Plângere contravenţională. Decizia nr. 259/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 259/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 259/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. B.
JUDECĂTOR: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul petent S. M. cu domiciliul în B., ., ..A, ., împotriva sentinței civile nr.3540/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. cu sediul în T., ., jud.T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, s-a depus întâmpinare ce nu a fost comunicată, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Sub nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T., plângerea formulată de către petentul S. M., B., ., ., apt.6, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 28.04.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T., solicitând anularea acestuia ca nelegal sau înlocuirea amenzii cu avertisment și restituirea permisului de conducere.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând, în esență, că procesul verbal este legal și temeinic încheiat.
Soluționând cauza instanța prin sentința civilă nr.3540 din 27 noiembrie 2012 a respins plângerea formulată de petent S. M., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în anul 2005, cu ocazia reviziei drumului DN 22(E87) km 178-187, s-a constatat că pe acest tronson de drum s-au produs mai multe accidente rutiere cu consecințe deosebit de grave (persoane decedate sau rănite grav). S-a constatat că cele mai multe accidente s-au produs pe sectorul de drum DN 22(E87) km 179+400 până la km 183+100, al cărui traseu prezintă succesiuni de curbe deosebit de periculoase și dese schimbări de declivitate, cu semnalizarea orizontală și verticală corect și complet executată de către administratorul drumului, respectiv S.D.N. T..
Din investigarea cauzelor care au condus la producerea accidentelor rutiere s-a constatat că în majoritatea cazurilor acestea s-au produse din cauza conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă, neadaptată la condițiile traseului drumului pe sectorul precizat mai sus, pierzându-se astfel controlul deplasării în siguranță a autovehiculului.
Pentru prevenirea producerii accidentelor deosebit de grave pe tronsonul de drum precizat mai sus, s-a propus ca măsură imediată, instituirea restricției de viteză de 50Km/h și urmărirea respectării regimului de viteză de către utilizatorii drumului prin controale radar efectuate de agenții de poliție ai S.P.R. T..
Prin procesul verbal . nr._/28.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 102 alin.3lit. e din OUG 195/2002, reținându-se că la data mai sus arătată, ora 07,05, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22 (E87) în direcția Cataloi-T. iar la km 179+400m, zona de limitare a vitezei 50 km/h a fost înregistrat de aparatul radar video montat pe autoturismul MAI_, cu viteza de 103 km/h, abatere filmată pe caseta video M04.
Examinând legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor de formă instituite de art. 17-art. 19.
Contrar susținerilor petentului, prima instanță a constatat că agentul constatator a menționat în cuprinsul actului sancționator atât locul săvârșirii faptei – DN 22 (E 87) km 179+400, cât și ora, respectiv, 7,05.
Totodată, potrivit art. 181 alin. 1 din RA OUG 195/2002, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 D, după prelucrarea înregistrărilor si stabilirea identității conducătorului de vehicul. Potrivit acestei anexe, procesul verbal de constatare trebuie să cuprindă rubrica „fiind înregistrat cu…”, rubrică ce impune menționarea unor date apte să identifice aparatul radar.
Criticile petentului referitoare la nemenționarea datelor referitoare la aparatul radar cu care s-a constatat fapta contravențională nu au fost reținute de către prima instanță.
Mențiunea suplimentară pe care o conține formularul 1D, are ca scop asigurarea posibilității ca, ulterior întocmirii procesului verbal de contravenție și în cadrul unei eventuale contestații cu privire la acesta, instanța să poată verifica, la cererea petentului, dacă înregistrarea contravenției a fost făcută cu un aparat radar ce cuprinde cerințele prevăzute de art. 4.4 din N.M.L. 021-05/2005, potrivit cărora măsurile efectuate cu ajutorul cinemometrelor pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere numai dacă acestea au fost verificate metrologic și sunt însoțite de buletine de verificare metrologică în termen de valabilitate.
Aceste exigențe sunt îndeplinite în cauză, în cuprinsul procesului verbal de contravenție fiind menționat că înregistrarea vitezei a fost efectuată cu aparatul radar montat pe auto MAI_. Din conținutul înscrisului existent la dosarul cauzei a rezultat că pe acest autovehicul a fost montat aparatul radar tip Python II ., a cărui verificare metrologică era valabilă la data constatării contravenției pentru care a fost sancționat petentul.
Nu au fost reținute nici susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 10 din OG2/2001. În cauză, petentului i s-a aplicat doar o sancțiune principală, respectiv amenda în cuantum de 630 lei, punctele de penalizări și suspendarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice fiind sancțiuni complementare a căror aplicare este obligatorie potrivit disp. art. 102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002.
Cât privește temeinicia procesului verbal, instanța de fond a reținut că prin art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, legiuitorul a prevăzut obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus.
Este de necontestat faptul că petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 paragraful 2 din CEDO, împrejurare față de care revine intimatei obligația de a proba comiterea de către acesta a faptei contravenționale.
Sub acest aspect, instanța contestă că intimatul a depus la dosarul cauzei înregistrările fotografice ale aparatului radar, din data de 28.04.2012, din a căror coroborare reiese că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a rulat la ora 07,05 cu viteza de 103 km/h, înscrisuri ce dovedesc, dincolo de orice îndoială, situația de fapt reținută de către agentul constatator.
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h.
Cum pe sectorul de drum pe care a fost depistat petentul, limita maximă de viteză este, așa cum s-a arătat, de 50 km/h, se constată că în mod corect a reținut agentul constatator că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, faptă constatată cu respectarea cerințelor instituite de art. 121 alin. 2 din RA OUG 195/2002.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut în motivarea recursului că la instanța de fond a solicitat încuviințarea probei testimoniale dar instanța nu a administrat această probă.
A susținut că, în realitate, viteza consemnată de aparatul radar, nu este conformă cu realitatea, iar procesul-verbal de contravenție este nelegal pentru că nu cuprinde locul contravenției, ora întocmirii procesului-verbal iar ora săvârșirii contravenției nu este reală.
S-a arătat că procesul-verbal nu este lizibil, nu cuprinde . numărul aparatului radar, s-au aplicat trei sancțiuni prin același proces-verbal iar depășirea vitezei legale nu a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
S-a susținut că, în raport de viteza reală cu care a condus autovehiculul, instanța putea să înlocuiască amenda cu avertismentul.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe este legală.
Examinând cauza în raport de critica formulată, tribunalul constată recursul nefondat.
Cu privire la încălcarea dreptului la apărare, tribunalul constată că prin plângerea formulată, petentul a indicat proba cu martori iar la fila 28 dosar fond, se află o cerere de amânare, formulată de avocatul petentului, prin care a solicitat amânarea și încuviințarea audierii unui martor pe care se obligă să-l aducă personal.
La următoarele termene atât petentul cât și apărătorul său au lipsit, nu au solicitat amânarea și nici nu au prezentat martorul pentru care s-au angajat a-i asigura prezența, astfel că instanța a procedat corect trecând la soluționarea pe fond a cauzei.
Cu privire la aspectele de critică ce vizează nelegalitatea procesului-verbal de contravenție, tribunalul constată că prima instanță a reținut corect că actul a fost încheiat cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 17 – 19 din O.G. nr. 2/2001.
In procesul-verbal de contravenție s-a indicat locul săvârșirii faptei, respectiv DN 22 E 87 Km 179+400 m, ora 7,05, iar înregistrarea vitezei de circulație s-a făcut cu mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar la fila 33.
Nu este întemeiată susținerea că nu este identificat aparatul radar, cu . număr în condițiile în care există mențiuni în procesul-verbal despre aparatul radar montat pe auto MAI_, aparatul radar tip Python II ._.
Fapta săvârșită de petentul contravenient rezultă din înregistrările aparatului radar din 28.04.2012, astfel că pe sectorul de drum specificat în procesul-verbal și pe care viteza legală de deplasare era 50 Km/h, în realitate a circulat cu 103 Km/h la ora 7,05.
Nu este întemeiată critica că i-au fost aplicate nelegal contravențiile, trei sancțiuni în condițiile în care conform art. 103 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehiculul pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
In raport de fapta săvârșită de criteriile de individualizare a sancțiunii, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a menținut amenda și nu a dispus înlocuirea acesteia cu avertisment.
Față de aceste considerente, cum hotărârea instanței de fond este temeinică, legală, cum motivele de critică nu sunt întemeiate, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent S. M. cu domiciliul în B., ., .. A, ., împotriva sentinței civile nr. 3540/27.11.2012, pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în T., ., județul T., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
E. B. V. A. L. R.
C. B.
24.04.2013
Red.jud.EB
Tehnored.DS/ex. 2
25.04.2013
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 284/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 813/2013. Tribunalul... → |
---|