Plângere contravenţională. Decizia nr. 766/2013. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 766/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ 766
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol judecarea recursului civil promovat de către recurentul-petent D. G., cu domiciliul în mun. C., ., nr.236, jud.C., împotriva sentinței civile nr. 2407 din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în mun.T., ., jud.T..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, recursul este declarat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimatul nu a depus întâmpinare la dosar, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art.150 cod procedură civilă declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 17.12.2012 sub nr._, petentul D. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean T., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 23.11.2012.
În motivarea în fapt, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal contestat pentru depășirea limitei legale de viteză pe drumul dinspre C. către T., la . viteza consemnată nu este cea reală. Susține că agentul care l-a sancționat se afla sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să îi prezinte proba video, procesul-verbal a fost întocmit fără respectarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 și s-a folosit un martor mincinos și lipsit de orice credibilitate.
În continuare petentul a făcut referiri la norme metrologice privind funcționarea aparatelor radar, eroarea acestor aparate și faptul că polițiștii nu au voie să folosească aparatele scoase de pe suport și nici să utilizeze un paravan pe care să îl ridice la apropierea autovehiculului. S-a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind sarcina probei în procedura contravențională, care ar reveni organului constatator.
În drept, au fost invocate prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus o copie a procesului-verbal contestat.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și de timbru judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata Inspectoratul de Poliție Județean T. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal. S-a arătat că susținerile petentului privind starea agentului constatator sunt nefondate, contravenția a fost săvârșită pe un sector de drum unde există limitare de viteză la 50 km/h, iar susținerile privind funcționarea cu eroare a aparatelor radar sunt de asemenea nefondate, acestea fiind omologate și verificate metrologic.
Totodată, s-a precizat că martorul folosit de agentul constatator a fost un martor asistent la încheierea procesului-verbal și nu unul ocular, iar fapta a fost probată prin înregistrarea efectuată cu ajutorul unui mijloc tehnic verificat metrologic.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, proba cu martorii S. M. și D. C. și proba cu înregistrarea video.
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile noului cod se aplică „numai proceselor și executărilor silite începute după .”. Cererea de chemare în judecată a fost depusă anterior datei de 15.02.2013, sens în care prezenta cauză a fost judecată conform prevederilor vechiului cod de procedură civilă din 1865.
Prin sentința civilă nr. 2407 din 18.06.2013 a Judecătoriei T. a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul D. G. și menținut procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 23.11.2012.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.11.2012 de Inspectoratul de Poliție al Județului T., petentul D. G. fost sancționat întrucât a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe DN 22 (E87) fiind înregistrat la km 179 + 300 m cu aparatul radar „Python II” montat pe autovehiculul poliției rutiere MAI-_ cu viteza de 117 km/h într-o zonă de limitare a vitezei la 50 km/h și fără a avea asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.
Petentului i s-au aplicat 15 puncte de amendă în valoare totală de 1050 lei, respectiv 630 lei pentru contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și respectiv 420 lei pentru contravenția prevăzută de art. 147 alin. 1 H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 8 din O.U.G. nr. 195/2002.
În soluționarea plângerii au fost avute în vedere prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă pe cel care a făcut plângerea și pe celelalte persoane citate dacă acestea s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege.
Analizând condițiile de formă privind întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a constatat că acesta întrunește cerințele de legalitate prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, s-a reținut de către prima instanță că intimata a făcut dovada săvârșirii contravențiilor de către petent.
Astfel, cu privire la depășirea limitei legale de viteză, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției” și a reținut că în cauza dedusă judecății depășirea vitezei legale de deplasare pe drumul public a fost constatată de organele de poliție cu ajutorul aparatului radar „Python II” montat pe autovehiculul poliției rutiere cu nr. de înmatriculare MAI-_, fiind depus la dosar buletinul de verificare metrologică nr._ din 23.08.2012. Măsurarea vitezei de circulație a fost efectuată de către un lucrător calificat, conform atestatului de operator radar al agentului de poliție depus de intimată.
A mai reținut instanța că intimata a înaintat și fotografii în care au fost surprinse momentele deplasării autoturismului condus de petent cu o viteză peste limita legală, fiind indicate data și ora măsurătorii, valoarea vitezei măsurate de 117 km/h, și distingându-se numărul de înmatriculare al autovehiculului. Totodată, a fost depusă o copie a procesului-verbal din 12.05.2008 din care rezultă existența indicatoarelor rutiere de limitare de viteză pe sectorul de drum pe care a circulat petentul, inclusiv în locul unde a fost depistat cu aparatul radar.
Petentul nu a semnat procesul-verbal încheiat de organele de poliție, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat „Refuză să semneze”.
Din declarația martorului audiat în cauză S. M., trecut în procesul-verbal încheiat de agentul constatator, instanța a reținut că acesta a fost solicitat de organele de poliție ca martor întrucât un conducător auto ar fi refuzat să prezinte documentele de legitimare, și că a fost de acord și a semnat, fără a i se prezenta persoana respectivă.
Totodată, din declarația acestuia, instanța a constatat că susținerile din plângerea petentului cu privire la faptul că ar fi fost pus un „martor mincinos și lipsit de orice credibilitate” sunt nefondate. Art. 19 din O.G. nr. 2/2001 prevede că în situația în care contravenientul refuză să semneze „agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor”. Instanța a constatat că au fost respectate aceste prevederi legale de către agentul constatator, și chiar petentul a afirmat în plângere că a refuzat să semneze procesul-verbal.
În cauză a fost audiat și martorul D. C., propus de petent, care a declarat că se afla în autoturismul condus de acesta în momentul în care a fost constatată contravenția. Acesta a precizat că petentul s-ar fi deplasat cu o viteză de aproximativ 90 km/h, în nici un caz cu viteza de 117 km/h având în vedere starea proastă a drumului, iar în locul unde a fost înregistrată viteza cu aparatul radar exista o limitare de 70 km/h. Martorul a mai afirmat că la ora respectivă traficul era aglomerat, iar petentul ar fi refuzat să semneze procesul-verbal întrucât agentul constatator a refuzat să treacă unele mențiuni.
Referitor la declarațiile martorilor audiați în cauză, a arătat judecătorul fondului că forța probantă a mărturiei acestora este lăsată la aprecierea instanței, în raport de întreg materialul probator administrat și că instanța are obligația de a analiza toate probele administrate pentru a-și forma convingerea în vederea aflării adevărului, sens în care poate să pună la îndoială relatările unui martor, sinceritatea acestuia putând fi raportată atât la împrejurările cauzei cât și la persoana sa, respectiv posibilitatea de a fi influențat, sau chiar la modul în care percepe starea de fapt ce face obiectul probațiunii.
În cauza dedusă judecății, prima instanță a constatat că declarația martorului D. C. conține elemente care pun la îndoială veridicitatea afirmațiilor sale, susținerile acestuia cu privire la viteza de deplasarea autoturismului condus de petent fiind contrazise de probele depuse de intimată, respectiv fotografiile și înregistrarea video, din care rezultă clar că autoturismul a circulat la un moment dat cu viteza de 117 km/h. Instanța a considerat că motivația martorului, în sensul că petentul nu ar fi putut circula cu o viteză mai mare datorită „stării proaste a drumului” nu poate fi luată în considerare, această împrejurare nefiind de natură a împiedica un conducător auto să circule cu o viteză cu mult peste limita legală admisă.
Din aceste considerente și în raport de celelalte probe administrate în cauză, instanța de fond a înlăturat declarația martorului D. C., apreciind că afirmațiile acestuia nu corespund stării de fapt constatată și dovedită prin celelalte mijloace de probă, din înregistrarea video depusă de intimată observându-se cum autoturismul condus de petent este înregistrat de aparatul radar cu viteza de 117 km/h în momentul în care efectuează o manevră de depășire a altui autovehicul care circula înaintea sa pe același sens de deplasare.
În ceea ce privește susținerea petentului că locul în care a fost surprins de aparatul radar era pe o porțiune de drum pe care limitarea de viteză era de 70 km/h, acesta depunând în acest sens și două fotografii prin care a încercat să dovedească faptul că în zona respectivă era un indicator de limitare la 70 km/h și apoi, la o distanță apropiată un altul de limitare la 50 km/h, instanța de fond a apreciat că această susținere este contrazisă de fotografiile și imaginile video depuse de intimată, din care se vede că zona în care a fost surprins autoturismul petentului este cu totul alta decât porțiunea de drum prezentată în fotografiile depuse de acesta.
Astfel, instanța a remarcat că indicatoarele rutiere din partea finală porțiunii de drum pe care a fost surprins autoturismul condus de petent (vizibile pe înregistrare în intervalul orar 13:09:52 – 13:10:00 și pe fotografia nr. 5 din planșa foto întocmită de poliție) sunt cu totul altele decât cele din fotografia nr. 2 depusă de petent, iar pe înregistrare și pe planșa foto întocmită de poliție nu se observă nici un alt indicator de limitare a vitezei la 70 km/h amplasat înaintea celui presupus a fi de limitare la 50 km/h, așa cum a susținut petentul, deși în fotografia nr. 1 depusă de acesta cele două semne sunt situate relativ aproape unul de celălalt.
Instanța de fond a mai reținut că petentul nu a făcut dovada că fotografiile depuse de el în probațiune ar fi fost efectuate în zona unde a fost surprins autoturismul său de aparatul radar, imaginile prezentând doar o porțiune drum public pe care sunt amplasate indicatoare rutiere, din aceste considerente fiind înlăturată proba cu fotografiile depuse de petent, instanța apreciind că înregistrarea video înaintată de intimată este relevantă în privința vitezei de deplasare a autoturismului și a zonei în care s-a săvârșit contravenția.
În finalul înregistrării video s-a observat că în locul unde petentul a fost oprit în trafic acționau mai mulți agenți de poliție, ceea ce confirmă susținerile intimatei în sensul că era o acțiune ordonată la care au participat mai mulți polițiști și era foarte puțin probabil ca agentul constatator să fie sub influența băuturilor alcoolice, așa cum a susținut petentul în plângere, iar acesta nici nu a putut proba în vreun fel afirmația făcută, care nu a fost confirmată nici de martorul D. C., cu care se afla în autoturism.
S-a mai reținut de către instanța de fond că petentul nu a făcut nici dovada afirmațiilor sale cu privire la faptul că aparatul radar ar fi fost scos de pe suport sau că s-ar fi folosit un paravan pe care să fie ridicat la apropierea autovehiculului, iar intimata a depus înscrisuri prin care a dovedit respectarea prevederilor legale privind omologarea, certificarea și verificarea metrologică a aparatului radar, precum și cu privire la folosirea acestuia de către un operator atestat.
Totodată, în privința celeilalte sancțiuni aplicate petentului, pentru lipsa cărții de identitate și a permisul de conducere, instanța a reținut că acesta nu a probat contrariul celor constatate de polițist.
În soluționarea cauzei, instanța de fond a mai avut în vedere că, deși O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziție cu privire la forța probantă a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, există o prezumție de legalitate și de realitate a actului având în vedere faptul că este vorba despre un act administrativ, iar în aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrară.
Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de petent, instanța a reținut că în materia plângerilor contravenționale privind sancționări ale încălcării dispozițiilor legale în domeniul circulației rutiere Curtea s-a pronunțat recent prin Decizia nr. 7034/07 din 13 martie 2012 în cauza M. H. împotriva României. În această cauză C.E.D.O. a precizat că art. 6 § 2 din Convenție privind prezumția de nevinovăție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
Curtea a stabilit că nu este greșită o abordare a instanțelor naționale în sensul că reclamanții să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății.
Ca atare, instanța de fond a reținut că și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului procesul-verbal de contravenție întocmit de agentul constatator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și de temeinicie, iar în cauza de față această prezumție nu a fost înlăturată de contravenient prin administrarea altor probe, întrucât petentul nu a putut face dovada contrară celor reținute în procesul-verbal, sens în care, având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut că acesta se face vinovat de săvârșirea contravențiilor pentru care a fost sancționat.
Analizând procesul-verbal de contravenție din perspectiva sancțiunilor aplicate, instanța de fond a reținut că agentul de poliție a aplicat în mod corect prevederile legale care reglementează abaterile săvârșite de petent.
A arătat judecătorul primei instanțe că potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile „depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Referitor la lipsa documentelor, instanța a reținut că în conformitate cu art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de autovehicul este obligat „să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”, iar conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni „nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2”, respectiv documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere.
Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, instanța reținând că agentul constatator a aplicat petentului numărul minim de puncte de amendă prevăzute de lege pentru sancțiunile din clasa a III-a și clasa a IV-a conform art. 98 alin. 4 lit. c și d din OUG nr. 195/2002 pentru faptele comise, realizând astfel o corectă individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
Împotriva acestei sentințe petentul D. G. a formulat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere că în conformitate cu prevederile adresei aflate la dosar la pag. 29, limitarea de viteză începe la km 179+300, paradoxal km unde a fost surprins cu aparatul radar, iar în această situație crede că instanța de fond nu a analizat în totalitate actele aflate la dosarul cauzei, cenzurând anumite aspecte, și anume cele cu privire la faptul că la km 179+300, nu se mai afla sub incidența limitării de viteză, fiind în limitarea admisă de codul rutier pe drumurile europene, cea de 100 km/h, lucru ce reiese din fotografiile aflate la doar și înregistrarea video.
Susține recurentul că din înregistrarea video rezultă clar că a circulat cu viteza de 117 km/h, aflându-se în depășire, numai că instanța a cenzurat această înregistrare video doar cu privire la viteză de depășire, neindicând și arătând locul respectiv, acesta fiind în afara perimetrului de limitare de viteză
Consideră recurentul că în cazul în care instanța de fond nu a avut o viziune clară cu privire la locul săvârșirii faptei contravenționale, trebuia să dispună efectuarea unei cercetări la fața locului pentru a putea avea în vedere toate fotografiile depuse la dosarul cauzei și nu numai cele depuse de intimată.
Arată în continuare recurentul că potrivit dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția „se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ, care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți contatori”, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din același act normativ, „în cazul în care prin actul normativ de stabilire nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea”.
Susține recurentul că este vorba despre două operațiuni distincte și anume constatarea contravenției, care potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Metodologia privind modul de folosire și exploatare a echipamentului de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, aprobată prin Dispoziția I.G.P.R. nr. 46 din 01.08.2008 se face de către operator cu ajutorul dispozitivului, iar cea de a doua operațiune este sancționarea, care potrivit dispozițiilor art. 20 din același act normativ stabilește clar că, la constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul legal de viteză, prin oprirea contravenientului, participă o echipă care se compune din operator și unul sau mai mulți polițiști constatatori, iar aceștia din urmă sancționează contravenția, nicidecum operatorul, iar în speță operatorul a constatat contravenția și tot el a aplicat și sancțiunea, deși nu avea această calitate.
Arată în continuare recurentul că pe lângă calitatea de agent constatator, acesta trebuie să dețină și o abilitate în acest scop, în acest sens menționând dispozițiile art. 3 din Metodologia privind modul de folosire și exploatare a echipamentului de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, potrivit cu care „Șeful Serviciului Poliției Rutiere stabilește zonele și intervalul orar de acțiune pe traseele aflate în competența, (...), în baza unor grafice lunare (...), precum și operatorii care lucrează cu dispozitivele (...). Șeful Serviciului poate efectua schimbări în această planificare dacă situația impune acest lucru, consemnând despre aceasta în buletinul posturilor”
Susține recurentul că, deși a solicitat ca organul constatator să îi înainteze ordinul de serviciu al agentului care a întocmit procesul verbal și graficul lunar, instanța de fond i-a respins această solicitare.
Arată recurentul că potrivit manualului de utilizare a aparatelor R., la pornire aparatul își face autotestul, proces care durează aproximativ un minut și consideră că instanța trebuia să aibă în vedere că în procesul-verbal de constatare nu este menționat ce aparat radar a surprins evenimentul, care de fapt se afla în momentul respectiv montat pe autoturismul respectiv, I.P.J. T. trimițându-i o copie oarecare din dotare de aprobare de model expirată și un buletin de verificare metrologică la fel.
Precizează recurentul că la bordul autoturismului său se afla un detector de radar, detector care era în funcțiune, iar dacă aparatul radar nu ar fi fost deschis abia în momentul în care el a apărut în fața lui (și care era timpul autotestării), detectorul l-ar fi avertizat, lucru care nu s-a întâmplat.
Susține recurentul că la aplicarea sancțiunii nu au fost respectate dispozițiile art. 181 alin (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/3002, fiind folosit un proces-verbal care se întocmește în situația încălcării altor contravenții decât cele constatate cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, ca în speța de față (Anexa 1D din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, iar instanța de fond a apreciat legalitatea procesului-verbal având în vedere numai dispozițiile art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 fără a avea în vedere celelalte dispoziții legale speciale care reglementează constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul de deplasare și viteza.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, recurentul apreciază că acesta este netemeinic întrucât vinovăția sa nu poate fi dovedită cu fotografii efectuate de un model de aparat fără a avea asupra sa manualul de utilizare.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate se constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 23.11.2012 întocmit de I.P.J T. - Serviciul Rutier petentul D. G. a fost sancționat întrucât a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe DN 22 fiind înregistrat la km 179 + 300 m cu aparatul radar Python II montat pe autovehiculul poliției rutiere MAI –_ cu viteza de 117 km/h într-o zonă de limitare a vitezei la 50 hm/h și fără a avea asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.
Susținerile recurentului potrivit cărora locul în care a fost surprins nu s-ar afla sub incidența limitării de viteză nu pot fi primite de maniera în care au fost făcute, în condițiile în care din înregistrarea video și din planșele foto rezultă contrariul celor afirmate de recurent, acesta fiind depistat pe un sector de drum pe care viteza de circulație a autovehiculelor este limitată la 50 km/h.
Nici critica legată de faptul că agentul constatator a constatat contravenția și tot el a aplicat sancțiunea nu poate fi primită de maniera în care a fost făcută, respectivul agent constatator fiind îndrituit să procedeze în acest mod.
În ceea ce privește critica referitoare la aparatul radar folosit, aceasta nu este întemeiată în condițiile în care intimatul a depus la dosar înscrisuri prin care a dovedit respectarea prevederilor legale privind omologarea, certificarea și verificarea metrologică a aparaturii radar, precum și cu privire la folosirea acestuia de către un operator atestat.
În raport de toate aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil promovat de către recurentul-petent D. G., cu domiciliul în municipiul C., . nr. 236, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2407 din data de 18 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „plângere contravențională”, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T., cu sediul în municipiul T., ., județul T., ca nefondat.
Menține hotărârea atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond G.N.
Redactat jud. R.A.V./25.10.2013
Tehnoredactat gref. G.R./11.11.2013/2 ex.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul TULCEA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 81/2013. Tribunalul TULCEA → |
|---|
