Plângere contravenţională. Decizia nr. 196/2012. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2012 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-03-2012 în dosarul nr. 196/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.196
Ședința publică din data de 15 martie 2012
Președinte: D. N.
Judecători: E. N.
I. A.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de către recurenta-petentă . S. cu sediul in T., ., județul T., impotriva sentintei civile nr.3380 din 31.10.2011 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect plângere contravențională, in contradictoriu cu intimata G. F. -C. G. prin G. F. – SECȚIA T. cu sediul procesual ales in T., ., județul T..
Dezbaterile in recurs au avut loc in sedinta publica din 08 martie 2012, sustinerile in recurs ale partii prezente fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta pentru a da posibilitatea recurentei-petentă să depună concluzii scrise, a amanat pronuntarea pentru azi, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 5.07.2011 sub nr. 4755, petenta contestatoare S.C. „B. and Co” S.N.C. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata G. F. – C. G. – Secția T., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.06.2011 și exonerarea de măsura confiscării sumei de 10.492,74 lei, rezultată din vânzarea băuturii de fermentație liniștită tip „Cetera” .
Prin sentința civilă nr. 3380 din 31.10.2011, Judecătoria T. a respins plângerea, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 20.06.2011 de intimată, petenta a fost sancționată contravențional cu avertisment, reținându-se în fapt că la aceeași dată, ora 15, în urma unui control operativ și inopinat efectuat asupra documentelor contabile ale contestatoarei, la sediul acesteia, s-a constatat că societatea s-a aprovizionat cu anumite cantități de băutură fermentată „Cetera”, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform Titlului VII din Codul fiscal, comercializând în perioada 26.08.2010 – 25.01.2011, prin vânzare către persoane fizice și juridice, produse în sumă totală de 10.492,74 lei, conform fișelor de magazie menționate, fiind anexate nota de constatare din 25.01.2011 și nota explicativă 482/20.06.2011.
A mai reținut instanța că procesul-verbal mai cuprinde mențiunea că faptele arătate constituie contravenția prevăzută de art. 220 indice * alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a constatat că nu există vreo cauză de nulitate absolută care să fie reținută din oficiu.
Astfel, deși petenta a semnalat că nota de constatare nu prevede care este fapta comisă, enumerând doar documentele supuse controlului, instanța a considerat că acest aspect este lipsit de relevanță juridică, întrucât descrierea faptei a fost realizată în chiar conținutul procesului-verbal de sancționare, constând în aprovizionarea cu anumite cantități de băutură fermentată „Cetera” care nu au fost introduse în sistemul de accizare.
Analizând temeinicia procesului-verbal, prima instanță a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
A arătat judecătorul instanței de fond că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
A mai arătat instanța că forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999), iar persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Mai mult decât atât, nici constatarea contravenției și nici aplicarea sancțiunii prin procesul-verbal întocmit de către agentul constatator nu se realizează în cadrul unui proces civil sau penal, astfel încât dreptul petentei la un proces echitabil (art. 6 din Convenția Europeană) este garantat doar în fața instanței de judecată, compusă din magistrați care prezintă garanțiile de independență și imparțialitate prevăzute de lege.
Având în vedere aceste principii, s-a reținut de către instanța de fond că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate,permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care petentei i se asigură de către instanța de judecată condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei sunt lipsite de fundament legal.
Față de prevederile art. 220 indice * alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, precum și cele ale art. 2961alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, prima instanță a reținut că legiuitorul a înțeles să incrimineze, în sfera dreptului contravențional, atât fapta de simplă de ținere, cât și fapta de comercializare a produselor accizabile nemarcate, apreciindu-se că ambele modalități normative sunt aplicabile contestatoarei, potrivit situației de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție.
A apreciat instanța că, susținerile petentei în ceea ce privește supunerea produselor spre accizare la momentul producerii acestora sunt juste (conform prevederilor art. 2065 din Codul fiscal), însă nu au relevanță în prezenta cauză, întrucât răspunderea producătorului nu exclude răspunderea persoanei care deține și comercializează produse accizabile în afara sistemului de accizare, chestiunile fiind distincte și complementare, una venind în completarea celeilalte.
A considerat prima instanță că, fapta comisă de petentă nu este lipsită de pericol social contravențional, întrucât oricărui profesionist (societate comercială) al cărui obiect de activitate cuprinde comercializarea băuturilor alcoolice îi revine obligația de a cunoaște și respecta totalitatea dispozițiilor legale aplicabile în această materie, culpa comerciantului fiind prezumată în cazul necunoașterii prevederilor referitoare la sistemul de accizare.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond a reținut că s-a aplicat contestatoarei avertismentul, care nu este susceptibil de reducere, iar aplicarea măsurii confiscării sumelor dobândite în urma comercializării are caracter obligatoriu, urmărind înlăturarea unei stări de pericol, creată prin nerespectarea dispozițiilor imperative care instituie regimul special al bunurilor accizabile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petenta S.C. „B. and Co” S.N.C. T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod pr. civilă, respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
A arătat, în esență, recurenta că potrivit prevederilor art. 2069 al 1 lit. a pct. 1 din Codul fiscal, atât antrepozitarul autorizat (producătorul S.C. „Principal Company” S.R.L. ) cât și operatorul economic ce a achiziționat produsul de la producător în baza dispozițiilor art. 197 Cod fiscal și anume S.C. „United Euro Distribution” S.R.L. sunt responsabili de plata accizei pentru întreaga datorie, iar ceilalți operatori economici, printre care și recurenta nu avea posibilitatea de a cunoaște dacă aceștia, respectiv producătorul sau operatorul economic ce au cumpărat direct de la producători, au plătit sau nu acciza potrivit legii
Apreciază recurenta că produsul respectiv a fost achiziționat de către ea cu facturi fiscale și pentru care a plătit impozit și T.V.A. aferent.
Totodată, se mai arată și faptul că nu există nici un text de lege în Codul fiscal către să oblige operatorii economici subsecvenți să se informeze dacă producătorul a plătit sau nu acciza.
În apărare, G. F. – C. G. – Secția T. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, se reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica hotărârii atacate se referă, în esență, la încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor Codului fiscal și O.U.G. nr. 54/2010, critică neîntemeiată.
Astfel, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la 20.06.2011 de intimată, petenta a fost sancționată contravențional cu avertisment, reținându-se în fapt că la aceeași dată, ora 15, în urma unui control operativ și inopinat efectuat asupra documentelor contabile ale contestatoarei, la sediul acesteia, s-a constatat că societatea s-a aprovizionat cu anumite cantități de băutură fermentată „Cetera”, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform Titlului VII din Codul fiscal, comercializând în perioada 26.08.2010 – 25.01.2011, prin vânzare către persoane fizice și juridice, produse în sumă totală de 10.492,74 lei, conform fișelor de magazie menționate, fiind anexate nota de constatare din 25.01.2011 (filele 34-35 dosar fond) și nota explicativă 482/20.06.2011 ( fila 36 dosar fond).
Procesul-verbal mai cuprinde mențiunea că faptele arătate constituie contravenția prevăzută de art. 220 indice * alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există vreo cauză de nulitate absolută care să fie reținută din oficiu.
Recurenta-petentă a susținut că nota de constatare nu prevede care este fapta comisă, enumerând doar documentele supuse controlului, însă acest aspect este lipsit de relevanță juridică, întrucât descrierea faptei a fost realizată în chiar conținutul procesului-verbal de sancționare, constând în aprovizionarea cu anumite cantități de băutură fermentată „Cetera” care nu au fost introduse în sistemul de accizare.
Potrivit prevederilor art. 220 indice * alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, constituie contravenție „deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste prevederi legale, rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că legiuitorul a înțeles să incrimineze în sfera dreptului contravențional, atât fapta de simplă deținere, cât și fapta de comercializare a produselor accizabile nemarcate, ambele modalități normative fiind aplicabile recurentei petente, potrivit situației de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.
Susținerile recurentei-petente în ceea ce privește supunerea produselor spre accizare la momentul producerii acestora sunt juste (conform prevederilor art. 2065 din Codul fiscal), însă nu au relevanță în prezenta cauză, întrucât răspunderea producătorului nu exclude răspunderea persoanei care deține și comercializează produse accizabile în afara sistemului de accizare, chestiunile fiind distincte și complementare, una venind în completarea celeilalte.
Potrivit Codului fiscal art. 2069 (1) „Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este a) în ceea ce privește ieșirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize astfel cu se menționează la art. 2067 alin. (1) lit. a): 1 antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieșire.
Potrivit lit. b) al aceluiași articol, în ceea ce privește deținerea unor produse accizabile, astfel cum se menționează la art. 2067 alin (1) lit. b): „persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora”, iar același act normativ prevede că „este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută (art. 20621* alin. 10), obligația incumbând tuturor: antrepozitari și comercianți
S.C. „B. and Co” S.N.C. nu este autorizată ca antrepozitar, astfel că avea obligația să se asigure că toate produsele achiziționate/deținute au acciza plătită.
Mai mult, potrivit adresei nr._/03.05,2011 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția generală legislație Cod fiscal – Direcția juridică, „operatorul economic care a achiziționat produsele accizabile de la antrepozitarul autorizat și a primit o factură în care nu era evidențiată acciza sau era evidențiată la un nivel de accize diferit față de cel intrat în vigoare la acel moment, a participat la ieșirea neregulamentară dintr-un regim suspensiv de accize a produselor”.
Astfel, se poate observa că în facturile de achiziționare a produsului „Băutură fermentată cu îndulcitori Cetera 12%” nu este menționată acciza astfel că recurenta avea obligația de a depune diligențe cu privire la legalitatea provenienței produsului.
Potrivit Codului fiscal art. 2069 alin. (1) „Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este: a) în ceea ce privește ieșirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize, astfel cum se menționează la art. 2067 alin. (1) lit. a): antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile, din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieșire [...], iar în ceea ce privește deținerea unor produse accizabile, astfel cum se menționează la art. 2067 alin. (1) lit. b) persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora.
Același act normativ prevede că este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută (art. 20621* alin. 10), obligația incumbând tuturor: antrepozitari și comercianți
Se reține că S.C. B. and Co S.N.C. nu este autorizat ca antrepozitar, astfel că avea obligația să se asigure că toate produsele achiziționate/deținute au acciza plătită și, mai mult, potrivit adresei nr._/03.05.2011 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală Legislație Cod fiscal – Direcția Juridică, „operatorul economic care a achiziționat produsele accizabile de la antrepozitarul autorizat și a primit o factură în care nu era evidențiată acciza sau era evidențiată la un nivel de accize diferit față de cel intrat în vigoare la acel moment a participat la ieșirea neregulamentară dintr-un regim suspensiv de accize a produselor”
Astfel, se poate observa că în facturile de achiziționare a produsului „băutură fermentată cu îndulcitori Ceterea 12% nu este menționată acciza astfel că recurenta avea obligația de a depune diligențe cu privire la legalitatea provenienței produsului.
Pe cale de consecință, fapta comisă de recurenta-petentă nu este lipsită de pericol social contravențional, întrucât oricărui profesionist (societate comercială) al cărui obiect de activitate cuprinde comercializarea băuturilor alcoolice îi revine obligația de a cunoaște și respecta totalitatea dispozițiilor legale aplicabile în această materie, culpa comerciantului fiind prezumată în cazul necunoașterii prevederilor referitoare la sistemul de accizare.
Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, se reține că recurentei petente i s-a aplicat avertismentul, care nu este susceptibil de reducere, iar aplicarea măsurii confiscării sumelor dobândite în urma comercializării are caracter obligatoriu, urmărind înlăturarea unei stări de pericol, creată prin nerespectarea dispozițiilor imperative care instituie regimul special al bunurilor accizabile.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 321 Cod pr. civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de către recurenta - petentă S.C. „B. A. CO” S.N.C., cu sediul in T., ., județul T., împotriva sentinței civile nr. 3380 din 31.10.2011 pronunțata de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata G. F. -C. G. prin G. F. – SECȚIA T., cu sediul procesual ales in T., ., județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2012.
P R E Ș E D I N T E, JUDECĂTORI, GREFIER,
D. N. E. N. P. L.
I. A.
Jud. fond S.N.G.
Redactat jud. D.N. /26.03.2012
Tehnoredactat gref. G.R./19.04.2012/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 174/2012. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 190/2012. Tribunalul... → |
|---|
