Plângere contravenţională. Decizia nr. 130/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 22-02-2012 în dosarul nr. 130/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 130
Ședința publică de la 22 Februarie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE Ș. R.
Judecător R. A. V.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-petentă ., cu sediul în mun. București, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3644/21.11.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata G. F.-C. G. P. G. F.- SECȚIA TULCEA cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine a răspuns intimata prin consilier juridic T. L.-A. care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apărătorul recurentei-petente, avocat Țiganov C. a depus la dosar la data de 20.02.2012 cerere prin care solicită lăsare cauzei la a doua strigare sau amânare cauzei având în vedere că este prezentă la Curtea de Apel C.; de asemenea, a depus memoriu privind dezvoltarea motivelor de recurs, un exemplar s-a comunicat intimatului, după care:
Instanța, având în vedere cererea formulată de apărătorul recurentei-petente, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns intimata prin consilier juridic T. L.-A. care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimata a depus la dosar la data de 15.02.2012 întâmpinare, un exemplar s-a comunicat recurentei-petente, după care:
La interpelarea instanței, intimata prin reprezentant, având cuvântul, arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în completarea cercetării judecătorești.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Intimata prin consilier juridic T. L.-A., depune la dosar concluzii scrise, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare formulată, avându-se în vedere și concluziile formulate.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
P. plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 22.08.2011, sub nr._, petenta S.C. „T.” S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu G. F. – Secția Tulcea, anularea procesului-verbal . nr._ din 06.08.2011.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional prin procesul-verbal contestat în mod netemeinic și nelegal.
P. procesul-verbal contestat intimata a sancționat petenta cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru fapta prevăzută la art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale deoarece bonurile fiscale emise de aparatul de marcat electronic din data de 06.08.2011 nu conțin toate elementele prevăzute de art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, precum și avertisment, confiscarea sumei de 125,60 lei, suspendarea activității pe 3 luni pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999.
Petenta a arătat că în data de 06.08.2011, în urma unui control efectuat la magazinul ce-i aparține, situat în localitatea M. 23, județul Tulcea s-a constat existența sumei de 125,60 lei, menționându-se că suma provine din vânzarea de produse fără a se emite bonuri fiscale, aceasta învederând că în dimineața acelei zile a livrat marfă către o pensiune în valoare de 125,60 lei, eliberând facturași chitanță, însă din cauza emoțiilor a uitat să prezinte aceste documente.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, petenta a recunoscut existența ei arătând că va achiziționa un aparat de marcat nou care să cuprindă aceste date, solicitând înlocuirea măsurii cu avertismentul.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 28/1999, republicată.
În dovedirea plângerii s-a depus, în original, procesul-verbal de constatare a contravenției ( f. 5 ), nota de constatare (f. 6), proces-verbal de suspendare a activității (f. 8), chitanța privind confiscarea sumei de 125,60 lei.
Acțiunea a fost scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art. 36 din O.G. nr.2/2001 și de timbru judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata a depus întâmpinare în cauză arătând că procesul-verbal . nr._/06.08.2011 este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, în urma unui control efectuat la data de 06.08.2011 la punctul de lucru al S.C. „T.” S.R.L. constatându-se că s-au eliberat bonuri fiscale cu aparatul de marcat electronic fiscal cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, în sensul că nu apare tipărită denumirea fiecărui bun comercializat, ci doar denumirile generice, pentru această faptă petentul fiind sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 lei.
De asemenea, cu ocazia aceluiași control s-a constatat că până la ora 11.02 s-a încasat suma de 235 lei pentru care erau emise bonuri fiscale numai pentru suma de 110 lei, pentru restul de 125 lei neexistând documente legale în care să fie înscrisă suma provenită din comercializarea mărfurilor, încălcându-se dispozițiilor O.U.G. nr. 28/1999.
A mai susținut intimata că în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 3 din H.G. nr. 479/2003, raportul de închidere zilnică Z emis de aparatul de marcat este documentul în baza căruia se înregistrează în contabilitate veniturile realizate, iar măsura suspendării are rolul de a proteja interesul social și ordinea de drept prin adoptarea unor măsuri care să preîntâmpine și să sancționeze fapte care generează fenomene economice negative.
Instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
P. sentința civilă nr. 3644 din 21.11.2011 a Judecătoriei Tulcea a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta S.C. „T.” S.R.L. București și menținut procesul-verbal . nr._ din 06.08.2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ din 20.07.2011 încheiat de către G. F. – Secția Tulcea, a fost sancționată petenta S.C. „T.” S.R.L. întrucât, cu ocazia unui control efectuat la data de 06.08.2011 la punctul de lucru situat în localitatea M. 23, județul Tulcea, s-a constatat faptul că din vânzarea de mărfuri către populație s-a încasat suma de 125,60 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, iar pe de altă parte s-au eliberat bonuri fiscale cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, în sensul că nu apare tipărită denumirea fiecărui bun comercializat, ci doar denumirile generice.
În soluționarea plângerii contravenționale prima instanță a avut în vedere prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea contravențională și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.
Cercetând procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul legalității întocmirii și observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia, prima instanța a avut în vedere probele administrate în cauză.
Astfel, în ceea ce privește contravenția prevăzut de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 ,,Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale””, iar alin. 2 prevede că operatorii economici ,,au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților”.
A mai reținut instanța că petenta nu a negat săvârșirea contravenției, așa cum rezultă din nota explicativă nr. 530/06.08.2011 (fila 17 dosar fond), că directorul executiv al S.C. „T.” S.R.L. a motivat că a fost aglomerație și nu a reușit să bată în casa de marcat produsele vândute și că petenta nu a făcut dovada unei astfel de situații de fapt, mai mult, prin cererea de chemare în judecată a prezentat o altă situație pe care a încercat s-o dovedească cu martori.
A considerat prima instanță că, în situația în care starea de fapt prezentată în plângerea contravențională corespunde adevărului, în sensul că a livrat produse la o pensiune din zonă pentru care are factura și chitanță, nu se justifică lipsa bonului fiscal.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 5/ 2001, potrivit cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că petentul a fost sancționat cu sancțiunea principală a avertismentului, s-a dispus confiscarea sumei de 125,60 lei, precum și cu suspendare activității S.C. „Tamiar” S.R.L. pe o perioada de 3 luni.
În ceea ce privește sancțiunea principală, prima instanță a reținut că art. 12 din O.U.G. nr. 28/1999 prevede că limitele amenzii contravenționale pentru fapta săvârșită sunt de la 8.000 lei la 10.000, astfel încât aplicarea avertismentului pentru aceasta faptă reprezintă o corectă individualizare a sancțiunii.
În ceea ce privește confiscarea sumei de 125,60 lei, instanța a considerat că agentul constatator a aplicat în mod corect dispozițiile art. 12 alin. 3 teza I din O.U.G. nr. 28/1999 care prevăd că ,, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat”.
Referitor la sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioada de 3 luni, instanța a reținut că art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 prevede că „nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni”.
S-a mai reținut de către prima instanță referitor la contravenția prevăzută de art.4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, în sensul că nu apare tipărită denumirea fiecărui bun comercializat, ci doar denumirile generice, că petenta a recunoscut fapta arătând că își va achiziționa un aparat de marcat nou care să cuprindă toate datele necesare.
A arătat judecătorul instanței de fond că potrivit art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 28/1999, „bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul ”, constatând că față de aceste prevederi legale S.C. „T.” S.R.L. a săvârșit contravenția reținută prin procesul-verbal . nr._ din 06.08.2011.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 5/2001, respectiv că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Prima instanța a constatat că petentul a fost sancționat cu amendă de 2.000 lei, limitele fiind dela 2.000 lei la 4.000 lei, potrivit art. 11 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 28/1999, iar aplicarea sancțiunii amenzii în cuantumul minim de 2.000 lei este proporționată cu gravitatea faptei, instanța reținând că pentru fapta descrisă anterior și prevăzută de 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 i s-a aplicat deja sancțiunea avertismentului astfel încât a respins cererea de înlocuire a acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe, petenta S.C. „T.” S.R.L. București a declarat recurs.
În motivarea recursului petenta a arătat că, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, a fost sancționată pentru că nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 125 lei, sumă provenind din comercializarea de mărfuri către populație și că, într-adevăr la momentul controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare nu a prezentat documentele legale care să justifice această sumă, însă la primul termen de judecată, la fond,. a explicat acest fapt, și a prezentat instanței actele de proveniență a acestei sume, constând în factură și chitanță, iar motivul pentru care nu le-a prezentat și organelor de control este unul naiv, însă adevărat, a fost o omisiune datorată faptului că se afla la primul control de acest gen a formei de impunere a organelor de control, dar și a emoțiilor puternice, fapt care a generat o astfel de situație inexplicabilă în prezent pentru ea și de care îi pare rău.
Precizează recurenta-petentă că în dovedirea acestei situații de fapt și anume că în ziua controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare a livrat marfa către o pensiune din localitate, eliberând astfel factura și chitanța în valoare de 125 lei, suma pentru care nu se eliberase bon fiscal, a propus un martor care a fost audiat, însă mărturia acestuia nu a fost luată în considerare de prima instanță.
Arată recurenta-petentă că potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, constituie „documente de proveniență” și facturile fiscale, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite de lege. De asemenea, art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 prevede că „Sumele găsite în punctele de lucru de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparatele de marcat electronice fiscale, ori prin facturi fiscale, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat”.
Așadar, pentru acerată faptă, prevăzută de art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, i fost aplicată ca sancțiune principală avertismentul, iar ca sancțiune complementară suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
De asemenea prin același proces-verbal de contravenție, a mai fost sancționată pentru contravenția prevăzută de art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, cu amenda în cuantum de 2.000 de lei.
Cu privire la această faptă, recurenta-petentă arată că a recunoscut-o, promițând în fața organelor de control că-și va actualiza casa de marcat conform prevederilor legale. Totodată a depus la dosarul cauzei copiii de pe contractele de împrumut, dar și o evidență contabilă a veniturilor și a cheltuielilor în ultimele luni, iar raportat la aceste înscrisuri susține că se afla în imposibilitate de a plăti amenda de 2.000 de lei, mai ales în împrejurarea în care s-a dispus suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni de zile, iar prima instanță nu a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii atacate aceste înscrisuri.
Astfel, susține recurenta-petentă că prin decizia civilă nr. 16/14.01.2009, Tribunalul Tulcea a apreciat că măsura complementară a suspendării activității pe o durată de 3 luni de zile este mult prea aspră și nici benefică, în condițiile în care societatea are de achitat și o amendă; de asemenea, suspendarea activității punctului de lucru a societății pe o perioadă de 3 luni de zile este o măsură care pune societatea în imposibilitatea achitării amenzii contravenționale stabilită pentru fapta arătată mai sus.
Arată recurenta-petentă că prin Sentința civilă nr._/2009 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a statut cu privire la proporționalitatea sancțiunilor complementare, în lumina tuturor criteriilor prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 2/2001, că suma ce nu s-a regăsit pe bonuri fiscale era de 140 de lei, că fapta prezintă un grad relativ redus de pericol social, aspect ce se reflectă prin chiar sancțiunea aplicată, instanța constatând că sancțiunea complementară este disproporționată în raport cu toate criteriile de mai sus, că nu se justifică suspendarea activității petentei pe 3 luni pentru fapta constatată, motiv pentru care a considerat că pentru prima abatere i se poate aplica petentului doar sancțiunea principală, care este avertismentul.
Instanța a considerat că această înlăturare a sancțiunii complementare se justifică doar pentru prima abatere, în condițiile în care intimata nu a învederat că petentul ar avea cazier contravențional.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a admis plângerea contravențională a modificat în parte procesul-verbal contestat și a înlăturat sancțiunea complementară constând în suspendarea activității societății petente.
Tot în motivare, recurenta-petentă a făcut referire și la cauza Asito c. Moldovei, cauză care are ca temei dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în care instanța a apreciat că aplicare unei amenzi egale cu profilul realizat în mod nelegal de reclamantă, precum și suspendarea activității sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit, prevenirea evaziuni fiscale.
Susține recurenta-petentă că disproporția rezidă în primul rând, în prejudiciul mic creat statului român prin neemiterea bonurilor fiscale, cu toate că în speța a emis factura și chitanța pentru suma încasată, îndeplinindu-și astfel obligația ce-i revenea de altfel și prejudiciul oricum a fost recuperat prin confiscarea întregii sume de bani.
Aceeași instanță a apreciat că prevenirea fenomenului ar putea fi realizată și prin controale sporite la persoanele juridice ce au mai fost sancționate pentru fapte identice sau similare, descurajându-se în acest mod să mai săvârșească astfel de fapte.
Învederează recurenta-petentă că în practica judiciară se apreciază că sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni de zile este disproporționată în raport de drepturile contestatoarei, iar consecințele unei astfel de sancțiuni, pot fi de multe ori iremediabile, putând conduce la faliment.
Astfel, susține recurenta-petentă, suspendarea activității unei persoane juridice poate avea drept consecință nu numai nerealizarea de venituri în perioada respectivă, ci și pierderea clientelei, care în decursul perioadei de suspendare se poate îndrepta spre alți prestatori de servicii, iar reorientarea clientelei poate fi definitivă, putând persista și după încetarea măsurii și este lesne de înțeles ca poziția pe piață a unor persoane juridice sancționate în acest mod poate fi iremediabil afectată.
Nu în ultimul rând, consideră recurenta-petentă că și statul va fi afectat negativ de această măsură, care pe parcursul suspendării activității persanei juridice nu va încasa impozite de la aceasta, iar efectele negative se pot prelungi și pe termen mediu și lung, adică după încetarea măsurii suspendării, dacă persoana juridică va falimenta.
Arată recurenta-petentă că, în aprecierea caracterului disproporționat, practica judiciară mai are în vedere și contextul economic actual, care oricum este defavorabil tuturor agenților economici, iar în toate statele afectate de criza economică mondială se iau măsuri pentru protejarea agenților economici, pentru a preveni pe cât posibil falimentul acestora. În acest context este cu atât mai puțin oportună aplicarea unor măsuri excesive, întrucât riscul producerii falimentului este cu mult sporit
Mai artă că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea complementară se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei iar potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, în soluționarea plângerii contravenționale instanța va hotărî și asupra sancțiunilor aplicate, fără a se face diferențiere între sancțiunile principale și cele complementare
Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, sancțiunea avertismentului fiind totuși suficientă pentru a i se atrage recurentului atenția asupra obligațiilor ce-i revin
Astfel, ținând cont că sancțiunea complementară a fost aplicată ca urmare a neemiterii bonurilor fiscale pentru suma de 125 de lei, având ca temei practica judiciară, consideră recurenta-petentă că suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni este o măsură excesivă, cu consecințe pecuniare foarte grave față de gradul de pericol social al faptei. De asemenea, consideră că această măsură nu ar mai duce la realizarea scopului preventiv și educativ al sancțiunilor contravenționale, ci doar la cel coercitiv care ar fi excesiv având în vedre pericolul social al faptei.
Intimata G. F. Tulcea a depus întâmpinare la dosar.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează.
P. procesul-verbal de contravenție . nr._ din 20.07.2011 încheiat de G. F. – Secția Tulcea petenta S.C. „T.” S.R.L. București a fost sancționată întrucât, cu ocazia unui control efectuat la data de 06.08.2011 la punctul de lucru situat în localitatea M. 23, județul Tulcea, s-a constatat faptul că din vânzarea de mărfuri către populație s-a încasat suma de 125, 60 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, iar pe de altă parte s-au eliberat bonuri fiscale cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 28/1999, în sensul că nu apare tipărită denumirea fiecărui bun comercializat, ci doar denumirile generice.
Critica recurentei legată de cuantumul amenzii aplicate nu este întemeiată în condițiile în care, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, S.C. „T.” S.R.L. București i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege și anume 2.000 lei.
Nici critica legată de aplicarea sancțiunii complementare a suspendării activității nu poate fi primită, în condițiile în care dispozițiile art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 prevăd că nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art.10 lit. b referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și neintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni.
În aceste considerente se observă că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că sancțiunile aplicate sunt corect individualizate și plecând de la premise corecte a ajuns la o soluție exactă.
În raport de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează ca instanța să respingă recursul, ca nefondat și să mențină hotărârea atacată, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta-petentă S C. T. S.R.L., cu sediul în municipiul București, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 3644/21.11.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._ având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata G. F.-C. G. P. G. F.- SECȚIA TULCEA cu sediul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2012.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER
Ș. R. R. A. V. D. B.
L. D. P.
Jud. fond. F.Ș.
Redactat jud. R.A.V./01.03.2012/2 ex.
Tehnoredactat gref. G.R./15.03.2012/2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 4/2012. Tribunalul TULCEA | Uzucapiune. Decizia nr. 451/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
