Plângere contravenţională. Decizia nr. 388/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 388/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 388/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 388/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: E. B.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta petentă . V. cu sediul în Spania, V., .,_, reprezentată prin av.Ș. C. G. cu sediul în București, ..25, sector 5, împotriva sentinței civile nr.483/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata P. M. T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat recurenta petentă prin delegat P. M. și intimata prin cons.jr.Britcan M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Recurenta petentă având cuvântul în recurs prin delegat P. M. solicită a se avea în vedere motivele de recurs invocate.
Intimata având cuvântul în recurs prin cons.jr.Britcan M. arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, analizând toate aspectele invocate prin cererea de recurs, învederând că practic recurenta a reluat susținerile de la fond, depunând concluzii scrise.
TRIBUNALUL,
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._, S.C. „Occide C.” S.A. V., cu sediul în Spania, orașul V., .,_, a formulat plângere împotriva procesului-verbal nr. 2/26.03.2012 întocmit de către inspectori din cadrul Primăriei M. T..
În motivarea cererii, petenta a arătat, în esență, că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât agentul constatator nu a verificat datele de identificare ale acesteia, arătând că sediul petentei este în T., ., când, de fapt, sediul este în Spania, orașul V., .,_.
Totodată, nu au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la menționarea denumirii și a sediului contravenientei, precum și a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator. Mai mult decât atât, au fost încălcate și dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la descrierea faptei contravenționale. Pentru aceste încălcări, sancțiunea este aceeași, nulitatea procesului verbal de contravenție.
Pe fondul plângerii, petenta a solicitat admiterea plângerii contravenționale motivat de faptul ca aspectele legate de starea terenului nu pot fi imputate petentei, care și-a respectat obligația de a aduce terenul la starea inițială.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală întrucât în mod legal a fost constatată și sancționată fapta contravenționala descrisa in procesul-verbal încheiat de reprezentanți din cadrul Primăriei M. T..
Prin sentința civilă nr. 483/13.02.2013 a Judecătoriei T. a fost respinsă plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 26.03.2012, în urma unui control efectuat de agenți constatatori din cadrul Primăriei M. T. s-a constatat ca petenta a efectuat lucrări la rețelele de distribuție a sistemului de canalizare în baza autorizației nr. 612/29.12.2009, fără a aduce terenul la starea inițială pe sectoare, faptă ce a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 26 alin. 1, lit. e din Legea nr. 50/1991 potrivit cărora, “constituie contravenție neaducerea terenului la starea inițială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum și nerealizarea lucrărilor de curățare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului și/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuției, o dată cu încheierea lucrărilor de bază”.
A arătat judecătorul primei instanțe că în materie contravențională, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este apreciată în mod diferit în funcție de sistemul de drept în care se aplica, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă. Cu toate acestea, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
A considerat instanța de fond că apărările petentei potrivit cărora agentul constatator a indicat în datele de identificare ale petentei sediul din T., . și nu cel din Spania, loc. V., .,_, aceasta constituind un viciu de formă al procesului verbal de contravenție, nu pot fi primite întrucât, chiar petenta, în delegația dată numitului P. M., pentru a o reprezenta în cauza de fața, a precizat ca adresă, aceea a sediului din T., ., însușindu-și practic aceasta mențiune în datele de identificare ale sale.
Prima instanță nu a reținut nici apărarea petentei potrivit căreia un alt viciu al procesului-verbal de contravenție îl constituie faptul că în mod greșit s-a reținut ca numitul P. M. ar fi reprezentantul petentei.
A arătat judecătorul fondului că ambele aspecte invocate de petenta vizează practic vicii legate de comunicarea procesului-verbal de contravenție și că în practica, s-a reținut că astfel de vicii nu sunt de natura să producă vreo vătămare cât timp, petenta a luat la cunoștință de procesul-verbal de contravenție, exercitând calea de atac împotriva acestuia în termenul legal, în acest sens fiind și decizia nr. 340/CA/2005 a Tribunalului Bihor).
În ceea ce privește descrierea faptei contravenționale, prima instanță a reținut că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. 2/2001, făcându-se mențiunile necesare și obligatorii atât cele referitoare la sediul societății petente, cât și la fapta contravențională, astfel încât instanța a apreciat că susținerile petentei privind astfel de vicii, nu pot fi primite, iar în lipsa dovedirii unor situații de fapt care să înlăture caracterul contravențional al faptei, simplele afirmații ale petentei nu sunt de natură a răsturna prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul verbal de contravenție.
Din analiza materialului probator, a rezultat că petenta se face într-adevăr vinovată de săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 26 alin. 1, lit. e din Legea nr. 50/1991.
Prima instanță a constatat că prin probele administrate în cauza în conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil și art. 129 Cod procedura civilă nu s-a făcut dovada susținerilor petentei, și având în vedere că mențiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate până la proba contrara, instanța apreciat ca situația de fapt reținută corespunde realității.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situația de fapt a fost în mod corect reținută.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs petenta S.C. „Occide C.” S.A. V..
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire apărările sale și a apreciat ca fiind legale și adevărate constatările agentului constatator invocând o prezumție relativă de autenticitate a procesului-verbal de contravenție.
Susține recurenta că în plângere a arătat că nu se descrie fapta contravențională, iar în aceste condiții nu se poate vorbi de prezumția relativă de autenticitate atât timp cât nu este descrisă fapta contravențională și întrucât în procesul-verbal nu se specifică în ce constă fapta, nu a avut cu ce să probeze că ceea ce s-a stabilit în procesul-verbal nu este adevărat.
Referitor la faptul că instanța de fond a stabilit că ambele aspecte invocate de petenă, respectiv faptul că datele de identificare ale societății și reprezentantului acesteia nu au fost trecute în mod corect în procesul-verbal și că acestea vizează practic vicii legate de comunicarea procesului-verbal de contravenție și că din moment ce nu s-a adus o vătămare procesul-verbal acesta nu trebuie anulat, învederează recurenta că legea nu distinge dacă s-a adus o vătămare sau nu, ci precizează ce trebuie să conțină un proces-verbal pentru ca acesta să fie legal și valabil
Astfel, legea nu precizează nicăieri faptul că procesul-verbal deși completat incorect și cu nerespectarea prevederilor legale, rămâne valabil deși nu s-a produs o vătămare, și mai mult decât atât, în dreptul administrativ nu există nulități relative sau absolute, ci doar nulități, fără să existe distincțiile din dreptul procesual sau din dreptul civil, iar dacă s-ar accepta raționamentul instanței de fond, înseamnă că autoritățile locale (și nu numai) pot întocmi procesele verbale după bunul plac rămânând ca părțile să administreze probe despre existența sau lipsa vătămării în timp ce amenda s-a plătit deja.
Susține în continuare recurenta că instanța de fond a arătat că din analiza materialului probator rezultă că petenta se face într-adevăr vinovată de săvârșirea faptei contravenționale dar acesta nu menționează care ar fi acest material probator care ar corespunde consemnării faptei (neconsemnată) în procesul-verbal și precizează că deși putea să propună martori, care să arate starea în care a fost lăsată lucrarea, nu a avut în vedere o nerespectare de către instanță a prevederilor exprese ale O.U.G. nr. 2/2001.
Apreciază recurenta că teoria conform căreia s-ar aplica art. 1169 Cod civil nu este justificată având în vedere faptul că petenta nu aduce în fața justiției un litigiu generat de acesta, ci contestă o măsură luată unilateral de autoritate, iar a schimba sarcina probei de la autoritate la petent înseamnă a da puteri discreționare agentului constatator, situație în care acesta poate dispune orice, cu o minimă aparență de legalitate, iar după aceea contravenienții trebuie să se zbată să demonstreze că nu este adevărat.
Consideră recurenta că din actele încheiate de agenți trebuie să rezulte fără putință de tăgadă că fapta a fost săvârșită de contravenient, că există o legătură de cauzalitate între fapta și rezultatul constatat de agent mai târziu, etc., iar în speță agentul trebuia să arate atât ce a constatat, cât și cum a constatat faptul că ce a găsit pe teren este rezultatul lucrării sale.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând hotărârea recurată atât pe baza motivelor invocate de către recurentă, cât și din oficiu, instanța constată că recursul este neîntemeiat.
Astfel, instanța de recurs constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001, pretinsele vicii ale actului sancționator, invocate de către recurentă, determinând doar nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție, situație în care cel care o invocă trebuie să facă dovada unei vătămări, ceea ce nu s-a întâmplat.
Aceste vicii vizează într-adevăr comunicarea procesului-verbal de contravenție, iar nu forma sa, iar petenta nu a suferit nici o vătămare din acest punct de vedere cât timp a luat cunoștință de actul sancționator și a avut posibilitatea de a se adresa cu plângere la instanța de judecată, accesul la justiție nefiind astfel îngrădit.
În ceea ce privește susținerea recurentei că agentul constatator nu a descris suficient fapta, instanța de recurs apreciază, ca și prima instanță, că în conținutul actului sancționator au fost menționate toate datele necesare atât în ceea ce privește data, cât și locul săvârșirii faptei, precum și modul concret de săvârșire, faptul că descrierea făcută de către agentul constatator coincide cu textul de lege ce prevede respectiva contravenție neavând semnificația că respectiva faptă nu ar fi fost descrisă.
Relativ la fondul procesului-verbal de contravenție, trebuie observat că petenta-recurentă nu a produs nici o probă în combaterea situație de fapt reținută de către agentul constatator și, deci nu a înlăturat prezumția relativă de veridicitate de care bucură procesul-verbal de contravenție.
Având în vedere aceste considerente, și întrucât nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurată, instanța urmează să respingă recursul, ca nefondat și să mențină sentința civilă nr. 483/13.02.2013 a Judecătoria T., ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta petentă S.C. O. C. S.A. V. cu sediul în Spania, orașul V., .,_, reprezentată prin av. Ș. C. G. cu sediul în București, .. 25, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 483/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimata P. M. T., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Menține sentința civilă 483/13.02.2013 a Judecătoria T., ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. A. C. B. E. B.
GREFIER,
L. R.
Jud. fond C.V.
Redactat jud. C.B./06.06.2013
Tehnoredactat gref. G.R./11.06.2013/2 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 361/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 428/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
