Revendicare imobiliară. Decizia nr. 202/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 202/2012
Ședința publică de la 28 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: E. B.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți V. E., V. R. M. și C. A. A., moștenitori ai recurentului reclamant V. I. și P. E., toți cu domiciliul în București, ..4, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.684/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR F. RA - SUCURSALA TERITORIALĂ DOBROGEA cu sediul în T., ., jud.T., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 14 martie 2012, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a se depune concluzii scrise la solicitarea apărătorului recurenților reclamanți instanța a amânat pronunțarea la data de 21 martie 2012, când având nevoie de timp pentru a delibera instanța a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA:
Sub nr._ din 21.07.2009 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Babadag cererea formulată de către reclamanții V. I. și P. E. prin ca solicitau ca în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Îmbunătățirilor F. RA – Sucursala Teritorială Dobrogea să se dispună: obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 417,75 m.p. teren situată în orașul Babadag, . raportul de expertiză P. V. – CC6 – parte integrantă a deciziei civile nr.114/C/19.06.2006 a Curții de Apel C. și la plata sumei de 65.000.000 lei ROL, reprezentând lipsa de folosință a terenului în perioada 1 august 2008 – 1 august 2009.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că sunt proprietarii terenului pe care se află construcția, iar potrivit hotărârii sus menționate pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul 522/C/2006, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3.715,92 m.p. teren, delimitată prin expertiza P. V., din care face parte și terenul revendicat prin prezenta acțiune. Au mai arătat reclamanții că deși au notificat pârâta în mai multe rânduri prin executorul judecătoresc în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, aceasta a tratat cu indiferență demersul reclamanților și nu a dat curs notificărilor.
Reclamanții au mai precizat faptul că la calcularea despăgubirilor solicitate au avut în vedere cuantumul chiriilor pe care aceștia o percep în baza contractelor încheiate cu ceilalți chiriași.
În drept, au fost invocate prevederile art. 494 cod civil și art. 274 Cod pr. civilă.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a susținut că Administrația Națională a Îmbunătățirilor F. R.A. nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu a fost parte în procesul de retrocedare a suprafeței de 417,75 m.p. teren către reclamanți, această suprafață neavând vreo legătură cu patrimoniul pârâtei.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în cererea introductivă reclamanții fac vorbire despre terenul de sub construcție, cu privire la care instanța a constatat în mod irevocabil că beneficiază doar de despăgubiri și nu este supus restituirii în natură. Cât privește suprafața de teren pe care reclamanții o revendică, s-a arătat de către pârâtă că aceasta a fost retrocedată și este liberă de construcții.
La termenul din 05.10.2010 instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la revendicare, iar prin sen civ. 1096/09.11.2010 a Judecătoriei Babadag a fost admisă această excepție, fiind respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie reclamanților suprafața de 417,75 mp teren. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâtă, s-a luat act că reclamanții și-au restrâns capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru terenul folosit, pârâta fiind obligată la plata către reclamanți a sumei de 6500 de lei, reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de 417,75 mp, în perioada 01.08._08. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 1000,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, că sediul administrativ I.E.L.I.F., care ocupă suprafața revendicată din orașul Babadag aparține de A.N.I.F. R.A. - Sucursala Teritorială C., care are personalitate juridică și, deci, aceasta este îndreptățită să stea în proces în calitate de pârâtă.
În privința admisibilității capătului de cerere privind revendicarea, prima instanță a reținut că potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 134/2004, patrimoniul A.N.I.F. se constituie prin preluarea unei părți a activului patrimonial al Societății Naționale „Îmbunătățiri F.” S.A. și cuprinde bunurile corporale aparținând domeniul privat al statului, necesare desfășurării activității sale, precum și bunuri necorporale cum sunt dreptul de administrare și folosință a bunurilor din domeniul public sau privat al statului, conform Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor Societății Naționale.
A mai arătat prima instanță că, chiar dacă în speță pârâta nu a făcut dovada că a uzat de prevederile H.G. nr. 834/1991, potrivit cărora era îndreptățită la obținerea certificatului de proprietate pentru terenul pe care se află Cantonul I.E.L.I.F. Babadag, este evident că în vederea realizării obiectului de activitate, a exercitat un drept de folosință asupra suprafeței ce formează obiectul cauzei de la înființare și până în prezent precum și că prin decizia civilă nr. 114/C/19.06.2006 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr. 522/C/2006, rămasă irevocabilă, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3.715,92 mp, delimitată prin expertiza P. V., teren din care face parte și suprafața CC6 de 417,65 m.p., revendicată de V. I. și P. E.. Cu acel prilej, notificarea formulată de reclamanți pentru restituirea în natură a terenurilor libere de construcții situate în orașul Babadag, ce au aparținut autorilor lor, nu a fost direcționată către pârâtă spre soluționare, astfel că hotărârea sus menționată nu este opozabilă Sucursalei Teritoriale Dobrogea. Nici reclamanții nu s-au adresat cu o cerere distinctă A.N.I.F. R.A. - Sucursala Regională Dobrogea pentru restituirea terenului ocupat de Canton I.E.L.I.F. Babadag.
A mai reținut prima instanță că în practica judiciară s-a statuat că are calitatea de deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor formulate de către persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, aceea entitate - persoană juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat și că prin Decizia nr. 33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că este inadmisibilă acțiunea în revendicare, după . Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea specială și legea generală rezolvându-se în favoarea celei dintâi, conform principiului, „specialia gerealibus derogant”.
În privința capătului de cerere având ca obiect pretenții, prima instanță a reținut că deși atât I.E.L.I.F. Babadag cât și A.N.I.F. R.A. - Sucursala Regională Dobrogea au fost notificați de către V. I. și P. E. în vederea stabilirii condițiilor de închiriere a terenului restituit prin decizia civilă nr.114/C/19.06.2006 a Curții de Apel C., reprezentanții acestei instituții nu s-au prezentat în vederea rezolvării amiabile a litigiului.
În această situație, a apreciat prima instanță, cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a acestei suprafețe de teren pe perioada 1.08.2008 -1.09.2009 este justificată, administrația A.N.I.F. Sucursala Regională Dobrogea având cunoștință despre conținutul hotărârii judecătorești sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs atât reclamanții cât și pârâta, primii susținând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, dând o interpretare greșită deciziei nr. 33/09.06.2008 a Înalte Curți de Casație și Justiție și ignorând titlul lor de proprietate, iar pârâta arătând că în mod greșit prima instanță a admis cererea reclamanților privitoare la despăgubiri, deoarece terenul revendicat este în folosința pârâtei potrivit legii nr. 138/2004.
Prin dec. civ. nr. 379/11.05.2011 a Tribunalului T. au fost admise ambele recursuri, sentința atacată fiind casată și cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în mod greșit prima instanță a soluționat capătul de cerere privitor la revendicare, pe excepție, respingându-l ca inadmisibil, cu atât mai mult cu cât admițându-se pretențiile pentru lipsa de folosință, deci recunoscându-se dreptul de proprietate, s-a creat o contradicție evidență ce trebuie rezolvată de către prima instanță prin soluționarea fondului acțiunii în revendicare. A mai considerat instanța de control judiciar că, în speță, nu este aplicabilă decizia nr. 33 din 9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece reclamanții au obținut deja un titlu în urma unui proces civil întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin urmare, nu există situația unui concurs între legea specială (10/2001) și legea generală, așa cum în mod greșit s-a reținut de către prima instanță.
Pe rolul Judecătoriei Babadag s-a format în rejudecare dosarul nr._ din 22.06.2011, iar prin sen civ. nr. 684/13.10.2011 a acestei instanțe a fost respinsă atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cât și acțiunea formulată de către reclamanți, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut aceeași situație de fapt și de drept în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar cu privire la acțiunea în revendicare a reținut că din expertiza efectuată la cererea părților de către expert C. Arfondi a rezultat că pe terenul revendicat există sediul administrativ al A.N.I.F., clădirea fiind înconjurată de alei de acces, iar pe teren se află mai multe chioșcuri comerciale. De asemenea, a mai reținut judecătorul fondului că suprafața totală incintă este de 710 mp, suprafața clădirii este de 216 mp, iar trotuarul de acces și protecția a clădirii este de 79 mp, suprafața terenului în afară de clădire și trotuare fiind de 415 mp. Instanța de fond a mai reținut că expertiza nu a evidențiat că pe teren ar fi semne că pârâta ar folosi terenul atribuit reclamanților, ci că este folosit doar terenul de sub construcție și trotuare de acces, pe teren neexistând alte construcții și că nici una dintre părți nu a avut obiecțiuni la raportul de expertiză.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că pârâta nu ocupă terenul revendicat de către reclamanți, respingând ca atare acțiunea ca nefondată, atât sub aspectul revendicării cât și a obligării pârâtei la plata sumei de 6500 de lei reprezentând lipsa de folosință a terenului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că pârâta nu ar avea posesia terenului revendicat, atât timp cât din toate apărările pârâtei și din înscrisurile depuse de către aceasta rezultă contrariul, pârâta susținând că ocupă acest teren în mod legal și ignorând astfel titlul de proprietate al reclamanților, constând în dec. civ. 114/19.06.2006 a Curții de Apel C.. Au mai arătat recurenții că, pentru a-și apăra posesia nelegitimă, pârâta a formulat plângere penală împotriva lor, atunci când au încercat să ocupe terenul și au dărâmat gardul împrejmuitor. De asemenea, pârâta a formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul lor de proprietate, cerere ce a fost respinsă în mod irevocabil. Totodată, recurenții au mai susținut că faptul folosirii de către pârâtă a terenului revendicat rezultă din procesul-verbal de predare-primire din 18.07.2006 potrivit căruia pârâta a primit în administrare suprafața de 736 mp teren.
În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului, recurenții au arătat că la calcularea acestora s-a avut în vedere cuantumul chiriei pe care o percep în baza contractelor de închiriere de la toți ceilalți chiriași care desfășoară activități pe terenul lor.
În probațiune, recurenții au depus la dosarul cauzei, fotocopii de pe mai multe hotărâri judecătorești, mai multe notificări, procese-verbale întocmite de către executori judecătorești, adrese, alte acte (filele 7-40).
Legal citată, intimata A.N.I.F. – F. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod întemeiat instanța a respins acțiunea, pe baza probelor administrate în cauză, și mai ales a expertizei întocmită la solicitarea reclamanților. A mai arătat pârâta că terenul revendicat se află în administrarea sa, situație în care nici nu se pune probleme unei reale puneri în posesie, așa cum susțin recurenții.
În apărare, intimata a depus la dosarul cauzei mai multe adrese (filele 71-76).
Înainte de a proceda la analiza recursului, trebuie precizat că pe parcursul desfășurării procesului a decedat recurentul V. I., la data de 29.12.2011 în cauză fiind introduși moștenitorii acestuia, numiții V. E., V. R. M. și C. A. A., potrivit actelor de stare civilă și certificatului de moștenitor nr. 6/13.02.2012 emis de către B.N.P. E. C..
Examinând hotărârea recurată, atât pe baza motivelor invocate de către recurenți cât și din oficiu, instanța constată că recursul nu este întemeiat. Astfel, ca o primă observație, trebuie precizat că simplul fapt că într-un prim ciclu procesual a fost admis un alt recurs al reclamanților împotriva unei sentințe prin care acțiunea în revendicare le-a fost respinsă ca inadmisibilă, nu are semnificația, pe care recurenții au încercat să o acrediteze prin prezenta cerere de recurs, că instanța de control judiciar a apreciat că acțiunea în revendicare este întemeiată, ci semnifică doar faptul că prima instanță trebuia să soluționeze pe fond acțiunea în revendicare iar nu pe excepție.
Relativ la fondul acțiunii în revendicare, după cum se știe aceasta reprezintă acțiunea formulată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, probele administrate în astfel de cauze trebuind să conducă la stabilirea acestei situații de fapt, pentru ca acțiunea în revendicare să poată fi admisă. În prezenta cauză, din probele administrate nu rezultă că pârâta exercită posesia asupra suprafeței de teren revendicată de către reclamanți, astfel încât situația premisă menționată anterior nu este incidentă.
Faptul că pârâta nu are posesia acestei suprafețe de teren rezultă din raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în primă instanță, raport în care se precizează expres că nu sunt semne pe teren că pârâta ar folosi terenul atribuit numitului V. I., ci este folosit doar terenul de sub clădire și trotuarele de acces, cu privire la acest teren reclamanții neavând titlu de proprietate.
Esențial în ceea ce privește această expertiză și concluziile sale este faptul că nu a fost contestată nici chiar de către reclamanții-recurenți, care astfel au achiesat la concluziile expertului.
Cu privire la relevanța probatorie a expertizei, instanța de recurs apreciază că aceasta este mult mai importantă decât cea a înscrisurilor invocate de către recurenți și din care ar rezulta că, în fapt, pârâta folosește suprafața de teren ce le-a fost atribuită. Chiar dacă din aceste înscrisuri ar rezulta situația de fapt invocată de către recurenți, și anume că pârâta folosește respectivul teren, trebuie observat că toate aceste înscrisuri au fost întocmite la momente mult anterioare realizării raportului de expertiză, adică în perioada anilor 2006-2009, în timp ce expertiza a fost întocmită pe data de 10.07.2011.
De asemenea, nici faptul că atât prin întâmpinările depuse în acest ciclu procesual, cât și prin cele depuse în ciclul procesual anterior și prin înscrisurile depuse în apărare, pârâta susține că are în administrare respectivul teren, cu alte cuvinte că îl folosește, și nici aprecierea acesteia în sensul că hotărârea judecătorească ce constituie titlul de proprietate al reclamanților, nu îi este opozabilă, nu pot constitui argumente în sensul admiterii acțiunii reclamanților, acestea fiind simple susțineri ale pârâtei, cu caracter subiectiv, și care sunt combătute de aspectele obiective ce rezultă din expertiză, și anume că terenul revendicat de către reclamanți nu este folosit de către pârâtă.
Pe de altă parte, faptul că reclamanții sunt proprietari ai respectivei suprafețe de teren este evident, dar nu este suficient, prin el însuși, pentru a conduce la admiterea acțiunii în revendicare, cât timp, așa cum s-a arătat anterior, pârâții nu exercită o posesie asupra suprafeței de teren revendicată.
Pe cale de consecință, apare ca nejustificată și cererea reclamanților-recurenți, de obligare a pârâților la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acelui teren, cât timp terenul este liber și poate fi folosit de către recurenți.
Având în vedere aceste considerente, și întrucât nu există alte motive de nelegalitate sau nulitate a hotărârii recurată, instanța urmează să respingă recursul, ca nefundat și să mențină sen. civ. nr. 684/13.10.2011 a Judecătoriei Babadag, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenții-reclamanți V. E., V. R. M. și C. A. A., moștenitori ai recurentului reclamant V. I. și P. E., toți cu domiciliul în București, ..4, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.684/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria Babadag, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A ÎMBUNĂTĂȚIRILOR F. RA - SUCURSALA TERITORIALĂ DOBROGEA cu sediul în T., ., jud.T., având ca obiect revendicare imobiliară, ca nefondat.
Menține sen civ. nr. 684/13.10.2011 a Judecătoriei Babadag, ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.03.2012.
Președinte,Judecători,Grefier,
V. A. C. B. L. R.
E. B.
Red.Jud.CB/07.05.2012
Tehnored.ZD/07.05.2012/2ex
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 190/2012. Tribunalul... | Uzucapiune. Hotărâre din 08-03-2012, Tribunalul TULCEA → |
|---|
