Plângere contravenţională. Decizia nr. 284/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 284/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 284/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.284
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: F. Șurculescu
Judecători: D. N.
E. N.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de către recurenta PRIMĂRIA M. T. – DIRECȚIA POLIȚIE COMUNITARĂ cu sediul in T., .-20, jud. T., impotriva sentintei civile nr.62/11.01.2013 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plangere contraventionala, in contradictoriu cu intimata-petenta . T. cu sediul in T., ., camera 2, jud. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat cons.jur. Britcan M. in calitate de reprezentant al recurentei in baza delegatiei existente la dosar, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care, Față de sustinerea reprezentantului recurentei ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in completarea cercetarii judecatoresti, instanta constata dosarul in stare de judecata si acorda cuvantul in recurs.
Reprezentantul recurentei, avand cuvantul in recurs, arata ca instanta de fond a fost in eroare intrucat sanctiunea aplicata a avut la baza faptul ca petenta nu a avut autorizatie de functionare. Mentioneaza ca in timpul procesului petenta a depus documentatia Comisiei de avizare si intre timp s-a emis autorizatia, dar nici până la acest moment petenta nu a ridicat autorizatia. Solicita admiterea recursului si modificarea hotararii in sensul respingerii plangerii contraventionale.
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față;
La data de 04.04.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ plângerea formulată de petenta S.C. „H. M.” S.R.L., în contradictoriu cu intimata Primăria M. T. – Direcția Poliție Locală împotriva procesului-verbal de contravenție . nr. 245 încheiat la data de 21.03.2012.
Prin sentința civilă nr. 62/11.01.2013, Judecătoria T. a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 1.500 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 245 încheiat la data de 21.03.2012, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 245 din data de 21.03.2012, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.500 lei, reținându-se în sarcina sa că, în urma controlului efectuat la data de 13.01.2012, ora 12:15, nu a prezentat autorizația de funcționare eliberată de Primăria M. T. pentru punctul de lucru situat în T., . încălcate prevederile art. 27 lit. a) din H.C.L. T. nr. 165/2008.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la criticile petentei raportat la martorul asistent semnatar al procesului-verbal, prima instanță a reținut că potrivit art. 19 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, într-adevăr, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator însă, din adresa înaintată sub nr._/11.12.2012 de Primăria M. T. – Cabinet Primar, rezultă că martorul, deși este angajatul instituției, are funcția de inspector în cadrul Compartimentului Avizare Activități Comerciale și nu are competențe/atribuții de agent constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, prima instanță a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolagși Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Referitor la forța probantă a proceselor-verbale instanța de fond a reținut că în conformitate cu aceeași jurisprudență C.E.D.O., aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În ceea ce privește persoana sancționată, s-a reținut că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar petenta nu a negat comiterea faptei, învederând doar motive pentru care a obținut cu întârziere autorizația de funcționare.
Instanța a apreciat că împrejurările invocate, nu sunt însă de natură să o scutească pe petentă de la nerespectarea hotărârilor autorităților administrației publice locale adoptate pe plan local, mai ales într-un domeniu atât de important ca cel al activităților de alimentație publică.
A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 3 din H.C.L. T. nr. 165/2008 pentru aprobarea Regulamentului local privind desfășurarea activității de alimentație publică în municipiul T., comercianții a căror activitate se încadrează conform clasificării activităților din economia națională în anumite clase CAEN (restaurante, baruri etc.) și care își desfășoară pe o perioadă mai mare de 60 zile, au obligația obținerii autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică în municipiul T., iar conform art. 27 lit. a) din hotărârea mai sus menționată, funcționarea unităților de alimentație publică fără autorizația de funcționare sau fără viza anuală a acesteia, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 – 2.500 lei.
Din adresa înaintată sub nr._/11.12.2012 de Primăria M. T. – Cabinet Primar, a rezultat că S.C. „H. Marcket” S.R.L. a solicitat eliberarea autorizației de funcționare pentru unitatea de alimentație publică situată în T., ..n. (micro piața Vest), județul T. prin cererea nr. 7561/28.03.2012, cererea fiind soluționată favorabil prin emiterea autorizației de funcționare nr. 290/18.04.2012.
Având în vedere că la data de 13.01.2012, petenta funcționa fără autorizație eliberată de Primăria M. T., instanța de fond a apreciat că fapta de natură contravențională există și a fost comisă de petentă.
Prima instanță a constatat însă că, la data de 18.04.2012 petenta a intrat în posesia autorizației de funcționare, ceea ce înseamnă că a întrunit condițiile legale pentru eliberarea acesteia, aceasta fiind valabilă și în prezent.
La pronunțarea sentinței, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 5, art. 7 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Instanța a reținut că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă; avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune; sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Făcând aplicarea coroborată a acestor prevederi legale în speța de față, s-a reținut că gradul de pericol social al faptei comise de petentă este redus, că s-a făcut dovada procurării și deținerii în mod valabil a autorizației de funcționare chiar dacă pentru o dată ulterioară, însă condițiile pentru eliberare au fost întrunite de petentă și că scopul urmărit de legiuitor prin prevederea sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea unui avertisment, fiind suficient pentru ca petenta să conștientizeze urmările faptei sale și să nu mai comită pe viitor astfel de fapte.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimata Primăria M. T. –Direcția Poliție Comunitară T. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Arată recurenta-intimată că instanța de fond a admis plângerea reclamantei pe considerentul că la data de 13.01-2012 aceasta ar fi intrat în posesia autorizației de funcționare (lipsa autorizației fiind de fapt principalul motiv a aplicării contravenției și în consecință ar întruni condițiile legale.
Consideră recurenta-intimată că instanța de fond a dat dovada de clemență nejustificată, fiind și în necunoștință de cauză, deoarece la data controlului petenta nu poseda autorizație de funcționare eliberată de U.A.T. și, deci, contravenția a fost aplicată corect (mai mult decât atât nici nu depusese actele menționate în Nota de constatare elaborată în prealabil de agentul constatator), iar instanța a fost indusă în eroare pentru că pe parcursul procesului petenta a depus documentația necesară, Comisia de Specialitate a aprobat-o, însă petenta nu s-a prezentat nici până în momentul de față să-și ridice acest documente, deși și acum, dacă s-ar efectuat un control la punctul de lucru al petentei, aceasta s-ar afla în imposibilitatea de a prezenta acest act.
Susține în continuare recurenta-intimată că petenta a profitat de o interpretare forțată a H.C.L. nr. 165/2008, în sensul că depune actele, se emite autorizația, dar nu se prezintă să o ridice, invocând în fața oricui motivația că acest act a fost emis, aceasta fiind evident o interpretare forțată, și o încercare de sustrage de la îndeplinirea obligațiilor legale în materie, și în acest sens H.C.L. nr. 165/2008 va fi completat și modificat în vederea prevenirii unor astfel de situații, însă este unanim recunoscut faptul că un act emis de o autoritate publică (C.I., pașaport licență...etc.) nu își produce efectele dacă nu se află în posesia celui somat să îl prezinte.
Consideră că instanța de fond a fost indusă în eroare, și în consecință, a dat dovadă de o clemență nejustificată, care are consecințe destul de neplăcute deoarece practica aplicată de petentă (și implicit rezultatul ei) va fi preluată imediat și de alți agenți comerciali, făcând practic inutilă activitatea de control pe acest sector de activitate.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica hotărârii atacate se referă, în esență, la reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate și este neîntemeiată
Potrivit prevederilor art. 5, art. 7 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă; avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune; sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Făcând aplicarea coroborată a acestor prevederi legale în speța de față, se reține că gradul de pericol social al faptei comise de intimata-petentă este redus, că s-a făcut dovada procurării și deținerii în mod valabil a autorizației de funcționare chiar dacă pentru o dată ulterioară, însă condițiile pentru eliberare au fost întrunite de petentă și că scopul urmărit de legiuitor prin prevederea sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea unui avertisment, fiind suficient pentru ca petenta să conștientizeze urmările faptei sale și să nu mai comită pe viitor astfel de fapte.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, va fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de către recurenta PRIMĂRIA M. T. – DIRECȚIA POLIȚIE COMUNITARĂ, cu sediul in T., .-20, jud. T., împotriva sentinței civile nr. 62/11.01.2013 pronunțată de Judecătoria T. in dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata-petentă S.C. H. M. S.R.L. T. cu sediul in T., ., camera 2, județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 17 aprilie 2013.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER
F. Șurculescu D. N. P. L.
E. N.
Jud. fond. I.S.
Redactat jud. D.N./09.05.2013
Tehnoredactat gref. G.R./19.05.2013/2 ex.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 38/2013. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 259/2013. Tribunalul... → |
|---|
