Pretenţii. Sentința nr. 2394/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2394/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 2394/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2394/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L.-D. P.
Grefier: A.-I. L.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul H. R. M., domiciliat în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. FF W. I. S.R.L., cu sediul în Tulcea, . nr. 6, Clădirea IBEROM, etaj 6, jud. Tulcea, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra excepției de necompetență teritorială exclusivă, invocată de instanță din oficiu, au avut loc în ședința publică din data de 03 aprilie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL:
P. cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._/04.12.2012, reclamantul H. R. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. FF W. I. S.R.L. Tulcea, solicitând a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 235.000 euro, reprezentând venituri salariale restante, din care 135.000 euro reprezintă drepturi salariale aferente perioadei iulie 2010-septembrie 2012 inclusiv, câte 5000 euro lunar, și 100.000 euro reprezentând spor prima de performanță/succes de natură salarială, global, funcție de data vânzării totale sau parțiale a parcului eolian la a cărui dezvoltare a contribuit prin consultanță managerială și financiar-bancară.
Totodată, reclamantul a solicitat a se dispune obligarea pârâtei la calculul și virarea către stat a impozitului pe salariu și a cotelor de asigurări sociale aflate în sarcina angajatorului, pe întreaga perioadă de muncă.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în anul 2010 a încheiat cu pârâta, pe perioadă nedeterminată, un contract de muncă deghizat în „convenție civilă de prestări servicii” pentru „consultanța managerială și financiar-bancară pentru dezvoltare parc eolian”, contra unei remunerații lunare - 5000 euro sumă netă și o sumă de succes/performanță de 100.000 euro, plătibilă în 15 zile de la data vânzării parcului eolian.
A mai arătat reclamantul că, după parcurgerea unor etape importante în dezvoltarea proiectului eolian, pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligația de plată, fără însă a modifica în vreun fel convenția, neîndeplinindu-și nici obligația de plată către bugetul de stat a sumelor reprezentând cotele de asigurări sociale și impozit pe salarii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281, 284, 155 din Codul muncii, iar în dovedire, s-au depus la dosarul cauzei, în copie, convenția civilă de prestări servicii din 01.07.2010 și o copie a actului de identitate.
În apărare, pârâta S.C. FF W. I. S.R.L. Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale-funcționale a completului investit cu soluționarea cauzei.
În acest sens, pârâta a arătat că, nu avem de-a face cu judecarea unui conflict de muncă, așa cum este acesta definit de art. 281 Codul Muncii, raportul dintre părți fiind un veritabil raport de drept civil generat de o convenție civilă de prestări servicii încheiată între părți, așa încât pretențiile solicitate nu au natura unor drepturi salariale, ci a unei reale remunerații ce este de specificitatea raportului juridic de drept civil.
De asemenea, pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială, întrucât competența teritorială de soluționare a prezentei cauze cade în sarcina instanței de la sediul pârâtului, potrivit art. 7 Cod procedură civilă și nu în cea a instanței de la domiciliul reclamantului.
Au mai fost invocate de către pârâtă și excepția netimbrării, a prematurității cererii de chemare în judecată, a lipsei de interes, excepția de neexecutare a contractului și excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere.
Referitor la fondul cauzei, pârâta a menționat că, reclamantul nu a dat dovadă de bună credință în executarea convenției, a denunțat unilateral contractul și a desfășurat o activitate superficială și lipsită de eficiență în planul implementării proiectului eolian, deși remunerația de 5000 euro/lunar i-a fost plătită.
S-a arătat că, din luna iulie 2010, reclamantul nu a mai prestat nicio activitate, iar suma de 100.000 euro (comision de succes) nu este datorată acestuia întrucât vânzarea parcului eolian nu s-a realizat până în prezent.
P. încheierea din 15 ianuarie 2013, Tribunalul B., Secția I civilă, a admis excepția de necompetență funcțională a completului specializat în soluționarea litigiilor de muncă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului către Președintele Secției I Civile a Tribunalului B., în vederea repartizării acestuia pe rolul unui complet specializat în soluționarea cauzelor civile directe.
S-a reținut în motivare, în esență că, actul juridic, temei al pretențiilor reclamantului nu se încadrează în noțiunea dată de Codul Muncii contractului individual de muncă, astfel încât nu este supus jurisdicției muncii.
Dosarul a fost înregistrat la Secția civilă a Tribunalului B. sub nr._, iar prin sentința civilă nr. 46/S/18.02.2013 s-a dispus admiterea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului B. și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
În considerentele sentinței mai sus menționată s-au reținut prevederile art. 7 alin. (1) și (2) și art. 1591 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă, susținându-se că, deși competența teritorială este una alternativă, totuși necompetența a fost invocată de pârâtă în interiorul termenului stipulat de lege.
La Tribunalul Tulcea, cauza a fost înregistrată sub nr._, dosar în care la termenul de judecată din data de 03 aprilie 2013, instanța a pus în dezbaterea părților excepția de netimbrare a acțiunii și excepția de necompetență teritorială exclusivă.
Relativ la această din urmă excepție care primează, se rețin următoarele:
În cadrul operațiunii de calificare a naturii juridice a litigiului, instanța apreciază că trebuie pornit de la natura raporturilor juridice reale dintre părți raportat la temeiul de drept indicat de reclamant prin cererea introductivă.
În opinia instanței, convenția civilă de prestări servicii aflată la dosarul cauzei, este un veritabil contract de muncă, voința internă reală a părților fiind în sensul nașterii unor raporturi specifice dreptului muncii.
Potrivit art. 231 Codul muncii, prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, iar conform art. 159 alin. (1), salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Conform art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Astfel, convenția de prestări servicii mai sus menționată s-a încheiat între un angajator / beneficiar și un salariat (prestator de servicii – executant), și a avut ca obiect prestarea unor activități, respectiv consultanța managerială și financiar-bancară pentru dezvoltare parc eolian în schimbul plății unei remunerații nete (salariu) în cuantum de 5000 euro net/lunar (la data de 15 a fiecărei luni) la cursul de schimb al Băncii Naționale a României din ziua plății.
D. contraprestație a muncii depuse, părțile au stabilit și un comision de succes în cuantum de 100.000 euro, plătibil la 15 zile de la data vânzării totale sau parțiale a parcului eolian indiferent de modalitatea juridică în care această vânzare se va realiza.
La capitolul III din convenția părților, se remarcă faptul că, angajatorul și-a asumat, pe lângă obligația de plată a salariului și de respectare a normelor de protecția muncii și obligația stipulată în art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, respectiv de a reține și vira impozitul prevăzut de lege pentru venitul realizat de prestator (salariat), obligație specifică dreptului muncii.
La rândul său, reclamantul s-a obligat contractual să presteze activitatea ce face obiectul convenției și să respecte normele de protecție a muncii specifice activității.
În plus, convenția părților conține și clauza de confidențialitate stipulată de prevederile art. 20 alin. (2) lit. d) Codul muncii, specifică raporturilor de muncă și este o convenție înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Rezumând, față de reținerea tuturor acestor elemente specifice dreptului muncii, instanța concluzionează că, este lipsită de relevanță denumirea contractului, câtă vreme din analiza clauzelor contractuale rezultă că, voința internă a fost în sensul încheierii unei convenții de muncă.
Având în vedere și temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv art. 281, 284, 285 și 155 Codul muncii, se apreciază, o dată în plus, că prima instanță, respectiv Tribunalul B., a fost legal sesizată cu judecarea unui conflict de muncă, în sensul art. 231 Codul muncii.
În altă ordine de idei, opinăm în sensul că, nici în situația aprecierii naturii cauzei drept civile, competența teritorială nu poate fi declinată în favoarea Tribunalului Tulcea, întrucât aceasta are un caracter alternativ, iar Tribunalul B. este una dintre instanțele competente potrivit art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât la data încheierii Convenției, pârâta avea sediul, iar reclamantul domiciliul în loc. B..
Față de toate aceste considerente, instanța urmează să admită excepția de necompetență teritorială exclusivă și să decline competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului B. - Secția I Civilă - litigii de muncă și asigurări sociale. Urmează a se înainta dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă.
Declină competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului B. - Secția I Civilă - litigii de muncă și asigurări sociale.
Înaintează dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.-D. P. A.-I. L.
Red. Jud. LDP/10.05.2013
Tehnored. Gref. LAI/20.05.2013/2 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA - JUDEȚUL TULCEA
Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr._ din data de . mai 2013
C ă t r e,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Alăturat, vă înaintăm, în vederea soluționării conflictului de competență, dosarul nr._ al Tribunalului Tulcea, la care se află atașate dosarele nr._ și nr._/62/2012 ale Tribunalului B. – privind cauza civilă formulată de reclamantul H. R. M., domiciliat în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. FF W. I. S.R.L., cu sediul în Tulcea, . nr. 6, Clădirea IBEROM, etaj 6, jud. Tulcea, având ca obiect pretenții - având în vedere sentința civilă nr. 2394/10.04.2013 a Tribunalului Tulcea, prin care s-a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului B. - Secția I Civilă - litigii de muncă și asigurări sociale și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
PREȘEDINTE, Grefier,
L.-D. P. A.-I. L.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 46/2013. Tribunalul TULCEA | Validare poprire. Decizia nr. 38/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
