Plângere contravenţională. Decizia nr. 361/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 361/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 361
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-petent C. G., cu domiciliul în com. Turcoaia, ., jud. T., împotriva sentintei civile nr. 3833 din 19 decembrie 2012, pronuntată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contraventională, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN T., cu sediul în mun. T., ., jud. T.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-petent, personal și asistat de av. P. C., în temeiul împuternicirii avocatiale nr. 26/2013, depusă la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părtile, obiectul cauzei si modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, termenul de judecată s-a acordat pentru lipsa de apărare a recurentului-petent, după care:
Fată de declaratia părții prezente, prin reprezentant, că nu mai are cereri prealabile de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătoresti, instanta, constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Recurentul-petent, prin reprezentant, având cuvântul în susținerea recursului, arată că petentul a formulat recurs împotriva sentintei civile nr. 3833 din 19 decembrie 2012 prin care s-a respins ca nefondată plângerea împotriva procesului verbal de contraventie.
Recursul se întemeiază pe art. 304 pct. 8 si 3041cod proc. civ.
Instanta de fond a arătat că forta probantă (a cui fortă probantă?) este lăsată la latitudinea sistemului de drept. Din OG nr.2/2001rezultă forta probantă.
De asemenea, instanta de fond a mai retinut că persoana sanctionată are dreptul la un proces echitabil, dar nu se analizează probele administrate în cauză, se retine o situatie de fapt care nu corespunde probelor din dosar.
Există probe de netemeinicie a procesului verbal de contraventie. Plansa fotografică depusă la dosar de către intimat a arătat că la ora 7, 06 min și 48 sec. petentul a fost depistat cu o viteză de 121 km/h, s-au făcut 3 fotografii simultane, pentru că poartă aceesi mentiune a orei, numai într-una se vede nr. de înmatriculare si viteza de 121km/h, în celelalte două fotografii nr. nu mai este clar si nu rezultă portiunea de drum pe care petentul a fost depistat.
La ora 7 06 min și 48 min. viteza este de 128 km/h iar la ora 7, 27 min. petentul este oprit de un alt lucrător de politie care încheie procesul verbal de contraventie. Există un interval de 21 min, care apare nejustificat în raport de punctul de măsurare a vitezei de deplasare si intrare în municipiul T..
A mai arătat reprezentantul recurentului-petent că, Martorul V. F., a arătat că pe portiunea de drum nu au văzut autoturismul de politie oprit care să înregistreze viteza si autoturismul nu a oprit în acest loc. Rezultă că nu a fost înregistrată viteza la . în altă portiune de drum mai departe, astfel nu se explică depășirea de viteza.
Un agent de politie a făcut constatarea contraventiei-T. S. și un alt agent de politie întocmeste procesul verbal de contraventie- M. M., agent care nu a constatat cu propriile simturi. În cuprinsul procesului verbal se mentionează lapidar: l-a oprit pe petent în locul unde o avut posibilitate.
Mentiunea din motivarea instantei de fond că petentul nu a recunoscut si regretat fapta, deci nu este oportună înlocuirea amenzii cu avertismentul, conduce la concluzia că, dacă acesta ar fi procedat cum sustine instanta de fond, ar fi beneficiat de sanctiunea avertismentului, plângerea sa ar fi fost admisă.
Pentru considerentele expuse si prezentate pe larg în cererea de recurs, reprezentantul recurentului-petent, av. P. C., solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii si anulării procesului verbal de constatare a contraventiei ca nelegal si netemeinic, precum si exonerarea petentului de la plata amenzii si restituirea permisului de conducere.
Instanta, în temeiul dispozitiilor art. 150 cod proc. civ. declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin cerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la data de 02.04.2012, petentul C. G. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.03.2012 încheiat de intimatul I.J.P. T..
În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că la data de 29.03.2012 se deplasa cu autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare BR-_, pe relația Turcoaia – T., iar în jurul orei 07:06, când a ajuns la ., a fost oprit de un agent al Serviciului Rutier T., care i-a adus la cunoștință faptul că a fost depistat de aparatul radar montat pe auto MAI-_ circulând cu viteza de 121 km/h, în zona de limitare a vitezei la 50 km/h. A arătat petentul că agentul constatator avea obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni și de a le consemna distinct în conținutul procesului-verbal. De asemenea, documentele de omologare și conformitate ale aparatului radar precum și înregistrarea nu i-au fost prezentate la cerere în momentul opririi și nici nu i-au fost înaintate odată cu actul constatator atacat. A mai arătat petentul că cel care a constatat așa-zisa contravenție nu avea calitatea de agent constatator, întrucât nu a perceput prin propriile simțuri săvârșirea faptei și cu aparatura din dotare.
Soluționând cauza, Judecătoria T., prin sentința civilă nr. 3833 din 19 decembrie 2012,, a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.03.2012, ora 07:27, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, reținându-se în sarcina sa că, în aceeași zi, la ora 07:06, a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare BR-_ pe DN 22 (E87) relația Cataloi – T., iar la km 182+200 m, în zona de limitare a vitezei la 50 km/h a fost depistat de radarul montat pe auto MAI_ cu viteza de 121 km/h, fapta constituind contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 (fila 15).
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută susceptibile a fi constatate din oficiu, criticile cu privire la faptul că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni fiind apreciate ca nefondate, câtă vreme în conținutul procesului-verbal s-a inserat mențiunea "nu este adevărat", petentul semnând la rubrica contravenient.
Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție, prima instanță a reținut, în prealabil, că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
A arătat judecătorul fondului că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
A mai arătat prima instanță că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, s-a reținut de către instanța de fond că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Referitor la persoana sancționată, instanța a reținut că aceasta are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu intră în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
A arătat judecătorul fondului că în lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la apărare, însă nu există nicio dovadă la dosar care să probeze lipsa de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, instanța constatând că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Instanța a mai reținut că între procesul-verbal de contravenție și probele depuse de intimat la dosar există o legătură indisolubilă, în sensul că acestea se coroborează din planșele fotografice aflate la dosar, putându-se observa, la momentul 07:06:48, că autoturismul mai sus menționat a fost depistat circulând cu o viteză de 121 km/h.
Referitor la criticile formulate de petent cu privire la modul de constatare a faptei, prima instanță a apreciat că acestea nu pot fi primite întrucât potrivit art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră; constatarea contravențiilor se poate faceși cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Nici critica procesului-verbal față de împrejurarea că acesta nu a fost încheiat la locul constatării faptei, nu a fost reținută de către instanța de fond câtă vreme nu s-a instituit de către legiuitor în mod expres o astfel de obligație și, în plus, așa cum s-a putut observa din planșele foto, contravenția a fost săvârșită în trafic, agentul constatator procedând la oprirea conducătorului auto acolo unde a avut posibilitatea.
În ceea ce privește declarația martorului V. D. F., instanța de fond nu a avut-o în vedere la soluționarea cauzei, apreciind că aceasta este una subiectivă, martorul declarând că a fost "luat la ocazie" de către petent. În plus, s-a constatat că această declarație cuprinde mențiuni evazive și aprecieri personale ale martorului, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Prin urmare, prima instanță și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
La soluționarea cauzei prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare iar pe sectorul de drum pe care circula petentul viteza era limitată la 50 km/h.
Totodată, instanța a mai reținut că potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța a constatat că amenda aplicată petentului are cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama că petentul nu recunoaște și nu regretă comiterea faptei, deci nu este oportună înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs petentul C. G. criticând sentința sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Arată recurenul-petent că prin sentința atacată, instanța de fond, deși a reținut că forța probantă este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept și că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în dosar neexistând nici probă care să demonstreze lipa temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, a reținut o situație de fapt care nu corespunde probelor din dosar.
Astfel, susține recurentul că din planșa fotografică în care este menționată ora 7.06.:48, cuprinzând un număr de trei fotografii, făcute simultan, pentru că poartă aceeași mențiune a orei, numai într-una se vede nr. de înmatriculare a vehiculului și viteza de 121 km/h, iar în celelalte două fotografii numărul nu mai este clar și nu se poate distinge porțiunea de drum unde s-a produs fotografierea.
Arată în continuarea recurentul că prin raportul întocmit de agentul M. M., în data de 28 mai 2012, cu mult după săvârșirea faptei, se arată clar că la data de 29 martie 2012 la ora 7.27, fiind de serviciu, la . pe D.N. nr. 22 (E 87) a fost anunțat de agentul Tătarul S. că autovehiculul VW cu nr. de înmatriculare BR-_ a depășit regimul legal de viteză în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, fără a indica porțiunea de drum public pe care s-a produs această constare.
Consideră recurentul că instanța de fond fără nicio motivare a preluat ca veridică afirmația din întâmpinare depusă de intimată cu privire la marca și testarea metrologică a aparatului deși în procesul-verbal de constatare a contravenției nu s-a făcut nici o mențiune la marca aparatului radar ci s-a menționat doar că aparatul era montat pe auto MAI_
Susține recurentul-petent că în afară de aceasta, la dosar a fost depus buletinul de verificare metrologică nr._ din 30 august 2011, din care rezultă că a fost verificat cinemometrul de control rutier tip PYTON II, fără însă a se face nici o dovadă din care să rezulte că acest aparat era montat pe auto MAI -_, iar la cererea sa agentul constatator nu i-a prezentat și nici nu a consemnat în procesul-verbal numărul documentului de omologare sau de verificare metrologică a aparatului radar de către Biroul Român de Metrologie Legală, buletinul de verificare metrologică cu termen de valabilitate de 12 luni de la data efectuării verificării și autorizația de operator radar pentru cel care a încheiat procesul verbal.
Precizează recurentul-petent că certificatul de omologare și certificatul de conformitate al aparatului radar nu i-a fost prezentate deși s-a menționat că imaginile au fost înregistrate pe caseta 351 însă nu i-au fost prezentate nici la cerere în momentul în care a fost oprit de organele de poliție și nici nu i-au fost înaintate odată cu actul constatator atacat și consideră că în mod obligatoriu agentul constatator făcând referire la aparatul radar și caseta de înregistrare a autovehiculului pe care era instalat această aparatură specializată de depistare trebuia să îi prezinte înregistrarea, această mențiune fiind foarte importantă pentru a nu se putea mistifica imaginile și constatările unui autoturism din dotarea poliției cu a altui mijloc rutier.
Un alt motiv de critică a hotărârii atacate, susține recurentul-petent, este împrejurarea că instanța de fond nu a dat nici o eficiență faptului că un agent a constat săvârșirea contravenției, respectiv T. S. și altul a încheiat procesul-verbal - M. M., care nu a perceput cu simțurile sale săvârșirea faptei, ci a reținut o stare de fapt ce i-a fost transmisă de o altă persoană.
Susține recurentul-petent că între agentul care a întocmit procesul-verbal de contravenție și echipajul Poliției rutiere care a constatat așa-zisa contravenție nu a existat o identitate de persoană, astfel încât cel care a constatat contravenție săvârșită de el nu este cel menționat în procesul-verbal de contravenție, respectiv M. M.. Cu alte cuvinte, agentul care a întocmit procesul-verbal de contravenție nu avea calitatea de agent constatator, deoarece nu a constatat săvârșirea faptei prin propriile simțuri și cu aparatura din dotarea mașinii cu care s-a deplasat la fața locului, ci a consemnat în actul constatator ceea ce i-a fost declarat de echipajul de poliție rutieră care nu l-a oprit.
Consideră recurentul-petent că în acest context, agentul constatator era cel aflat în mașina echipată cu aparatul radar, adică acela care este trecut în Registrul radar, care are autorizație de operator radar, nicidecum agentul M. M., care a întocmit procesul-verbal, și care se afla în altă parte în momentul în care cinemometrul constatator a făcu înregistrare, astfel că nu avea cum să constate în mod nemijlocit fapta pentru care întocmit procesul-verbal.
Susține recurentul că fapta nu putea fi constată cu ajutorul unui mijloc tehnic aflat la câțiva km distanță de el, iar sub acest aspect instanța de fond în mod greșit a reținut în considerentele hotărârii atacate că agentul constatator a oprit autovehiculul „acolo unde a avut posibilitatea” deși rezultă clar că un agent a constatat săvârșirea faptei și altul a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției.
Precizează recurentul-petent că deși din probele administrate în cauză rezultă că săvârșirea contravenției s-a produs la ora 7.06:38, iar oprirea contravenientului în trafic s-a făcut la ora 7.27, existând o diferență de 21 de minute între cele două date, care apare nejustificată în raport de punctul de măsurare a vitezei de deplasare și ., unde a fost oprit, iar martorul V. F. a arătat că nu s-a produs nici o oprire a mașinii în zona de acțiune a indicatorului de limitare de viteză, instanța de fond nu a dat eficiență acestei împrejurări.
Susține recurentul-petent că fotografiile nu au fost executate în raza de acțiune a indicatorului de limitare de viteză, care este foarte aproape de ., ci la o distanță mult mai mare și unde nu era nici o restricție de viteză, acesta menționând faptul că porțiunea de drum cu limitare de viteză este de circ a 2-3 km, distanță care s-ar parcurge în 5-6 minute la viteza de 50 km/h, iar la viteza de 121 km/h această distanță ar fi fost parcursă în 1-2 minute, cel mult. Sub acest aspect, consideră că este evident faptul că înregistrarea vitezei nu a fost făcută în porțiunea de drum menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției ci într-o altă porțiune fără nici un fel de limitare.
Susține recurentul-petent că din probele administrate rezultă un mare dubiu cu privire la locul constatării săvârșiri contravenției, dubiu care profită contravenientului dar care nu a fost apreciat în mod corespunzător de instanța de fond.
Referitor la motivarea din finalul considerentelor hotărârii atacate, că „petentul nu a recunoscut și regretat fapta, deci nu este oportună înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului” consideră recurentul că aceasta conduce la concluzia că, dacă ar fi procedat cum susține instanța de fond, ar fi beneficiat de sancțiunea avertismentului, iar plângerea sa ar fi fost admisă, apreciază că această motivare nu este de natură a justifica soluția respingerii plângerii.
Față de situația de fapt și de drept mai sus expusă recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacă în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal de constatare a contravenției sus-menționat ca nelegal și netemeinic și exonerarea de plata amenzii în cuantum de 630 lei și restituirea permisului de conducere.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de motivele de recurs formulate, Tribunalul constată că recursul nu este întemeiat.
În speță recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate din art. 304 Cod pr. civilă pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise ale sentinței, care fac obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată de către instanța de fond și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acestora.
Modalitatea de redactare a recursului constă practic în redarea plângerii contravenționale și a probelor administrate, fără însă a arăta în concret în ce constă greșeala instanței de fond, a cărei hotărâre a atacat-o.
Întrucât nu se poate reține nici din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 Cod pr. civilă în limita cărora se poate exercita controlul judiciar, recursul se consideră a fi nefondat.
Pe de altă parte, instanța de fond a dat o corectă și justă soluționare a cauzei și printr-o analiză judicioasă a probelor cu arătarea tuturor argumentelor care i-au format convingerea, a reținut că petentul-recurent a săvârșit contravenția care a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De altfel, recurentul, nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de control judiciar nu a oferit alte argumente care să prezinte o situație de fapt diferită de aceea reținută de instanța de fond.
Nici criticile cu privire la întocmirea procesului-verbal față de împrejurarea că nu a fost încheiat la locul constatării faptei nu poate fi primită, câtă vreme nu s-a instituit de către legiuitor o astfel de obligație și în plus, așa cum se observă din planșele foto, contravenția a fost săvârșită în trafic, agentul constatator procedând la oprirea conducătorului auto acolo unde a avut posibilitatea.
Pentru aceste motive, constatând că recursul nu este întemeiat, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent C. G., cu domiciliul în comuna Turcoaia, ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 3833 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN T., cu sediul în municipiul T., ., județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
Cf. art 261 C., pentru judecător aflat Cf. art 261 C., pentru judecător aflat
în concediu de odihnă semnează în concediu de odihnă semnează
Președintele instanței Președintele instanței
GREFIER,
D. B.
Jud. fond I.S.
Redactat jud. Ș.R./15.06.2013
Tehnoredactat gref. G.R./03.07.2013/2 ex.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 81/2012. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 388/2013. Tribunalul... → |
|---|
