Pretenţii. Decizia nr. 12/2014. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 12/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 12/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/2014

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. N.

Judecător E. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr.3178/26.09.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimatul pârât NEGRIȘANU I.,cu domiciliul în T., ., jud. T..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei de timbru, nu s-a depus întâmpinare, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, iar apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 30.07.2013 sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență T. a chemat în judecată pe pârâtul Negrișanu I. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 647,86 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare actualizată până la data plății efective a debitului, cu obligația ca această sumă să fie recuperată și returnată CAS T..

În motivarea de fapt a acțiunii, reclamantul a arătat, în esență că în data de 10.08.2010 până la data de 12.08.2010, pârâtul a fost internat la S. Județean de Urgență T. în secția chirurgie, ca urmare a unei agresiuni, CAS T. decontând spitalului suma de 647,86 lei, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată pârâtului, spitalul urmând să recupereze contravaloarea de la persoana vinovată și să o returneze CAS T..

S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, în copie, iar în drept au fost invocate disp. art. 998-999 cod civil coroborat cu art. 313 din Legea nr.95/2006.

Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare.

Soluționând cauza Judecătoria T. prin sentința civilă nr.3178 din 26.09.2013 a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat despăgubirea sa de către pârât cu contravaloarea asistenței medicale acordate acestuia, arătând în considerentele de fapt ale cererii că această obligație îi incumba ca o consecință a faptului că a beneficiat de servicii și nu a prezentat documente privind persoana vinovată de producerea agresiunii. Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 313 alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 care arată că, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”. Cum persoana care produce daune sănătății unei alte persoane nu poate fi chiar persoana vătămată, instanța a reținut că NEGRIȘANU I. nu a avut decât calitatea de persoana agresată, astfel încât nu are nicio obligație față de reclamant, singura obligată la plata despăgubirilor neputând fi decât persoana vinovată de agresiune. Pârâtul a fost victima unei agresiuni și nu avea obligația să anunțe S. în legătură cu numele agresorului și nici de a introduce plângere penală la organul judiciar competent. Așa cum menționează chiar reclamantul, instituția medicală are obligația de a efectua demersuri pentru a afla persoana vinovată de producerea prejudiciului.

Mai mult, din foaia de observație clinică generală se observă ca pârâtul este asigurat CNSAS.

Persoanele asigurate beneficiază de pachetul de servicii de baza în caz de boală sau accident având, astfel cum rezulta din art 218 alin 2 lit h din Legea nr 95/2006, dreptul de a beneficia de servicii medicale de urgență.

În plus, legea sus menționată reglementează și aspectul cheltuielilor ocazionate de aceasta situație, arătând în art 93 alin 1 că „finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice și bugetul Ministerului Administrației și Internelor, din bugetul Fondului Național Unic de asigurări sociale de sănătate etc.”

Rezultă astfel că nimic nu îndreptățește furnizorul de servicii medicale să solicite și contravaloarea acestora câtă vreme sunt prestate în regim de urgență, iar plata contribuției la asigurările sociale de sănătate se face tocmai cu scopul ca asiguratul să beneficieze de asemenea servicii.

Reglementarea posibilității furnizorului de servicii medicale de a acționa pe cei vinovați de lezarea sănătății altor persoane se înscrie în logica legii și explica rațiunea acesteia, aceea că acordarea asistenței medicale de urgență să fie un drept al cetățeanului și o datorie a statului.

Împotriva sentinței civile nr.3178 din 26.09.2013 a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență T., care a criticat hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică.

S-a susținut în motivarea apelului că pârâtul a fost internat în perioada 10.08._10, în secția chirurgie a Spitalului Județean de Urgență T., urmare a unei agresiuni, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 647,86 lei.

S-a mai susținut că, potrivit art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea victimei unui accident ori agresiune, trebuia să formuleze plângere penală pentru ca acesta să fie identificat și dacă nu a făcut-o, atunci trebuie să plătească cheltuielile de spitalizare.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Examinând cauza în raport de critica formulată, tribunalul constată apelul întemeiat.

Pârâtul Negrișanu I. a fost internat la S. Județean T. în perioada 10.08.2010 până la 12.08.2010 fiind victima unei agresiuni.

Cu spitalizarea pârâtului, declarată ca fiind „victima unei agresiuni”, s-au efectuat cheltuieli de spitalizare în sumă de 647,86 lei, sumă ce a fost decontată de către Casa de Sănătate și care nu poate fi recuperată atâta timp cât nu se cunoaște autorul agresiunii de la care ar fi trebuit să se recupereze cheltuielile de spitalizare efectuate de victimă și în condițiile în care pârâta ca victimă a agresiunii nu a înțeles să formuleze plângere penală pentru identificarea autorului agresiunii.

Este evident că, din prevederile art. 313 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății rezultă că nu se decontează de către Casa de Sănătate decât cheltuielile de spitalizare cauzate de îmbolnăvire, afecțiune cronică ori acută, dar nu și cele efectuate pentru victima unui accident ori agresiune, acțiuni care presupun culpa unei persoane care a cauzat . și care implicit a determinat efectuarea cheltuielilor de spitalizare.

Este real că textul art. 313 se referă la cel care a provocat . sau accidentul, dar aceasta presupune ca autorul să fie cunoscut, dar cum este cazul în speță, autorul nu este cunoscut și pârâta, în calitate de victimă nu a făcut demersuri și nu a formulat nici plângere pentru identificarea lui.

Potrivit art. 998 – 999 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara și în cauză, rezultă că prin acordarea îngrijirilor medicale pârâtei s-a cauzat spitalului o pagubă în valoare de 647,86 lei pe care Casa de Sănătate nu o decontează spitalului în condițiile în care autorul agresiunii nu este cunoscut și nu se pot recupera cheltuieli de spitalizare de la acesta.

Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului S. Județean T. era întemeiată, dar prin sentința atacată, netemeinic și nelegal a fost respinsă astfel că în conformitate cu art. 480 alin. 2 Cod proc. civ. nou, se va admite apelul, se va schimba hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea.

În consecință, va fi obligat pârâtul Negrișanu I. la plata sumei de 647,86 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizate cu rata inflației până la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite apelul declarat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr.3178/26.09.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu intimatul pârât NEGRIȘANU I.,cu domiciliul în T., ., jud. T..

Schimbă hotărârea atacată în sensul că admite acțiunea și obligă pârâtul intimat la plata sumei de 647,86 lei, cheltuieli de spitalizare, sumă actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, către reclamantul apelant.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. N. E. N. N. M.

Jud.fond MLS

Red.jud. EN/10.02.2014

Tehnored.gref.N.M./14.02.2014/4 ex./.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 12/2014. Tribunalul TULCEA