratul sa beneficieze de asemenea servicii.
Reglementarea posibilitatii furnizorului de servicii medicale de a actiona pe cei vinovati de lezarea sanatatii altor persoane se inscrie in logica legii si explica ratiunea acesteia, aceea ca acordarea asistentei medicale de urgenta sa fie un drept al cetateanului si o datorie a statului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T..
S-a susținut în motivarea apelului că pârâta C. Aișe a declarat la internarea în spital că a fost victima unei agresiuni, fiind internată de la 17.04.2011 până la 19.04.2011, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 506,64 lei.
Au fost invocate prevederile art. 313 alin. l și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, text care are rolul de a legifera expres faptul că statul român, prin Casa de Asigurari de Sanatate, nu deconteaza decât cheltuielile de spitalizare cauzate de o îmbolnavire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune și chiar dacă textul de lege face trimitere la cel ce a provocat . sau accidentul, însa sunt situații, cum este cazul în speța, unde autorul agresiunii nu este cunoscut de către unitatea sanitară pentru că pacienta declară că a fost victima unei agresiuni “impăcându-se” cu agresorul, nu-i solicita acestuia să platească cheltuielile de spitalizare sau dacă le-a solicitat, nu a depus suma de bani la unitatea sanitară și, ca atare, fapta ilicita constă în inacțiunea pârâtei.
S-a arătat că in toate secțiile spitalului sunt afișate prevederile art 313 din Legea nr. 95/2006 - pacienților aducându-se la cunostință și verbal faptul că CAS nu suportă cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor chiar dacă au asigurare valabilă, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.
Or, pârâta s-a prezentat la S. Județean de Urgență T. declarând ca a fost victima unei agresiuni și nu a mai intreprins niciun demers pentru a recupera de la făptuitor acesta suma datorata pentru spitalizare și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia,iar spitalul nu este abilitat să efectueze niciun fel de cercetare în ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul, având doar posibilitatea de a se constitui parte civilă în dosarul penal îregistrat ca urmare a plângerii victimei.
In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor care nu au fost denunțati, cum este și cazul în speța, victima are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2009, respectiv ei pot fie să plătească din veniturile sale, urmând a le recupera ulterior pe cale judecătorească, fie să le recupereze pe cale amiabilă de la acesta și să le depună la spital.
S-a arătat că nu legea nu prevede vreo excepție, textul invocat fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sanatate, aceasta chiar dacă pacienții au fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții spitalului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 din Codul de procedură civilă.
Intimatul pârât C. A. nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, Tribunalul reține că apelul este neîntemeiat.
A rezultat din probele administrate că numita C. Aișe a fost internată din data de 17.04.2011 până la 19.04.2011 la Secția Chirurgie II a Spitalului T., după acordarea îngrijirilor medicale de urgență în unitatea de primire a urgențelor, declarând că este victima unei agresiuni.
Cu spitalizarea victimei s-au efectuat cheltuieli în sumă de 506,64 lei, suma achitată de C.A.S. T. către S. Județean T., cu obligația ca aceasta să fie recuperată și returnată.
Temeiul legal al acțiunii l-au constituit dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, coroborate cu art. 998 – 999 Cod civil.
Rezultă, în primul rând, că reclamantul s-a subrogat prin lege în drepturile asigurătorului Casa de Asigurări de Sănătate – T. care i-a decontat contravaloarea serviciilor medicale.
In calitate de subrogat legal, reclamantul preia toate drepturile Casei de Asigurări de Sănătate conturând astfel o natură contractuală a litigiului, acesta raportându-se la asigurat și asigurător.
D. pentru care devin incidente mai mult dispozițiile cu caracter special al răspunderii civile specifice materiei asigurărilor de persoane.
Astfel, acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile acesteia, constituie o obligație a statului și un drept al cetățeanului (art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), iar asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați (art. 208 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
Pachetul de servicii de bază se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se suportă din fond, în condițiile contractului-cadru (art. 210 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
In baza art. 210 alin. 1 lit. e), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 91/27.12.2012, pachetul minimal de servicii se acordă persoanelor care nu fac dovada calități de asigurat și cuprinde servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale.
Reiese din foaia de observație clinică faptul că numita C. Aișe, probabil copilul pârâtei chemată în judecată, internată în calitate de victimă a unei agresiuni, are calitate de asigurat ceea ce face ca regimul juridic al asigurării de persoane ce izvorăște din lege, să se aplice cu prioritate, înlăturând astfel regimul juridic de drept comun al răspunderii delictuale.
D. urmare, pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de spitalizare atâta timp cât este supusă dispozițiilor Legii nr. 95/2005, lege specială, are calitate de asigurat și în baza asigurării are dreptul la asistență medicală cu atât mai mult cu cât chiar și neasigurații au dreptul la pachetul minimal de servicii, constând în servicii medicale în caz de urgență medico-chirurgicale.
Așadar, având calitatea de asigurat, neavând calitate de persoană care a adus atingere sănătății altei persoane ci, dimpotrivă, fiind victimă, este evident că nu poate fi obligat la cheltuieli de spitalizare.
Or, acțiunea de regres a asigurătorului în drepturile căruia se subrogă reclamantul poate fi exercitată doar împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului asigurat, însă în cauză nu s-a identificat persoana care a determinat incidentul, victima a fost spitalizată și a primit îngrijiri ca urmare a calității de asigurat.
Alegerea persoanei vătămate de a nu denunța fapta agresorului organelor de poliție se constituie într-un drept al acesteia și nu poate fi calificată, în condițiile date, ca o faptă ilicită care să justifice antrenarea răspunderii civile delictuale, după cum nu există nici prejudiciu deoarece cheltuielile determinate de spitalizarea victimei sunt suportate ca urmare a calității acesteia de persoană asigurată, în lipsa unor elemente care să conducă la identificarea făptuitorului, lipsind, în consecință, și celelalte condiții impuse de lege pentru răspunderea invocată, respectiv legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ca și vinovăția.
De asemenea, nu se dovedește în cauză de către reclamanta-apelantă eventuala calitate de reprezentant legal a pârâtei pentru minora supusă agresiunii și ulterior internării, întreaga corespondență anexată fiind purtată cu C. Aișe și nu cu pârâta chemată în judecată.
Așa fiind, valorificând aspectele prezentate, cum criticile invocate nu se verifică, Tribunalul va respinge apelul promovat ca nefondat, păstrând hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE U. T. cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.1909/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul pârât C. A. cu domiciliul în T., ..29, jud.T., având ca obiect pretenții, ca nefondat.
Păstrează sent.civ.nr. 1909/26-06-2014 a Judecătoriei T. ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
S. G. C. D. A. L. R.
Red./tehn.jud.ACD/12-11-2014
4 ex./.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 408/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 623/2014. Tribunalul... → |
|---|
