Pretenţii. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 966/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 966/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 966/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D. P.

Judecător: L. N.

Grefier: B. F. V.

Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelantul – reclamant S. JUDEȚEAN DE U. T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1779/08.06.2015, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât P. N., cu domiciliul în com. Pungești, ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că intimatul nu a depus întâmpinare în termen procedural, după care;

Văzând că nu mai sunt motive de amânare, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 15.12.2014 sub nr._, reclamanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. N., obligarea acestuia la plata sumei de 1.037,67 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare achitate de către C.A.S. T. reclamantei, actualizată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

În motivare, reclamanta a arătat că în perioada 03.01.2012 – 06.01.2012 pârâtul a fost internat, ca urmare a unei agresiuni, în secția CHIRURGIE a Spitalului Județean de Urgență T., contravaloarea serviciilor medicale prestate fiind decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate T.. Reclamanta a arătat, totodată, că pârâtul nu a solicitat tragerea la răspundere a agresorului în sarcina căruia trebuiau reținute și cheltuielile sale de spitalizare și nu s-a prezentat la ședința de informare privind avantajele medierii, inițiată de spital în scopul recuperării costurilor serviciilor medicale.

La data de 19.02.2015 pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea acțiunii, ca nefondată.

În motivare, pârâtul a arătat că nu prestează activități impozabile cu surse de venituri, beneficiind de dispozițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu un venit lunar de 132 lei și, implicit, de asigurare medicală gratuită, astfel cum rezultă din adresa nr. 548/12.02.2015 emisă de Primăria comunei Pungești, jud. V. (fila 19).

Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 1779 din data de 08 iunie 2015 a respins cererea, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, potrivit foii de observație clinică generală depusă la dosar (fila 8), pârâtul a fost internat, în perioada 03.01.2012 – 06.01.2012, la secția CHIRURGIE a Spitalului Județean de Urgență T., ca urmare a unei agresiuni.

Contravaloarea cheltuielilor de spitalizare aferente perioadei de internare (în valoare de 1.037,67 lei, potrivit decontului de cheltuieli depus la dosar – fila 6) a fost decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate T..

Instanța de fond a mai reținut astfel că reclamanta se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale C.A.S. T. și dobândește calitatea procesuală a acesteia în toate litigiile având ca obiect recuperarea cheltuielilor de spitalizare decontate.

Potrivit textului legal enunțat, acțiunea în regres a C.A.S. T., în drepturile căreia se subrogă reclamanta, poate fi exercitată doar împotriva persoanelor vinovate de producerea agresiunii, respectiv a persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.

Sub acest aspect, din înscrisurile depuse la dosar nu a reieșit că pârâtul a cauzat prin fapta sa daunele a căror contravaloare face obiectul acțiunii.

Pe temei delictual, instanța a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 998 – 999 cod civil 1864 potrivit cărora orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Instanța a apreciat însă că omisiunea pârâtului de a solicita organelor abilitate tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate de producerea agresiunii nu poate constitui o faptă ilicită de natură să atragă angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia, formularea unei plângeri penale neconstituind o obligație, ci un drept al persoanei vătămate.

Instanța a avut în vedere și adresa nr. 548/12.02.2015 emisă de Primăria comunei Pungești, jud. V. (fila 19), potrivit căreia pârâtul nu prestează activități impozabile cu surse de venituri pe raza comunei, beneficiind de dispozițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu un venit lunar de 132 lei. Prin urmare, pârâtul figurează în sistemul național al asigurărilor de sănătate, ca beneficiar de ajutor social, astfel cum rezultă și din adresa nr. 6198/23.03.2015 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate V. (fila 25).

Pe cale de consecință, reținând că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației prin prisma căruia se asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați (art. 208 alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății) și având în vedere dispozițiile art. 218 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege, de contractul-cadru și normele sale de aplicare, instanța a respins cererea de chemare în judecată aflată pe rol, ca fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul S. Județean de Urgență T., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

S-a susținut în motivarea apelului că, pârâtul P. N. a declarat la prezentarea în spital că a fost victima unei agresiuni fiind internat din data de 03.01.2012 până în data de 06.01.2012, în Secția Chirurgie a spitalului, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind de 1 037,67 lei.

După acordarea primului ajutor la Unitatea de Primire Urgențe, pârâtul a fost internat într-o secție a spitalului pentru vindecare. Cheltuielile efectuate de Unitatea de primire Urgențe sunt suportate de către stat și nu de către Casa de Asigurări de Sănătate, și se acordă pacienților indiferent dacă sunt asigurați sau nu, dacă sunt cetățeni români sau nu, deci necondiționat, ceea ce s-a întâmplat și în cazul pârâtului.

S-a mai arătat că, potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează decât cheltuieli de spitalizare cauzate de îmbolnăvire sau o afecțiune cronică sau acută, nu și cele efectuate pentru recuperarea unui pacient care a fost victima unui accident sau agresiune.

Se menționează că, în toate secțiile spitalului, inclusiv la cea de primire urgente, sunt afișate prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006-pacienților aducându-se la cunoștință și verbal faptul că, chiar dacă au asigurare valabilă, CAS nu decontează cheltuielile victimelor agresiunilor sau accidentelor rutiere, urmând ca aceștia să se îndrepte împotriva persoanei vinovate pentru a le recupera.

În speța, pârâtul s-a prezentat la S. Județean T. declarând ca a fost victima unei agresiuni iar ulterior, nu a mai întreprins nici un demers pentru a recupera de la făptuitor suma datorată pentru spitalizare și a o depune la spital și nici nu a mai formulat o plângere împotriva acestuia.

Ori, S. Județean de Urgenta T. nu este abilitat sa efectueze nici un fel de cercetare in ceea ce privește agresorul sau persoana care a provocat accidentul și nu poate decât să se constituie parte civilă in dosarul penal, în cazul în care pacientul reclamă . și se dispune cercetarea sau începerea urmăririi penale, ori judecarea cauzei penale respective.

In caz contrar, pentru ca textul de lege invocat nu îi scutește de plata cheltuielilor de spitalizare pe agresorii/autorii accidentelor care nu au fost denunțați, cum este și cazul în speță, cel agresat sau accidentat are mai multe variante pentru a se putea asigura aplicarea art. 313 din Legea nr.95/2009 și anume: fie să plătească el de bună voie, din veniturile sale, cheltuielile de spitalizare; fie să le recupereze pe cale amiabila de la agresor și să le depună la spital ; fie să-1 acționeze ulterior pe acesta in instanța, pentru a recupera sumele respective pe cale civilă-având drept dovada documentele emise de spital sau de către instanță .

Se susține că, nu există nici o excepție în acest sens în

cuprinsul legii, textul de lege fiind clar, în sensul ca plata spitalizării pentru

persoanele a căror sănătate a suferit din cauza unor agresiuni sau accidente

nu se suporta de către Casa de Asigurări de Sănătate, chiar dacă acestea au

fost „victime” și nu se fac vinovate ca au ajuns in situația de a fi pacienții

spitalului.

În consecință, s-a solicitat admiterea apelului așa cum s-a formulat, casarea sentinței civile nr. 1779 din 08.06.2015, pronunțată în dosarul nr._ /2015 și rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1 037,67 lei, sumă ce va fi actualizată până la data plății efective.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 Cod proc. civ.

Legal citat, intimatul P. N., nu a formulat întâmpinare în termen procedural.

Analizând legalitatea sentinței apelate în raport de criticile invocate, tribunalul constată că apelul este nefondat potrivit celor ce succed:

Potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Se constată astfel că textul de lege enunțat este imperativ, obligând furnizorii de servicii medicale să recupereze cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor care au fost victimele unor agresiuni.

În același timp, legea statuează și asupra modalității în care se poate realiza acest lucru, respectiv calea procesuală, conferind astfel, ex lege, calitate procesuală activă furnizorilor de servicii medicale pentru recuperarea acestor sume.

Această cale procesuală care poate fi evident atât civilă, cât și penală, poate fi folosită de către apelantul reclamant cu condiția cunoașterii persoanei agresorului - posesor al calității procesule pasive potrivit art. 313 al. 1 din Legea nr. 95/2006.

În cauză, pârâtul a făcut cunoscută reclamantului identitatea agresorului încă de la momentul prezentării sale pentru a primi îngrijiri medicale, astfel încât în foaia de observație clinică generală întocmită la internare s-a consemnat declarația acestuia prin care a arătat că a fost bătut de o persoană cunoscută, respectiv de numitul V. Pornacu. S-a consemnat, cu același prilej, că această persoană l-a lovit pe pârât cu pumnul în cap și în torace producându-i o fractură de coastă pe partea dreaptă.

În această situație, instanța de apel va înlătura critica apelantului-reclamant referitoare la efectuarea tuturor demersurilor permise de lege în scopul aflării identității persoanei vinovate de vătămarea sănătății pârâtului.

În aceeași ordine de idei, nu poate fi reținută nici susținerea conform căreia nu a fost cunoscută persoana agresorului, iar inacțiunea pârâtului ar constitui o faptă ilicită, câtă vreme pârâtul nu a refuzat să comunice identitatea agresorului.

Pe de altă parte, apelantul-reclamant nu a produs nici un fel de dovezi în sensul că ar fi făcut demersuri pentru a afla domiciliul sau locuința agresorului a cărui identitate o cunoștea pentru a-l acționa în judecată și a recupera cheltuielile de spitalizare conform legii.

Pe cale de consecință, constatând că pârâtul nu este persoana indicată de prevederile art. 313 din Lg. 95/2006 și în condițiile în care această persoană era cunoscută de reclamant, se constată că, acțiunea formulată de S. Județean de Urgență T. a fost în mod corect respinsă de prima instanță, urmând ca în temeiul art. 480 alin. (1) N.C.P.C. și apelul formulat să fie respins ca nefondat.

Se va păstra sentința atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil formulat de apelantul – reclamant S. JUDEȚEAN DE U. T., cu sediul în T., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 1779/08.06.2015, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât P. N., cu domiciliul în com. Pungești, ., având ca obiect pretenții, ca nefondat.

Păstrează sentința atacată ca legală și temeinică.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

L. D. P. L. N. B. F. V.

Red.sent.civ.jud.A.M.R.

Red/Tehnored.dec.civ.jud. PLD/26.11.2015

Tehnored.gref.B.F.V./26.11.2015/4 ex.

.. apelant/1 ex. intimat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul TULCEA