Plângere contravenţională. Decizia nr. 655/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 655/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 655/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător: L. N.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul - intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 704/13.03.2015, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - petent C. D., cu domiciliu în oraș O., ., jud. C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul, lipsă fiind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că intimatul nu a formulat întâmpinare în termen procedural, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în apel pentru dezbateri.
Intimatul, C. D., având cuvântul în apel pentru dezbateri, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacat ca fiind legală și temeinică.
Văzând că nu mai sunt motive de amânare instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 31.07.2014 sub nr._, petentul C. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.07.2014, ca netemeinic și nelegal.
În motivare, petentul a arătat – în esență – că aspectele consemnate în procesul-verbal contestat nu corespund realității.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 52 alin. (1) și art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.
La data de 12.09.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie impuse de legiuitor, anexând – sub aspect probatoriu – materialul în baza căruia a fost întocmit .
La data de 17.11.2014, petentul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând instanței de judecată admiterea plângerii contravenționale, astfel cum a fost formulată.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 704 din data de 13 martie 2015 a admis plângerea contravențională formulată de către petentul C. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T. și a dispus anularea procesului-verbal . nr._ din data de 10.07.2014, emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., ca netemeinic.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, instanța a apreciat că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut –din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție – cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
D. urmare, reținând că, potrivit art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Sub acest aspect, instanța a reținut cu relevanță probatorie declarația martorului L. G. – aflat în autovehiculul petentului la data de 10.07.2014 – potrivit căreia în dreptul Complexului D. petentul a oprit la culoarea roșie a semaforului, după care, virând dreapta către . din nou pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare. Martorul confirmă, astfel, susținerile petentului, arătând că acesta a respectat semnificația culorii roșii a semaforului amplasat în dreptul Complexului D.. Instanța reține, totodată, că petentul contestă mențiunile agentului constatator – înscrise în procesul-verbal la rubrica Obiecțiuni (Sunt obosit și nu am observat culoarea semaforului la ieșirea din parcare. Nu semnez) – susținând că acestea nu-i aparțin.
D. urmare, apreciind că petentul a reușit să combată – prin probe – situația de fapt reținută de agentul constatator, instanța a admis plângerea contravențională aflată pe rol, cu consecința anulării procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.07.2014, ca netemeinic.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelantul că hotărârea instanței este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta nu doar că nu a reținut cele consemnate de către agentul constatator în cuprinsul documentelor depuse, respectiv că petentul se afla singur în autoturism la momentul săvârșirii abaterii, dar aceasta nici nu a ținut seamă de faptul că declarația martorului audiat în cauză ar putea conține elemente care ar pune la îndoială veridicitatea susținerilor sale.
Consideră apelantul că, instanța de fond nu a avut în vedere situația de fapt reală, care pune la îndoială relatările martorului, sinceritatea acestuia raportată atât la împrejurările în care a luat cunoștință de fapta care face obiectul cauzei, modul în care a perceput starea de fapt ce face obiectul probațiunii, cât și la persoana sa, respectiv relațiile cu părțile din dosar și posibilitatea de a fi influențat sau de a fi subiectiv.
A mai arătat apelantul că, motivarea instanței nu poate fi primită, că declarația martorului L. G. nu este verosimilă și că aceasta nu face dovada că petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, acesta fiind corect și legal constatată de către agentul rutier.
În concluzie, apelantul a solicitat, admiterea apelului și modificarea hotărârii pronunțate, în sensul respingerii plângerii petentului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare în termen procedural.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed:
Așa cum corect a reținut instanța de fond, prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.07.2014 întocmit de IPJ T., petentul C. D. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 360 lei și pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 52 alin.1 din HG nr. 1391/2006, reținându-se că la data de 10.07.2014, a condus autovehiculul marca Renault pe ., iar la trecerea de pietoni semaforizată din dreptul complexului D. și-a continuat deplasarea pe culoarea roșie a semaforului electric.
Deși în procesul verbal de contravenție s-a consemnat faptul că petentul se afla singur în autoutilitară, această situație de fapt a fost contrazisă de acesta prin răspunsul său la întâmpinare, și probată prin declarația martorului L. G. care a fost audiat de instanța de fond la solicitarea sa. Astfel, martorul a învederat că se afla împreună cu petentul în autoutilitara acestuia și a putut observa cum petentul a stat la semafor, respectând semnificația culorii roșii a semaforului electric, continuându-și deplasarea numai după apariția culorii verzi, fiind ulterior oprit de un echipaj al Poliției rutiere.
Conform art. 52 alin.1 din HG 1391/2006 „ Semnalul de culoare roșie interzice trecerea”, iar potrivit art. 100 alin 3 lit d din OUG 195/2006 „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul…d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului”.
Deși procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, aceasta a fost răsturnată în cauză prin probarea unei alte situații de fapt ceea ce conduce la concluzia că latura obiectivă a contravenției reținută în sarcina contestatorului nu există, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la veridicitatea declarației martorului L. G., instanța de apel reține că nu există suficiente temeiuri pentru a fi înlăturată sau apreciată ca nesinceră în condițiile în care petentul a susținut încă din cuprinsul plângerii contravenționale faptul că nu era singur în mașină, ci însoțit de martorul L. G., contestând conținutul consemnării agentului constatator din cuprinsul actului sancționator care este în sensul recunoașterii faptei pe motiv de oboseală.
Astfel, apreciind că petentul a reușit să combată prin probe situația de fapt reținută de agentul constatator, așa cum corect a reținut și instanța de fond, rezultă că aceasta din urmă a pronunțat o sentință legală și temeinică nefiind motive de anulare a acesteia.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, apelul va fi respins ca neîntemeiat, păstrând sentința pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelantul - intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 704/13.03.2015, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - petent C. D., cu domiciliu în oraș O., ., jud. C., având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Păstrează sentința atacată ca legală și temeinică.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 07 iulie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. D. P. L. N. B. F. V.
Red.sent.civ.jud.A.M.R..
Red/Tehnored.dec.civ.jud. PLD/21.07.2015
Tehnored.gref.B.F.V./21.07.2015./4 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 656/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-06-2015,... → |
|---|
