Plângere contravenţională. Decizia nr. 16/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 16/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.16
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: E. N.
Judecători: D. N.
M. L. Șurculescu
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurentul R. N. domiciliat in T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3835/19.12.2012 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN T. cu sediul in T., ., jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-petent și av. J. I. în calitate de apărător al acestuia în baza împuternicirii avocațiale existente la dosar, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca hotararea instantei de fond este irevocabila, iar recurentul a depus precizari și un set de înscrisuri în copie, după care,
Față de sustinerea aparatorului recurentului-petent, ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in recurs. recurs.
Apărătorul recurentului-petent, având cuvântul în recurs, arată că la dosar au fost depuse un set de înscrisuri și înțelege să mai depună un exemplar al procesului-verbal de contravenție existent la fila 4, întrucât cel de la dosar este ilizibil, precum și un act medical nou. Susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică deși a reindividualizat aplicarea sancțiunii. Invocă dispozițiile art.11 al.1 și 5 din O.G. nr.2/2001, respectiv împrejurarea care înlătură caracterul contravențional al faptei reținute în mod abuziv. Menționează că actul medical depus la dosar susține un motiv de recurs, respectiv faptul că nu i se putea aplica sancțiunea cu amenda. În temeiul dispozițiilor art.11 al.1 și 5 din O.G. nr.2/2001 cu referire la art.312 al.1 și 2 C.pr.civ. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și pe fond să se constate că a intervenit această cauză prin actul medical depus la dosar.
Mai arată că un al doilea aspect vizează modul cum acel comisar a întocmit procesul verbal de contravenție pentru că potrivit art.19 din O.G. nr.2/2001 procesul verbal trebuia să fie semnat și de către contravenient, iar când contravenientul este de față și nu semnează trebuie să fie făcute mențiuni cu privire la împrejurările care l-au împiedicat să semneze. Solicită a se observa că, contravenientul a fost de față și din procesul verbal de contravenție nu rezultă nici o împrejurare precum că nu a fost de față, nu a putut semna sau a refuzat să semneze, motiv pentru care solicită a se constata că procesul verbal de contravenție este întocmit de un comisar șef care nu știe să întocmească procese-verbale de contravenție.
Menționează că la fila 21 din dosarul de fond se află un raport din cuprinsul căruia reiese că, comisarul șef trebuia să constate că nu poate aplica sancțiunea tocmai pentru că îl cunoaște pe petent ca având probleme. Apreciază că procesul verbal a fost întocmit în scop de răzbunare și au fost depuse la dosar mai multe plângeri formulate împotriva acestuia. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și anularea procesului verbal ca fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.19 din O.G. nr.2/2001. Având în vedere că recurentul este șomer, solicită a se aprecia înlocuirea sancțiunii cu avertismentul pentru că s-a depus la dosar dovada că acesta este șomer. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată pentru că asistența juridică a fost făcută gratuit.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 03.01.2012 sub nr._, petentul R. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.12.2011 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei.
Prin sentința civilă nr. 3835 din 19.12.2012, Judecătoria T. a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul R. N. și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 300 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.12.2011 de către intimat, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 02.12.2011, petentul R. N. a fost sancționat contravențional de către intimat cu amendă în cuantum de 300 lei reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea la aceeași dată a contravenției prevăzute de art. 3 pct. 1 și sancționată de art. 4 lit. b) din Legea nr. 61/1991 republicată.
Instanța a mai reținut și faptul că petentul, aflându-se pe holurile sediului Poliției Municipiului T., a proferat injurii, expresii jignitoare și vulgare la adresa polițiștilor tulburând ordinea și liniștea publică, lezând demnitatea și onoarea instituției publice.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, sub aspect formal, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
A mai reținut prima instanță raportat la temeinicia procesului-verbal de contravenție, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
A mai arătat instanța că forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Referitor la persoana sancționată, instanța de fond a reținut că aceasta are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța a audiat martorul propus de petent, G. D.), reținând din declarația acestuia că nu rezultă o altă situație de fapt decât cea constatată în procesul-verbal contestat.
Astfel, martorul a declarat că l-a sunat pe petent la data de 02.12.2011, în jurul orei 9:30-10:00 iar în momentul în care l-a întrebat unde se află, acesta i-a răspuns că se află "într-o instituție coruptă", dându-și seama că se află la poliție. Ulterior petentul i-a confirmat că se află la sediul poliției, după care a auzit o voce și mai multe expresii vulgare care nu erau ale petentului, o voce care spunea "ce ai să-mi faci tu mie măi". Apoi l-a întrebat dacă mai este cineva acolo iar petentul i-a răspuns că mai sunt două persoane de etnie rromă și i-a confirmat că nu este niciun birou deschis și nu mai este niciun polițist pe hol, după care telefonul s-a închis brusc.
A mai reținut instanța că prin plângerea contravențională petentul a arătat că și-a "exprimat o opinie cu privirea la instituția" în care se afla, iar în ședința de judecată din data de 26.04.2012 a arătat verbal că i s-a întocmit proces-verbal pentru că a susținut că instituția în care se afla este "o instituție coruptă", ceea ce în opinia sa reprezintă un abuz. Tot prin plângerea formulată petentul a mai arătat că atitudinea sa a reprezentat o reacție de apărare la abuzul săvârșit de polițist, aflându-se într-o situație de legitimă apărare.
Instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
A arătat judecătorul instanței de fond că în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile actului normativ susmenționat au drept scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii fiind obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.
Prima instanță a reținut că în Decizia nr. 476 din 10 mai 2012 publicată în M.O. nr. 465/2012, decizie referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 și 31 și ale art. 8 alin. 2 din Legea nr. 61/1991, Curtea Constituțională a arătat că ordinea și liniștea publică implică atitudinea respectuoasă și decentă față de instituțiile publice. Chiar dacă textul cuprinde unele impreciziuni de redactare, atunci când se referă la posibilitatea ca manifestările reprobabile menționate să lezeze demnitatea instituțiilor publice, nu se poate susține că dispoziția legii ar fi neconstituțională. Astfel, ordinea și liniștea publică se impun a fi respectate de fiecare persoană în vederea desfășurării normale a activității autorităților și instituțiilor publice tocmai pentru ca acestea să poată asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale consacrate de Constituție. Prin săvârșirea faptei prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, împotriva unei instituții publice, se aduce atingere bunei funcționări a acestei instituții, ceea ce este de natură să afecteze, în mod indirect, drepturile și libertățile constituționale ale celorlalți cetățeni. Așa cum sentimentul onoarei sau demnității este caracteristic persoanei fizice, în același mod se poate vorbi despre faima și bunul renume ale unei instituții sau autorități publice, atribute pe care legea le apară prin sancționarea contravențională a faptelor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.
Totodată, instanța a reținut că în același sens este și Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008, publicată în M.O. partea I nr. 557/2008.
În ceea ce privește argumentele petentului că atitudinea sa a reprezentat o legitimă apărare care înlătură caracterul contravențional al faptei, acestea nu au fost primite de instanță întrucât din depoziția martorului G. D. a reieșit că discuțiile au debutat prin comentariul deliberat al petentului la adresa instituției în care se afla, iar în acest sens, instanța a considerat că și o eventuală stare tensionată, conflictuală între petent și anumiți polițiști, care în opinia sa l-ar fi nedreptățit, nu poate justifica un comportament de genul celui manifestat.
Prin raportare la dispozițiile art. 152 Cod penal și ale Legii nr. 61/1991, instanța a reținut că este evident că sediul unei instituții reprezintă loc public, având în vedere că aici este permis accesul multor persoane iar scopul și finalitatea actului normativ incriminator este de a proteja relațiile sociale și de a impune norme de conduită civilizată în locuri unde au acces oameni, atribute care sunt pe deplin îndeplinite în speță.
De asemenea, instanța de fond a reținut că actul sancționator analizat cuprinde constatări personale ale agentului constatator cu privire situația descrisă, care au forță probantă conferită de abilitarea legală a agentului constatator de a constata și sancționa astfel de fapte, conform dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 2/2001.
Din aceste considerente, instanța a apreciat că fapta reținută în procesul-verbal de contravenție există și a fost comisă de petent.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, judecătorul instanței de fond a arătat că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, instanța reținând că potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța a reținut că prin procesul-verbal . nr._ din data de 02.12.2011, s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 300 lei, limitele prevăzute de lege fiind de la 200 lei la 1.000 lei, prin urmare o sancțiune peste minimul legal și a apreciat că raportat la criteriile de individualizare prevăzute mai sus, la contextul în care s-a comis fapta, aplicarea unei amenzi îndreptate spre cuantumul minim reprezintă o corectă individualizare a sancțiunii, fiind suficientă o amendă în sumă de 200 lei pentru a contribui la îndreptarea conduitei petentului, exercitând un rol educativ și punitiv asupra acestuia, pentru a nu se repeta comiterea contravenției.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petentul R. N., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată recurentul că incidentul a fost provocat de intimată prin reprezentantul său cms. S. G., punându-l într-o situație de legitimă apărare în sensul că l-a lovit nejustificat, fapt ce rezultă din certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei și din depoziția martorului G. D., atât cea dată în fața notarului public, extrajudiciară, cât și cea dată nemijlocit în fața instanței de fond și consideră că legitima apărare se încadrează în cauzele exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 republicată.
Susține recurentul că reacția sa verbală a venit pe fondul acestei agresiuni fizice din partea organului de poliție, nejustificată și nemeritată și că acesta a fost infinit mai redusă ca intensitate decât . fizică la care am fost spus de organul de poliție.
Cu privire la calea de atac, apreciază recurentul că aceasta este recursul justificat de Decizia nr. 500/15.05.2012, pronunțată de Curtea Constituțională.
Învederează recurentul că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 61/1991 republicată, motivat de faptul că se încalcă dreptul de liber acces la justiție prin îngrădirea accesului la un recurs efectiv și la un proces echitabil cercetarea fondului.
Susține recurentul că, în egală măsură, prin dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 61/1991 republicată, se încalcă aceleași drepturi constituționale identic cu cele a căror încălcare s-a constatat prin Decizia Curții Constituționale nr. 500/2012, respectiv liberul acces la justiție mai precis la controlul judiciar al unei hotărâri nelegale și netemeinice cum este cea din prezenta cauză, precum și dreptul la un proces echitabil si un recurs efectiv consacrate de art. 6 și 13 din C.E.D.O.
În apărare, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T. a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea recursului întrucât sentința civilă nr. 3835 din 19.12.2012, pronunțată de Judecătoria T. la data de 19.12.2012 este irevocabilă, nefiind supusă recursului, iar decizia Curții Constituționale nr. 500/15.05.2012 la care face referire petentul a fost pronunțată cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 118 alin. 3.1 din O.U.G. nr. 195/2002, nefiind aplicabilă cauzei, astfel încât aprecierea petentului că recursul formulat este justificat de această decizie a Curții, nu este fondată.
Pe fond, intimatul solicită respingerea motivelor de recurs ca nefondate și menținerea sentinței nr. 3835 din 19.12.2012, ca temeinică și legală.
Prin încheierea din data de 20.03.2013 a Tribunalului T. a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a trimis acesteia spre soluționare excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 61/1991
Prin Decizia nr. 392/1.10.2013, Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate motivat de faptul că prin decizia nr. 174/38.03.2013 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin 2 din Legea nr. 61/1991, reținând că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor constând în fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice aduc atingere art. 129 din Constituție, raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare și în același timp reprezintă o încălcare a cerințelor unui proces echitabil
Pe cale de consecință, în prezenta cauză cererea de recurs este admisibilă.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
În motivele de recurs au fost invocate dispozițiile art. 11 alin. 1 și 5 din O.G. nr. 2/2001, care înlătură caracterul contravențional al faptei, având în vedere și actul medical depus la fila 71 din dosar invocându-se în același timp și legitima apărare, recurentul fiind lovit în mod nejustificat.
Examinând actul medical, precum și celelalte probe administrate în cauză, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi înlăturat caracterul contravențional al faptei.
S-a mai invocat de asemenea de către recurent si încălcarea a prevederilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 în sensul că procesul-verbal nu a fost semnat și de către contravenient, însă sub aspectul legalității se retine că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, nulitatea invocată fiind una relativă, iar recurentul-petent nu a dovedit vătămarea produsă prin această lipsă.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța reține că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate.
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Se reține că raportat la criteriile de individualizare prevăzute mai sus, la contextul în care s-a comis fapta, aplicarea unei sancțiuni cu avertismentul, este suficientă pentru a contribui la îndreptarea conduitei recurentului-petent.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a admite recursul și a modifica hotărârea atacată în sensul că va fi înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul.
Totodată, vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de către recurentul R. N., domiciliat în municipiul T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3835/19.12.2012 pronunțata de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN T., cu sediul în municipiul T., ., județul T..
Modifica hotărârea atacată în sensul ca înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică din 23 ianuarie 2014.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
E. N. D. N. M. L. Șurculescu
GREFIER,
P. L.
Jud. fond I.S.
Redactat jud. D.N./03.02.2014
Tehnoredactat gref. P.L./G.R./11.02.2014/2 ex.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 4074/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 141/2013. Tribunalul... → |
|---|
