Plângere contravenţională. Decizia nr. 712/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 712/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 31-10-2012 în dosarul nr. 712/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 712
Ședința publică de la 31 octombrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. D. P.
Judecător: R. A. V.
Judecător: S. R.
Grefier: D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-petent P. I. D., cu domiciliul în mun. T., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1563 din data de 21 mai 2012, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. T., cu sediul în mun. T., ., jud. T..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 24 octombrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 2.11.2011 sub nr._, petentul contestator P. I. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. municipiului T., anularea procesului-verbal de contravenție nr. 24 întocmit de intimată la data de 12.10.2011.
Prin sentința civilă nr. 1563 din data de 21 mai 2012, Judecătoria T., a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. 24/12.10.2011, contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei, reținându-se că în urma controlului efectuat la 15.07.2011 pe . T., zona Piața V., în spatele blocului I6, s-a constatat menținerea construcției garaj provizoriu, deși în autorizația de construcție_/9.10.1974 se precizează: „în cazul aplicării măsurilor de sistematizare, la prima somație garajul va fi demontat”, fiind aplicabile prevederile art. 26 alin. 2 din Legea 51/1991.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și conține toate elementele obligatorii a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, prima instanță a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
A arătat judecătorul fondului că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Cu privire la forța probantă a proceselor-verbale prima instanță a reținut că aceasta este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Referitor la persoana sancționată, a arătat judecătorul fondului că are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care contestatorului i se asigură în faza de judecată condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil.
Din ansamblul probator administrate a reieșit că petentul este coproprietar al garajului aflat în litigiu, în cotă de ½, cealaltă cotă aparținând numitei Cerizier Gisele, cetățean francez (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 893/30.09.1997 de BNP A. G.), însă această împrejurarea nu este de natură a conduce la exonerarea contestatorului de angajarea răspunderii contravenționale.
În alte cuvinte, este adevărat că ambii coproprietari se fac responsabili de comiterea faptei reținute în cuprinsul procesului verbal, însă răspunderea contravențională are caracter individual, potrivit regulii instituite de art. 10 alin. 3 din OG 2/2001: „în cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat” Prin urmare, petentul nu poate contesta decât propria sancțiune care i-a fost aplicată, nefiind admisibilă contestarea omisiunii agentului constatator de a sancționa o altă persoană.
S-a mai reținut că celelalte critici aduse de petent nu sunt fondate, întrucât caracterul provizoriu al garajului rezultă din chiar conținutul autorizației de construcție mai sus menționate, care deși nu prevede un termen la care expiră, stipulează o altp modalitate a ctului juridic civil, respectiv condiția rezolutorie, a cărei îndeplinire are ca efect desființarea efectelor juridice produse de autorizație: „în cazul aplicării măsurilor de sistematizare, la prima somație garajul va fi demontat”.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicată petentului, instanța a reținut că nu există vreun motiv pentru înlocuirea amenzii cu avertisment, întrucât petentul nu a recunoscut comiterea contravenției (încălcarea prevederilor Legii 51/1991) și nu și-a asumat responsabilitatea pentru propria conduită ilicită, deci nu a făcut nimic pentru a înlătura starea de pericol creată pentru siguranța raporturilor juridice de drept public.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenul P. D., solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul anulării procesului verbal contestat.
Sentința pronunțată de prima instanță a fost criticată pentru netemeinicie și nelegaliate întrucât contravenția nu a fost săvârșită de petent.
S-a motivat de recurent că el nu ar fi putut singur să săvârșească fapta cât timp celălalt coindivizar nu a fost somat de Primărie să procedeze la demolarea garajului.
S-a mai arătat că dispozițiile art. 10 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 nu exclud reguli care cârmuiesc coindiviziunea ca formă a dreptului de proprietate ci le presupun, în sensul că obligația administrativă a cărei încălcare este sancționată cu amenda, trebuie să revină deopotrivă coindivizarilor care le încalcă în condiții legale.
A doua critică susținut de recurent a vizat neîntrunirea elementelor constitutive ale contravenției datorită împrejurării că garajul nu este o construcție provizorie, iar autorizația de construcție a garajului nu prevede termenul la care expiră.
S-a susținut în acest sens că garajul nu are o durată de viață limitată și nu intră în categoria construcțiilor provizorii prevăzute de anexa 2 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar în autorizația de construcție emisă în anul 1974 nu este prevăzut termenul la care acesta expiră.
S-a mai precizat și că Legea nr. 50/1991 nu poate fi aplicată unei construcții ridicate în anul 1974.
Un alt motiv de critică al soluției pronunțate de prima instanță a privit individualizarea sancțiunii solicitându-se aplicarea sancțiunii avertismentului întrucât amenda de 3000 lei este o sancțiune profund nedreaptă și împovărătoare față de posibilitățile de plată.
P. municipiului T. – Direcția Poliție Locală a depus concluzii scrise la dosarul cauzei.
Analizând sentința recurată raportat la motivele formulate în scris de recurent, cât și din oficiu, în temeiul art. 3041 Cod pr. civilă, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește săvârșirea faptei de către petent, așa cum a reținut și prima instanță, rezultă că petentul este coproprietar al garajului aflat în litigiu în cotă de ½, cealaltă cotă aparținând numitei Cerizier Gisele, cetățean francez, însă această împrejurare nu este de natură a conduce la exonerarea contestatorului de angajarea răspunderii contravenționale.
Conform art. 10 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, „în cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăruia separat”.
Prin urmare, din interpretarea acestui text de lege rezultă că fiecare dintre cei doi coproprietari ai garajului în discuție poate fi sancționat separat însă nesancționarea unuia dintre ei nu poate face obiect de contestație pentru coproprietarul sancționat, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, instanța observă că trebuie să analizeze elementele autorizației de construire emisă în anul 1974, autorizație din care rezultă că s-a autorizat „executarea lucrărilor de construcție garaj provizoriu”, lucrările de bază fiind „fundație de piatră, pereți și acoperiș din panouri demontabile cu materiale necombustibile (antiincendiare)”.
S-a precizat în cuprinsul același autorizații că „în cazul aplicării măsurilor de sistematizare, la prima somație, garajul va fi demontat”.
De aici rezultă în mod indubitabil că autorizarea s-a realizat pentru o construcție provizorie, demontabilă, fiind fără relevanță dacă ulterior termenii autorizației de construire nu au fost respectați
Prin urmare, nu este nici necesar ca autorizația de construire să prevadă termenul la care expiră întrucât demolarea trebuia realizată „la prima somație”, de altfel termenul autorizației prezentând relevanță numai în ceea ce privește data până la care construcția trebuia edificată.
Chiar dacă s-a aplicat textul Legii nr. 50/1991 unor construcții anterioare emiterii actului normativ, aceasta s-a realizat doar cu privire la contravenția săvârșită, contravenție care era stipulată și în actul normativ vechi și oricum aplicarea legii noi s-a realizat pentru o faptă săvârșită sub imperiul legii noii în materia construcțiilor, nefiind relevant anul edificării construcției.
Relativ la individualizarea sancțiunii, instanța de control reține că aceasta s-a realizat corect de organul constatator deoarece atingerea adusă prin fapta săvârșită relațiilor sociale care reglementează disciplina în construcții este una importantă și ar încuraja și pe celelalte persoane aflate în situații similare să procedeze de aceeași manieră.
În consecință,rezultă că organul constatator a făcut o corectă individualizare a sancțiunii aceasta fiind proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite.
Totodată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 26 al. 1 lit. d din Legea nr. 50/1991, rezultă că în mod corect a dispus prima instanță în sensul respingerii plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiată, nefiind nici un motiv legal de anulare a procesului-verbal de contravenție.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 al. 1 și 2 Cod pr. civilă, se va dispune respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-petent P. I. D., cu domiciliul în municipiul T., ., ., ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 1563 din data de 21 mai 2012, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. T., cu sediul în municipiul T., ., județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică la 31 octombrie 2012.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. D. P. R. A. V. Ș. R.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond D.N.G.
Redactat jud. L.D.P./07.12.2012
Tehnoredactat gref. G.R./09.01.2013/2 ex.
| ← Cereri. Decizia nr. 715/2012. Tribunalul TULCEA | Fond funciar. Decizia nr. 708/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
